Invitația pe care o adresează prezentul articol este ca indiferent unde ar fi cineva și indiferent ce ar face sau spune, intenția din spate să fie iubirea. Atât timp cât intenția sinceră este iubirea, lucrurile se vor așeza și vor fi recunoscute ca radiind din armonia infinită a Universului.
Din identificarea ca fiind trupul fizic, oamenii au ajuns să se identifice foarte mult și cu acțiunile și gândurile. Numai că una și aceeași acțiune poate să apară din intenții diferite. Și chiar dacă acțiunea arată fix la fel, în funcție de intenție, toată starea și cursivitatea pot fi diferite.
Imediat vor fi oferite niște exemple care au rol de susținere a clarității textului. Înainte de asta se mai simte însă a fi făcută o precizare.
Iubirea este de foarte multe ori confundată ca fiind o emoție. Ori iubirea nu este o emoție. Emoția este o acumulare de gânduri. Și este experimentată în minte. Atunci când fluxul de gânduri devine prea puternic, experimentăm emoții. Prin urmare, emoția are la bază mintea, are la bază energie gând. Pe când ceea ce suntem noi în mod fundamental nu este mintea. De aceea putem și observa mintea.
Iar iubirea autentică este de fapt o recunoaștere ca fiind câmpul. Cu cât mai mult este dată la o parte iluzia ego-ului, iluzia lui „eu fac și dreg”, cu atât mai multă iubire poate fi experimentată. Fiindcă de fiecare dată când ne amintim că suntem de fapt câmpul Conștiinței nemuritor și infinit și nu un trup fizic muritor și finit, prin această recunoaștere, din ce în ce mai multă iubire vom simți. Iubire ca stare și ca mod de a fi în lume, și nu iubire ca emoție care nu este altceva decât o păcăleală a minții.
În continuare vor fi oferite mai multe exemple despre cum fix aceeași acțiune și fix același gând pot să apară în existență, dar de fapt natura și vibrația intenției să fie diferită.
Să spunem că este experimentat gândul: „Hai să fac niște sport” și acțiunea este aceea de a alerga pe bandă. Numai că intenția poate să fie: „Îmi e frică să nu mă îmbolnăvesc” sau poate să fie „Mă iubesc și am grijă de mine”.
Să zicem că un cerșetor cere bani pe stradă și îi dai. Intenția poate să fie: „Îi dau bani fiindcă mă vede Dumnezeu și îmi e frică de Dumnezeu” sau poate să fie: „Atunci când îi dau ceva acestui om care îmi cere, îmi dau de fapt mie. Fiindcă el și cu mine sunt de fapt doar niște iluzii. De fapt ceea ce se numește el și ceea ce se numește mine, suntem unul și același câmp al Conștiinței”.
O altă situație ar fi aceea în care ajuți pe cineva care îți cere ajutorul. Intenția poate fi: „Îl ajut ca să îmi rămână dator. O să mă ajute și el pe mine cândva” sau poate să fie: „Îl ajut fiindcă eu sunt însăși necondiționarea și nemărgirea Conștiinței”.
Și exemplele ar putea continua la nesfârșit. Ideea de bază pe care cititorul este invitat să o integreze este aceea că acțiunile și uneori chiar și gândurile pot fi exact aceleași și pot arăta exact la fel. Esența însă poate să fie diferită, iar de acolo se imprimă de fapt direcția.
Cineva poate să spună: „Păi cum?! că eu fac exact ce face și cutare, de ce nu am rezultate ca el?”. Răspunsul corect cu o mare probabilitate este acela că intenția diferă. Așa cum o arată și exemplele de mai sus, una este să faci sport din iubire și alta din frică, una este să dăruiești din necondiționare și alta să dăruiești așteptând ceva în schimb. Una este să ajuți din iubire și alta să ajuți intenționând să șantajezi. Și tot așa.
Intenția armonioasă este cea care dă cursivitate, naturalețe și susține experimentarea unei vieți trăite ușor. Pe când intenția lipsită de armonie conduce la sincope, incongruențe și o viață în care pare că trebuie tot timpul să cari o piatră de moară pentru a întreprinde ceva.
Intenția este energia fundamentală pe care tu drept câmp al Conștiinței și nu tu drept ego o poți alege. Totul este să intenționezi sincer să iubești recunoscându-te ca fiind iubirea însăși. Această intenție va fi urmată de tot felul de acțiuni, gânduri, gesturi și așa mai departe. Însă atât timp cât intenția întreținută sincer este iubirea, vei experimenta armonie în tot și în toate. Și nu uita că iubirea despre care vorbește acest articol nu este o emoție, ci este o stare și un mod de a fi în lume. Este o recunoaștere a ta ca fiind ceea ce ești în mod fundamental printr-o renunțare la identificarea cu ceea ce este la suprafață. Fiindcă la suprafață pare că ești un trup fizic. Tot la suprafață s-ar putea să intervină senzația că ai fi gândurile sau emoțiile. În profunzime însă nu ești altceva decât însăși Iubirea și însăși Conștiința. Ești UNA cu tot ceea ce înseamnă viață. Fiindcă tu ești chiar Viața însăși.
Nu spune nimeni că acțiunea nu ar avea importanța ei. Fără acțiuni, non-manifestatul nu ar putea deveni manifest. Însă oamenii astăzi au ajuns să privească numai acțiunile care apar de fapt „la suprafața” existenței. Și au uitat care este câmpul și energia de unde pleacă totul. Câmp și energie care este de fapt intenția.
Mintea spune: „Și eu cum să fac să aplic aceste informații și aceste recomandări? Trebuie să fac ceva! Altfel nu se va întâmpla nimic”. Aceasta este însă aceeași minte care când ia contact cu exerciții și tehnici descrise clar „uită să le facă”, „nu are timp” și „nu se poate ține de treabă”. Este fix aceeași minte 🙂
Așa că în finalul acestui articol cititorul este invitat să se conecteze cu sinceritate la o anumită intenție și să le lase pe toate celelalte în Voia Divinului. Intenția sună așa: „Intenționez ca prin tot ceea ce fac, spun și gândesc să radiez iubire și numai iubire. Intenționez să mă recunosc drept iubirea însăși și să dăruiesc necondiționat iubire. Intenția mea pentru această existență este iubirea”.
Totul este ca această intenție să fie aleasă sincer și trăită sincer. Dacă ea rulează în profunzime, pe nivel subtil, rând pe rând toată dizarmonia, greul și piedicile care apar poate acum la suprafață, se vor evapora rând pe rând.
Intenția să fie iubirea…
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu