Iubește. Iubește sincer. E gratis. Iubind, nu vei simți influența celorlalți ca fiind negativă. Ba mai mult, vei observa tot mai des cum oamenii din jur îți ies în întâmpinare și pun umărul sprijinind intențiile tale.
Fiecare om are visurile sale. Cred într-o lume plină de oameni fericiți pentru că își trăiesc visurile. Cred în capacitatea fiecărui om de a vibra pe frecvența iubirii. Cred în tine. Poți face asta. Ai în tine capacitatea de a-ți transforma visul în realitate. Și poți oricând să îi faci pe cei din jur aliații tăi.
Aud des și de foarte mult timp oameni care au un vis, dar prietenii și familia nu îi susțin. Știu oameni care ar vrea să realizeze ceva, dar mult prea ușor renunță pentru că nu găsesc sprijin în oamenii prezenți în viața lor. Acesta este motivul pentru care scriu acest articol. Dacă simți că ai un vis care nu devine realitate datorită influenței negative a celor din jur, acest articol este pentru tine.
Ești Influențat Negativ De Oamenii Din Viața Ta? Am O Soluție Pentru Tine
Iar pentru ca soluția să fie mai ușor de aplicat am împărțit-o în 3 mari puncte. Am început cu cea mai importantă acțiune și am încheiat cu un principiu Universal valabil.
1.Oferă tu primul ceea ce aștepți să primești de la ceilalți
Vrei susținere? Începe tu primul să-i susții pe cei din jur.
Vrei ca ceilalți să pună umărul la realizarea visului tău? Pune tu primul umărul la realizarea visului lor.
Vrei înțelegere? Începe prin a o oferi…tu primul.
Compasiune, suport, liniște pentru a lucra, susținere, înțelegere…toate acestea oferă-le tu primul celor de la care le pretinzi. Fă asta sincer. Fă-o din iubire.
Mai apoi, puțin câte puțin vei observa cum ceilalți, poate fără să-și dea seama încep să îți întoarcă serviciul. Oferind celorlalți acele lucruri pe care le aștepți de la ei, le vei primi tu însuți din belșug.
2. Iubește sincer, iubește cu toată ființa ta
Iubește ca și cum viața ta ar depinde de asta. Fiindcă știi ce? Viața ta chiar depinde de asta. Începe prin a te iubi deplin și cu adevărat pe tine însuți. Iubește-te profund. Iubește-te sincer. Odată cu dobândirea unei stări de iubire sinceră, vei rămâne perplex observând cum piesele de puzzle ale vieții tale se aranjează armonios de la sine.
Nu subestima cea mai puternică forță din Univers.(forța iubirii) Oamenii din jur nu fac altceva decât să reflecte în permanență stările tale interioare. Dacă ești neliniștit, vei observa neliniștea din ochii lor. Dacă ești trist, vei vedea tristețea prezentă în oamenii din viața ta. Îți poți imagina ce vei vedea în ceilalți dacă permiți iubirii sincere să sălășluiască în tine? Ai ghicit! Iubire. Asta vei vedea.
Dacă vrei ca visurile tale să devină realitate, aliniază-ți iubirii vorbele, gândurile și faptele tale.
3. Negativul nu există. El este o figură de stil și o normă socială
Am ales ca prin ultimul punct al articolului să îți propun o stare ușor meditativă. Ideea acestui punct nu este ușor de acceptat pentru că nu ține cont de cele mai fundamentale norme după care funcționează societatea actuală.
Să oferi celorlalți ceea tu însuți aștepți de la ei și să faci asta dintr-o stare de iubire sinceră este suficient. Dacă vrei să mergi și mai în profunzime, atunci acest punct este pentru tine.
M-ai putea întreba: „Cosmin, dar în titlu mă întrebai dacă sunt influențat negativ, iar acum îmi spui că negativul nu există. Cum vine asta?”
Dacă ți-ai pus întrebarea de mai sus, sau una asemănătoare, te felicit. Puțintică răbdare și elucidăm misterul.
Ideea principală sună în felul următor: „Dualitatea nu există. Dualitatea este o iluzie”.
De mult prea multe ori am fost scuipat între ochi( din fericire la figurat 😀 ) atunci când am rostit sau scris afirmația de mai sus. În realitate negativul nu există, la fel cum nu există nici pozitiviul. Binele nu există, la fel cum nu există nici răul. Și tot așa. Exemplele sunt nenumărate.
Pentru că la începutul acestui punct 3, îți spuneam că prin ceea ce vei citi, îți propun o stare ușor meditativă, invitația mea este aceea de a te gândi la afirmația: „Dualitatea nu există. Dualitatea este o iluzie. Nimic nu este bun sau rău. Nimic nu este negativ sau pozitiv. Viața este nicicum”
Așadar, după lectura acestui articol, ai două posibilități. Dacă te simți influențat negativ de către oamenii din viața ta, poți fie să aderi…
a) …adevărului banal. Să conștientizezi astfel că dualitatea este o iluzie și să acționezi ca atare. Poți astfel elimina influența negativă a celorlalți, înțelegând că influența negativă nu poate exista, sau…
b) …adevărului simplu. Acesta presupune ca dintr-o stare de iubire sinceră și autentică să oferi celorlalți ceea ce tu însuți aștepți de la ei.
Invitația mea sinceră, dincolo de ce ai citit este să îmbini variantele a) și b) de mai sus, și cel mai important, să îți găsești propria cale.
Dacă ce ai citit te-a ajutat în vreun fel, dă un share articolului pe rețelele sociale. Astfel îi poți ajuta și pe ceilalți să învețe să iubească sincer sau să ofere ceea ce ei înșiși așteaptă să primească.
Dacă ai prieteni despre care știi că se simt influențați negativ de oamenii din viața lor, dă-le să citească articolul, iar pentru orice întrebări sau completări folosește secțiunea de comentarii de mai jos.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu