
Ego-ul distorsionează. Fiindcă unul din rolurile ego-ului este acela de editor al realității.
Un eveniment apare. Iar evenimentul pur și simplu este, radiind esența a ceea ce este. Totul apare, susținut fiind de un anumit câmp de Putere. Iar fiecare lucru sau eveniment este ceea ce este.
Numai că, după translarea unui potențial dinspre non-manifestat înspre manifestat, intervine ego-ul și poziționalitățile mentale. Iar toate acestea funcționează asemeni unui filtru. Iar la final, acea manifestare este considerată bună sau rea, frumoasă sau urâtă, dorită sau nedorită și așa mai departe.
Umanitatea însă, fiind foarte prinsă în iluzia ego-ului, a pierdut capacitatea de percepție a lucrurilor așa cum sunt, toate lucrurile ajungând să fie percepute așa cum par.
Căderea din rai a lui Adam și Eva este de fapt o metaforă a căderii de pe nivelul non-dual al iluminării, pe nivelul dual al aparenței binelui și răului.
De fapt, procesul de translare a non-manifestatului înspre manifestat este unul care izvorăște din Iubirea Divină. Pentru ca acest lucru să poată fi recunoscut, se cere recunoașterea ego-ului drept iluzie. Odată ce ego-ul s-a evaporat, se poate vedea clar că totul decurge prefect radiind Iubirea Divină. Cât timp este prezent ego-ul, filtrele sale distorsionează și generează aparențe.
Acesta este și motivul pentru care mintea cu ale sale gânduri și logică, nu poate distinge între Adevăr și falsitate sau între esență și aparență. Fiindcă mintea poate ști doar cum i se pare ceva, și este efectiv incapabilă să cunoască cum este de fapt acel ceva.
Un eveniment este pur și simplu ceea ce acel eveniment este. Lăsând la o parte mintea, evenimentele nu primesc clasificări, adjective sau emoții. Postura se poate prezenta inițial aproape șocantă. Însă experimentată fiind, devine imediat clar că fiecare fir de praf este la locul său, iar fiecare fir de păr este numărat. Perfecțiunea fără cusur a Vieții devine evidentă fără ca vreun cuvânt sau concept să fie prezent acolo pentru a o știrbi.
Din ego și obișnuință însă, date fiind toate poziționalitățile antrenate în timp, totul este scindat dual. De la emoții și stări și până la evenimente și situații, totul este împărțit sau clasificat, date fiind filtrele specifice ego-ului.
Ego-ul ar putea fi văzut asemeni unor ochelari cu lentile colorate. Având acei ochelari pe ochi, iar lentilele fiind roșii, vom vedea totul roșu. Degeaba ne uităm la o mașină care este albă, fiindcă prin acei ochelari o vom vedea roșie cu totul.
Exact același efect îl are și ego-ul cu ale sale filtre și poziționalitățile din minte. Degeaba un eveniment este pur și simplu ceea ce acel eveniment este, fiindcă trecut prin filtrul ego-ului, el va părea „roșu” sau „bun” sau „rău”.
Este esențial de acceptat faptul că este câmpul Conștiinței cel care face selecția de potențiale. Iar mai apoi, procesul observării conduce la translarea efectivă a non-manifestatului înspre manifestat. Totul este perfect așa cum este. Iar acțiunile, gândurile și deciziile apar spontan, fără a exista un acționator, gânditor sau decident în spatele acestora.
Iată un citat din David R. Hawkins relevant în acest context: „Conștiința alege automat ceea ce consideră ca cel mai bun din clipă în clipă pentru că aceasta este în mod ultim singura funcție de care este cu adevărat capabilă.”
Prin urmare, este câmpul Conștiinței însuși care face selecția de potențiale. Dând la o parte iluzia ego-ului, cu smerenie și reverență față de Divin și întreaga Viață, putem să fim inundați de beatitudine și extaz. Însă acestea două nu vor fi o rezultantă emoțională, ci vor fi pur și simplu asociate experienței de a fi în aici și acum, derivând din acel pur „a fi” al Existenței.
Desigur că, înspre experimentarea acestei stări, ego-ului s-ar putea să i se pară că este mult de muncă. Dar de fapt starea este chiar aici și chiar acum. Iar dacă e să fie o „muncă” implicată, aceea este munca de a da la o parte toate poziționalitățile, conceptele, credințele și toate „eu știu”-urile. „Munca” nu este una de acumulare, ci este una de eliminare. Dând la o parte toate blocajele, Iubirea și Adevărul transpar liber și radiază nepertubat drept ceea ce sunt.
De multe ori apare întrebarea: „Bun, și cum să dau blocajele la o parte?”. De fapt răspunsul se găsește deja în paragraful de mai sus. Dacă este identificat un „eu știu” putem să îl cedăm. Dacă este identificată o poziționalitate, putem să renunțăm la ea. Dacă este identificat un concept de care suntem atașați, putem, la fel, să renunțăm la acel concept. Iar încet, încet, pas cu pas, ne vom apropia de esența neperturbată sau nedistorsionată a ceea ce suntem. Și ne vom apropia de a vedea lucrurile așa cum sunt și nu așa cum par. Iar atunci esența Iubirii va fi recunoscută ca radiind din fiecare colț și din orice loc. Fiindcă același fenomen are loc chiar acum, doar că el este imposibil a fi recunoscut fiindcă este îngropat în atașament de concepte, poziționalități, dorințe ale ego-ului și „eu știu”-uri.
Dualitatea este o iluzie. Stă în puterea noastră să trecem dincolo de această iluzie înspre recunoașterea noastră drept ceea ce suntem. Recunoscându-ne drept câmp și nu drept indivizi, tot ce ne mai rămâne de făcut este slăvim și să fim recunoscători pentru că din Gloria Divină a izvorât miracolul numită Viață.
Recunoștință și Iubire!
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu