
Există posibilitatea recunoașterii fiecărei clipe drept miracol. Totul este cuprins de un infinit frumos și aproape imposibil de descris. Fiecare potențial devenit actual este perfect exact așa cum este. Dacă nu vedem asta, înseamnă că nu ne dăm voie. Dacă nu vedem cum Viața însăși evoluează dinspre acest moment perfect înspre următorul moment perfect, înseamnă că este opusă rezistență. Iar rezistența o opune ego-ul.
Încă din fragedă pruncie au fost acceptate două programe majore la nivel mental. Primul program este acela al recunoașterii drept individ și separare prin: „Eu sunt acest trup fizic”. Iar al doilea program este cel al acționatorului din spatele acțiunilor, decidentului din spatele deciziilor și gânditorului din spatele gândurilor prin: „Eu fac”, „Eu dreg”, „Eu gândesc” și așa mai departe.
Prin acceptarea acestor două programe s-au pus bazele suferinței. Fiindcă suferința nu este altceva decât îndepărtare de adevăr și iubire. Iar ambele programe descrise mai sus îndepărtează de adevăr și iubire. Fiindcă adevărul este că noi suntem Întregul însuși, suntem câmp, suntem Context și suntem Infinitul însuși. Iar acțiunile, gândurile și deciziile apar spontan. Selecția de potențiale care devin actuale aflându-se în corelație cu intenția și un anumit nivel de Conștiință.
Orice proces valid de evoluție spirituală reprezintă o invitație de transcendere a ego-ului. Este invitația spre smerenie cea care permite magiei să se întâmple.
În timp ce a renunța la credința: „Eu sunt acest trup fizic” și a recunoaște decidentul din spatele deciziilor și acționatorul din spatele acțiunilor drept o iluzie pare dificil, există și unele recomandări cu care se poate intra în rezonanță mai ușor. Aceste două programe de bază reprezintă temelia pentru multe alte convingeri limitative și distorsionări pe care le propune mintea. Așa că, cel puțin în primă fază, se prezintă ca destul de dificil de ajuns la ele.
Prezumția de la care pleacă prezentul text este aceea că totul are loc la momentul potrivit și fiecare fir de praf se află la locul său în Univers. Prezumția este aceea că totul are loc în cel mai armonios mod și Sursa a tot și a toate este Iubirea.
Plecând de la această prezumție, mintea fie se poate opune, fie poate experimenta puțină deschidere spunând: „Să zicem că e așa. Dar dacă e așa, eu de ce nu simt această iubire, armonie și perfecțiune?”. Ei bine, această radiere a Iubirii nu este percepută fiindcă într-un fel sau altul i se opune rezistență din minte. Deschizându-ne însă înspre niște recomandări simple, tot mai mult din armonia care ne înconjoară va putea fi recunoscută. Totul constă în a ne da voie la modul cel mai deplin posibil să fim ceea ce suntem, fără a încerca să părem sau să fim altceva decât ceea ce suntem. Iar a ne da voie să fim ceea ce suntem înseamnă de fapt a ne da voie să fim Iubirea însăși.
Iată care sunt cele câteva chestiuni înspre care invită prezentul text:
1. Renunțarea la opunerea de rezistență
Realitatea este așa cum este. Totul radiază esența a ceea ce este. Numai că dincolo de asta, intervine ego-ul cu a lui procesare secvențială și intervine mintea și începe să atribuie adjective, clasificări și etichete. Prin prisma adjectivelor, clasificărilor și etichetelor, se manifestă și opunerea de rezistență.
Am uitat să luăm lucrurile așa cum sunt, punând Iubirea și Divinul pe primul loc, având încredere și disponibilitate înspre a accepta că totul se desfășoară în cel mai armonios mod.
Cititorul este invitat ca pur și simplu să plece de la întrebarea: „Care sunt lucrurile cărora mă opun?”. Iar mai apoi, pe rând, prin Letting go să fie cedate toate opozițiile.
Când nu ne mai opunem Vieții, ne deschidem de fapt înspre a recunoaște armonia și înspre a primi magia în dar.
2. Renunțarea la așteptări
De multe ori această renunțare la așteptări este greșit interpretată în sensul de: „Păi cum să trăiesc fără așteptări? Asta ar însemna să nu am de ce să mă ridic din pat dimineața. Tocmai fiindcă aștept ceva de la viață, de la oameni, de la mine, mă pune în mișcare.”.
Obiecția descrisă în paragraful de mai sus apare fiindcă invitația de a renunța la așteptări este interpretată eronat. De fapt, a renunța la așteptări este o invitație de a renunța să mai punem ego-ul pe primul loc. Și să punem în schimb Divinul pe primul loc. Fiindcă toate se petrec în El.
De fapt a renunța la așteptări înseamnă să închinăm întreaga noastră viață la pachet cu fiecare experiență, gest sau acțiune în parte, direct Divinului și Iubirii.
A trăi fără așteptări, nu înseamnă să nu mai facem nimic și să stăm degeaba toată ziua. Ci înseamnă să ne dăm voie ca toate acțiunile și gesturile să fie făcute în numele Iubirii. A trăi fără așteptări înseamnă de fapt să ne dăm voie să ne punem experiența de viață în slujba Divinului în cel mai deplin mod posibil.
Așteptările sunt de fiecare dată ale ego-ului, iar căutarea și împlinirea lor îl întăresc. A dizolva așteptările are loc de la Sine, imediat ce ne dăm voie să facem ceea ce facem pentru Dumnezeu și în numele lui Dumnezeu. Postura este descrisă foarte bine prin sintagma: „Ție Doamne, îți cedez viața mea”
3. Disponibilitatea de a antrena o conexiune cu Prezentul
Adevărul este că noi suntem tot timpul în Prezent. Fiindcă acesta este singurul timp care există. Nu avem cum să fim altundeva decât în prezent. Ce se poate însă este să fim atât de prinși în minte uitând de noi, încât această stare de prindere în minte, am ajuns să o numim „lipsa conexiunii cu prezentul”.
Fiindcă de fapt mintea este cea care se află, fie în trecut fie în viitor. Iar dacă nu este în trecut sau viitor proiectează așteptări, asociază etichete și opune rezistență față de ceea ce este.
Dându-ne voie însă, să observăm Viața drept ceea ce este, ne putem recunoaște tot mai des și tot mai mult drept Câmpul sau Contextul însuși care este Iubirea. Și mai puțin drept limitarea, trupul fizic, gândurile și toate celelalte. Iar prin asta, ne vom apropia de a și experimenta conexiunea cu Prezentul în care oricum suntem, doar că poate nu ne dăm seama de asta.
***
Stă în puterea cititorului acestor rânduri să recunoască fiecare clipă drept miracol. Înșiruirea perfectă de evenimente bate la ușă. Tot ce avem de făcut este să îi deschidem ușa larg prin stare de Prezență, fără așteptări și renunțând la orice formă de rezistență.
Atunci vom rosti sau vom simți: „Ție Doamne, îți cedez viața mea” și toate vor curge armonios în Iubire, din Iubire și cu Iubire.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu