Ideea conform căreia fericirea este o alegere s-ar putea să sune deja a clișeu. Cu toate acestea, să știi că este un clișeu adevărat.
Exact asta îmi propun să fac în acest articol. Să îți demonstrez cât pot de clar că a fi fericit este o alegere. O alegere pe care o poți face chiar acum. O alegere pe care sper să o faci până la finalul acestui articol.
Citind cartea „Poți fi fericit orice s-ar întâmpla” de Richard Carlson mi-a venit o idee interesantă despre felul în care aș putea aborda acest articol. Cred cu sinceritate că orice om deschis poate începe să citească acest articol fiind trist și să încheie lectura simțindu-se fericit.
În primul rând o să-ți dau două exemple de situații comune. Rolul acestor exemple este acela de a puncta o anumită idee: „Frumusețea este în ochii privitorului”.
Exemplul 1: Relația Cu Partenerul De Cuplu
Imaginează-ți că ești la începutul relației. Simți fluturi în stomac și simți că omul de lângă tine este perfect. Nu te concentrezi pe ceea ce ai putea considera defect, ci te concentrezi numai și numai pe aspectele pozitive din celălalt.
Într-o zi vă decideți să faceți clătite împreună. Atenție. Perioada de timp este tot începutul relației. Iar după ce tu pregătești compoziția și nu a mai rămas decât să încingeți tigaia, partenerul tău varsă totul pe jos într-un moment de neatenție.
Ca doi îndrăgostiți ce sunteți, începeți să râdeți amândoi în hohote pe seama acestui incident. Mai apoi vă apucați să faceți o nouă compoziție din ingredientele rămase.
Acum imaginează-ți că au trecut câțiva ani de atunci, iar tu ai un serviciu obositor. Uneori stai peste program chiar și 2 sau 4 ore. Muncești și 12 ore pe zi, iar când ajungi acasă ești de-a dreptul epuizat.
Într-o seară, când te-ai întors de la muncă, partenerul tău gătea. Inițial ai simțit recunoștință fiindcă te salva de o parte din muncă. Însă la doar câteva minute după ce ai ajuns acasă, partenerul tău a dat din neatenție toată ingredientele pe jos. Covorul din bucătărie era vraiște.
Iar tu…
Iar tu…
…ți-ai ieșit din pepeni. Iar de aici a rezultat o ceartă grozavă între voi doi.
După câte vezi, situația este aceeași: „răsturnarea pe jos din greșeală a ingredientelor pentru mâncare”. Reacția ta a fost totuși diferită.
De ce oare?
Fiindcă starea ta de spirit era diferită. Situația este aceeași, dar dată fiind schimbarea stării de spirit tu ai avut o reacție la polul opus. Reacția ta este o alegere.
Am ales acest prim exemplu pentru a evidenția faptul că în situații identice, tu te comporți diferit. Și te comporți diferit fiindcă te comporți în funcție de anumite alegeri pe care le faci.
Dacă situațiile ți-ar dicta felul în care te simți, înseamnă că răsturnarea ingredientelor pe jos trebuia să îți producă o izbucnire sinceră de râs. Totuși lucrurile nu au fost așa.
Exemplul 2: Un Pui De Pisicuță
Pentru acest exemplu, ideal ar fi dacă ai avea un animal de companie. Dacă nu ai și nu ai avut niciodată, o să te rog să îți imaginezi că ai.
Acum vizualizează-te într-o zi de weekend în care ești relaxat și alături de familie. Puiul de pisicuță vine la tine și te mușcă ușor de pantaloni din dorința de a se juca cu tine.
Privindu-l îți spui în mintea ta: „Ce gest și animăluț drăguț. Hai să mă joc puțin cu el. Uite cât este de simpatic.” Și într-adevăr, te joci preț de un sfert de oră cu puiuțul de pisică, iar asta îți produce și o plăcere extraordinară.
Acum imaginează-ți că a venit ziua imediat următoare. Stai întins pe pat și tocmai primești un telefon de la bancă. Ești anunțat că dacă nu îți plătești ratele pentru casă, banca va deveni proprietara imobilului.
Aveai banii puși deoparte, dar pur și simplu ai uitat să faci depunerile. Te agiți puțin la nivel mental fiiindcă ești un om care își plătește întotdeauna datoriile.
Cât încă stăteai întins în pat și te gândeai, puiuțul de pisicuță vine din nou la tine și te mușcă ușor de pantaloni. Exact cum făcuse și în ziua precedentă.
De această dată îl dai la o parte destul de violent și nu îl mai bagi deloc în seamă. Te gândești totuși pe fugă: „Ce mi-a trebuit mie să îmi iau pisică. Alte griji nu mai aveam. Pisică mi-a trebuit”.
Te invit să fii atent că la fel ca și în primul exemplu, situația față de care ai reacționat este 100% aceeași. Reacția ta totuși diferă. De ce?
Fiindcă pur și simplu noi oamenii nu reacționăm la fel în situații identice.
Acum că am lămurit asta, hai să îți spun ce te invit să înțelegi pentru a fi fericit orice s-ar întâmpla.
Viața Este Neutră
Nimic nu are valoare instrisecă până când nu vii tu să îi atribui o anumită valoare. În absența ta, totul este neutru.
Mulți văd asta ca pe o filtrare în alb și negru a vieții. Acești oameni spun: „Viața este multicoloră, atât de diversificată, iar tu îmi spui că e neutră!? Tu te auzi ce spui, Cosmin?”
Mă aud tare și clar și o mai spun încă o dată: „Viața este neutră”. Iar să înțelegi asta este o condiție esențială pentru ca tu să fii împlinit. Mai clar decât atât nu cred că puteam să o spun.
Iar dacă insiști în a nu fi de acord, gândește-te puțin la cele două exemple despre care am discutat până acum. Situația este identică, starea de spirit pe care tu o alegi diferă și deja rezultatul este la polul opus.
Ce te invit eu să conștientizezi este că în fiecare situație din viața ta, lucrurile stau exact ca în cele două exemple despre care am discutat astăzi. Tu ești cel care alege cum te raportezi la viață.
Prin urmare, stă numai și numai în puterea ta să alegi ca absolut orice eveniment să îți producă fericire.
Aceasta este într-adevăr o alegere pe care ai putea sau nu să o faci acum. Eu sper însă că vei alege să fii fericit și îți vei păstra această stare pentru tot restul vieții.
Tu alegi!
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu