Evoluția spirituală este consecința automată a observării minții – și a înclinațiilor sale ca pe o „aceasta” – din perspectiva generală a paradigmei contextului, mai degrabă decât cea a conținutului. În locul încercării de a forța schimbarea, este necesar doar să permitem Divinului să facă aceasta prin cedarea profundă a întregului control, rezistență, și iluzia câștigului sau pierderii. Nu este necesară distrugerea sau atacarea iluziilor, ci doar să le permitem să cadă. – David R. Hawkins
Prin observarea minții, oricui îi devine clar că el nu este mintea. Cititorul este invitat să își imagineze că observă un scaun. Prin simplul fapt că acel scaun poate fi observat, devine evident faptul că cititorul nu este scaunul. Exact la fel este și cu mintea. Mintea și gândurile conținute în ea pot fi observate. Dacă pot fi observate, devine clar că noi nu suntem mintea sau gândurile, ci suntem ceva dincolo de acestea.
Ideea principală pe care o transmite prezentul text este aceea că, ce numim evoluție spirituală, este consecința automată a observării minții. Când mintea este doar observată, toate iluziile cad prin ele însele. Iar evaporarea iluziilor conduce automat la recunoașterea noastră ca fiind Conștiința. Asta e ceea ce numim evoluție spirituală.
Mintea are asociată tot felul de înclinații. Predispoziția minții este aceea de a împărți lumea în mod artificial în două. Mintea este cea care creează opușii. Pe lângă asta, mintea este înclinată să judece, să eticheteze, să se răzbune, să critice, să se contrazică, și așa mai departe. Disponibilitatea noastră de a observa mintea ca pe o ceva, ca pe un „obiect”, face ca toate aceste predispoziții și înclinații ale minții să nu se mai manifeste fiindcă noi nu ne mai identificăm cu ele.
A observa mintea din perspectiva generală a paradigmei contextului, mai degrabă decât din cea a conținutului poate părea o invitație abstractă sau filosofică. De fapt însă, pot fi oferite niște metafore și exemple simple care să susțină înțelegerea și dezabstractizarea.
A privi din prisma conținutului, presupune o atenție pe obiect. De exemplu în cazul unei încăperi plină cu diverse obiecte de mobilier, atenția pe conținut înseamnă o atenție pe ceea ce acea încăpere conține. Adică o atenție pe obiectele prezente acolo și pe formele lor.
O atenție pe context ar presupune o atenție pe spațiul gol din încăpere. Spațiu gol care a existat înainte ca vreun obiect să apară în încăpere. Fiindcă dacă nu ar fi existat spațiul, obiectele nu ar fi putut să existe în acea încăpere.
O altă metaforă ar fi aceea a unei căni goale și a aerului din ea. Se întâmplă ca la un moment dat o parte din aer să se afle și în respectiva cană. Faptul că acea cană se sparge de exemplu, nu va perturba cu nimic aerul care pur și simplu va continua să fie ceea ce este. Când privim o cană goală, noi suntem obișnuiți să avem atenția pe cană. Asta însemnă o atenție pe conținut. Dacă atunci când am privi o cană goală, ne-am muta atenția pe spațiul din interiorul cănii și spațiul de care cana este înconjurată, aceasta ar fi o atenție pe context.
Este drept că pentru minte, chiar și aceste metafore mai simple, s-ar putea să pară tot complicate. Exemple ar mai putea fi luate, însă toate sunt în aceeași notă. Este vorba fie despre atenție pe obiect. Fie pe spațiul care conține obiectul și îi permite obiectului să fie ceea ce este.
Noi nu suntem deloc antrenați să avem atenția pe spațiu în detrimentul obiectelor, de aceea această schimbare de perspectivă poate părea puțin ciudată la început. În evoluția spirituală însă, aceasta este o schimbare de paradigmă esențială. Mutarea atenției de pe conținut pe context aduce pace și împăcare.
Fiindcă din perspectivă energetică, contextul este chiar Conștiința. Iar tot ceea ce apare după aceea, adică mintea cu ale sale gânduri și trupurile fizice și toate formele, fac parte din conținut. Conștiința este însă contextul care permite tuturor acestora să fie. La asta se referă citatul când invită la mutarea perspectivei de pe conținut pe context. Observarea minții din recunoașterea faptului că noi suntem Conștiința produce miracole. Fiecare obiect care face parte din conținut pare să se reașeze, remodeleze și reconfigureze automat reflectând armonia infinită a Universului imediat ce atenția se mută pe identificarea ca fiind câmpul Conștiinței.
Observă mintea din perspectiva Conștiinței, iar evoluția spirituală intervine spontan și autonom ca o consecință firească acestui fapt simplu.
Noi ca ego suntem de multe ori tentați să încercăm să forțăm schimbarea. Vrem ca lucrurile să se petreacă așa cum vrem noi, când vrem noi și dacă vrem noi. O astfel de atitudine reflectă însă neîncredere în Divin, scindare duală și o rupere a noastră de Sursă.
De fapt iubirea infinită a Divinului le poate pune pe toate în armonie. Noi doar să permitem iubirii și luminii să susțină și faciliteze această rearanjare. Tot ce avem de făcut este să cedăm într-un mod profund controlul, rezistența și iluzia câștigului sau a pierderii. Hai să le luăm puțin pe rând:
1.Controlul
Încercarea de a controla apare în foarte multe arii și dimensiuni ale existenței noastre. Ne dorim să controlăm de foarte multe ori rezultatele. Uitând că rezultatele și acțiunile apar oricum spontan. Relevantă fiind intenția.
Ne dorim să controlăm foarte des alți oameni. Foarte multe relații de cuplu se destramă sau alungă iubirea din sânul lor fiindcă fiecare partener încearcă să îl controleze și să îl modeleze sau schimbe pe celălalt după bunul său plac.
Ne dorim să controlăm emoțiile. Vrem să le blocăm dacă se poate pe toate cele care nu ne plac și să le sporim pe cele care ne plac. Dorim să controlăm și iar să controlăm. Dacă am putea controla și vremea de afară și tot ceea ce spunem și tot ceea ce fac ceilalți pare că am fi mulțumiți. În realitate însă, nu este deloc așa. Cu cât mai mare este dorința de control, cu atât mai mare este îndepărtarea de adevăr și iubire.
2. Rezistența
De fiecare dată și în fiecare secundă, Universul te susține și iubește. Asta se întâmplă fiindcă ești un copil iubit al Divinului. Numai că prin identificare ca fiind corpul sau mintea, apare rezistența. Divinul îți dăruiește iubire, iar atunci când te vezi drept separare, tu îi reziști și i te opui acelei iubiri.
Când se cedează rezistența în fața curgerii armonioase a Vieții, dintr-o dată se va putea observa cum o sumedenie de lucruri se rezolvă parcă de la Sine. Totul este să ai încredere în Divin și să cedezi rezistența. Ai opus rezistență o viață întreagă și tot o viață întreagă ai simțit nefericire și totul parcă se făcea cu foarte mult efort. Poate a venit momentul să nu te mai opui și să lași lucrurile să curgă observându-le doar. Observă doar mintea, amintindu-ți că ești chiar câmpul sau contextul Conștiinței, iar toate iluziile și toată falsitatea va cădea.
3. Iluzia câștigului și pierderii
Nimic nu se câștigă și nimic nu se pierde. Viața doar curge și este ceea ce este. Numai mintea poate vedea câștig și pierdere. Conștiința vede numai experiențe. Experiențe care sunt ceea ce sunt și sunt nicicum. Nimeni nu pierde. Nimeni nu câștigă. Doar ego-ului i se pare altfel.
Iar relevant de acceptat despre aceste trei iluzii e că nu e necesar să ne luptăm cu ele. Este suficient să le permitem să cadă prin observare.
Ține minte că: „ Evoluția spirituală este consecința automată a observării minții – și a înclinațiilor sale ca pe o „aceasta” – din perspectiva generală a paradigmei contextului, mai degrabă decât cea a conținutului. În locul încercării de a forța schimbarea, este necesar doar să permitem Divinului să facă aceasta prin cedarea profundă a întregului control, rezistență, și iluzia câștigului sau pierderii. Nu este necesară distrugerea sau atacarea iluziilor, ci doar să le permitem să cadă. – David R. Hawkins”
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu