
“We could take the same protective actions out of love rather than out of fear. Can we not care for our bodies because we appreciate and value them, rather than out of fear of disease and dying? Can we not be of service to others in our life out of love, rather than out of fear of losing them? Can we not be polite and courteous to strangers because we care for our fellow human beings, rather than because we fear losing their good opinion of us? Can we not do a good job because we care about the quality of our performance and we care about our fellow workers? Can we not perform our job well because we care about the recipients of our services, rather than just the fear of losing our jobs or pursuing our own ambition? Can we not accomplish more by cooperation, rather than by fearful competition? Can we not drive carefully because we have a high regard for ourselves and care for our welfare and those who love us, rather than because we fear an accident? On a spiritual level, isn’t it more effective if, out of compassion and identification with our fellow human beings, we care for them, rather than trying to love them out of fear of God’s punishment if we don’t? ” ― David R. Hawkins
„Noi putem să pornim spre aceleași acțiuni protective din iubire decât din frică. Nu putem noi să avem grijă de trupurile noastre pentru că le apreciem și valorăm, decât din frica de boală și moarte? Nu putem noi să ne punem în slujba altora din iubire, decât din frica de a-i pierde? Nu putem noi să fim politicoși și curtenitori față de străini pentru că ținem la semenii noștri, decât pentru că ne este frică să pierdem opiniile lor bune despre noi? Nu putem noi să facem o treabă bună pentru că ținem la calitatea performanței noastre și ținem la semenii noștri muncitori? Nu putem noi să ne facem treaba bine pentru că ne pasă de beneficiarii serviciilor noastre, decât din frica de a ne pierde slujba sau urmărirea unor ambiții personale? Nu putem noi să realizăm mai mult prin cooperare, decât prin competiția de care ne temem? Nu putem noi să conducem cu grijă pentru că avem un înalt respect pentru noi înșine și ținem la a noastră bunăstare și a celor care ne iubesc, decât fiindcă ne este frică de un accident? Pe un nivel spiritual, nu este mai eficient dacă, din compasiune și identificare cu semenii noștri, ținem la aceștia, decât încercând să îi iubim din frică de pedeapsa lui Dumnezeu dacă nu o facem? ” – David R. Hawkins
Intenția este singurul lucru pe care noi ca ființe spirituale îl alegem. Și în ciuda faptului că această intenție este singurul lucru ales cu adevărat de către noi, ea tinde să fie complet ignorată. Lumea în care trăim este foarte concentrată pe tot ceea ce se petrece la suprafață, și anume pe acțiuni. Vorbim de o lume concentrată pe verbul „a face ”. Asta neînsemnând neapărat că cineva concentrat pe „a face ”, este și un om de acțiune care nu amână deloc, este foarte calculat și un foarte bun executant.
De fapt atenția pe „a face ” este o caracteristică intrinsecă a punctului în care se află evolutiv societatea în acest moment. Iar această atenție pe „a face” este reflectată și de felul în care adresăm întrebările în momentul în care ne interesăm despre ceva. Rareori o să auzim întrebarea: „Cum este? ”. Și aproape inexistentă este întrebarea: „Care este de fapt intenția? ” atunci când vrem să înțelegem mai multe despre ce se petrece. Întrebarea auzită cel mai adesea este: „Ce face? ” sau „Ce a făcut? ”.
Acest focus pe „a face ” nu este bun sau rău. Este pur și simplu ceea ce este, și îl putem observa petrecându-se. Însă există o sumedenie de informații esențiale care se pierd atunci când focusul este doar pe „a face ”. Iar citatul de la începutul acestui articol subliniază câteva astfel de direcții.
Dacă întrebăm: „Ce face? ”, o să putem observa, de exemplu, despre un om în parc cum aleargă și deci face sport. Acesta este făcutul. Numai că intenția din spate poate fi aprecierea și iubirea față de trupul fizic. Sau poate fi frica de moarte sau boală. Sau, din infinitatea de posibilități, cine știe ce altă intenție se află în spatele „făcutului de a alerga ”. Prin urmare, dacă ne uităm doar la suprafață, și eventual judecăm și tragem și concluzii doar privind înspre „făcut ”, pierdem o sumedenie de informații și tindem să fim departe de Adevăr.
Mergând în continuare pe ideea citatului, putem ca mergând pe stradă să vedem un cuplu de îndrăgostiți. Iar el îi deschide ei ușa înainte de intrarea în restaurant. Acesta este „făcutul ” și nu este bun sau rău. Dar dacă rămânem doar la a privi înspre ceea ce „se face ”, nu ne aducem oare un deserviciu, printr-o îndepărtare treptată de esență?
Intenția omului care deschide ușa poate fi Iubirea, sau poate îi este foarte frică să își piardă partenera, iar dacă nu i-ar deschide ușa se gândește că ar fi considerat un bădăran și va fi părăsit. Acestea două sau oricare altele pot fi intențiile din spatele unui gest. Cu câte ne dăm voie să avem atenția pe intenție, cu atât mai aproape suntem de acel Adevăr sinonim cu Iubirea. Cu cât mai mult suntem concentrați pe acțiuni, cu atât sunt șanse mai mari să ne fure ego-ul și să ratăm oportunitatea de a trăi în lume, dar a nu fi parte din aceasta, așa cum este invitat studentul spiritual.
Să zicem că ne întâlnim cu un prieten și îi observăm politețea și curtoazia față de noi. De cele mai multe ori însă, ne concentrăm doar pe gesturi și ce face omul, și foarte rar ne întrebăm care sunt intențiile din care pleacă ceea ce este făcut. Fiindcă, așa cum o spune și citatul de la începutul articolului, intenția poate fi grija pentru celelalte ființe vii, sau poate fi frica de judecata celorlalți sau frica de pierdere a unor favoruri.
Prin exemplele cât mai simple oferite, această concentrare pe intenție, poate fi interpretată de minte drept o judecată. În sensul că: „Păi uite dom’le cum cineva face un gest frumos cum ar fi să deschidă ușa, sau să vorbească politicos, iar eu mă apuc să îi judec intențiile cu privire la de ce face ceea ce face! ”.
Nu este vorba de judecată. Fiindcă, desigur, studentului spiritual i se recomandă să cedeze judecata oricând apare, și indiferent de forma în care se prezintă această judecată. A avea atenția pe intenție și mai apoi pe acțiuni nu înseamnă să privim scrutători înspre fiecare acțiune pe care o face celălalt în așa fel încât să îi descoperim intențiile, și eventual, mai apoi, să ne și dăm deștepți cu asta. Nu despre asta este vorba.
Invitația cu care vine materialul de astăzi este aceea de a înțelege și accepta că acțiunile ne spun câteva lucruri despre ceea ce experimentăm, dar dacă ne-am deschide să privim înspre intenție, aceasta ne spune mult mai multe lucruri despre ce se petrece.
Acțiunea poate fi aceeași, de exemplu alergatul în parc. Dar intenția poate fi iubirea pentru trupul fizic sau poate fi intenția unei fugi de boală. Oricum ar fi este în regulă. Dar de multe ori viața pare că ni se dă peste cap tocmai fiindcă este ignorată intenția.
Și ca proces de introspecție, de multe ori, o sumedenie de lucruri ne devin clare despre viața noastră dacă ne întrebăm care este intenția din spatele a ceea ce este făcut.
Ajunși în acest punct, poate apărea întrebarea: „Ok, intenția în sus, intenția în jos, dar care e faza cu intenția asta? Ce e de fapt intenția? ”.
Ei bine, Intenția este o selecție de potențiale din non-manifestat făcută de către Conștiința însăși. Iar mai apoi, în baza intenției, niște potențiale devin actuale la momentul oportun.
Motivul pentru care atenția numai și numai pe „făcut ” ne blochează progresul spiritual este acela că nu există în mod real un acționator în spatele acțiunilor. Părul crește, dar nu este cineva care să crească părul. Exact la fel se petrece totul. Fiindcă individualitatea este o iluzie. De fapt este Câmpul Conștiinței care îmbibă materia cu viață. Iar mai apoi viața se petrece. Noi ca Spirit avem totuși libertatea de alegere, iar recomandarea este aceea de a alege binele cel mai înalt și de a-l alege pe Dumnezeu în fiecare secundă a existenței, cedându-ne Lui. Însă această libertate se prezintă sub forma Intenției alese, și nu sub forma acțiunilor.
Paragraful de mai sus, poate părea complicat, sau poate să apară o senzație de: „Înțeleg, dar nu sunt de acord ” sau de: „Înțeleg, dar nu prea înțeleg ”. Oricum ar fi este în regulă. Adevărul e că nu e nimic de înțeles. Lăsându-ne pătrunși cu deschidere de un Adevăr spiritual, acesta lucrează pe nivelurile cele mai profunde ale Ființei.
Dacă este să rămânem însă cu un singur lucru simplu și clar după lectura acestui articol, acesta este acela că suntem invitați ca fără a nega relevanța acțiunii, să ne mutăm cât mai des atenția și pe Intenție. Doar dacă intenționăm să pătrundem Intenția din spatele experienței subiective de viață, de multe ori natura Intenției ni se relevă drept un dar din partea lui Dumnezeu.
Dincolo de nivelul de suprafață al acțiunilor, mai există încă cel puțin două niveluri. Dacă rămânem doar la suprafață, rămânem în ego și suferință. Dincolo de materie este mintea. Și dincolo de minte se află Conștiința însăși care este sinonimă cu Viața însăși. Direct din Conștiință pleacă Intenția. Prin urmare dacă intenționăm să căutăm Intenția, asta echivalează pe undeva cu a intenționa să ne apropiem de recunoașterea noastră drept Câmp, și nu drept individualitate. Iar odată cu asta magia se întâmplă.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu

