Fotografie de Michael Verhoef
Cu toții mâncăm. Unii mai sănătos, alții mai puțin sănătos, dar aceasta este altă discuție. De la ultimul articol despre mâncare a trecut mai bine de jumătate de an. Îți povesteam atunci care este secretul ascuns despre mâncare. Mii de oameni au citit acel articol și au extras informații valoroase de acolo.
Mi-am dat seama însă că acel articol este incomplet. Nu am vorbit mai deloc despre implicațiile servirii mesei în grup. Iar această practică este foarte des întâlnită. Câți oameni își gătesc astăzi mâncarea simțind iubirea, iar mai apoi cu recunoștință o consumă singuri și în liniște? Un procent foarte mic fac asta. Nici nu ai avea cum să gătești cu iubire dacă în oală există niște bucăți din ființe moarte, dar aceasta este altă discuție.
Ce nu îți spune nimeni despre servirea mesei împreună cu alte persoane
Mai peste tot, oamenii consumă mâncare în grupuri. Și nu spun că acest lucru ar fi unul nepotrivit, ba din contră. Să iei masa împreună cu alte persoane poate veni cu beneficii extraordinare. Iar tocmai asta îmi propun să clarific prin acest articol. Vreau ca după ce vei fi terminat de citit, alegerea de a lua masa împreună cu alte persoane să fie una conștientă. Implicațiile acestei alegeri sunt dintre cele mai diverse și le-am detaliat mai jos.
Mâncarea este energie
Mâncarea este foarte ușor imprimabilă. Exact aceeași rețetă respectată întocmai de două persoane diferite, va conduce cu siguranță la 2 gusturi diferite. Asta pentru că mâncarea se va imprima diferit conform energiei celor 2 persoane. Cum se va întâmpla asta? În principal prin intermediul oscilațiilor electromagnetice ale inimii.
Dacă nu știai deja, fiecare om emite oscilații electromagnetice în jurul său. Ele sunt coerente și armonioase sau incoerente în funcție de starea în care se află individul. Aceste oscilații sunt măsurabile cu ajutorul tehnicii actuale. Intensitatea lor maximă fiind înregistrată pe o rază de doi metri în jurul individului. Ori atunci când vine vorba despre mâncare, aceasta este gătită și prelucrată exact în acest perimetru. Așadar, este foarte ușor imprimabilă fiind ea însăși o formă de energie.
Despre cum tu influențezi mâncarea pe care o gătești, dar și despre activitățile pe care ar fi indicat să le eviți atunci când te hrănești, am discutat în articolul: „Secretul ascuns despre mâncare”. Astăzi mi-am propus să vorbesc în special despre implicațiile servirii mesei în grup. Așa că o să aprofundez în special acest aspect.
Servirea mesei împreună cu alte persoane
Indiferent de contextul social, ți se întâmplă probabil foarte des să servești masa împreună cu alte persoane.
Dacă ești angajat, este destul de probabil să servești prânzul împreună cu colegii. Mai există masa în familie, dar și masa în cadrul întâlnirilor romantice sau de afaceri. Mulți oameni s-au obișnuit să mănânce împreună cu altcineva, și le este foarte dificil să renunțe la acest obicei. Nu spun că este un obicei la care ar trebui să renunți neapărat. La finalul articolului, ceea ce îmi propun este să cunoști implicațiile mesei în grup. Și pe cale de consecință să iei o decizie din perspectiva omului conștient.
Spuneam mai devreme în articol că mâncarea este influențată în special de energia celui care o gătește. Acum să ne gândim puțin la
Energia grupului
Fiecare individ din grup vine cu propriul său bagaj. Unul poate s-a certat cu nevasta dimineață, altul poate că face parte din grup doar datorită presiunii sociale. Un altul se gândește că îl urăște pe șef cu toată ființa lui și tot așa. Fiecare emite în jurul să pe o rază de 2-3 metri vibrațiile caracteristice câmpului său electromagnetic. De aici va rezulta o vibrație caracteristică grupului. Ori dacă grupul nu are nici un fel de intenție comună, rezultatul va fi unul incoerent. Mâncarea ta se va imprima cu ura adresată șefului, cu energia certei pe care colegul a avut-o dimineață cu nevasta etc.
Energia grupului, prin influența câmpului electromagnetic al inimii poate influența câmpul geomagnetic al pământului. Asta s-a constatat însă în cazul unui grup de câteva zeci de mii de oameni.
Indiferent însă de natura sau numărul de membri ai grupului, există de fiecare dată o influență asupra mâncării. În funcție de grup, influența poate fi coerentă sau incoerentă, conștientă sau inconștientă. Indiferent de natura acestei influențe, sigur este că ea există.
Așadar, de fiecare dată când iei masa împreună cu alte persoane, te hrănești prin fiecare lingură și cu energia grupului. Iar așa cum spuneam și la începutul articolului, să iei masa în grup nu este neapărat un lucru pe care să îl eviți. Dacă obișnuiești să mănânci împreună cu persoane conștiente spiritual te vei hrăni de fiecare dată cu o energie armonioasă care vine dinspre grup. În acest caz ar fi chiar de dorit să continui această practică.
Dacă în schimb grupul cu care obișnuiești să iei masa are o vibrație joasă, te vei hrăni în mod constant și cu această vibrație.
Eu nu pot ști natura grupului cu care tu servești masa, și indiferent de situație alegerea este a ta. Tot ceea ce știu este că după ce ai citit acest articol, poți lua o decizie din perspectiva omului conștient. Acum că știi că mâncarea pe care o consumi este impregnată cu energia grupului, te poți gândi și lua o decizie spre armonia ta.
Înainte de a încheia articolul, vreau să mai atrag atenția asupra unui aspect. Până acum am vorbit de energia caracteristică fiecărui membru al grupului, și despre modalitatea în care modifica ea vibrația mâncării celorlalți membri. Asta se întâmplă și fără ca vreo propoziție să fie rostită. Ce se petrece însă în realitate?
De fiecare dată când un grup servește masa, oamenii discută. Cuvintele sunt vibrație și energie, la fel cum și mâncarea este vibrație și energie. Cuvintele armonioase imprimă mâncarea cu armonie, cuvintele pline de ură și vibrații joase, imprimă mâncarea cu ură și vibrații joase.
Doar atât am vrut să menționez în acest articol referitor la cuvinte și influența lor asupra mâncării. Dacă vrei să afli mai multe despre cuvinte și influența lor asupra realității din jur îți recomand articolul devino conștient de forța nelimitată a cuvintelor, și învață să le folosești înțelept.
Acestea fiind spuse, închei cu un îndemn: Trăiește conștient, și alege conștient!
Dacă ți-a plăcut articolul, contribuie și tu la conștientizare printr-un share. Iar în secțiunea de comentarii, de abia aștept să îți aud părerea referitor la ceea ce ai citit.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu