Există o percepție generală care zice cam așa: „Emoțiile e necesar să fie exprimate pentru a fi eliberate. Nu e bine să ții în tine, ci să exprimi felul în care te simți pentru a elibera emoția.”
Această percepție este falsă. Desigur că emoțiile se cer eliberate. Însă asta nu se poate întâmpla prin exprimare, ci numai prin observare.
Pentru ca ideea transmisă de acest articol să aibă sens și să fie totul clar, se vor defini câteva noțiuni și concepte. Definițiile vor fi oferite pe scurt, fiindcă intenția articolului nu e să dea definiții ci să transmită ceva nițel mai profund. Așadar:
- Reprimare. Reprimarea înseamnă că direct mintea subconștientă blochează manifestarea unei emoții. Deci într-o astfel de situație, nici măcar nu se ajunge la conștientizarea că: „Da, simt ceva. Simt o emoție”. Ci emoției respective i se pune pumnul în gură direct din fașă. Iar acest blocaj îl face direct mintea.
- Suprimare. Suprimarea presupune că o emoție a apărut în conștient. Deci nu a fost blocată direct pe nivel subconștient. Iar de această dată, i se pune pumnul în gură acelei emoții într-un mod, cel puțin relativ conștient. Adică omul fuge de acea emoție uitându-se la televizor, jucând un joc pe calculator, mâncând ceva, bând un pahar de alcool sau multe altele.
Deci reprimarea e blocarea inconștientă a emoției, iar suprimarea este blocarea conștientă a emoției.
Cititorul este invitat totuși să nu se blocheze în cuvinte. Definițiile reprimării și suprimării sunt alese arbitrar aici. O consultare a dex-ului va confirma asta.
Ideea este însă că există o blocare inconștientă a emoțiilor pe care o face mintea prin însăși programele sale, blocare pe care o putem numi oricum în cuvinte, dar am ales să o numim reprimare. Și există o blocare conștientă a emoțiilor care este făcută prin mutarea atenției pe altceva și pe care o putem numi oricum în cuvinte, dar am ales să o numim suprimare.
Aceste definiții nu au fost oferite pentru ca cititorul să adoarmă și să se plictisească, ci fiindcă reprezintă un punct de plecare necesar în a sublinia faptul că nu exprimarea ci observarea este cea care conduce la eliberare emoțională.
Senzația generală conform căreia exprimarea ar conduce la eliberarea emoțională este întărită de aparențe. Numai că adevărul nu stă niciodată în aparențe.
Ce se întâmplă în viața de zi cu zi este că de exemplu se întâlnesc doi prieteni, iar unul dintre ei își spune oful în fața celuilalt. Și îi explică: „Uite ce am pățit. Am mers acolo. Am dres. Am simțit o stare nasoală.” Și așa mai departe. Are loc o relatare a evenimentului și o verbalizare prin etichetare a emoțiilor care au fost simțite sau care poate încă mai sunt simțite.
Aparent, după ce această împărtășire are loc, intervine senzația: „Domnle’ acum mă simt mai liber. Mă simt mai bine. Discuția mi-a fost de folos fiindcă îmi este 100% clar că mă simt mai bine”. Și chiar așa este. După exprimarea unei emoții, chiar apare o senzație de ușurare. Aparent emoția a fost eliberată. Însă de fapt ego-ul este cel care se află în extaz după exprimarea emoțională.
Și asta pentru că exprimarea nu face altceva decât ca o cantitate suficientă din emoția respectivă să fie eliberată în așa fel încât să poată interveni suprimarea. Mintea e șireată. Mintea spune: „Păi cum să mă contrazici tu pe mine? Eu dacă verbalizez cum mă simt, ulterior mă simt mult mai bine. Cum să zici că exprimarea emoțională nu conduce la eliberare?”.
Răspunsul este că nu se contrazice nimeni cu nimeni. Exprimarea emoțională chiar conduce la eliberare. Însă nu conduce la o eliberare profundă. Ori dacă se rămâne la suprafață, de fapt nu s-a armonizat cu adevărat mare lucru.
Să zicem că intensitatea unei emoții este inițial de 100%. Dacă intervine exprimarea, prin acea exprimare să zicem că se ajunge să se elibereze cam 20-30% maxim din „cantitatea” emoțională. Fiindcă intensitatea emoțională inițială a fost redusă, acum când mai este simțit doar 70-80% din tumultul inițial, poate să intervină suprimarea. Adică se poate acum muta atenția pe altceva, și lucrurile par că s-au rezolvat.
Inițial când intensitatea emoției era la 100% nu putea interveni suprimarea fiindcă pur și simplu emoția era prea puternică pentru a putea fi ignorată prin mutarea atenției pe altceva. Dar dacă omul se folosește de niște exprimare, poate elibera suficientă intensitate cât mai apoi să intervină suprimarea.
Desigur că orice eroare apare din ignoranță. Omul tinde să aleagă pentru el ceea ce simte că este cel mai potrivit. Acesta este și motivul pentru care Iisus pe cruce a spus iartă-i Doamne că nu știu ce fac. Pur și simplu majoritatea acțiunilor și contextelor experimentate acum de umanitate se desfășoară pe pilot automat sub influența unor programe mentale gunoi și a unor seturi de astfel de programe(egregori).
Așadar dacă cititorul acestor rânduri știa că exprimarea este o metodă sigură de eliberare emoțională, acest articol nici nu îl contrazice și nici nu sugerează experimentarea unui sentiment de vinovăție verbalizat prin: „Măi și eu până acum nu am știut și am crezut că exprimarea chiar soluționează stările negative”.
Este natural ca mereu să mergem mai în profunzime, să experimentăm un nivel de Conștiință mai înalt, nivel mai înalt unde informațiile și experiențele vechi se recontextualizează sau sunt șterse pur și simplu fiindcă erau false.
Întrebarea firească este însă: „Bun, dar dacă exprimarea nu este recomandată, suprimarea nu este nici ea recomandată, atunci ce e totuși de făcut?”.
Metoda care conduce cu adevărat la eliberare emoțională pe nivelul cel mai profund, este ca atunci când o emoție apare, acesteia să i se permită să fie, să se renunțe la orice dorință de control asupra emoției, să i se permită să curgă natural, să fie trăită dintr-o stare cât mai profundă de conștiență, omul recunoscându-se drept observatorul apariției acelei emoții în existență. Exact așa cum se poate privi înspre un obiect din jur și poate fi observat, fix așa se recomandă ca și emoția să fie trăită deplin, dintr-o stare de prezență și observare conștientă.
Percepția falsă este că dacă se trăiește deplin o emoție doar observând-o aceasta va persista. De fapt, dacă o emoție se observă cu adevărat non-judecativ și se trăiește deplin, energia din spate se evaporă cu adevărat. Deci nu exprimare sau suprimare, ci observare.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu