Blog-ul Fii Împlinit este un spațiu în care atenția și intenția se îndreaptă înspre zona de spiritualitate și esență a Vieții. În acest spațiu care susține prin el însuși evoluția spirituală, este foarte ușor să se cadă în capcana a ceea ce numim ego spiritual. Iar cum nu exista niciun articol care să clarifice și avertizeze cu privire la ego-ul spiritual, iată că el apare astăzi.
În continuare se va pleca de la general spre particular, intenția fiind ca de obicei aceea de susținere a clarității și înțelegerii.
Mai întâi este esențial a se înțelege la ce anume face referire ideea de ego în general.
Într-un mod cât mai simplu spus, ego-ul în general înseamnă să te vezi pe tine drept individ. Să te vezi asemeni unei entități distincte separate de lume. Separarea de orice fel este ego-ul.
Relevant de precizat tot cu privire la conceptul general de ego este faptul că ceea ce numim ego nu este în fapt o formă de energie. Iar ca să fie mai clar, o să zicem așa: Mintea este o formă de energie alcătuită din gânduri. Trupul fizic este o formă de energie alcătuită din atomi. Corpul emoțional este și el o formă de energie care în mod fundamental este alcătuit tot din gânduri. Și tot așa, există diverse forme de energie. Numai că ego-ul, nu este o astfel de formă de energie. Ego-ul este o iluzie. Ego-ul este mai degrabă un non-ceva. Nu există nicăieri în Univers o energie care să poată fi localizată și despre care să poți spune: „Uite, această energie este ego-ul”.
Ceea ce numim ego nu este de fapt altceva decât imaginarea de către minte a faptului că individualitatea ar exista. Sunt niște programe gunoi în minte. Iar aceste programe chiar sunt o formă de energie. Iar faptul că aceste programe rulează, dau iluzia faptului că ar exista un „eu” care scrie aceste rânduri și un „tu” care le citește. Acele programe mentale generează prin rulaj impresia individualității și recunoașterii ca fiind separarea. Iar această iluzie a individualității, când este crezută, dă iluzia că individul separat de Întreg ar exista. Așa apare identificarea cu un „eu”. Iar asta este ego-ul în general.
Dintre programele mentale gunoi care întrețin această iluzie, cel mai popular și des rulat este credința că tu ai fi trupul fizic. Mai apoi, această credință că cineva ar fi trupul fizic se combină cu o credință la fel de populară care spune: „Eu sunt mintea”. Aceste două credințe reprezintă fundamentul și piatra de temelie a ego-ului. Fiindcă atunci când omul se vede drept ceea ce este, adică se vede ca fiind Viața însăși, Conștiința însăși, Iubirea și Nemărginirea însăși, atunci și identificarea ca fiind un ego sau un „eu” se evaporă aproape instantaneu.
Acesta este ego-ul în general. Există însă un concept la care facem referire prin sintagma „ego spiritual”.
Ego-ul spiritual nu este altceva decât credința că un „eu” face și drege și aplică tehnici și face exerciții și prin asta evoluează. Ego-ul spiritual nu este decât identificarea lui „eu” cu acele gânduri și acțiuni prin a căror rulare și execuție apare evoluția.
Faptul că evoluția este o caracteristică a planului în care ne aflăm este adevărat. Chiar are loc o evoluție. Însă această evoluție este susținută de către câmpul Conștiinței însuși. Ego-ul nu poate evolua fiindcă este ceva imaginar. Ceva imaginar cu care ne identificăm și pe care e drept că îl considerăm real. Dar totuși ceva imaginar.
Ego-ul spiritual reflectă o atitudine care zice cam așa: „Eu am făcut cutare exercițiu și am aplicat cutare tehnică, și fiindcă am muncit, am evoluat spiritual”. Frazarea poate să difere de la caz la caz, dar în principiu cam aceasta este ideea transmisă sau rulată. Cu alte cuvinte, ego-ul își asumă acțiunile și evoluția ca fiind ale sale. Eventual se și mândrește cu asta.
Pentru a nu se cădea în capcana ego-ului spiritual, soluția este una chiar foarte simplă. Doar că ea se cere acceptată și integrată. Ce e necesar de înțeles și acceptat e că tot ceea ce înseamnă evoluție este 100% un dar din partea Divinului. Dumnezeu a dăruit evoluția experimentată. Evoluția nu a apărut fiindcă un „tu” a făcut și a dres. Dacă se acceptă că evoluția spirituală este un dar care apare prin grație Divină, atunci ego-ul spiritual nu mai este experimentat. Iată un citat din David R. Hawkins care face referire la același lucru:
„Dezvoltarea unui ego spiritual poate fi evitată prin realizarea faptului că progresul spiritual este rezultatul grației lui Dumnezeu și nu rezultatul eforturilor personale”
Evoluția apare ca o calitate impersonală a câmpului Conștiinței. Acest câmp al Conștiinței fiind energia care susține întreaga manifestare. Același câmp al Conștiinței este ceea ce suntem noi în mod fundamental. Nefiind nici mintea și nici trupurile efemere, suntem însăși Conștiința. Conștiința fiind sinonimă cu Viața. Iar Viața și Conștiința fiind de fapt tot una cu Iubirea și Adevărul. Toate aceste cuvinte cum ar fi: Viață, Conștiință, Iubire, Adevăr fac de fapt referire la unul și același câmp de energie. Iar noi suntem acel câmp. Tu ești acel câmp. Tu nu ești trupul efemer și nici mintea plină de gunoaie și distorsionări. Ci ești eternitatea și Absolutul. Doar că se prea poate să fi uitat asta. A venit însă timpul să îți amintești cine ești și să îi permiți ego-ului de orice fel să fie recunoscut drept iluzie.
Iar apropo de asta, același ego și aceeași minte ripostează de fiecare dată când se simte atacată. Și spune: „A trăi fără ego mi se pare o absurditate, o imposibilitate și ceva care te poate face chiar să îți pierzi viața. Ego-ul este necesar pentru supraviețuire”. Și parțial reflectă o umbră de adevăr această obiecție. Însă totuși ea se bazează pe frică și neîncredere în Divin.
Este adevărat că iluzia ego-ului a fost și este necesară în evoluție fiindcă altfel nu ar mai fi apărut deloc. Pentru ca viața să curgă și să se desfășoare așa cum o știm noi astăzi, iluzia ego-ului este necesară.
Totuși frica în raport cu recunoașterea ego-ului drept iluzie pleacă din credința că ego-ul ar fi o formă de energie localizabilă, energie care se face dispărută dacă se renunță la ego. În fapt însă, recunoașterea iluziei ego-ului înseamnă recunoașterea faptului că ceva despre care se credea că există, nu există de fapt și nu a existat dintotdeauna. Iluzia existenței acelui ceva fiind singura care a fost experimentată vreodată.
Și oricum Divinul se îngrijește de toată Viața în toate formele sale. Așa că renunțarea la iluzia ego-ului nu are cum să conducă la ceva rău. Fiindcă ești în permanență purtat de energia iubirii Divine.
Dacă e totuși să reții un singur lucru din acest articol reține că
„Dezvoltarea unui ego spiritual poate fi evitată prin realizarea faptului că progresul spiritual este rezultatul grației lui Dumnezeu și nu rezultatul eforturilor personale”.
Cu recunoștință,
Cosmin-Contantin Cîmpanu