Tema liberului arbitru este disputată de sute de ani atât de știință cât și de filosofie, fără a se ajunge neapărat la un numitor comun.
Când non-existența ego-ului este amintită, mintea care încearcă să își explice ceva ce o depășește, aduce imediat în discuție liberul arbitru.
A trece dincolo de ego, înseamnă înțelegerea faptului că nu există un gânditor în spatele gândurilor, un decident în spatele deciziilor sau un acționator în spatele acțiunilor. Gândurile, deciziile și acțiunile apar spontan și autonom fără ca la manete să se afle un „eu”.
Cert este că Universul nu e un haos, ci e ordine și perfecțiune. Liberul arbitru în dex este definit drept: „LIBER ARBÍTRU s. m. concepție potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acționa după voința sa”. Un liber arbitru care să respecte această definiție există și nu există în același timp.
Nu există liber arbitru atât timp cât îi este atribuit unei individualități. Cât timp ceea ce se numește liber arbitru i se atribuie ego-ului sau lui „eu” și „tu”, atunci nu există liber arbitru.
Există liber arbitru atât timp cât îi este atribuit colectivității, cât timp îi este atribuit câmpului Conștiinței însuși. În această situație există liber arbitru, fiindcă acest câmp unic al Conștiinței care animă toate formele, face selecția de potențiale prin intenție. Intenția fiind o selecție de potențiale făcută direct de către Conștiință. Selecția este făcută cu ajutorul luminii pe care Conștiința o reprezintă, lumină care este iubirea.
În mod clar se face o selecție de potențiale pentru ca Universul și Viața să poată fi experimentate în forma în care sunt experimentate în acest plan. Nivelul pe care selecția aceasta este făcută, nu este nivelul iluziei lui „eu” și „tu”. Ci selecția este făcută pe nivelul adevărului non-dual al Ființei unice. Câmpul însuși, câmpul Conștiinței face selecția. Odată selecția făcută, câmpul privește înspre el însuși și se experimentează pe el însuși.
Aceste selecții de potențiale pe care le face câmpul Conștiinței însuși pot fi confundate cu destinul. Însă non-existența ego-ului nu este sub nicio formă o pledoarie în favoare destinului. Dex-ul definește destinul așa: „destín sn [At: CALENDARIU (1794), 31/26 / V: ~e / Pl: ~e, și (înv) ~uri / E: fr destin] 1 Forță sau voință supranaturală care ar hotărî, în mod fatal și implacabil, tot ce se petrece în viața omului Si: fatalitate. 2 Ceea ce se crede că ar fi sortit cuiva (în bine sau în rău)”.
Faptul că acest câmp al Conștiinței face selecția de potențiale nu poate fi înțeles atât timp cât se păstrează o viziune liniară asupra timpului. Dacă mintea aude că pe un anumit nivel se face selecția, imediat își imaginează că s-a construit un destin. Ori alegerea la nivelul câmpului infinit al Conștiinței nu are loc într-un moment de timp A, pentru ca mai apoi să urmeze curgerea evenimentelor liniar înspre B, apoi C și așa mai departe. Alegerea pe care o face câmpul Conștiinței are loc în simultaneitate, sau în eternul ACUM.
De aceea, tranziția dincolo de ego este o tranziție dincolo de liber arbitru și destin. Liberul arbitru spune: „<<Eu>> gândesc, decid, aleg”, iar destinul spune: „O forță a hotărât deja ce vei gândi, decide sau experimenta <<tu>>”. Acest articol spune că atât „eu” cât și „tu” nu există. Cât timp iluziile lui „eu” și „tu” sunt luate drept realitate, și iluziile liberului arbitrului sau ale destinului vor fi luate drept adevăruri. Când „eu” și „tu” sunt recunoscute drept iluzii, intervenind trecerea conștientă dincolo de acestea, intervine trecerea conștientă și dincolo de liber arbitru sau destin.
Prin urmare invitația adresată de acest articol este aceea de a se trece dincolo atât de liber arbitru cât și de destin. Ambele sunt iluzorii. Adevărul și simplitatea Vieții nu se găsește în liber arbitru sau destin. Adevărul se găsește în lumina Conștiinței care este iubirea și care radiază necondiționat înspre întreaga Existență. Recunoașterea iluziei lui „eu” și „tu” susține deschiderea înspre apropierea de adevărul Unității, al non-sepărării, non-dualității și armoniei Întregului.
Nu există un gânditor în spatele gândurilor, un acționator în spatele acțiunilor sau un decident în spatele deciziilor.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu