Ceea ce urmează să citești mai jos NU este un fragment din dialogul pe care o parte din membrii comunității Fii Împlinit l-au parcurs deja în întregime. Acel dialog conține 54 de părți și vei putea afla mai multe despre el la finalul prezentului articol. Ce urmează să citești este dintr-un fișier pe care l-am găsit acum câteva zile în timp ce făceam ordine pe calculator. Cele 54 de părți fiind definitivate, am decis să ofer acest fragment în mod public pe Fii Împlinit. Lectură plăcută!
———————————–
Prima parte Partea a doua Partea a treia Partea a patra
…neținând cont de mesajul poveștii?
Di: Ah, despre asta o să vorbim în cele ce urmează, am și eu câteva idei pe care mi-am propus să le comunic.
M: Am o întrebare.
Di: Asta e și mai bine.
M: Din contactele pe care le-am avut eu până acum cu noțiunea de esențialism, minimalism sau simplitate, am observat despre concept în sine că era privit asemeni unui stil de viață. Este simplitatea un stil de viață?
Di: Ar putea fi, dar nu neapărat. Și depinde foarte mult de unde pleci.
M: Cum adică depinde de unde plec?
Di: Ceea ce este valabil în general, este valabil și în situația de față. Dacă cineva ia mesajul discuției noastre și îl aplică direct practic fără să îl simtă, atunci acțiunile sale vor tinde să susțină schimbarea stilului de viață. Ceea ce vreau să spun este că el însuși o va simți astfel. Dacă ajungi să simți că balastul din viața ta este inutil, atunci să trăiești minimalist nu o vei mai simți ca pe o schimbare a stilului de viață.
M: Începe să mi se pară din ce în ce mai interesant.
Dumnezeu: Chiar este interesant. Nu ți se pare.
M: Sunt curios ce putem face noi pentru a ne apropia și a ne bucura cu adevărat de o viață minimalistă. De o viață în care suntem înconjurați de esențial.
Dumnezeu: Ți-am mai spus odată că pe parcursul acestui dialog o să evit cât mai mult să merg în concret. Dacă insiști să obții lucruri concrete vei ajunge să pui femeile în partea stângă și bărbații în partea dreaptă în biserică. La fel, dacă insiști să obții lucruri concrete, legi specifice, vei ajunge să nu mănânci seara. Uitând că acum oamenii au lumină și nu mai riscă să înghită tot felul de insecte care le-ar putea face rău. Putem merge în concret, însă este periculos. Inevitabil acest dialog va fi privit ca o nouă biblie de către unii oameni. Chiar dacă le-aș spune acum să nu privească așa vorbele noastre, unii tot o vor face. Așadar, nu îți voi da un răspuns concret la această întrebare.
M: Cred că este pentru prima dată când refuzați un răspuns.
Dumnezeu: Nu îl refuz. O să îți ofer un răspuns. Te-am avertizat totuși că nu este unul concret. Dacă vrei să trăiești o viață înconjurat de esențial, fă numai lucruri esențiale. Înaintea oricărei acțiuni și înainte să adaugi un obiect nou șirului tău de posesiuni întreabă-te pur și simplu: „este această acțiune/obiect cu adevărat esențial în viața mea? Aduce el valoare suplimentară în viața mea și în viața celorlalți?” Fiindcă în cazul în care răspunsul este „nu”, nu mai are niciun rost să faci acel ceva.
M: Și asta se aplică în orice arie a vieții noastre?
Dumnezeu: În absolut orice arie a vieții voastre principiul și aplicabilitatea sa este aceeași. Mai mult decât atât, dacă veți aplica cu adevărat principiul într-o arie a vieții voastre, în scurt timp, alte aspecte ale vieții voastre vor fi inevitabil atinse de esențialism. Acesta este cursul firesc al lucrurilor.
M: Cu alte cuvinte, dacă cineva este ordonat la locul de muncă, va fi ordonat și acasă. Este greu ca acasă să trăiești în dezordine, iar la serviciu să fii cel mai ordonat om. Ordinea vine cu tine. Activitățile tale vor fi în ordine. Dacă ar fi să fac o paralelă, atunci când acasă ești înconjurat de esențial și faci lucruri cu adevărat esențiale, atunci la serviciu se va întâmpla același lucru. Esențialul este cu tine. Am înțeles bine?
Dumnezeu: Este o paralelă corectă.
M: Și totuși mă întreb de ce să facem asta? Chiar merită? Din ce am înțeles din poveste, în cazul specific al regelui, să renunțe la ceea ce nu este esențial l-a ajutat să fie fericit. Dar aceasta părea să fie situația lui specifică. Dacă eu mă apuc acum să renunț la balast, o să am drept rezultat fericirea?
Dumnezeu: Un lucru pot să ți-l confirm în mod sigur. În funcție de nivelul la care se află fiecare persoană, este adevărat că a începe să elimine balastul poate avea rezultate diferite în viața fiecăruia. Esențialismul nu este nici de departe soluția magică pentru fericirea umanității. Ce pot însă să îți spun în mod sigur este că o atitudine minimalistă și esențialistă îi va aduce numai câștiguri omului care o adoptă.
M: Indiferent de nivelul la care se află el acum?
Dumnezeu: Exact. Fă primii pași spre minimalism și esențialism și vei evolua spre armonia ta și a întregului Univers. Acesta este un lucru sigur.
M: Acum, prin intermediul acestor întrebări edificatoare încep să văd lucrurile ușor diferit. Dacă minimalismul sau esențialismul sunt niște căi atât de sigure spre evoluție, un om care nu aude și nu aplică niciodată aceste concepte poate fi fericit?
Dumnezeu: Ești foarte aproape de a comite o eroare. Păstrează-ți mintea liberă. Nu te închista în niciunul din conceptele posibile. Esențialismul este cu siguranță o cale frumoasă. Nu este însă nici de departe singura. Orice poate fi obținut prin infinite căi. Diverse experiențe pot conduce oameni diferiți la aceeași concluzie. La fel cum exact aceeași experiență poate conduce oameni diferiți spre concluzii diferite. Alegerea este la voi, cu condiția să vă păstrați deschiderea.
M: Și atunci de ce ați ales să vorbim despre minimalism și nu despre o altă posibilă cale?
Dumnezeu: Minimalismul este o cale despre care am considerat că merită să menționez în acest interviu. Din partea ta nu a venit nicio întrebare în acest sens. Așa că v-am împărtășit povestea regelui și nefericirea sa. Fiecare om poate învăța ceva din poveste.
M: Eu unul nu mai am întrebări. Mulțumesc!
Sfârșit!
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, înscrie-te pentru a primi săptămânal câte o parte din întreaga discuție care cuprinde 54 de părți: http://shop.fiimplinit.ro/produs/ddd/