Ceea ce urmează să citești mai jos NU este un fragment din dialogul pe care o parte din membrii comunității Fii Împlinit l-au parcurs deja în întregime. Acel dialog conține 54 de părți și vei putea afla mai multe despre el la finalul prezentului articol. Ce urmează să citești este dintr-un fișier pe care l-am găsit acum câteva zile în timp ce făceam ordine pe calculator. Cele 54 de părți fiind definitivate, am decis să ofer acest fragment în mod public pe Fii Împlinit. Lectură plăcută!
———————————–
Prima parte Partea a doua Partea a treia
…ucenicul meu o să vorbim astăzi. Așa că, rege, du-te la palat și donează sau eliberează-te cumva de lucrurile inutile și balast. Păstrează ce este de-a dreptul esențial și bucură-te de viață”
Ce-i drept, regele nu s-a bucurat foarte mult la auzul acestor vorbe. Nu este ușor să îți schimbi felul în care îți trăiești viața după o simplă discuție cu un om de prin munți. Totuși ținând cont de toată aventura prin care trecuse și adăugând faptul că lucrurile parcă aveau un oarecare sens, regele s-a întors la palat și a început să pună în practică puțin câte puțin sfatul pe care l-a primit de la maestru.
Desigur, nu a făcut nimic brutal, iar întregul proces a mai durat câțiva ani. Regele nu a ajuns nici măcar aproape de a poseda 12 lucruri asemeni omului din munți. Ideea este că a poseda cât mai puține lucruri nu era scopul în sine. Ideea principală era aceea de a renunța la balast, de a renunța la ceea ce este inutil pentru tine. Iar regele a urmat principiul întocmai.
Cu numai câteva luni înainte de moartea sa, vocile spun că mai mulți oameni l-ar fi auzit că și-a găsit în sfârșit împlinirea. Sfârșitul poveștii.
Di: Faină poveste pe care nu știai că o să o spui. Ha, ha, ha…
M: Într-adevăr, și mie mi-a plăcut, numai că am câteva întrebări.
Di(către Dumnezeu) Ce-ți spuneam eu înainte să începi povestea? Cum era și de așteptat are deja întrebări.
Dumnezeu: Este în regulă. Le ascult și răspund cu mare drag. Așa că spune.
M: Sincer, spre final, când am considerat că am prins ideea, deja îmi veneau multe întrebări în minte și așteptam momentul în care o să le pot rosti.
Di: Spune o dată emoționatule…
M: În primul și în primul rând, eu cred că am prins ideea, dar pe dumneavoastră o să vă rog să evidențiați mai bine diferența dintre simplitate și sărăcie. Fiind o poveste simbolică mesajul ar putea fi denaturat foarte ușor și cred că ar fi păcat.
Di: A pus punctul pe „i” ăsta micul. Chiar dacă întreba sau nu, voiam eu să clarific câteva lucruri acolo. Dar fiindcă este chiar prima întrebare, nu mă mai bag.
Dumnezeu: Lucrurile sunt cât se poate de clare, iar în virtutea simplității nu ar mai fi nimic de adăugat. Totuși îți înțeleg observația. Trebuie să recunoști că energia din spatele întrebării nu este tocmai armonioasă…
M: Recunosc.
Dumnezeu: Totuși o să fac o excepție și o să ofer câteva explicații.
M: Mulțumesc frumos.
Dumnezeu: În poveste apar doi maeștri. Unuia i-am spus sfântul, iar celuilalt i-am spus maestru. Te-ai întrebat de ce nu i-a spus sfântul în mod direct regelui ce trebuie să facă pentru a fi fericit? De ce atât de multă bătaie de cap, drum în plus și timp pierdut? Sfântul nu putea spune și el: „Renunță la balast. Scapă de acele lucruri care se află în posesia ta, dar îți sunt inutile”?
M: Aceasta urma să fie cea de-a doua întrebare, dar fiindcă ați amintit, adevărul este că m-am gândit și eu. Am și o presupunere, abia aștept totuși să aud motivul real.
Dumnezeu: Motivul este acela că sfântul nu avea credibilitate. Când îți spune un om care trăiește într-un palat să renunți la ceea ce nu este neapărat necesar, îți vine un pic cam greu să îl crezi. Aveți și voi românii sintagma: „fă ce zice popa, nu ce face popa”. Cam despre asta a fost vorba. Din punct de vedere al legilor universale nu este absolut nicio problemă. Totuși sfântul știa că pentru un neinițiat(așa cum era regele) era greu să asculte un asemenea sfat. De aceea l-a dus la maestru. Acest om trăia în munte și avea doar 12 posesiuni. Sfatul spus din gura lui ar fi sunat puțin mai credibil. Și într-un final s-a dovedit că într-adevăr așa a și fost.
M: Și totuși…
Dumnezeu: Da, știu, nu am răspuns încă la întrebarea de la care am plecat. Urmează să o fac imediat. Fii atent.
M: Sunt. Ca întotdeauna.
Dumnezeu: Tu ai întrebat de simplitate și sărăcie. După părerea ta cine era mai bogat, sfântul sau maestrul?
M: În opinia mea, ambii erau la fel de bogați.
Dumnezeu: Aici e toată cheia. Într-adevăr, ambii erau la fel de bogați. Că unul avea în posesie 12 obiecte, iar celălalt câteva mii este irelevant. Distincția pe care o poți face prin numărul de obiecte este aceea de a deosebi felul în care fiecare dintre ei alesese să își trăiască viața. Tu poți fi la fel de bogat și dacă posezi 12 lucruri și dacă posezi sute de mii. Atât timp cât este o alegere, bogăția se poate manifesta în foarte multe moduri. Pentru ca distincția să fie însă clară, sărăcia înseamnă să trăiești cu 12 obiecte și să nu fii în stare să te bucuri de un al 13-lea sau un al 14-lea după bunul tău plac. În povestea noastră, maestrul era la fel de bogat ca și sfântul. Felul în care se bucurau de viață fiecare dintre ei este irelevant. Relevant este că maestrul ar fi putut trăi în același lux ca și sfântul oricând. Nu trebuia decât să aleagă asta, și putea să o facă. Din acest punct de vedere, cei doi erau la fel de bogați.
M: Înțeleg.
Dumnezeu: Nu te grăbi. Mai am o ultimă distincție de făcut. Sfântul se bucura de toată abundența din jurul său. Așa cum ai putut auzi, trăia într-un palat. Cheia unei vieți împlinite este să nu fii atașat de obiectele care se află în jurul tău. Să te bucuri de cât mai multe este excelent atât timp cât ele chiar îți folosesc la ceva, atât timp cât sunt utile. Numărul lor nu este important.
Di: Și ce este atunci important?
Dumnezeu: Mulțumesc pentru ajutor prietene. Cu adevărat important este ca ele să servească unui scop și să nu te identifici cu ele. Tu nu ești obiectele din jurul tău. Tu ești esență de dumnezeire.
M: Dacă am înțeles eu bine, simplitatea înseamnă să te înconjori de esențial și să nu fii atașat.
Dumnezeu: Într-adevăr, ținând cont de mesajul poveștii și formulat în cuvinte simple, aceasta este simplitatea.
M: Și…
Va urma…
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, înscrie-te pentru a primi săptămânal câte o parte din întreaga discuție care cuprinde 54 de părți: http://shop.fiimplinit.ro/produs/ddd/