Ceea ce urmează să citești mai jos NU este un fragment din dialogul pe care o parte din membrii comunității Fii Împlinit l-au parcurs deja în întregime. Acel dialog conține 54 de părți și vei putea afla mai multe despre el la finalul prezentului articol. Ce urmează să citești este dintr-un fișier pe care l-am găsit acum câteva zile în timp ce făceam ordine pe calculator. Cele 54 de părți fiind definitivate, am decis să ofer acest fragment în mod public pe Fii Împlinit. Lectură plăcută!
———————————–
„Habar, nu am de ce sunt aici”, a răspuns nedumerit sfântul. Dar dacă vă expuneți nedumerirea, sunt bucuros să ajut.
„Învață-mă să fiu împlinit și fericit” a rostit atunci regele.
„Voi face asta bucuros” a răspuns sfântul, „dar mai întâi credeți că mi-ați putea acorda o plimbare prin pădure. Vreau să vă arăt ceva”.
Regele nu a fost prea încântat, dar a acceptat până la urmă propunerea omului din fața sa. Nu avea nimic de pierdut.
„Hai să mergem” i-a spus regele.
„Stai puțin, care e graba?” i-a răspuns sfântul. „Acum deja soarele stă să apună. Vom pleca mâine, dis de dimineață, dar trebuie să vii neapărat singur. Niciun oștean și niciunul dintre sfetnici nu are voie să te însoțească”
Nici nu apucaseră să schimbe mai mult de două vorbe, iar sfântul îi cerea regelui o absurditate. Fiindu-i teamă că sfântul pune la cale ceva, l-a întrebat: „Dar armura și sabia pot să mi le iau?”.
„Dacă așa îți dorești, eu nu am nimic împotrivă. Trebuie însă ca niciun alt om să nu mai fie alături de tine”.
Știindu-se stăpân pe armele sale, regele a acceptat propunerea ciudată. Până la urmă nu avea cum să-și pedepsească sfetnicii dacă refuza propunerea omului pe care aceștia îl aduseseră. Regele s-a gândit că orice i-ar fi pus la cale sfântul, el se putea apăra dacă avea asupra lui sabia și armura. Folosindu-se de aceeași sabie și aceeași armură, el reușise în trecut să învingă cavaleri, regi și luptători renumiți. Un om neînarmat(cum era sfântul) nu prezenta niciun pericol.
Așadar, dis de dimineață, cei doi au plecat la drum. Sfântul l-a tot condus pe rege pe niște străduțe lăturalnice, iar de la un moment dat au început să urce. Și tot urcau, iar drumul se asemăna foarte mult cu un traseu montan care devenea din ce în ce mai dificil. Îmbrăcat în haine lejere, sfântul depășea ușor obstacolele. Regele avea însă pe el peste 10kg de armură + sabia. Și chiar dacă regele insista într-una ca sfântul să îi spună unde îl duce, acesta refuza cu încăpățânare.
Obosit peste puteri, regele a exclamat: „Până aici mi-a fost. Ori îmi spui unde mergem, ori mă întorc la castel și pun capul sfetnicilor acolo unde le stau picioarele.”
„Poți face cum îți poftește inima, numai că eu te avertizez că nu mă opresc din urcat până la destinație, iar dacă încerci să cobori, una din zecile de haite de lupi te va lua mai mult ca sigur prin surprindere. Și chiar dacă ești înarmat, ei sunt mulți și flămânzi, așa că nu te văd bine.”
La auzul acestei replici, regele și-a ieșit efectiv din pepeni. Era acum un vulcan de nervi și efectiv nu știa ce să mai facă. L-ar fi omorât imediat pe sfânt, dar aceasta era din nou o situație care nu-l avantaja. Dacă l-ar fi omorât, ar fi rămas iarăși singur într-un loc din care nu era sigur că va găsi drumul spre casă.
Negăsind nicio altă soluție, regele și-a aruncat jos armura. Și-a aruncat sabia, iar privind înspre sfânt i-a spus: „Nu te mai holba așa, și hai să ajungem odată la destinație”.
Observând atent decizia pe care regele tocmai o luase, sfântul avea încredere că tot acest drum nu fusese în zadar. Dacă omul a fost în stare să renunțe la sabie și armură, înseamnă că avea toate șansele să găsească împlinirea și fericirea în această viață.
După mult drum și fiind frânți de oboseală, cei doi au ajuns în cele din urmă pe o pajiște care se afla în mijlocul pădurii la o foarte mare altitudine. Iar acolo, undeva în mijlocul pajiștei se afla o colibă din paie.
„Unde am ajuns?” a întrebat regele.
„Ai în fața ta casa mentorului meu. El m-a învățat tot ce știu, și tot el te va îți va rezolva orice problemă cu condiția să fii sincer și să îl asculți”, a răspuns sfântul.
„Tu arăți asemeni celui mai bogat om din ținut, și vrei să spui că un om care trăiește într-o colibă din paie ți-a fost mentor? Cum vine asta?” a întrebat regele.
„Așteaptă puțin. Vei primi răspuns la toate întrebările odată ce ajungem înăuntru” a zis sfântul.
Când au intrat, coliba era complet goală. În interiorul ei erau maxim 10 obiecte. Totul era liniștit și de o simplitate nemaivăzută.
După câteva minute de așteptare, regele a întrebat: „Și acum ce facem? Omul tău nu pare să apară prea curând.”
„Cine să apară?” a întrebat o voce complet nouă care aproape că i-a speriat pe cei doi care stăteau liniștiți în colibă.
„Vă salut cu deosebit respect, maestre!”, a răspuns sfântul.
„Doamne dumnezeule!” a exclamat regele. „Aproape că mi-a sărit inima din piept. Unde ai fost în tot timpul acesta și de cât timp stai acolo? Nu prea văd unde te-ai putea ascunde în coliba asta, fiindcă nu există niciun astfel de loc.”
„Eh, să lăsăm aceste nedumeriri pentru final. Deocamdată spuneți-mi de ce sunteți aici. Mă gândesc că nu ați bătut atât de mult drum fără niciun motiv.”
„Da”, a răspuns imediat sfântul, „suntem aici petru că regele a ajuns la vârsta de 50 de ani și chiar dacă are tot ceea ce îi dorește inima, tot se simte nefericit și neîmplinit. Asemeni tuturor oamenilor și el caută împlinirea și fericirea. Ciudat este că în cazul lui, mai toată lumea, inclusiv el, s-ar fi așteptat să fie fericit. Doar are absolut orice dorește și chiar mai mult decât atât. Și totuși asta nu se întâmplă. Am venit la tine fiindcă știu că…” Va urma…
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, înscrie-te pentru a primi săptămânal câte o parte din întreaga discuție care cuprinde 54 de părți: http://shop.fiimplinit.ro/produs/ddd/