Perfecțiunea Vieții poate fi recunoscută întru simultaneitate. Totul există deja. Din non-manifestat are loc o tranziție de potențialități înspre manifestat. Acest proces fiind susținut de către Iubirea însăși. Conștiința, Adevărul, Iubirea și Viața sunt unul și același câmp. Nu există nicio distincție între acestea.
În mod eronat, accepțiunea generală spune despre Iubire că ar fi o emoție. Și tot accepțiunea generală crede despre Adevăr că ar putea fi demonstrat de către minte și că este demonstrabil logic. De fapt, Adevărul nu este demonstrabil, ci este verificabil. Iar Iubirea este însăși esența vieții. Dincolo de emoționalul ancorat în minte, se află câmpul Conștiinței. Recunoașterea ca fiind câmpul Conștiinței este tot una cu trăirea iubirii. Rularea unor gânduri care reflectă atașament și dependență nu este iubire.
În spatele acestui text nu se află o dorință de a-l scrie. Ci se află o observare a ceea ce este așa cum este.
Ego-ul este cel care distorsionează. Date fiind filtrele ego-ului, lucrurile nu mai sunt percepute așa cum sunt, ci așa cum par. Imperfecțiunea face parte din aparență. Pe când perfecțiunea este eternă și imuabilă.
Procesul sau fenomenul pe care îl experimentăm este acela de translare a non-manifestatului înspre manifestat. Fenomen susținut de observarea însăși.
Ceea ce pare că experimentăm este faptul că am fi un ego/individ care acționează, decide și gândește. Un ego care controlează, schimbă, dirijează, impune și așa mai departe. Toate acestea pentru a face lucrurile măcar un pic mai bune. Prezumția de la care pleacă ego-ul fiind aceea că lucrurile nu sunt deja perfecte.
Cu alte cuvinte, ego-ul chiar se crede Dumnezeu. Ego-ul se consideră creator. Și chiar dacă nu este întreținută conștient, pe nivel subtil este întreținută credința conform căreia acest proces de translare a non-manifestatului înspre manifestat, proces susținut de Dumnezeu însuși, nu este deja perfect. Așa că ego-ul își suflică mânecile și se apucă să se îmbete cu iluzia acțiunii și decizii, iar mai apoi se îmbată cu mândria că a făcut ca lucrurile să fie mai bune ca înainte.
De fapt, dincolo de toate distorsionările și identificările, perfecțiunea fiecărei manifestări radiază liber și poate fi recunoscută. Experimentăm totul ca deja perfect. Numai că ne este greu spre imposibil să acceptăm asta dată fiind cufundarea în visare și identificarea cu ego-ul.
Există chiar și un program gunoi în mentalul colectiv care spune: „Nimeni nu e perfect”. Singura minte cu care interacționează întreagă umanitate are încetățenit acest program și îl propune cu fiecare ocazie. Dacă din neatenție îl acceptăm, putem ajunge chiar să ni se pară absolut normal.
Cu toate acestea, toți marii maeștri ai umanității ne-au amintit cu blândețe faptul că totul este deja perfect. Totul este să ne dăm voie să trecem dincolo de norul de fum al distorsionărilor înspre realitatea profundă a Conștiinței și Absolutului.
Cu fiecare „eu cred”, „eu fac”, „eu dreg”, „eu îți demonstrez dreptatea”, „eu zic că e rău” și „eu zic că e bine”, ne îndepărtăm de fapt de esență. Cu fiecare: „Ție Doamne îți cedez viața mea” și fiecare „Facă-se Voia Ta” ne apropiem de esență. Dorințele ego-ului pot fi recunoscute ca limitate. Iar renunțând la ele putem să ne recunoaștem ca fiind dintotdeauna Sinele.
Putem ca măcar să ne deschidem înspre a accepta că fiecare lucru este ceea ce este. Și pentru „a fi” nu este nevoie de niciun fel de adjectiv, etichetă, clasificare sau caracterizare. Tocmai toate aceste adjective, etichete, clasificări și caracterizări le propune mintea. Iar prin acceptarea tentației de atribuire de etichete se dă naștere unui hățiș mental și energetic care blochează lumina Iubirii Divine din a fi trăită conștient și recunoscută.
Ego-ul de fiecare dată rispostează și spune: „Păi dacă îmi iei posibilitatea de a mă mândri cu ce fac și dreg, îmi iei și posibilitatea de a atribui adjective, etichete, clasificări sau caracterizări, și îmi iei și posibilitatea de a crede că prin ceea ce fac îmbunătățesc ceva, spunându-mi că viața e perfectă așa cum este, atunci ce mai rămâne? Rămâne depresia, inactivitatea și starea de legumă.”
De fapt, ceea ce rămâne dacă ne deschidem cu adevărat înspre toate acestea este Iubirea și Viața însuși. Fiindcă dincolo de toate aceste mașinațiuni de suprafață, se află Iubirea Eternă. Dincolo de tot vălul de aparențe nu rămâne un hău ci rămâne Totalitatea Iubirii.
Iubire care este chiar aici și chiar acum, dar pe care nu ne dăm voie să o recunoaștem fiindcă preferăm în schimb să demonstrăm că avem dreptate sau preferăm în schimb să simțim mândrie, în loc să simțim iubire.
Tu ești ceea ce ești. Iar tot ceea ce este experimentat e la rândul său așa cum este. Putem să ne deschidem înspre a accepta totul așa cum este renunțând la a mai opune rezistență. Sau putem să ne luptăm din toți rărunchii, și să simțim o mare tensiune și disconfort emoțional, uneori cu prețul bunăstării sau al sănătății fizice. Însă acesta este un preț mult prea mare de plătit chiar și pentru ceva, darămite pentru nimic. De ce pentru nimic? Fiindcă oricum, ne putem doar îmbăta cu iluzia și mândri că noi ca ego am fi făcut sau dres ceva. De fapt, ego-ul fiind mai degrabă o non-existență, nu poate să facă sau dreagă. Procesul este acela de translare impersonală a non-manifestului înspre manifestat în numele Iubirii și Adevărului.
Putem să ne dăm voie să ne reamintim că, în orice situație ne-am afla, și oricât de grea, dificilă, tensionată sau imposibilă ar părea acea situație, ea este de fapt perfectă, doar că noi o percepem altfel. Iar prin această reamintire periodică, ne vom da voie să ne apropiem de Iubire și de recunoașterea noastră ca fiind Câmpul.
Putem să ne dăm voie să nu mai judecăm, să nu mai împărțim lucrurile în bune sau rele, potrivite sau nepotrivite. Ci în schimb, să trăim totul așa cum este, cedându-ne Voii Divine. Cu cât mai cedați ne vom da voie să fim, cu atât mai rapid va interveni recunoașterea Iubirii și Adevărului etern care învăluie cu o lumină caldă și blândă întreaga Creație. Viața nu poate fi distrusă, ci doar își schimbă forma.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu