Fotografii de OnlyByGrace & Mitchell Joyce
Aveam de mult în minte ideea de a scrie un articol pe tema diferenței între religie și spiritualitate. Am amânat în primă instanță pentru că nu eram convins de utilitatea și valoarea pe care ar aduce-o în viața ta aceste informații.
Astăzi mi-a revenit în minte ideea. Privind retrospectiv mi-am dat seama că articolul pe această temă se cere scris așa că am trecut la treabă.
Între religie și spiritualitate există o diferență. Cunoașterea acesteia îți crește gradul de conștiență, te face să alegi înțelept, îți dă o privire de ansamblu și nu în ultimul rând îți deschide noi perspective. Intenția mea a fost aceea de a crea un articol cât mai complet și mai clar. Tu ești singurul care poate aprecia dacă mi-a ieșit sau nu, iar de aceea nu o să mai lungesc introducerea, ci o să intru direct în subiect…
Să aruncăm o privire asupra religiilor
Potrivit statisticilor, pe planetă există aproximativ 4200 de religii. Fiecare are sistemul propriu de credințe și dogme, iar majoritatea dintre ele au atât instituții care le reprezintă cât și preoți specifici. Din cele 4200 mi-a fost ușor să aleg unele denumiri de religii de care, cel mai probabil, nu ai auzit niciodată. Am făcut și o listă ca să ne distrăm puțin:
- Babism
- Waldensianism
- Metodism
- Nontrinitarism
- Yazidism
- Tariqahism
- Druzeism
- Din-e Ilahi
- Radnovery
- Dudeism
Mai sus am selectat doar zece denumiri care mi-au atras atenția din cele 4200.
Poate te întrebi cum pot fi atât de multe. Explicația este simplă. Marea lor majoritate sunt derivate din marile religii de bază: creștinism, religia musulmană, hinduism, buddhism și iudaism.
Numele acestora din urmă este posibil să îți sune cunoscut. Ele sunt religiile cele mai răspândite la nivel planetar, iar în cele ce urmează o să le fac o scurtă caracterizare.
Descriere minimală a celor 5 religii majore
1. Hinduism
- Universul este respirația lui Brahman, ființă impersonală, creatoare a Universului.
- Toți zeii religiei nu sunt decât încarnări ale lui Brahman.
- „Salvarea” este reprezentată de eliberarea de lumea fizică.
2. Religia musulmană
- Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, iar Muhammad este ultimul profet mesager al lui Allah.
- Religia musulmană crede și în toți profeții care au fost trimiși pentru umanitate înainte de Profetul Muhammad.
- Dumnezeu nu poate avea fii și este unic(monoteism radical)
3. Creștinism
- Religie monoteistă, însă, unicitatea lui Dumnezeu include divinitatea Fiului Său și divinitatea Duhului Sfânt.
- Mărturisirea credinței în Iisus Hristos.
- Adepții sunt păcătoși chiar din naștere și trebuie să se mântuiască pe parcursul vieții.
4. Iudaism
- Una din cele trei religii mari monoteiste alături de creștinism și religia musulmană.
- Iudaismul începe cu legământul dintre Dumnezeu și Abraham, iar principiile sale de bază se regăsesc în biblia ebraică și Talmud.
- Este religia poporului evreu, și stă cumva la baza creștinismului și islamului.
5. Buddhism
- Inițiatorul poartă numele de Siddhartha Gautama(Buddha).
- Buddha(sau cel iluminat) nu a fost singurul buddha. Se crede că au existat mulți înaintea lui și vor mai exista mulți după el.
- Pilonii învățăturii sunt cele 4 adevăruri nobile.
De ce ți-am spus toate astea? Pentru a deveni conștient de faptul că pe pământ nu există doar câteva zeci de religii, ci mii, fiecare cu sute de mii de adepți.
Acum, după această deschidere de perspectivă, hai să ne îndreptăm puțin privirea asupra spiritualității.
Ce este spiritualitatea?
Urmăream cândva un interviu luat lui Wayne Dyer în care reporterul l-a întrebat care ar fi diferența între religie și spiritualitate. Mi-a plăcut simplitatea și adevărul răspunsului așa că l-am împrumutat.
Dacă ar fi să spun în cuvinte cât mai simple care este diferența între spiritualitate și religie aș spune că religia înseamnă dezbinare, iar spiritualitatea înseamnă unitate.
Nu există o definiție general acceptată a noțiunii de spiritualitate. Sociologii au caracterizat-o cam în felul următor:
Căutare a sacrului. O dimensiune transcendentă în experiența umană descoperită în momentele în care întrebările individuale cu privire la scop și existență își găsesc un răspuns.
Prin urmare dacă ar fi să fac o scurtă sinteză în trei puncte așa cum am făcut pentru cele 5 mari religii aș spune despre spiritualitate următoarele:
- Acceptă toate religiile împrumutând din fiecare anumite aspecte
- Îndeamnă individul la găsirea propriilor răspunsuri
- Nu este insituționalizată
Cu ceea ce ai putut citi până aici, sunt convins că ți-ai cam format deja o idee cu privire la asemănările și deosebirile între cele două noțiuni. Eu am mai făcut totuși o listă edificatoare pentru a elimina orice nedumerire.
Diferențe punctuale între spiritualitate și religie
- Religia are cler. Clerul înseamnă totalitatea preoților unei biserici sau a unui cult.
- Spiritualitatea nu are cler.
- Religia este o instituție. Are clădiri în care adepții se întâlnesc pentru a face diverse activități
- Spiritualitatea nu este o instituție. Templul său este întreg Universul.
- Religia pretinde că deține adevărul absolut. Fiecare dintre religii se pretinde unica cunoscătoare de adevăr.
- Spiritualitatea acceptă că întotdeauna există lucruri noi de înțeles, și acceptă că parte din adevăr există și în religii.
- Religia este închisă noului. Indiferent de noile descoperiri științifice sau de evoluția tehnicii, religia este ne neclintit.
- Spiritualitatea este deschisă noului. Aceasta integrează adevărul religiilor, cel al experienței personale, dar și cel științific.
- Religia este dezbinare. S-au purtat multe războaie în numele lui Iisus Hristos, și au murit oameni. Islamul își poartă și astăzi așa zisul „război sfânt” etc.
- Spiritualitatea este unitate. Ea acceptă că adevărul este atât în întreg cât și în părțile care îl constituie.
- Religii sunt aproximativ 4200.
- Spiritualitatea este una singură.
- Religia te îndeamnă să obții îndrumare de la ceilalți.
- Spiritualitatea te îndeamnă să găsești îndrumare în tine însuți ascultându-ți vocea interioară.
- Religia are un set de legi care nu pot fi puse sub semnul întrebării.
- Spiritualitatea te invită să pui sub semnul întrebării orice după bunul plac, conștient fiind că fiecare acțiune a ta are anumite consecințe.
- Religia te învață frica de Dumnezeu.
- Spiritualitatea te învață iubirea de Dumnezeu și te îndeamnă să îți cauți și să îți găsești pacea interioară.
- Religia încurajează noțiunea de păcat și vină pentru faptele tale trecute.
- Spiritualitatea te invită să trăiești în prezent.
- Religia îți este atribuită la naștere.
- Spiritualitatea este cea pe care tu însuți o găsești.
- Religia te învață ce să faci.
- Spiritualitatea îți sugerează să fii.
- Religia este orientată înspre un rai la care poți ajunge în momentul morții fizice.
- Spiritualitatea te ajută să înțelegi că te-ai născut în acest rai și vei continua să exiști în el chiar și după moartea fizică.
Și lista rămâne deschisă…
În loc de final
Viața este frumoasă pentru că este în totalitate alegerea ta. Și odată ce ai devenit conștient de asta ai făcut un mare pas în drumul tău spre împlinire. Poate pe parcursul articolului ai fost contrariat, nu ți-a venit să crezi sau poate uneori te-ai întrebat unde vreau să ajung sau care este intenția mea.
Am scris articolul pentru că am observat puțină confuzie chiar și în oamenii care citesc acest blog. De multe ori citeam comentariile primite la articole și îmi dădeam seama că persoana respectivă nu prea face diferența între religie și spiritualitate. Așa că mi-am zis că un articol pe această temă este util și poate aduce claritate în viețile multor oameni.
Poți contribui și tu la mai multă claritate în viețile celorlalți printr-un share. Îl poți da foarte simplu folosind butonul din josul paginii. Astfel informația va ajunge la mai multă lume, iar cei care își doreau mai multă claritate în viața lor îți vor fi recunoscători.
Și încă un gând…
Pentru că simt să o fac, țin să îți reamintesc că:
Ești o ființă minunată, parte a întregului în care te-ai născut.
Ești frumos și unic.
Ai capacitatea de a înmulți iubirea dăruind-o.
Nu te subestima, ci trăiește-ți viața experimentând cât mai mult. Fii iubire în mișcare!
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu