Sucul de ieri dimineață mi-a plăcut foarte mult fiindcă l-am făcut doar din fructe și scorțișoară. Așa că astăzi m-am trezit cu un entuziasm frumos. De abia așteptam să îmi aleg câteva din fructele și legumele din frigider și să le amestec în blender.
Compoziția rezultată a fost dintr-o legătură de spanac, 2 morcovi, 2 banane, 1 lămâie mică și o bucățică de ghimbir. Totul pus în blender cu apă alcalină cât să acopere. Mai apoi am pornit blenderul pentru aproximativ 3 minute și am băut compoziția rezultată. A ieșit ceva mai gustos decât mă așteptam.
În continuare vreau să îți descriu puțin procesul de ascultare al emoțiilor. Dacă ai citit prima parte de ieri, ai văzut că motivul principal pentru care îmi doresc să trec la veganism este o speranță de claritate a semnalelor energetice pe care le primesc.
Ideea este că fiecare om în parte primește astfel de semnale, numai că majoritatea oamenilor nu le acordă niciun fel de importanță.
În realitate, să îți asculți emoțiile și să traduci energia pe care o simți, este deosebit de important pentru o viață împlinită.
Altfel, oamenii care ignoră aceste semnale care le sunt oferite, ajung să fie neîmpliniți, depresivi sau chiar bolnavi.
Atunci când curgi la unison cu Energia Universală prin gândurile, faptele și vorbele tale, simți o stare de flux. Percepi semnale pe care le poți caracteriza ca armonioase.
Când ceea ce gândești, faci sau spui, nu rezonează cu pulsul firesc al Universului, o să simți semnale pe care le-ai caracteriza mai degrabă ca lipsite de armonie.
Poate o să-mi spui că tu asculți aceste semnale chiar dacă mănânci și alimente de origine animală. Nu te contrazic. Și eu am mâncat alimente de origine animală, iar semnalele erau uneori clare. Continuând să îmi ascult insistent emoțiile și să acționez conform semnalelor pe care le primesc, eu am simțit să fac trecerea spre veganism. Așa că iată-mă aici.
Traseul Ascultării Emoțiilor
Fiindcă a-ți asculta emoțiile mi s-a părut ceva extraordinar, mi-am propus să experimentez cu acest principiu imediat ce am luat contact cu ideea.
Procesul a fost în ultimele luni de sus în jos. Iar în continuare o să explic la ce mă refer când spun „de sus în jos”.
Dat fiind faptul că mi-am propus să îmi ascult emoțiile, am realizat destul de rapid că nu pot face asta în 100% din timp. Așa că am început cu câteva sesiuni comandate conștient.
Inițial aveam un gând, care îmi spunea: „Cosmin, poate că ar fi cazul să asculți cu atenție ce îți transmit emoțiile”. Vreau să știi că în momentul în care acest gând se forma, eu nu simțeam nimic în mod special. Acesta era primul pas.
Imediat după ce aveam acest gând, începeam să mă conectez la prezent, respiram de câteva ori conștient, iar mai apoi rămâneam cu atenția pe zona plexului solar. Pentru mine acestă parte din corp este un canal de comunicare de care sunt foarte mulțumit.
Și de abia mai apoi, după acești doi pași, începeam să simt o energie armonioasă sau mai lipsită de armonie în furca pieptului.
Altfel spus, traseul era de sus în jos fiindcă pleca de la cap și ajungea la inimă.
Astăzi am experimentat pentru prima dată un traseu invers. Asta înseamnă că am devenit conștient de ce simt fără să am gânduri suplimentare prin care să mă auto-orientez spre a-mi asculta emoțiile.
În loc de un gând: „Cosmin, fii atent la emoțiile tale”, am avut un gând „Cosmin, iată că simți o emoție armonioasă”.
Cel mai probabil această experiență nu este direct conectată la alimentație. Mă aștept să văd efecte cu adevărat semnificative după minim 30 de zile de veganism. Dar acest proces invers a făcut parte din experiența zilei de astăzi, așa că am scris și despre el. A fost vorba de un drum de la inimă spre creier și mi-a plăcut foarte mult.
Universul Este Un Prieten De Nădejde
Înainte de a face trecerea spre veganism, am fost vegetarian timp de 3 ani. Motivul pentru care nu am consumat carne este acela că iubesc animalele. Consider că există o sumedenie de alte modalități sănătoase de a mă alimenta decât să iau o viață pentru asta.
Astăzi, în a doua zi de veganism, Universul mi-a adus în casă un cățel de care am avut grijă timp de câteva ore. O rudă a venit la Iași, iar pentru că acolo unde avea treabă nu și-a putut lua câinele, l-a lăsat la mine.
Îți spun sincer că acest lucru mi-a făcut o plăcere deosebită. Este vorba de un cocker femelă care are aproape un an.
Eu am primit acest gest ca pe un mesaj din partea Universului care îmi spunea: „Cosmin, dacă tot iubești animalele și acum începi și această experiență cu veganismul, îți dau posibilitatea să le iubești mai de aproape”.
Totul Se Întâmplă Spre Armonia Ta Și A Întregului Univers
Acum că mă apropii de finalul acestui articol, simt o stare de bucurie. Iar acesta este un semn că sunt aliniat Intenției Universale.
Gândul cu care îmi propun să închei această a doua zi este următorul: „Nu există nimic care să experimentezi și care să nu fie creația ta care are drept sursă gândurile tale. Și nu există nicio intenție ca tu să fii rănit în acest Univers. Absolut fiecare experiență din viața ta este spre armonia ta și a Întregului.”
Eu plec să îmi gătesc o salată din chestii verzi pe care o voi savura cu plăcere.
Ne auzim în zilele următoare cu impresii de pe parcurs.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu