Astăzi mi-am început dimineața cu un suc din kiwi, banane, mandarine, ghimbir și spanac. Dacă este un lucru pe care să îl fi învățat despre sucuri în aceste prime zece zile, aș spune că am învățat că ghimbirul dă un gust pe care îl ador oricărei combinații de fructe.
La amiază mi-am preparat o jumătate de dovlecel și o jumătate de vânătă, ambele tăiate felii și puse puțin în tigaia încinsă fără ulei. Am o tigaie gril, iar rezultatul mi se pare că seamănă foarte mult cu dovleceii și vinetele făcute la gratăr. Îți recomand.
Feliile coapte le-am mâncat împreună cu un avocado și 2 covrigi cu semințe, în loc de pâine.
A fost un prânz extrem de savuros. Nu știu dacă ai experimentat vreodată o mâncare asemănătoare. Este o combinație care mi s-a părut cel puțin interesantă și simplu de făcut.
Ultima masă a constat într-un pumn de alune cu sare. Asta deoarece componenta socială a vieții mele și-a spus din nou cuvântul. Am fost la ziua de naștere a unui prieten și am jucat bowling. Pe la ora 19.00 eram înapoi acasă, dar era prea târziu pentru a mai respecta programul de post intermitent. Așa că am mâncat niște alune acolo, în timp ce jucam bowling.
În mod normal, dacă eram acasă, mi-aș fi făcut o salată ca de obicei. Dar sunt bucuros de faptul că primele două mese le-am servit în liniște și am putut să îmi prepar cu responsabilitate mâncarea.
Chiar dacă m-am aflat într-un cerc social, de data aceasta nu am mai experimentat emoții la nivel de gust și culoare așa cum spuneam în unele articole din articolele precedente.
În schimb am experientat o inconștiență totală din punct de vedere al emoțiilor. Inconștiență pe care am realizat-o de abia seara când am revenit acasă.
Bănuiesc de ce am experimentat o astfel de situație, așa că în zilele următoare o să reiau câteva practici. Eu am renunțat la aceste practici în ultima perioadă fiindcă(probabil știi deja) m-am mutat și toate rutinele mi-au fost date peste cap.
Începând însă cu zilele următoare îmi propun să mă reapuc pe rând de:
- Meditat. Este o practică absolut genială căreia i-am dedicat cândva un articol mai amplu. Antrenamentul mental pe care ți-l acorzi prin meditație te ajută în absolut toate ariile vieții.
- Sport pe bicicletă. În ultima săptămână am făcut foarte multă mișcare, însă mai mult am obosit decât am transpirat. Iar lucrurile sunt diferite. Spun că am făcut multă mișcare fiindcă am mutat lucrurile prin casă, am făcut curățenie etc. Claritatea pe care o simt însă după o ședință de 50 de minute de biciletă și un duș, nu se compară cu nimic altceva.
- Sesiuni de respirat conștient. Asta pe lângă meditație. De obicei îmi aduceam aminte pe parcursul zilelor să am aceste momente, dar în ultima vreme le-am ratat.
- Atenție pe emoții în mod conștient. Faptul că veganismul îmi dă o claritate sporită a emoțiilor este valabil, dar începând cu momentul în care aleg să le ascult. Dacă nu îmi ascult emoțiile, este firesc ca un stil de viață vegan să nu îmi bage pe gât nimic. Realitatea, eu însumi mi-o creez. Iar același lucru este valabil și în cazul tău. Un regim alimentar te poate susține în anumite direcții, dar esențiale sunt gândurile și intențiile tale.
Ne auzim mâine să îți spun ce am mai mâncat. Ce a funcționat și ce nu a funcționat și ce alte lucruri interesante am mai experimentat.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu