Accepțiunea generală spune că spiritualitatea este ceva pompos, complicat și sofisticat. Și că numai un soi de elită are acces la toate aceste chestiuni complicate „spirituale” prin inițiere, în timp ce muritorii de rând sunt fraieri și neștiutori.
Asta în timp ce spiritualitatea nu este de fapt despre „a ști”, ci este mult mai mult despre „a fi”. Spiritualitatea nu este despre acumulare. Ci este despre renunțare. Este despre permisiunea acordată blocajelor și distorsionărilor, de a se evapora în numele iubirii.
În realitate, un căutător spiritual care participă la o sumedenie de cursuri și care citește o sumedenie de cărți și articole poate să experimenteze o limitare a progresului care este derivată tocmai din „eu știu”. În timp ce un măturător de stradă care poate să fie chiar și analfabet, poate experimenta progres spiritual autentic. Asta în timp ce mătură străzile dintr-o stare de conștiență și prezență naturală. Și asta pentru că ancorarea într-o stare de prezență reprezintă o postură care eliberează și desface lanțurile teoretice și perceptuale. În timp ce acumularea de „eu știu”-uri s-ar putea ca doar să întărească ego-ul spiritual.
Ori, așa cum știm deja, orice proces spiritual este de fapt o invitație de cedare a „eu știu”-urilor și o invitație de recunoaștere a ego-ului drept iluzie. Tot ceea ce înseamnă Viață poate fi armonios descris prin procesul de translare a non-manifestatului înspre manifestat. Iar fiecare „eu fac” și „eu dreg” nu sunt decât iluzii și distorsionări.
În loc să îl punem pe „eu” pe primul loc, putem să ne dăm voie să renunțăm puțin câte puțin la „eu” în numele Iubirii și Adevărului, proces care ne va conduce inevitabil înspre a ne recunoaște drept ceea ce oricum suntem dintotdeauna. Iar noi suntem dintotdeauna Iubirea, Adevărul și Viața.
De multe ori, dintr-o postură onestă și sinceră omul spune: „Vreau și eu să progresez spiritual. Accept că există ceva mai mult decât toate aceste chestiuni de suprafață și vreau să simt și trăiesc asta. Ce să fac?”. De fapt însă este destul de puțin despre „făcut” și mai mult este despre a permite curgerea firească unui proces care oricum are loc spontan și impersonal. Oricum nu există vreun „eu” care evoluează sau care face și drege, ci evoluția este o caracteristică a câmpului Conștiinței însuși.
Prin urmare, procesul este unul de cedare a tuturor lucrurilor de care ne agățăm. Iar prin „lucruri” se face o referire la toate atașamentele mentale, dar și fizice. Când ne dăm voie să fim complet cedați și simțim cu sinceritate și deschidere: „Facă-se Voia Ta” și „Ție Doamne Îți Cedez Viața Mea”, ne dăm din calea noastră, iar ceea ce este natural și infinit armonios poate să curgă firesc.
Prinși fiind însă într-o minte care gândește logic și analizează, sunt toate șansele ca întrebarea să persiste: „Și totuși cum fac asta?”. Așa că în continuare vor fi adresate trei invitații. Simpla acceptare și deschidere înspre mesajul celor trei puncte de mai jos, reprezintă disponibilitate și deschidere. Prin urmare cititorul este invitat să se îngrijoreze mai puțin cu privire la „ce” să facă, și să își dea voie ca doar dintr-o stare de prezență, să permită punctelor de mai jos să pătrundă în realitatea subiectivă și să se așeze.
1. Devotament spiritual
„Devotamentul spiritual este un stil de viață interior continuu care încorporează o constantă conștientizare observată”
– David R. Hawkins
Spus mai simplu, devotamentul spiritual presupune menținerea și ancorarea într-o postură în care mai mult observăm decât ne identificăm ca fiind acționatorul acțiunii.
Totul are oricum loc de la Sine. Dar ego-ului îi place să spună că „eu am făcut”, asumându-și meritele. De fapt, dată fiind natura intenției, Viața curge dinspre acest moment perfect înspre următorul moment perfect.
Iar noi ne putem da voie, ca atât cât de bine putem, să observăm viața cum curge fiind recunoscători pentru asta. Miracolul este chiar în fața ochilor noștri. Totul este să ne dăm voie să îl conștientizăm.
De fiecare dată când poate apare tentația și impulsul de a ne mândri cu ceva, putem să ne dăm voie să fim recunoscători Divinului pentru darul de a fi în viață. Și de fiecare dată, în tot ceea ce experimentăm, putem să ne dăm voie să fim mai degrabă martorii curgerii firești a Vieții însăși.
2. Gânduri
„Cu toate că sinelui personal îi place să gândească că gândurile care trec prin minte sunt <<gândurile mele>>, ele sunt de fapt doar <<gândurile>> care apar la un anumit nivel de conștiință”
– David R. Hawkins
Pot fi experimentați uneori și ani întregi de practică meditativă fără niciun progres. Și asta pentru că există această prezumție în spate care spune despre gânduri că ar fi „ale mele”. Gândurile de fapt pur și simplu sunt. Gândurile sunt parte din minte. Și sunt acestea și nu altele, dat fiind nivelul de Conștiință experimentat.
Atunci când studentul spiritual acceptă că gândurile nu sunt „ale lui” adică ale ego-ul, ci gândurile pur și simplu sunt ceea ce gândurile sunt, intervine o deschidere și o apropiere de adevăr.
Așa cum era spus și în începutul articolului, ego-ului îi place să fie întărit, dar spiritualitatea este un proces de transcendere a acestei iluzii a ego-ului. Un prim pas înspre asta, poate fi acceptarea faptului că „gândurile mele” este o iluzie.
3. Intenția
„Nivelul de calibrare al conștiinței unei acțiuni este determinat de intenție”
– David R. Hawkins
Intenția este un fenomen încorporat în procesul de translare a non-manifestatului înspre manifestat. Iar atunci când studentul spiritual își dă voie să recunoască Intenția ca fiind ceea ce este, poate fi experimentată o deschidere.
De multe ori atenția noastră ca oameni este numai pe suprafață și pe ceea ce este fizic și palpabil. De obicei, experimentarea unei acțiuni este trecută numai prin filtre perceptuale, programe mentale gunoi și energii stagnante emoționale. Iar mai apoi este trasă o concluzie mentală.
De fapt însă, fiecare acțiune sau gest care acum este manifest are în spate o intenție care îl susține. Dacă ne vom da voie să privim mai des înspre intenția care se află în profunzime și ne vom lăsa tot mai puțin furați de dansul formelor care are loc la suprafață, progresul autentic va interveni natural, spontan și ca un dar din partea Divinului.
***
Să ne dăm voie așadar să trăim observarea conștientă, recunoașterea minții pur și simplu ca fiind și reamintirea faptului că acțiunile pot fi ceea ce sunt dată fiind natura intenției.
Și să ne dăm voie să cedăm treptat și cu deschidere iluzia ego-ului în numele Iubirii și Adevărului.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
