De Ce Să Îi Accepți Pe Ceilalți Așa Cum Sunt

Fotografie de Rafa Gnomo

Mergeam într-o zi pe stradă relaxat și admiram natura. Făceam câte un pas când și când, și îmi umpleam mintea de verde și de ciripit de păsărele. Treceam pe lângă bănci pe care oamenii se odihneau și schimbau impresii, căutam umbra pentru că soarele era destul de puternic, iar fiecare acumulare de verde și ciripit, era alternată de o porție de „gândit” la nimic.

Și cum mergeam eu așa agale, din fața mea, tot agale venea un bărbat în vârstă, cel mai probabil trecut de 60 de ani. Iar după cum îți spuneam, pe unde treceam eu, pe marginea trotuarului erau bănci. De pe o bancă, numai văd că aproape țâșnește o doamnă cu batic pe cap(indiciu important), și ea trecută cu siguranță de 60 de ani. Se duce țintă la domnul în vârstă care urca agale și începe să îi arate niște cărți.

Eu nu aud încă ce îi spune pentru că distanța nu îmi permite. După ce mai fac câțiva pași și mă apropii de ei, arunc o privire scurtă înspre cărți și îmi dau seama că sunt cărți „de la pocăiți”.

Mai fac doi pași și ajung exact în dreptul lor, moment în care îl aud pe domn spunând: „Dar dumneata ești româncă?”. Încă un pas, trec de ei, și vine și replica doamnei: „Dar noi despre naționalitate vorbim aici sau despre religie?” Mai fac câțiva pași și dialogul se pierde în fundal. Revin la verde și ciripit.

De ce să îi accepți pe ceilalți așa cum sunt

Pentru domnul în vârstă din povestea de mai sus, românul este ortodox la nivel identitar. Pentru el a întreba: „Ești român?”, era tot una cu a întreba: „Ești ortodox?”. Și avea dreptate, românul este ortodox la nivel identitar. Nu spun că e bine sau rău pentru că aceste noțiuni nu există. Este doar un fapt care nu face subiectul articolului.

Întâmplarea mi-a adus însă aminte de cât de dezbinați ne considerăm și de cât de UNUL suntem de fapt. Mi-a adus aminte cum încă mai facem discriminări pe bază de orice și de cât de pronunțată este iluzia separării, când noi de fapt formăm un Întreg.

Iar această întâmplare m-a inspirat să scriu un articol despre acceptare și implicațiile ei, iar așa cum te-am obișnuit o să le iau pe rând.

1. Naționalitate

Ce este naționalitatea? Te naști cu ea? Nici vorbă. Atunci când ai ieșit din pântecul mamei tale nu scria nici pe cordonul ombilical și nici pe fruntea ta că ești român. Te-ai născut OM și atât. Oamenii între care te-ai născut, atunci când aveai vreo câteva ore de viață au scris pe o hârtie unanim acceptată că ești român. Puteau să scrie portughez, japonez, chinez, englez? Puteau, doar că au respectat legea și au scris ceea ce legea le indica.

Fiecare om de pe pământ se naște neetichetat. Tu ești cel mult cetățean al planetei, iar eu aș îndrăzni să spun că ești cetățean al acestui univers. Tu, împreună cu ceilalți oameni de pe acest pământ constituiți o familie. Faptul că tu ai o naționalitate, iar cel de lângă tine alta, este o minciună atribuită la naștere. Ambii sunteți oameni, cetățeni ai universului.

Se mai spune că oamenii care trăiesc pe un anumit teritoriu sunt cetățeni ai unei anumite țări. Dar ce este acel teritoriu altceva decât niște cuvinte și numere scrise pe o hârtie. Uită-te la pozele făcute din satelit. Poți spune exact unde începe și unde se termină România? Cu siguranță nu, pentru că în mod natural nu există granițe între state. Statele există doar artificial și conceptual. Ele s-au născut din nevoia ego-ului uman de a poseda. „Acesta să fie al meu!”. Acest ego incipient a dat naștere statelor, iar statele au dat naștere războaielor. „El are mai mult petrol ca mine, hai să luăm și noi”, „El are mai mult aur ca mine, hai să luăm și noi”. În realitate nimeni nu posedă nimic, ci toată lumea are totul. Îți poate suna paradoxal. Ca cetățeni ai planetei, fiecare avem drepturi egale. Suntem copii lui Dumnezeu, și suntem pe acest pământ pentru a ne juca și a ne bucura de el. Nu pentru a ne interzice unul altuia să vizităm anumite locuri, sau să locuim în alte state decât în cele în care ne-am născut.

Aș mai putea dezvolta aici, dar te invit și pe tine să te mai gândești, iar eu o să trec la punctul următor.

2. Culoarea pielii

Acesta este un aspect pe baza căruia se discriminează tot mai puțin. Totuși, acum aproximativ 200 de ani, discriminarea pe baza culorii pielii a condus la fenomenul intens răspândit, numit sclavagism. Oamenii cu pielea închisă la culoare, erau considerați inferiori celor cu pielea deschisă la culoare.

Mie culoarea pielii mi se pare un criteriu de discriminare la fel de „bun” ca și înălțimea. Cum ar fi ca de astăzi, toți indivizii sub 1m 80cm să fie considerați inferiori celor cu o înălțime mai mare decât cea stabilită. Perfect „logic” și „normal” nu?

Este un nonsens. Totuși în acest nonsens al sclavagismului omenirea a persistat sute de ani, iar acum, în 2014, datele statistice ne spun că ar mai exista aproximativ 27 de milioane de sclavi la nivel planetar.

Indiferent dacă ești negru, alb, tuciuriu etc. în interiorul tău bate o inimă care îndeplinește exact aceleași funcții indiferent de culoarea pielii tale. Cel de lângă tine este fratele tău, cetățean al aceluiași univers. Renunță la ideile preconcepute și mai ales la ideea conform căreia ești separat de ceilalți oameni.

Apropo de sclavie, am în minte o idee pe care o voi plasa aici pentru a rămâne scrisă.

Acum câteva sute de ani, sclavia era considerată o activitate normală de peste 90% din populația globului. Era o convenție socială unanim acceptată. Doar un număr de maxim 10% dintre oameni își dădeau seama că este un nonsens. Aproximativ acestea erau proporțiile, iar asta se întâmpla acum 150-200 de ani.

O să fac o paralelă cu uciderea și consumul celorlalte ființe vii. Astăzi, a mânca porci, vaci, capre, găini etc. este considerată o activitate normală de peste 90% din populația globului. Este o convenție unanim acceptată. Doar un număr de maxim 10% dintre oameni își dau seama că este un nonsens. Peste câteva sute de ani însă, am plăcerea de a face pronosticul că procentajul oamenilor care vor consuma carne va fi asemănător cu cel al sclaviei din zilele noastre. Adică va tinde spre 0. De ce spun asta? Pentru că atât sclavia, cât și uciderea celorlalte ființe vii pentru a fi consumate reprezintă un la fel de mare nonsens.

3. Religie

Ca și în cazul naționalității, atunci când te-ai născut și ai țipat pentru prima dată, scria undeva pe frunte ce religie ai? Nici vorbă. De ce? Pentru că te naști fără religie. Ești predispus la a avea o relație directă cu divinitatea. O relație lipsită de intermediari.

Totuși, fără să te întrebe nimeni dacă vrei sau nu(pentru că între noi fie vorba, nici nu ai putea răspunde) ți se atribuie o religie care este de obicei cea a părinților tăi.

Până aici, așa se întâmplă în 99.9% din cazuri. După aceea, în interiorul creștinismului ești învățat că cei care nu cred în Iisus Hristos sunt eretici. În interiorul religiei musulmane ești învățat că Muhammad este ultimul profet mesager al lui Allah, iar fiind ultimul ar trebui să urmezi în principal ceea ce el a spus. Și tot așa. Fiecare religie te învață dezbinarea și întreține cu patos iluzia separării. Un articol mai amplu despre religie poți citi aici.

Și toată această dezbinare continuă de sute de ani, și asta numai pentru că la scurt timp de la naștere, cineva a spus despre tine: ești creștin, sau ești musulman, sau ești budhist.

Tu însă nu ești altceva decât un OM, născut liber și care poate alege să se bucure de această libertate oferită la naștere dacă renunță la discriminarea conform oricăror criterii.

Înlocuiește discriminarea cu acceptarea și ura cu iubirea. În acel moment granițele de orice fel dispar, iar tu îți recâștigi libertatea pe care poate societatea ți-a răpit-o. Ești cetățean al universului(nu uita niciodată asta). Suntem într-adevăr diferiți, și unici. Fiecare dintre noi însă, este copilul aceluiași Dumnezeu. Acceptă-l pe cel de lângă tine, pentru că îți este frate și bucură-te de armonia și perfecțiunea în care te-ai născut. Om frumos și liber, renunță la discriminări, acceptă!

Dacă ți-a plăcut articolul dă-i un share pe rețelele sociale. Iar în secțiunea de comentarii te invit să răspunzi la întrebarea: „Tu discriminezi, sau ai discriminat vreodată?”.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu