Am observat că specia umană perpetuează un șablon de gândire bazat pe greșeală. Ce se întâmplă este că acest șablon îi ține pe oameni departe de experimentarea unei realități pe care să o înțeleagă în profunzime și care să le aducă împlinire.
Fiindcă sunt șanse foarte apropiate de 100% ca și tu să te fi lăsat prins în această capcană a greșelilor care de fapt nu există, mi-am propus ca prin acest articol să fac puțină lumină.
O Nouă Perspectivă Asupra Realității
Ceea ce o să citești în continuare este lumea privită din perspectiva Transurfing. Dacă nu ai mai auzit până acum de acest concept, te poți bucura că ai auzit acum. Și îți recomand cele 5 volume scrise de Vadim Zeland în care explică cu o claritate absolută cum tu poți deveni creatorul conștient al realității tale.
Eu am mai scris despre faptul că Nu există greșeli, ci există alegeri într-un articol din februarie 2015 pe care îl poți citi accesând acest link. Articolul de astăzi vine ca o completare a ideii pe care am transmis-o atunci. Și asta pentru că mi se pare că modelul Transurfing poate oferi o explicație și mai elocventă prin care se susține ideea de absență desăvârșită a greșelilor.
Înainte de a-ți expune unul din conceptele de bază ale Transurfing-ului, o să îți spun că Vadim Zeland, cel care este autorul principiului a afirmat în repetate rânduri că nu se crede atât de deștept încât să își dea seama la un nivel atât de profund de modul cum funcționează Universul. El este convins că a fost inspirat și i s-au trimis practic informațiile despre Transurfing din spațiul infinit de potențialități. Iar tot ce a făcut el a fost să traducă și să transpună în cuvinte.
În ultima vreme am citit o sumedenie de cărți scrise de oameni care afirmă același lucru. Toți spun la unison că ei nu fac nimic, ci doar receptează. Interesant este că dacă le suprapui scrierile, o să vezi că ei vorbesc despre unul și același lucru. Singurul care diferă este limbajul. Felul prin care fiecare „traduce” este diferit. Temelia mesajului lor este însă fix aceeași. Iar asta este pentru mine o confirmare în plus că acești oameni nu bat câmpii. Pe lângă asta, tot ceea ce am citit, este verificabil. Iar experiența practică îmi spune că funcționează.
Pe lângă asta, mă bucur nespus pentru că uneori, primesc o nouă confirmare a unor lucruri pe care eu însumi le-am simțit cu privire la realitatea pe care o experimentez. Iar alteori, aceste cărți au ajuns la mine fix când reușisem eu însumi să receptez anumite mesaje, dar îmi scăpau niște chestiuni de finețe. Citind acele cărți, răspunsurile au venit ușor și s-au integrat perfect în peisaj.
Îți promiteam însă o perspectivă nouă asupra realității. În cele ce urmează o să ți-o ofer.
Imaginează-ți te rog un spațiu în care tot ceea ce s-ar putea întâmpla vreodată există deja. Un spațiu în care toate posibilitățile pe care tu le-ai putea experimenta există punct cu punct. Te poți gândi la acest spațiu ca la o matrice de dimnesiune infinită. Iar fiecare căsuță de pe matrice reprezintă o variantă potențial posibilă pentru ca tu să o experimentezi.
Partea frumoasă este că tu nu mergi în mod dezordonat sau aleator pe respectiva matrice. Nu mergi din punct în punct fără niciun sens. Ba din contră. Tu ești singurul responsabil pentru care din variantele posibile o experimentezi din acest spațiu infinit al variatenlor. Practic alegi în permanență. Și vei ajunge inevitabil pe acel curs al variantelor care rezonează în proporție de 100% cu vibrația ta și a gândurilor tale.
De Ce Nu Există Greșeli
Dacă accepți existența acestui câmp cuantic cu potențial infinit, cred că poți deja deduce și singur de ce nu există greșeli.
Tot ceea ce experimentezi tu în viața ta este un anumit curs al variantelor. Repet. Conform vibrației gândurilor și acțiunilor tale, tu experimentezi într-un anumit moment un cadru care îți reflectă în proporție de 100% vibrația caracteristică. Asta e tot.
Din când în când, dacă ai gânduri nocive sau faci acțiuni caracterizate de o vibrație joasă, tu poți ajunge în acea matrice pe niște cadre care te nemulțumesc într-un fel sau altul. Iar acestor alegeri care produc neplăcere, oamenii au ales să le spună greșeli.
În realitate însă nimic nu este greșit. Tu ai ales doar prin vibrația care te caracterizează una din variantele infinite posibile în raport cu care îți este mai ușor să fii nemulțumit. Tu însă nu ai făcut nimic greșit. Nu ai cum să faci ceva greșit. Tu faci doar alegeri care te plasează pe un curs al variantelor care te mulțumește sau pe un curs al variantelor care te nemulțumește. Și asta numai și numai în conformitate cu vibrația și gândurile tale.
Tu nu poți avea gânduri corecte sau greșite. Tu ai numai gânduri care cu siguranță au o anumită vibrație, vibrație care îți va transla realitatea experimentată înspre acele cadre din spațiul variantelor care reprezintă o potrivire perfectă vibrațională.
Asta e tot și e foarte simplu. Iar numai înțelegând acest aspect îți crești gradul de împlinire în mod semnificativ.
O Ancoră În Spațiul Variantelor
Mi-am dat seama de curând că există niște ancore în spațiul variantelor. Și mai interesant este că tu este foarte probabil să fi folosit și până astăzi aceste ancore, însă nu te-ai gândit niciodată la ele în acest fel.
Eu de exemplu folosesc aceste ancore atunci când scriu pentru a mă conecta și alinia Energiei Universale. Iar ca să nu mai prelungesc suspansul îți dezvălui că mă refer la melodii.
Desigur că pot exista și melodii scrise din programe gunoi sau ego. Dar este puțin probabil ca acest tip de melodii să îți atingă sufletul. De exemplu eu am această piesă care mi-a activat instant chackra inimii atunci când am ascultat-o prima dată. Un astfel de rezultat este imposibil de obținut pentru o melodie scrisă din ego.
Ideea este că toate aceste melodii care îți ating sufletul sunt impregnate de vibrații din câmpul infinit de variante. Sunt impregnate cu inspirație divină. Și cum muzica este vibrație, tu poți te poți folosi de asta în avantajul tău.
Poți depista și singur alte ancore folosind kinesiologia și calibrând tot felul de aspecte ale realității tale. Așa că îți doresc mult succes, și nu uita: „Tot ceea ce experimentezi este alegerea ta”.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu