„…ridicarea nivelului mării, ridică toate navele, prin urmare, radierea iubirii necondiționate din inima unui om ridică întreaga Viață” – David R. Hawkins
Prin ceea ce ești și devii prin interesul tău pentru spiritualitate, iubire și frumos, poți armoniza într-un mod tăcut experiența a tot ceea ce te înconjoară.
Acest articol te invită să devii conștient de un efect ce se află dincolo de realitatea subiectivă pe care o experimentezi. Și acest mesaj vine și în întâmpinarea impulsului de a-i ajuta pe cei din jur cu forța.
Acest „ajutor cu forța”, care este de fapt o imposibilitate, apare foarte des fix în rândul oamenilor care devin interesați de propria lor evoluție și regăsire de Sine. Când de exemplu unul din membrii unei familii devine interesat de zona spirituală și descoperă o tehnică, principiu sau metodă care îi armonizează experiența de viață, simte de cele mai multe ori intenția onestă de a-i ajuta și pe ceilalți. Același lucru se întâmplă și în cercul de prieteni sau cunoștințe, dar și în orice alte relații în general.
De cele mai multe ori însă, în spatele acestei dorințe de ajutor forțat oferit celorlalți se ascunde una din mascaradele ego-ului. „Ajutorul cu forța” maschează faptul că cel care vrea să ajute neîntrebat se consideră superior celorlalți. Mai există și varianta în care se intră pe tiparele victimei și ale salvatorului. Iar atunci când acest tipar este urmat, „salvatorul” vrea să ajute „victimele”. De multe ori același „ajutor cu forța” este oferit și dintr-o percepție duală asupra lumii. De pe urma acestei percepții duale, cineva poate ajunge să eticheteze viața altcuiva ca fiind una mizeră și care necesită intervenții exterioare pentru a deveni o viață bună. În realitate însă, omul s-ar putea să fie perfect mulțumit cu viața pe care o duce acum. Cine suntem noi sau altcineva să judecăm și ierarhizăm stilul de viață al celorlalți. În realitate fiecare trăiește împlinind potențialul a ceea ce este, lucru ce se petrece într-o desfășurare perfect armonioasă de evenimente.
Totuși, așa cum citatul de la începutul articolului o spune, exact așa cum ridicarea nivelului mării, ridică toate navele aflate pe mare, elevarea nivelului de Conștiință experimentat de către tine, are un efect armonios asupra nivelului de Conștiință experimentat de toți ceilalți oameni.
Asta se întâmplă fiindcă la nivel profund vorbim de o singură Conștiință care animă toate formele. Așa că dacă, prin ceea ce înveți, faci, experimentezi și trăiești îți dai voie să accesezi niveluri din ce în ce mai avansate de Conștiință, impactul asupra tuturor oamenilor din jur este unul deja garantat. Când unul experimentează un salt în Conștiință, acel salt are un efect asupra întregii lumi. Exact așa cum ridicarea nivelului mării, ridică toate navele aflate pe mare.
Există o aparentă dispută și lumea tinde să se împartă în două tabere atunci când vine vorba de o anumită idee. Unii îi blamează pe sfinții și maeștrii care aleg să se ducă în pustiu pentru a atinge și trăi o stare de iluminare. Este și o glumă asociată aici care spune: „Că fără niciun fel de interacțiune umană și fără o soție și copii care să îți facă capul calendar, oricui îi este ușor să fie iluminat”.
Și mai există a doua categorie a sfinților și maeștrilor care aleg să trăiască printre oameni și să aducă și o contribuție cât se poate de fizică și vizibilă umanității, nu doar prin ceea ce sunt, cât și prin mesajul și faptele lor. Exemple de oameni din această a doua categorie ar fi Mahatma Gandhi sau Maica Teresa. Exemple de oameni din prima categorie nu avem, fiindcă așa cum a fost spus, aceștia aleg calea anonimatului.
Adevărul este că fiecare dintre noi venim aici pentru a ne împlini potențialul într-un mod specific nouă. De aceea, pentru unii calea s-ar putea să fie izolarea într-un colț cât mai ferit de orice interacțiune, iar pentru alții calea s-ar putea să fie un mesaj și un set de fapte vizibile pentru toată lumea.
Cert este că nu există nicio dispută între aceste posibile căi. Indiferent de variantă, omul care își dă voie să experimenteze un nivel de Conștiință cât mai înalt, ajută implicit întreaga umanitate. Iar analogia cu nivelul mării este foarte eficientă aici. Dacă acest ajutor implicit este dublat și printr-un set de fapte și acțiuni specifice vizibile pentru toată lumea diferă de la caz la caz în funcție de foarte mulți factori care țin de alegeri personale, intenție, predispoziții karmice și multe altele.
Revenind însă la tine, cel care citești acum acest articol, este important de subliniat la ce îți sunt de folos informațiile pe care le-ai citit.
Ideea este că te poți ajuta de ceea ce ai învățat sau ți-ai reamintit cu prilejul acestui articol pentru a deveni cât se poate de blând în eventualul impuls al tău de a-i ajuta pe ceilalți.
Ține minte că tot ce este necesar pentru a-i ajuta pe oamenii ce se află în imediata ta apropiere, dar și pentru a ajuta umanitatea în general este să îți dai voie să experimentezi tu un nivel de Conștiință cât mai elevat. Odată cu asta, conform unicității pe care o reprezinți se prea poate să apară și niște acțiuni concrete vizibile pentru toată lumea, sau se poate să nu apară niciun astfel de gest vizibil pentru toți. A te îngrijora cu privire la una din aceste două variante este inutil. Se întâmplă ceea ce e armonios să se întâmple. Iar tu îi ajuți deja pe ceilalți implicit prin ceea ce ești, prin vibrațiile pe care le emiți și prin energia care se află în jurul tău.
Așa cum știm deja, un om care iubește necondiționat contrabalansează energia a peste 750.000 de oameni care urăsc. Așa cum știm și că prin simpla prezență într-un cartier sau oraș a unui om cu un înalt nivel de Conștiință, conduce la o scădere a ratei criminalității în acel cartier sau oraș.
Nu uita nicicând că odată cu ridicarea nivelului mării, toate navele sunt ridicate. Tu ocupă-te de propria evoluție și armonizare, iar asta va conduce inevitabil la o armonizare și a tot ceea ce te înconjoară. Renunță la „ajutorul oferit cu forța”, iar asta va permite iubirii să pătrundă mai deplin atât realitatea ta cât și a celorlalți.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu