Aceste „momente dificile” reprezintă de multe ori chiar punctul de plecare al unui interes înspre spiritualitate și înspre a pătrunde dincolo de aparențe și suprafață. Al unui interes de a pătrunde înspre esența energetică din spatele tuturor manifestărilor. Fiindcă totul este conținut în Conștiință. Iar a ne muta atenția înspre acest câmp al Conștiinței, este de fapt echivalent cu a ne muta atenția înspre noi înșine. Întoarcerea noastră acasă, are loc în momentul în care toate blocajele, opoziția sau rezistența au fost date la o parte, la pachet cu toate identificările false, iar tot ceea ce a mai rămas este identificarea ca fiind chiar Viața sau Conștiința.
În interiorul acestei dimensiuni profunde și pe care ego-ul tinde să o refuze complet sau măcar își dorește să se războiască puțin cu ea, apar tot felul de manifestări. Motivul pentru care toate manifestările apar, este acela de a susține evoluția. Numai că acest adevăr este uitat, iar ego-ul începe să se războiască, lupte, opună unor sumedenii de lucruri, concepte, obiecte, energii, gânduri și orice altceva. Iar așa se ajunge la o percepție și trăire, care este aparent foarte reală, a unor momente dificile. Asta în timp ce totul este perfect exact așa cum este.
Dincolo de această introducere, care se poate prezenta drept abstractă pentru minte și ego, rămâne întrebarea mult mai ancorată în concret care sună cam așa: „Uite, eu trec acum prin această situație dificilă. Cum fac să o depășesc? Fiindcă toată această teorie cu câmpuri, Conștiință, Adevăr și Viață sună foarte frumos. Dar eu ce să fac concret pentru a depăși momentul dificil?”
De cele mai multe ori întrebarea sau nedumerirea se prezintă în acești termeni foarte ancorați în logică și concret. Niște pași de acțiune se evită a fi oferiți. Și asta pentru că, oricum, tot ceea ce înseamnă acțiune apare spontan și impersonal.
Totuși pot fi sugerați trei pași care invită înspre introspecție, apropiere de adevăr și conștientizare. Fiindcă de fiecare dată, dându-ne voie să ne apropiem de noi înșine, răspunsul pentru orice nedumerire va deveni unul clar. Atunci când dăm la o parte zgomotul, sau ne dăm voie ca pur și simplu să ne mutăm atenția înspre liniște, orice răspuns poate fi primit în dar din partea Divinul însuși și conștientizat ca atare într-un moment de inspirație.
Acesta este și motivul pentru care marea majoritate a geniilor omenirii au atribuit descoperirile sau realizările unei puteri mai înalte decât ei înșiși. Ego-ul este extrem de limitat. Iar dacă e să mergem și mai în profunzime, ego-ul nici măcar nu are o existență. Ego-ul este așadar o non-existență de care ne atașăm doar pentru a putea experimenta tot mai multă suferință și tot mai multă îndepărtare de Sursă. Fără atașament de ego, nimic precum un „moment dificil” nu ar putea fi experimentat.
Revenind, una din intențiile din spatele acestui text este aceea de a invita înspre claritate. În numele clarității așadar, mai jos vor fi oferiți trei pași de care dacă ne dăm voie să ne amintim în momentele dificile, o trecere peste aceste momente se va prezenta ca mult mai ușoară.
Omul zice: „M-am despărțit”, „Nu mă înțeleg cu familia”, „Nu găsesc un partener de cuplu”, „Nu am bani”, „Nu găsesc un loc de muncă” și multe, multe altele. „Cum trec peste asta?”. Dacă într-adevăr există deschidere și disponibilitate, pot fi urmăriți cei trei pași de mai jos. Iar prin apropiere de Adevăr, momentul dificil va putea fi depășit.
1. Acceptarea și recunoașterea faptului că orice „moment dificil” are de fapt în spate un dar ascuns
Iar pentru ca acest lucru să poată fi acceptat mai ușor, cititorul se poate gândi și localiza un moment din viața sa în care a trăit un astfel de moment dificil. Acum, fiind la ani distanță de acea situație sau eveniment, se poate observa cu ușurință că dacă nu am fi experimentat ceea ce am experimentat, nu am mai fi astăzi în punctul în care ne aflăm. Foarte multe lucruri armonioase nu ar mai fi fost disponibile fără tranziția prin acel „moment dificil”. Dacă se privește cu sinceritate, oricine poate localiza astfel de situații.
Același lucru este însă valabil pentru absolut orice moment. Ce este diferit e că, de multe ori, oamenii nu găsesc disponibilitatea de a vedea, primi și conștientiza darul ascuns care se află în spatele experienței.
Însă acest prim pas sugerat de articol fix înspre asta invită. Dacă ne dăm voie să acceptăm și să căutăm darul ascuns cu care vine de fapt orice moment dificil prin care trecem, odată cu localizarea darului, tot procesul de depășire a situației devine unul mai ușor și facil.
2. Acceptarea oportunității de evoluție
Iar în acest pas doi, suntem invitați să ne amintim că de fapt, toate experiențele apar pentru a susține evoluția singurei Conștiințe. Iar aceeași singură Conștiință face impersonal selecția de pontențiale care devin actuale. Selecția aceasta fiind făcută reflectând armonia Universală, exact la momentul potrivit și într-o succesiune infinit armonioasă. Totul pentru ca evoluția dinspre acest moment perfect înspre următorul moment perfect să poată avea loc.
Prin urmare, pasul doi este pur și simplu acceptarea unei reamintiri. Amintindu-ne că acest moment dificil prin care trecem este de fapt o oportunitate de evoluție, face ca totul să devină mai clar și mai simplu.
3. Acceptarea faptului că, de multe ori, un moment este „dificil” doar prin prisma rezistenței pe care o opune ego-ul
Această iluzie a ego-ului care este crezută de majoritatea oamenilor, dar înspre a cărei recunoaștere drept iluzie suntem invitați, își dorește în permanență să controleze. Își dorește obsesiv să schimbe, și opune foarte multă rezistență. Rezistența este exercitată atât în fața momentului „ACUM” cât și în fața tuturor gândurilor, situațiilor, evenimentelor sau conceptelor care nu se încadrează în șablonul sugerat de anumite programe gunoi din minte.
Iar dacă aceasta este situația, renunțarea pur și simplu la rezistență și la dorința de control este cea care ne ajută să depășim „momentul dificil”. Asta pentru că, în esență, și prin pătrundere dincolo de orice aparență, momentul nu era deloc dificil, ci opunerea de rezistență și dorința de control îl făceau să pară astfel.
A ne ceda Divinului la modul cel mai total și deplin este întotdeauna o posibilitate. Și este o posibilitate care ne deschide înspre Iubire și vindecare.
***
Având așadar în vedere atât recontextualizarea pe care o propune prezentul text, dar dându-ne voie și să ne aliniem mesajului celor trei pași descriși punctual, trecerea peste orice „moment dificil” poate fi una mai lină, armonioasă și rapidă.
Putem reține și putem să ne dăm voie să ne reamintim că orice „moment dificil” are în spate un dar ascuns, vine cu oportunitatea de a evolua și se bazează de multe ori pe opunerea de rezistență exercitată de ego. Așa cum frumos o spune și David R. Hawkins: „Fiecare vicisitudine are un dar ascuns. Câteodată aceasta este o oportunitate de a desface suferința din trecut adusă altora. Câteodată suferința apare prin rezistență și este o consecință a voii personale a ego-ului și este necesar să fie cedată”.
Dându-ne voie să ne aliniem Iubirii și Adevărului, putem să ne apropiem de noi înșine și să ne recunoaștem drept câmp și nu drept individ. Putem să ne deschidem înspre observare, iar conștientizări diverse vor fi primite în dar direct de la Dumnezeu prin inspirație. Totul este să ne dăm voie să ne menținem deschiși și să ne cedăm Divinului.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu