Aproape fiecare om poartă cu el niște energii blocante derivate din anumite experiențe trecute. Aceste energii funcționează asemeni unor pietre pe care le punem într-un rucsac, iar cu acel rucsac în spate trăim toată experiența de viață.
De multe ori apare impresia că acele situații trecute sunt rezolvate. Dar de fapt ele sunt atât de adânc îngropate încât nu mai apar deloc la suprafață. De aici apare impresia că lucrurile s-au rezolvat, când de fapt sunt departe de a fi rezolvate.
Pe metafora rucsacului plin cu pietre pe care îl purtăm în spate, dat fiind faptul că îl purtăm în fiecare zi și nici nu se află în fața ochilor noștri, după un timp am putea fi tentați să spunem că nu e niciun rucsac acolo.
Ideea este că nu e niciodată prea târziu să ne deschidem înspre a identifica aceste energii blocante sau greutăți ale trecutului și să le permitem pur și simplu să cadă și să se evapore, dat fiind faptul că alegem să nu le mai hrănim cu energie.
Prezentul articol invită înspre un proces care implică niște pași simpli pe niveluri diferite. Cititorul este invitat să identifice punctul în care se află și să înceapă de acolo.
Cele 3 Niveluri De Eliberare A Greutăților Trecutului
1. Primul pas atunci când vine vorba să ne eliberăm de greutățile trecutului este să acceptăm că purtăm cu noi aceste greutăți. Adică să trecem peste ceea ce psihologii numesc „faza de negare”.
Faza de negare este acea etapă în care omul neagă existența situației sau fenomenului în sine.
De exemplu, cineva care experimentează o dependență de tutun, alcool, zahăr sau orice altceva, ar putea spune: „Dar eu nu sunt dependent. Aș putea să mă las chiar acum. Dar nu vreau. Nu am nicio problemă”.
Întâlnim aceeași negare în cazul accidentelor bruște fatale. În care supraviețuitorul privește înspre trupul neînsuflețit al unei persoane apropiate care este făcut zob din toate punctele de vedere, dar totuși nu acceptă că acea persoană este moartă. Încă așteaptă să vină cineva și să îl readucă la viață, cu toate că este clar că asta nu se mai poate întâmpla.
Metoda Struțului
Și exemplele sunt multe și nenumărate. Mintea ne propune această variantă a negării sau ne propune celebra „metodă a struțului”; care bagă capul în pământ și crede că nu îl mai vede nimeni.
Revenind la subiectul articolului de astăzi, această negare ar putea fi experimentată de cineva care spune: „În trecutul meu a fost numai lapte și miere. Nu există nicio problemă acolo sau dacă au fost, acum sunt rezolvate. Sunt un om puternic care merge tot timpul mai departe”.
Ideea este că mintea umană este atât de fragilă, încât se poate ca într-adevăr să nu fi fost experimentate evenimente majore cu impact emoțional. Însă această fragilitate a minții poate transforma o situație aparent minoră în ceva care să vină cu un disconfort emoțional major. Iar mai apoi, acele emoții sunt blocate și reprimate. Și iată că astfel a mai fost adăugată o pietricică în acel rucsac metaforic despre care povesteam la începutul articolului.
Mai apoi, oamenii ajung la concluzia că viața este grea. Viața însă nu este deloc grea. Viața este armonie infinită. Este rucsacul pe care îl purtăm în spate cel care ne generează această percepție a unei vieți grele.
Prin urmare, primul pas sau nivel înspre care cineva este invitat să se deschidă este acela al acceptării sau al depășirii fazei de negare. Putem să ne deschidem înspre a accepta că există într-adevăr o acumulare de energie, un bagaj energetic în ceea ce numim trecut.
Odată depășită faza de negare, mergem la următorul nivel sau etapă.
Letting go
2. Iar acest nivel este acela în care știm că putem să le dăm drumul tuturor acelor energii blocante pentru a ne simți din ce în ce mai liberi.
Iar recomandarea cu care vin materialele de pe blog-ul Fii Împlinit este aceea de a aplica tehnica Letting go. Nu se va mai relua aici tot ceea ce presupune această tehnică. Familiarizarea cu tehnica poate fi făcută consultând arhiva și căutând titluri care conțin alăturarea de cuvinte Letting go.
Se simte însă a fi făcută o completare diferită de această dată.
Letting go-ul este pur și simplu o invitație de a renunța la a ne lupta cu o anumită energie, situație sau persoană, de a renunța la a-i mai opune rezistență și de a ne deschide atât cât de bine putem înspre a o accepta total așa cum este. Atunci putem spune că „îi dăm drumul” și nu mai suntem astfel îngreunați. Este ca și cum am lua o piatră pe care am purtat-o zeci de ani în rucsac și am arunca-o pur și simplu pe câmp.
Nu de puține ori, în fața invitației de a renunța la orice formă de luptă sau opunere de rezistență și în fața invitației de a ne ceda la modul cel mai total și deplin posibil Divinului, apare obiecția minții: „Aș renunța dacă aș ști cum” sau „Aș renunța, dar nu știu cum”.
Aceasta este însă pur și simplu o păcăleală. Este ca și cum am spune că am renunța la a mai mânca dacă am ști cum să nu mai ducem lingura la gură, sau am renunța la a mai merge dacă am ști cum să facem să nu ni se mai miște picioarele.
Noi știm deja aceste lucruri. Iar pentru a renunța la a opune rezistență sau la a ne lupta cu o energie, situație sau persoană nu este necesară detalierea unor pași de acțiune. Știm deja să o facem. Doar că ne mințim că nu știm cum, aceasta fiind de fapt o formă sau manifesare a opunerii de rezistență.
Dacă avem un rucsac în spate plin cu pietre și apare invitația: „Renunță la greutatea pe care o porți cu tine”, o să răspundem: „Aș renunța dacă aș ști cum”?
Pe de o parte această senzație de „nu știu cum” are și ea justificările sale logice. Noi purtăm un rucsac plin cu pietre în spate de zeci de ani. Timp în care nu l-am dat deloc jos. Prin urmare, sunt toate șansele să fi uitat într-adevăr cum este să aruncăm o piatră din rucsac sau să aruncăm rucsacul cu totul. În același timp a ne elibera de acel rucsac este ceva ce poate interveni natural dacă îi permitem. Tot ce avem de făcut este să dăm jos rucsacul. Oricine o poate face. Totul este să găsim în noi disponibilitatea de a o și face.
Era spus însă mai la începutul articolului, că soluția posibilă pentru eliberarea greutăților trecutului poate fi abordată de pe mai multe niveluri.
Până aici a fost discutat primul nivel care este cel în care ne deschidem înspre a accepta situația de fapt. Al doilea posibil nivel este cel în care simțim că stă în puterea noastră să curățăm aceste gunoaie energetice și ne apucăm să o și facem prin diverse metode. Iar recomandarea cu care venim în articolele de pe acest blog este Letting go-ul. Dar mai există și alte modalități valide cum ar fi psihoterapia și tot felul de alte terapii alternative. Și mai avem încă un posibil nivel…
Trecutul Este O Iluzie
3. Iar acest nivel de pe care poate fi abordată problema aceasta a eliberării de greutățile trecutului este conectat la mecanismele spirituale profunde ale lumii în care trăim.
Mă uitam la un video dintr-o conferință a lui David R. Hawkins, iar acesta este întrebat ceva care parafrazat sună cam așa: „Cum să ne eliberăm de trecut?”. Iar el răspunde ceva care a sunat cam așa: „Singura modalitate pe care eu am descoperit-o este reducerea minții la tăcere”.
Aceasta este o recomandare cât se poate de validă, dar care prezintă totuși dificultăți de înțelegere pentru majoritatea oamenilor. Asta în funcție de nivelul de Conștiință pe care se află fiecare.
Iar interlocutorul întreabă: „Ok, și atunci cum facem să reducem mintea la tăcere?”.
Iar Hawkins oferă aici un răspuns foarte interesant. El spune că recomandarea este aceea de a nu mai fi atașați de beneficiile pe care ni le aduce proiectarea unor chestiuni despre viitor și rularea unor imagini și gânduri trecute.
Mintea își asigură existența numai prin faptul că poate proiecta diverse chestiuni în viitor și poate rumega tot felul de chestiuni despre trecut. Iar toate aceste proiecții mentale vin cu niște beneficii și plăcere pentru ego. Ego-ul se simte în siguranță fiindcă poate să prevadă viitorul măcar parțial. De asemenea, se simte în siguranță fiindcă poate rula la infinit, eventual în diferite scenarii, tot felul se situații trecute.
Când însă studentul spiritual găsește în interior disponibilitatea de a renunța la această plăcere derivată din proiecțiile viitoare și rumegatul trecutului, mintea este conștientizată automat ca tăcută. Iar în acest proces poate ajuta foarte mult și recunoașterea faptului că gândurile nu sunt „ale noastre”, ci pur și simplu sunt.
Prin urmare, indirect, ce se întâmplă în momentul în care mintea este redusă la tăcere este că trăim cu adevărat în prezent. Și conștientizăm că prezentul este de fapt singurul timp care există. Odată cu această conștientizare, toate greutățile trecutului se evaporă spontan.
Această a treia soluție este una extrem de eficientă, dar cu care se poate să nu rezoneze toată lumea în acest moment.
***
Tocmai de aceea au fost enumerate cele 3 posibile variante cu ajutorul cărora putem să ne deschidem înspre a ne elibera de greutățile trecute.
Cititorul, în funcție de abordarea cu care rezonează acum și pe care simte că o înțelege, este invitat să își dea voie să experimenteze.
Cert este că, probabilitatea mare este aceea de a exista niște astfel de greutăți ale trecutului pe care le purtăm cu noi și care ne fac să ne simțim limitați, blocați, îngreunați și așa mai departe. Și stă în puterea noastră să ne eliberăm de acele greutăți. Tot ce ne rămâne de făcut este să ne deschidem înspre una dintre cele 3 recomandări sau înspre toate 3, iar mai apoi să ne dăm voie să curgem la unison cu Viața și nu împotriva acesteia.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
