Ți s-a întâmplat vreodată să ai un prieten care să fie într-o relație despre care să știi sigur că nu va funcționa? De când i-ai întâlnit pentru prima dată partenerul ți-ai spus în mintea ta: „Asta nu o să meargă”. Și așa a fost, relația dintre ei nu a funcționat. Ai stat însă vreodată să te gândești cum anume ai făcut asta? Nu ești înzestrat cu capacitatea de a vedea viitorul. Titlul articolului este o metaforă. Dar ești capabil să detectezi și să înțelegi anumite potențialități. Poți percepe foarte clar energia potențială și poți face presupuneri bazându-te pe asta.
Încă de la începutul acestui articol îți propun să ne jucăm puțin. Te invit să alegi un cunoscut. Este important să nu fie un membru al familiei pentru că în acest caz te afli în posesia a prea multor detalii. Poate să fie un coleg de muncă sau un prieten. După ce l-ai ales, te rog să îți imaginezi cum va arăta viața lui într-un an și mai apoi cum va arăta viața lui în 5 ani. Nu trebuie să ai grijă la fiecare detaliu. Doar schițează-i viitorul pentru un an și mai apoi pentru 5 ani. Alocă măcar 30 de secunde acestui exercițiu înainte de a merge mai departe. Fă măcar una sau două predicții privind viitorul lui peste 1 an sau peste 5 ani.
La ce te-ai gândit atunci când i-ai schițat viitorul?
- Obiceiurile alimentare
- Felul în care gândește
- Face sport sau duce o viață sedentară
- Cum vorbește despre el însuși
- Cum arată acțiunile pe care chiar le face
- Ce visuri are
- Cum vorbește despre ceilalți oameni
- Obiceiuri
- Moștenire genetică
- Personalitate
- Caracter
- Situație financiară
- Spiritualitate/Credințe religioase
- Trecut
Sunt convins că ai avut în vedere măcar câteva din aspectele de mai sus. Felul în care un om gândește și acționează în raport cu punctele din listă (și nu numai în raport cu acestea), dă naștere unei anumite energii potențiale. Iar energia dacă este potențială, tinde să se manifeste în realitatea fizică. Cam acesta este modul în care anumite predicții pe care le faci referitor la cunoscuții tăi se transformă în realitate. Detectezi o anumită energie potențială într-una din arii și presupui că se va manifesta. Uneori se întâmplă, alteori nu. Acum însă hai să revenim la tine.
Cum să-ți prezici viitorul
Am început cu a „a prezice viitorul” altcuiva pentru că ai fost învățat să îți fie mai ușor. Este mult mai simplu să spui despre celălalt cum va arăta viața lui în următorii ani, decât să faci același lucru în cazul tău. Totuși hai să încercăm. Imaginează-ți că tu ai fost cel ales mai sus de către o altă persoană pentru a ți se prezice viitorul. Ce a putut spune persoana respectivă despre felul în care gândești, obiceiurile alimentare sau despre obiceiul tău de a face sport? Dar despre credințele tale spirituale sau religioase, situația financiară sau modul în care vorbești despre ceilalți oameni?
Cum arată în cazul tău potențialitățile cărora le dai naștere? Poate simți că ai avea nevoie de mai mult timp pentru a medita asupra acestui aspect. Este în regulă. Și este chiar un exercițiu de introspecție pe care îl recomand și despre care știu că te va ajuta foarte mult. Ia acum în considerare pentru tine, acele aspecte pe care le-ai avut în vedere în cazul prietenului sau cunoscutului, dar nu te opri aici. Te invit să treci măcar o dată prin toată lista de la începutul articolului și să faci câte o predicție pentru fiecare punct. Întreabă-te dacă ai niște obiceiuri alimentare sănătoase. Întreabă-te dacă ai niște principii financiare sănătoase. Pur și simplu trece viața ta prin filtrul acelei liste și detectează energii potențiale. Ești mulțumit de ceea ce conștientizezi în acest proces?
Factorul intenție
Ceea ce am făcut noi până acum a fost să detectăm energii potențiale și să facem presupuneri bazându-ne pe asta. Orice astfel de energie este cât se poate de reală și poate conduce și chiar conduce în foarte multe dintre cazuri la predicții corecte. De exemplu dacă cineva mănâncă în fiecare zi la McDonalds, energia potențială a bolii este acolo și se va manifesta în curând. La fel cum dacă cineva face sport zilnic cu un efort corect, energia potențială a sănătății este acolo și se va manifesta curând.
Totuși există ceva mai presus de energiile în stare potențială și de felul în care se manifestă ele în realitatea fizică. Este vorba despre capacitatea fiecărui individ de a se conecta la câmpul inifinit iubitor și abundent al intenției. Să nu uităm că fiecare individ își creează în proporție de 100% propriile experiențe și propria viață. Iar prin conectarea la câmpul intenției deciziile și experiențele lui se pot schimba radical într-un timp foarte scurt.
Dacă mă uit la felul în care arăta viața mea acum 8 ani, îmi pot da ușor seama că nimeni nu ar fi putut prezice corect nici măcar 5% din felul în care arată viața mea în prezent. Aveam 20 kg peste greutatea normală pentru înălțimea și vârsta mea. Un singur prieten cu care mă vedeam rar și care vezi doamne mă aprecia pentru inteligența mea (se pare că prost nu am fost niciodată) 😀 . Sufeream pentru că eram respins de societate. Uram oamenii din jur pentru glumele pe care le făceau pe seama greutății mele. Afirmam foarte des că am alergie la oameni. Nu îmi plăcea să citesc și nu citeam. Sufeream pentru că nu puteam să am o relație cu o persoană de sex opus. Mă consideram cel mai deștept om de pe pământ și eu eram cel care știa absolut tot. Toată lumea ar fi trebuit să se închine în fața splendorii mele și îi consideram niște proști pentru că nu o făceau. Avem de gând destul de serios să mă sinucid, mă uitam toată ziua la televizor urmărind în general știri, fotbal și politică. Ce să mai, dam naștere unor energii potențiale de toată frumusețea. 😀
Dacă m-ai fi cunoscut cât de cât atunci și te-ai fi deranjat să îmi prezici viitorul, cu siguranță ai fi spus că o să dau jos cele 20 de kg într-un timp foarte scurt, o să îmi fac în curând mai mulți prieteni și o să îmi extind cercurile sociale. Ai fi pronosticat că o să ajung să iubesc lumea și oamenii din jur cu toată sinceritate și că o să îmi placă dintr-o dată să citesc și o să termin zeci de cărți. Ai fi pronosticat că în scurt timp o să am o relație împlinită cu o persoană de sex opus, că o să renunț să mă mai uit la televizor, și că o să îmi fac un blog de spiritualitate prin intermediul căruia o să ajut sute de oameni să își descopere sinele lor profund. Fix așa ar fi sunat pronosticul nu?
Bineînțeles că nu. Energiile potențiale cărora le dădeam naștere atunci nu au nicio legătură cu ceea ce fac și sunt astăzi. Dar totuși ce s-a întâmplat? S-au întâmplat două lucruri, care pot fi de fapt sintetizate ușor în trei cuvinte: „Dumnezeu mi-a răspuns”. Reformulat, aș putea spune că eu am devenit conștient de mesajele pe care Universul mi le trimitea în permanență. Într-un moment de receptivitate, m-am lăsat dus de val și am intrat într-o librărie. Învârtindu-mă pe acolo, am ales să cumpăr o carte care mi-a schimbat viața. Numele ei este „Piramida Succesului – Ron Jenson”. Nu știu cum aș percepe cartea acum, pentru că nu am mai recitit-o, dar la acea vreme(acum 8 ani), lectura acestei cărți a fost o experiență completă care mi-a întărit receptivitatea în fața mesajelor pe care Universul mi le trimitea necontenit.
Cum să te conectezi la câmpul intenției
Tu ești în interiorul „Minții Universale”. Este o metaforă în kabbalah care îmi place foarte mult. Ea spune că fiecare dintre noi suntem gânduri în mintea Creatorului. Tu însuți ai fost cândva o intenție. Și numai atunci când gândurile și acțiunile tale sunt în acord cu vibrația intenției Universale, tu te simți împlinit ca individ. Așadar, generic vorbind, dacă vrei să te conectezi la câmpul Universal al intenției fii în rezonanță și armonie cu fiecare undă energetică de care ești înconjurat. Dacă totuși nu știi de unde să apuci ideea, am două sugestii concrete:
- Pleacă de la premisa că Universul vrea să îți transmită mesajul său prin fiecare experiență pe care o ai. Mergi pe stradă și un cerșetor îți cere bani, întreabă-te care este mesajul Universului pentru tine. Un accident rutier are loc chiar sub ochii tăi, întreabă-te care este mesajul Universului pentru tine. Te doare ceva, sau te simți fericit, pierzi un obiect sau partenerul pleacă, întreabă-te care este mesajul Universului pentru tine.
- Această a doua sugestie am învățat-o la rândul meu de la Wayne Dyer și o împărtășesc cu tine pentru că îi observ în fiecare zi beneficiile. Sugestia constă în a memora caracteristicile câmpului Universal al intenției și a le rosti de fiecare dată când te simți deconectat de la acesta, sau pur și simplu vrei să obții o conexiune mai puternică. Caracteristicile sunt: CREATOR, IUBITOR, FRUMOS, EXPANSIV, ABUNDENT și RECEPTIV. În fiecare dimineață când mă trezesc la 4:45 și mă așez în fața laptopului primit cadou de la Mădălina(îți mulțumesc încă o dată pe această cale), pe panoul de plută din fața mea pot vedea asta:
Dacă îmi mențin privirea pe aceste caracteristici pentru câteva secunde, timp în care practic exercițiul de respirație pe care ți l-am descris aici, mă simt energizat și plin de idei pentru noi și noi articole.
În loc de final
Așadar, am vorbit despre potențialități energetice și despre „fatalitatea” lor, dar și despre cum aceste energii potențiale se pot evapora într-un timp relativ scurt prin conectarea la câmpul Universal al Intenției. Atunci când ai în vedere cum va arăta viața ta peste 1 an sau 5 ani te invit să ții cont de exercițiul pe care l-ai făcut pe la începutul articolului. Și aici mă refer la cel în care ai ținut cont de:
- Obiceiurile alimentare
- Felul în care gândești
- Faci sport sau duci o viață sedentară
- Cum vorbești despre tine
- Cum arată acțiunile pe care chiar le faci
- Ce visuri ai
- Cum vorbești despre ceilalți oameni
- Obiceiuri
- Moștenire genetică
- Personalitate
- Caracter
- Situație financiară
- Spiritualitate/Credințe religioase
- Trecut
, dar nu neglija, ba chiar acordă-i o importanță sporită, disponibilității și deschiderii tale spre a te conecta la Câmpul Universal al Intenției. Iar în realitate nu este altceva decât o alegere. Este alegerea ta de a fi receptiv în fața semnalelor pe care Universul ți le trimite în permanență, sau de a te închide spunându-ți că aburerile astea nu o să funcționeze niciodată în cazul tău.
Eu închei aici și mă încumet să prezic faptul că viitorul tău va fi unul în armonie cu intenția Universală. Cum pot ști asta? Prin faptul că ai avut răbdarea și dedicarea de a citi acest articol până la capăt. Asta spune multe despre disponibilitatea ta.
Dacă ți-a plăcut articolul și ești de părere că ar putea fi util și altora, dă-i te rog un share pe rețelele sociale.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu