Acum câțiva ani când nici nu mă gândeam că o să am acest blog, când eram perfect convins că toți oamenii sunt răi, când eram gras și antisocial, am reușit totuși să transform un vis în realitate. Să învăț să cânt la chitară a fost o experiență transformatoare pentru mine. Chitara și muzica în general au contribuit la cel pe care tu îl citești astăzi și care îți vorbește despre spiritualitate, Dumnezeu, pace și armonie.
Și astăzi cânt la chitară și o fac cu foarte mare plăcere. M-am gândit că nu am vorbit niciodată despre această experiență pe care eu am avut-o. O fac astăzi din două motive:
- S-ar putea ca și tu să fii inspirat de povestea mea.
- Povestindu-ți această părticică din viața mea, este modalitatea mea de a sărbători 1 an de existență a acestui blog. Pe 10 ianuarie 2013 scriam primul articol, însă pe 8 blog-ul era sus, iar pregătirile pentru lansare erau în toi.
Lectură plăcută!
Este 6:00 și apăs somnoros butonul care oprește alarma. Nu am nici un chef să mă dau jos din pat. Știu totuși că la 7:00 trebuie să fiu la școală și nu mi-a plăcut niciodată să întârzii. Îmi amintesc că am muzica. Cum să ai muzica de la 7:00? Nu am nici un chef de muzică la ora asta, în plus eu nu o să cânt niciodată. De ce se fac materii inutile în școală? Nu am de gând să fac muzică pentru restul vieții, dar…
oh e 6:14.
Mă dau jos din pat întrerupând brusc raționamentul. Mă duc la baie. Arunc niște apă pe față ca să mă trezesc. Îmbrac costumul. Iau ghiozdanul în spate și ies pe ușă. Este 6:30. Ținând cont de faptul că fac 20 de minute până la școală ar trebui să ajung la timp. Afară este frig, și îmi amintesc că am muzica. Mă hotărăsc să nu mă mai mir pentru că oricum nu pot schimba nimic. Orarul este făcut, iar de acum, săptămână de săptămână, în fiecare marți începând cu ora 7:00 mă voi „cultiva muzical”.
Ajung în fața clasei. Deshid ușa. Pășesc. Îmi salut colegii și mă așez în bancă. Și aștept. Trec 10 minute, se sună, nimic. Mai trec 10 minute, nimic. Mai trec 10 minute și tot nimic. Profesorul întârzia să apară. Nu îți mai povestesc ce a fost în mintea mea în tot acest timp pentru că nu ar fi o lectură plăcută.
Important este că după aproximativ jumătate de oră de așteptare, și-a făcut apariția profesorul. Era tinerel cam la vreo 30 de ani. Slab, și cu o chitară în spate.
„Îmi cer scuze pentru că am întârziat. Există printre voi elevi care au mai făcut ore cu mine?” Erau câțiva.
„Pentru cei care ați mai făcut, știți despre ce e vorba. Pentru ceilalți o să mă prezint așa cum știu mai bine.”, iar în acest timp scotea chitara din husă.
„Pentru că am întârziat, ca să mă răscumpăr, astăzi nu o să vă pun pe voi să cântați ci o să vă cânt eu.”
Ceea ce a urmat, a fost unul dintre acele momente în care ți se face pielea de găină. Iar după 2-3 minute, atunci când melodia s-a încheiat, cu toții am aplaudat. Da, am aplaudat pentru că tuturor ne-a plăcut. Eu însă aplaudam și pentru că acum știam ceva în plus. Știam că într-o zi voi fi asemeni omului din fața mea.
Luasem decizia fermă de a învăța să cânt la chitară.
7 motive pentru care nu ar fi trebuit să reușesc
1. Nu îmi plăcea muzica
Chiar dacă poate părea ciudat, atunci când eram mic nu îmi plăcea să ascult nici un fel de muzică. Nu înțelegeam de ce există posturi de muzică, și de ce oamenii spun că muzica îi face să se simtă bine. Pe mine mă lăsa indiferent. M-am îndrăgostit de prima melodie atunci când aveam aproximativ 15 ani. Însă a fost doar o melodie, iar asta nu m-a transformat sub nici o formă într-un meloman.
2. Atunci când deschideam gura să cânt, ceilalți își astupau urechile
Asta se întâmpla bineînțeles, după vârsta de 15 ani, când am strâns o colecție de melodii care îmi plăceau. Cântam din când în când unele dintre ele, însă eram rugat de părinți să încetez pentru că nu eram deloc melodios 🙂 .
3. Învățătorul din 1-4, mi-a spus că sunt afon
Am fost un elev model în clasele 1-4, dar la muzică eram un dezastru. Nu puteam să țin nici cel mai simplu ritm. Nu înțelegeam nimic din toată povestea cu portativul, iar notele muzicale erau o mare dilemă pentru mine.
4. Nimeni din familia mea nu mai cântase
Prin urmare, moștenire genetică 0. Nu aveam nici măcar o rudă extrem de îndepărtată care să fi avut treabă cu muzica.
5. Nu cunoșteam pe nimeni care m-ar putea învăța să cânt
Cu excepția profesorului care mă inspirase. Între timp am aflat însă că fiind extrem de ocupat, nu ar fi avut timp pentru asta.
6. Nu aveam chitară
Deci trebuia să învăț pe chitara altcuiva sau să îmi cumpăr una. Iar varianta a doua era mai dificilă pentru că nu aveam nici un ban.
7. Părinții nu au fost de acord
Îi înțeleg însă. Când știi că fiul tău te face să fugi din cameră când deschide gura pentru a cânta. Știi că el însuți ți-a spus de câteva ori că nu îi place muzica, și știi problemele pe care le-a a avut la muzică în clasele 1-4, este normal să te gândești imediat la lipsa de talent.
Cu toată această listă care părea să nu îmi dea nici o șansă, totuși am reușit. După un an de zile de exercițiu, creeam în ceilalți aceeași emoție pe care profesorul reușise să o creeze în mine. În ce cadru, și cum am reușit, îți voi spune mai târziu. Până atunci însă, în speranța că vei avea ceva de învățat din povestea mea, îți prezint
Fotografie de Romain Tremblay
6 motive pentru care am reușit
1. Am luat decizia fermă
Nu mă îndoiam nici măcar 0,00001% că o să reușesc. Pur și simplu nu am vrut să țin cont de toată lista de mai sus. O știam la nivel subconștient. Prietenii și familia mi-au amintit fiecare punct în parte. Eu nu am renunțat însă dintr-un simplu motiv. Luasem o decizie fermă. Neinfluențabilă. Pe care avea să o duc la îndeplinire indiferent de circumstanțe.
A fi ferm și hotărât este un prim pas extrem de important. Atunci când vrei ca planul tău să reușească, trebuie să devii perfect neinfluențabil, și să știi exact unde vrei să ajungi.
2. Mi-am definit un scop clar
Degeaba pornești la drum, dacă nu știi care este finalitatea planului tău. Ai toate șansele să te pierzi pe drum, dacă pornești fără a ști exact înspre ce te îndrepți. Eu știam că vreau ca într-o bună zi să induc unui grup de oameni aceeași stare pe care profesorul reușise să ne-o inducă nouă. Acesta era scopul meu foarte clar definit.
Prin urmare, pe lângă a fi ferm, este esențială definirea unui scop cât mai în detaliu. Recapitulând până aici: fii ferm și definește-ți un scop clar.
3. Mi-am asigurat cele necesare îndeplinirii obiectivului
Nu zăbovi prea mult la acest pas. În cazul meu, aveam nevoie de o chitară și de o persoană care să mă învețe. M-am interesat, și am aflat că la clubul copiilor din oraș se făceau și cursuri de chitară. Fiind în cadrul clubului, puteam face cursuri care nici măcar nu trebuiau plătite, iar asta m-a bucurat foarte mult.
Cumpărarea instrumentului a fost mai dificilă pentru că a trebuit mai întâi să strâng banii pe care nu îi aveam, iar mai apoi să găsesc un instrument potrivit. Am reușit în câteva luni. Timpul nu contează însă. Important este să fii focusat, și în fiecare zi să te apropii cu încă puțin de obiectivul tău.
Acestea două erau lucrurile pe care eu trebuia să le bifez.
În funcție de planul tău, determină lucrurile care îți sunt absolut necesare, și obține-le în cel mai scurt timp cu putință.
Să presupunem că tu vrei să devii specialist la tras cu arcul. Asta înseamnă că în primul rând ai nevoie de un arc și niște săgeți. „Dă-te peste cap”. Strânge bani, fă-ți singur un arc și niște săgeți, împrumută-le, sau fă orice altceva care te-ar pune în posesia lucrurilor care îți sunt absolut necesare. Iar odată ce ai pus asta la punct, repetă pentru a deveni cât mai bun.
4. Am exersat zilnic
Cu foarte puține excepții. Într-un an probabil că au fost maxim 5-10 zile în care nu am pus mâna pe chitară. În rest, zi de zi, exersam pentru cel puțin o oră. În unele zile acest exercițiu dura până ce ajungeam la epuizare, sau până când luam decizia de a mă culca știind că mâine urmează o nouă zi.
Eu nu exersam zilnic pentru că îmi făcusem un plan în acest sens, ci pentru că pur și simplu nu mă puteam stăpâni. Aș fi cântat de dimineață până seara fără încetare. De aceea, de fiecare dată când prindeam timp liber pe parcursul unei zile, eram cu chitara în mână.
Același lucru îți recomand și ție să faci. Muncește zilnic pentru îndeplinirea obiectivului tău. Benjamin Disraeli spunea că : „Secretul succesului este fidelitatea față de scopul ales.” Fii fidel scopului tău, lucrând și exersând zilnic pentru îndeplinirea lui.
5. Nu am renunțat
Nu știu cât ești de familiar cu chitara. Însă dacă întrebi orice persoana care cântă la acest instrument îți va spune că cei mai mulți dintre învățăcei renunță atunci când începe să îi doară degetele și eventual să facă bășici.
Am avut niște dureri fizice aproape insuportabile. Resimțeam o durere care pleca din vârful degetelor de la mâini și ajungea uneori până în vârful degetelor de la picioare. Chiar și în acele momente, am continuat să exersez. Știam că toată acea durere este pentru îndeplinirea obiectivului la care visam. Am fost avertizat că așa se va întâmpla, și iată că se întâmpla. O combinație între dorința de a ajunge la obiectiv, și faptul că știam că durerea este una temporară, m-au făcut să merg mai departe.
Același sfat îl am și pentru tine. Nu renunța când trebuie să faci față părților dificile. Ele există întotdeauna, dar numai depășindu-le îți poți îndeplini obiectivul.
6. Am făcut sacrificii
Fiind la liceu, aveam destul de multe teme de lucru pentru acasă. Cu toate acestea, am renunțat la a mă ocupa de o parte dintre ele pentru a avea mai mult timp pentru chitară. Prin urmare, rezultatele mele școlare au devenit invers proporționale cu armonia sunetelor pe care le scoteam din chitară. Cu cât cântam mai bine, cu atât aveam note mai mici.
Am avut discuții în familie, am fost somat să renunț. Cu toate acestea nu am renunțat. Îmi plăcea ceea ce făceam, iar obiectivul se apropia de îndeplinire cu fiecare zi care trecea. Deja reușeam să încânt unul-doi oameni în momentul în care puneam mâna pe chitară. Chiar acum să renunț? Nici nu concepeam așa ceva. Și nu am renunțat. Mi-am asumat sacrificiile, și mi-am spus că o să repar aceste lucruri mai târziu.
Fii conștient că în drumul spre îndeplinirea obiectivului va fi nevoie să faci anumite sacrifcii. Asumă-ți asta și mergi mai departe. Numai așa îți vei putea îndeplini obiectivul.
Iar la final…
Am avut ocazia de a cânta pe o scenă.
Un club din Iași organiza în fiecare sâmbătă o seară muzicală. Oricine știa să cânte la un instrument era invitat să participe. În general mai bine de jumătate din public știa să cânte, iar cei mai nepricepuți erau destul de aspru sancționați.
Eu aveam însă un vis, acela de a-i încânta pe oameni cu muzica mea. Asta m-a făcut să îmi depășesc frica de a fi criticat și să urc pe respectiva scenă. Era o scenă mică din lemn cu un microfon și un scaun. Am urcat cu gândul de a-mi juca șansa. Nu știam ce avea să se întâmple. Am pus însă în melodia pe care am cântat-o toate sacrificiile pe care le-am făcut, toate orele în care am exersat, și speranța că îmi voi îndeplini visul.
După 2 minute și ceva de cântec, atunci când chitara a scos ultimul sunet, sala a izbucnit în aplauze. Aplauzele au fost atât de generoase încât micuța scenă de lemn pe care mă aflam trepida, iar eu știam că mi-am îndeplinit visul.
Dacă ți-a plăcut articolul dă-i un share pe rețelele sociale. Sunt sigur că sunt persoane care de abia așteaptă să se lase inspirate de povestea pe care tu tocmai ai citit-o.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
