Nu am mașină. Nu am bicicletă. Mă deplasez pe jos indiferent dacă merg la cumpărături, serviciu sau facultate. Îmi place să scot maximul din acest timp în care merg pe jos. Atunci când am aflat pentru prima dată despre afirmații pozitive le practicam și în timp ce mergeam. Despre acest subiect am scris în Ce nu îți spune nimeni despre manifestarea prin afirmații. Personal nu mai practic această metodă.
De curând mi-am pus pe player niște materiale audio pe care le ascult în timp ce mă deplasez. Au fost mai multe zile în care am uitat să iau player-ul cu mine așa că mi-am îndemnat creierul să găsească ceva util de făcut. Așa am descoperit ceva care îmi generează în mod aproape instantaneu o stare de bine.
Este ceva simplu, iar rezultatele sunt imediate. În timp ce mergeam m-am văzut ca pe un întreg care are mai multe părți componente: degete, mâini, picioare, trunchi, gât și toate celelalte părți anatomice. Fără să vreau, mi-am îndreptat atenția asupra degetelor de la picioare și mi-am dat seama că și ele mă ajută în deplasare. Apoi m-am concetrat asupra încheieturilor, asupra musculaturii. Și așa mi-am dat seama că nu pot depista vreo parte a organismului meu care să nu își aducă contribuția atunci când mă deplasez.
Imediat mi-a zburat gândul înspre Nick Vujicic pe care îl poți vedea în poza alăturată, și atunci mi-am dat seama cât de recunoscător ar trebui să fiu.
Așa că am început să mulțumesc pentru că am degete la picioare. Am spus mulțumesc pentru că încheieturile picioarelor mele mă ajută să mă deplasez.
Mulțumesc pentru că am genunchi sănătoși. Mulțumesc pentru că mușchii de pe picioare își fac datoria așa cum ar trebui, iar eu mă pot deplasa în locurile în care îmi propun. Mulțumesc bazinului meu care îmi susține organele interne.
Mulțumesc și sunt recunoscător mâinilor care alunecă încet pe lângă trunchi. Mulțumesc și sunt recunoscător organelor mele interne. Mulțumesc gâtului că îmi susține capul, și ochilor pentru că mă ajută să văd pe unde merg.
În acest punct m-am oprit pentru câteva secunde pentru că mi-a venit în minte imaginea unora dintre nevăzătorii pe care îi cunosc, și mi-a fost puțin ciudă pe lipsa mea de recunoștință.
În fiecare zi ne concentrăm pe neajunsuri. Ne-ar trebui o mobilă nouă. Am avea nevoie de o mașină, o casă mai încăpătoare, niște prieteni mai înțelegători și mai mulți bani nu-i așa? Însă uităm prea des să fim recunoscători pentru ceea ce avem deja.
Nu mă revolt împotriva dorinței de mai bine. Această dorință este benefică. Însă prea rar suntem recunoscători. Poți vedea? Ia-ți un minut și conștientizează cât de recunoscător ar trebui să fii pentru asta. Cum ar arăta viața ta, dacă peste un minut ți-ar fi luată vederea?
Poți auzi? Asta e extraordinar. Fii recunoscător. Pe planetă sunt foarte multe persoane care din anumite motive nu aud. Ele nu se pot bucura de ciripitul păsărelelor, de o melodie, sau de susurul unui izvor. Fii recunoscător.
Poți vorbi? În cazul în care te îndrăgostești poți spune cu glas tare: ”Te iubesc.”, nu-i așa? Când ai conștientizat ultima dată că pe pământ sunt foarte multe persoane cărora le lipsește aceasta capacitate? Fii recunoscător cu adevărat pentru că tu poți vorbi.
Revenind la exercițiu. Mă aștept să fi prins ideea. Ești un singur organism întradevăr, însă ești alcătuit din mai multe părți componente. Fii recunoscător pentru că le ai și pentru că ele te ajută să te deplasezi. Concentrează-te asupra fiecăreia preț de 5-10 secunde, și fă asta în timp ce mergi. Încearcă să înțelegi care este rolul în mișcare al părții asupra căreia tocmai te concentrezi și fii recunoscător. După ce termini exercițiul o să te simți energizat și revigorat. Cel puțin așa mă simt eu, și sper să fie și cazul tău.
Te aștept pe site să îmi spui dacă a funcționat și pentru tine.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu