Urmează să îți povestesc despre o situație cu care în mod sigur te-ai mai întâlnit. Pentru că suntem ființe sociale, chiar dacă vrem sau nu, ajungem să intrăm în contact cu alți oameni. Comunicăm destul de des cu ceilalți.
- De fiecare dată când îți faci cumpărăturile, ești nevoit să dialoghezi cu vânzătoarea.
- Atunci când te urci într-un taxi, trebuie să comunici pentru a-i explica șoferului unde vrei să ajungi.
- La școală comunici cu profesorii tăi, dar și cu ceilalți colegi.
- La locul de muncă ai de purtat un dialog cu șeful, dar și cu ceilalți angajați.
Fotografie de osipovva
Trăiești într-o lume în care ți-ar fi foarte dificil să o faci dacă nu ai schimba în mod constant informații cu persoanele din jurul tău.
Articolul pe care tocmai îl citești, îți explică foarte clar cum poți să comunici ceea ce gândești în așa fel încât ceilalți să înțeleagă mesajul mult mai ușor și fără confuzii.
Nu-i așa că nu mai vrei să ți se întâmple ca tu să spui una, iar celălalt să înțeleagă cu totul altceva?
Te-ai săturat de confuziile care apar în familie sau la locul de muncă, doar din cauza comunicării ineficiente?
Ei bine, vreau să îți spun că
Nu este vina ta
Ceea ce tocmai urmează să citești nu este o informație care să fie afișată pe toate drumurile. Nu este predată în școală, cu toate că din punctul meu de vedere este esențială. Nu am citit-o încă în nici o carte, însă cu siguranță va apărea în cartea pe care o scriu eu.
Prin urmare nu trebuie să îți faci griji. Te invit să fii doar cât de atent poți și să asimilezi esențialul. Sunt convins că aplicând această nouă sugestie vei comunica mult mai bine. Până atunci însă,
2 povestioare care te introduc în subiect
Povestioara nr.1
Este despre studiul profesorului Daniel Chamovitz. Acesta a analizat pentru câțiva ani comportamentul plantelor. A folosit tot felul de aparate de măsură sofisticate, și a ajuns la niște concluzii care pot părea dubioase pentru marea majoritate. Descoperirile vin însă să confirme adevărul pe care îl știu cei care cunosc realitatea profundă.
Printre altele, Daniel Chamovitz a demonstrat că atunci când un om are o foarfecă în mână și se apropie de o plantă cu gândul de a o tăia, aceasta simte și reacționează ca atare.
În cadrul aceluiași experiment, subiectul a fost antrenat să manifeste compasiune față de plantă și să nu nutrească nici un gând negativ la adresa acesteia. Scenariul a fost același. În acest caz însă, chiar dacă foarfecul era apropiat de plantă, aceasta nu mai avea aceeași reacție defensivă.
Concluzia experimentului a fost aceea că unele plante simt o eventuală intenție în ceea ce le privește și au o reacție pe măsură.
Povestioara nr.2
Este despre deja celebrul studiu al celor de la HeartMath. Am mai vorbit despre principalele descoperiri ale certătorilor din cadrul acestui institut aici și aici.
Descoperirea care are legătură cu subiectul acestui articol este cea referitoare la câmpul electromagnetic al inimii care se poate manifesta de până la 1000 de ori mai puternic decât cel al creierului.
Studiul arată clar că prin intermediul acestui câmp electromagnetic generat și întreținut de inimă are loc un schimb de informații între indivizi. Acest schimb are loc extrem de rapid. Mult mai rapid decât schimbul prin intermediul cuvintelor.
Dacă vrei să afli mai multe despre acest fenomen, am găsit pentru tine filmulețul de mai jos care explică foarte clar rezultatul studiului.(este subtitrat)
Acum că ai cunoștință despre aceste experimente, o să îți propun o posibilă abordare care să îți vină în ajutor. Folosindu-te de informațiile scoase la lumină de cele două experimente, tu îți poți îmbunătăți semnificativ modul în care comunici cu ceilalți. Hai să vedem cum.
Aceste noi descoperiri sugerează
că sentimentele pe care le nutrești față de ceva sau cineva sunt de o importanță covârșitoare. Atitudinea și intenția reprezintă practic componenta esențială a comunicării, și nu mesajul transmis prin intermediul cuvintelor.( te invit să mai citești pentru cel puțin încă o dată propoziția de mai sus)
Atitudinea și intenția reprezintă practic componenta esențială a comunicării, și nu mesajul transmis prin intermediul cuvintelor!
Profesorul Chamovitz a demonstrat că oamenii își comunică intenția fără a fi nevoie de absolut nici un cuvânt. Cum crezi că își dădeau seama plantele de intențiile negative la adresa lor? Tot prin intermediul semnalelor transmise prin câmpul electro-magnetic al inimii(așa cum au demonstrat cercetătorii de la HeartMath).
Iar natura acelui câmp electromagnetic este dată de intenția pe care o ai față de o altă persoană sau față de o situație.
Prin urmare, iată
Ce poți face tu chiar acum pentru a deveni un foarte bun comunicator
- Devino conștient de faptul că esența mesajului pe care îl transmiți stă în ceea ce gândești și în intenția pe care o ai, și nicidecum în cuvintele pe care le rostești.
- Un alt aspect de care trebuie să ții cont este acela că pentru a te face bine înțeles este esențial să îți controlezi atitudinea și intenția. Cuvintele efective au o semnificație foarte redusă. Un exemplu extrem ar fi acela în care manifești iubire și compasiune deplină pentru o persoană, iar menținându-te în această stare îi spui persoanei respective că o urăști. Tonul, atitudinea și intenția ta vor câștiga cu siguranță în fața cuvintelor rostite. Atât timp cât persoana repesctivă se simte iubită, datorită intenției pe care o nutrești la nivel interior, ea va acorda importanță 0 cuvintelor tale. Va râde de tine și va considera că glumești. De ce? Pentru că esența mesajului pe care îl transmiți nu stă niciodată în cuvinte.
- Ințelege că nu poți minți pe nimeni cu privire la intențiile tale. Ești ceea ce gândești. Câmpul electromagnetic pe care îl generezi în permanență în jurul tău conține informații exacte cu privire la intențiile și gândurile tale. Iar fiecare persoană cu care intri în contact își ia informații de acolo indiferent dacă este conștientă de asta sau nu.
- Iar un ultim aspect esențial de care trebuie să ții cont pentru a deveni un mai bun comunicator este cel al congruenței între intenție, gând și cuvinte. De fiecare dată când în urma cuvintelor pe care le spui nu se întâmplă ceea ce te așteptai să se întâmple, este pentru că intenția sau gândurile tale nu sunt identice cu mesajul pe care îl transmiți folosindu-te de cuvinte.
– Cum faci toate acestea?
– Spunându-le celorlalți ceea ce gândești.
– Dar de ce alegem noi să spunem altceva decât ceea ce gândim?
– Pentru că nu suntem mulțumiți de toate gândurile noastre. Uneori am vrea să gândim altceva referitor la persoanele cu care interacționăm. Așa că luăm acel altceva și îl punem în cuvinte pe care le adresăm persoanei respective. Facem asta și ne așteptăm ca mesajul recepționat de interlocutor să fie cel pe care noi l-am pus în cuvinte.
Cuvintele sunt însă nesemnificative. Intenția reală și gândul autentic sunt cele care contează întotdeauna. Interlocutorul primește aceste mesaje care nu sunt congruente, devine confuz, și trage o concluzie cât mai aproape de realitate.
Realitatea nu este însă cea pe care noi am pus-o în cuvinte ci cea pe care am gândit-o și intenționat-o.
Și astfel apare ceea ce poate fi numit „ineficiență în comunicare”. De ce? Pentru că suntem preocupați să ne prefacem că nu ne prefacem. Nu suntem mulțumiți de ceea ce gândim și dăm naștere acestei incongruențe între gând, intenție și cuvânt.
De aceea sfatul meu pentru o comunicare eficientă este cât mai multă autenticitate. Cu cât ești mai autentic cu atât mesajul tău va fi mai bine înțeles.
Sper că informațiile pe care le-ai citit aici te vor ajuta în stabilirea unor relații de calitate cu prietenii, familia și nu numai. Dacă ți-a plăcut ceea ce ai citit, te rog să recomanzi articolul unui prieten care ar putea fi interesat. Iar o a doua rugăminte ar fi aceea de a da share articolului pe rețelele sociale pentru a ajunge la cât mai mulți oameni. O zi magică îți doresc!
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu