Timp. Bani. Fericire. Dorințe. Viață. Prietenie. M-am aflat cândva în postura de a fi foarte gras. Aveam cu 20 de kg peste greutatea normală la vârsta și înălțimea mea. Și pentru că o poză spune cât 1000 de cuvinte, eu sunt cel din fotografiile de mai jos.
Ambiția și determinarea m-au făcut să arăt așa câțiva ani mai târziu.
Am descoperit starea de bine pe care ți-o dă sportul. Am aflat beneficiile unei alimentații sănătoase. Și mă gândeam aproape clipă de clipă la cât de legat la ochi am fost pentru atât de mulți ani. După ce am ajuns la greutatea normală am început să le vorbesc prietenilor mei supraponderali despre cum pot să slăbească. Le povesteam cât alergam, ce mâncam și încercam să îi conving și pe ei să facă acest pas. Mă enervam de fiecare dată când nu eram luat în seamă. De ce nu pot vedea? Ce pot să fac pentru ca ei să înțeleagă?
Pentru câteva luni au continuat să nu mă ia în seamă, dar eu insistam, că doar îi învățam de bine nu-i așa? Eu văzusem cum e să fii gras. Acum aveam greutatea normală și mă simțeam de 10 ori mai bine. Vroiam să îi conving și pe ei, iar când am obosit să încerc să îi conving am început să le impun pas cu pas un stil de viață care să îi conducă înspre pierderea de kilograme.
Nu vedeam nimic rău în a le impune asta. Ce conta că ei nu vroiau să slăbească? Ce conta că realitatea lor de zi cu zi nu îi făcuse pe ei să ia decizia de a slăbi? Ce conta că lor nu le trecuse niciodată prin cap să slăbească? Nimic din toate astea nu contau în mintea mea pentru că eu slăbisem, vedeam ce bine mă simt și mă gândeam că e un lucru bun să îi determin și pe ei să slăbească.
Și dacă nu îi conving, să încerc mai des. Și dacă tot nu reușesc, să îi fac să le fie ciudă că ei sunt încă grași, poate asta îi va determina să slăbească. Și dacă nimic nu merge să le impun. Orice pentru binele suprem.
Și acesta este doar un exemplu. Am încercat să impun principii, comportamente, atitudini. Toate acestea pentru că vroiam să fac bine celorlalți. După câțiva ani în care m-am zbătut să conving și să impun am luat o pauză și m-am dat doi metri în spate. Am analizat toate aceste momente și mi-am dat seama că au un numitor comun: nu au dat nici un rezultat.
Răul pur și simplu pălește în fața binelui. Lumina face din întuneric o absență a sa. În iubire nu încape ura. Deci dacă principiile și comportamentele pe care eu încercam să le impun sunt cele corecte și bune, atunci de ce ele nu au fost îmbrățișate de către prietenii și apropiații mei?
Și atunci mi-am pus următoarea întrebare: ”Care sunt motivele pentru care eu am încercat în tot acest timp să îi conving pe prietenii mei să adopte o anumită atitudine?”. Și răspunsul mi-a apărut imediat: ”Pentru că vreau să le fie și lor bine așa cum îmi este și mie.”
Cu acest răspuns nu puteam înțelege cum rămâne cu răul care pălește în fața binelui. Intenția mea era una bună. Să mănânci fast-food cu siguranță este dăunător pentru sănătate, pe când să mănânci salată preparată de tine este cu mult mai sănătos. Atunci de ce binele expus de mine nu învingea răul făcut de prietenii mei? Eu vroiam să îi ajut, iar singura mea motivațiea era să fac un bine.
Faptul că nu eram complet sincer cu mine era piesa lipsă din puzzle. Pe lângă faptul că vroiam să fac bine ceea ce era și principala motivație, atunci când am fost complet sincer cu mine, mi-am dat seama că mai aveam și alte motive. Acestea erau nevoia mea de a mă simți superior. Gândul că după ce o să reușească și o să resimtă starea de bine o să îmi fie recunoscători. Căutam un mod de a-mi dovedi că eu sunt mai bun decât ei.
Încercarea de a-i determina să schimbe ceva făcându-le în ciudă nu era făcută doar pentru a le determina o nervozitate care, speram eu, îi va conduce înspre a acționa. În aceasta era și dorința mea de a poza în postura omului superior.
Când mi-am dat seama de asta, am început să îmi trăiesc viața altfel. Am conștientizat că nu sunt eu în măsură să intervin în viața nimănui pentru a produce o schimbare, dacă acesta nu își dorește. În cazul de față, chiar dacă alimentația fast-food este considerată de mai toată lumea nocivă, deci rea. Răul și binele rămân două noțiuni relative.
Am învățat două lucruri:
1. Lecția acceptării. Îți este foarte greu să accepți că cel de lângă tine este perfect așa cum este. Acesta este totuși adevărul. Ai vrea ca cel de lângă tine să fie mai darnic, acesta este indicatorul perfect că tu ai vrea să fii mai darnic. Și dacă nu mă crezi încearcă. Devin-o tu exact așa cum ai vrea să fie cel de lângă tine și constată mai apoi dacă mai ții neapărat ca și el să devină ceea ce tu ai devenit. Acest subiect l-am tratat pe larg aici.
2. Am învățat că nu trebuie să forțez pe nimeni să facă nimic. Asta nu înseamnă să nu te mai faci util nimănui. Asta înseamnă să te faci util celor care sunt dispuși să te asculte. Celor care vor să își îmbunătățească unele dintre aspectele vieții lor, dar cred în același timp că au ce învăța de la tine.
Iar acesta este lucrul care îl fac prin acest blog. Este minunat faptul că poți închide oricând pagina pe care o citești dacă tu consideri că nu îți este de folos. Intenția mea este să te ajut cumva. Fie că depistezi prin articol o soluție practică, sau îți pui o întrebare care te va ajuta să îți găsești propriile răspunsuri, articolele pe care le scriu sunt tot timpul aici, și tot timpul accesibile tuturor celor care vor să le citească și le consideră utile.
Nu vin să îți bat la ușă, nu îți impun și nu te țin cu forța pe site. Fă și tu la fel. Acceptă-l pe cel de lângă tine așa cum este și nu îl forța să se schimbe. Fii însă dispus să te pui în slujba oricui vrea să devină mai bun și te investește pe tine cu puterea de a-l ajuta.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
