Judecata este unul din aspectele întâlnit adesea în viețile noastre. Însă în același timp, gestul de a judeca limitează progresul spiritual. Acțiunea aceasta de a judeca este posibil să fi devenit o obișnuință. Studentului spiritual i se recomandă însă, să observe în primul rând atunci când judecata apare, iar mai apoi să renunțe pur și simplu la ea.
De multe ori judecăm alți oameni pentru felul în care se îmbracă, pentru felul în care au reacționat într-o anumită situație, pentru felul în care arată, pentru că sunt prea grași sau prea slabi, pentru că sunt prea machiați, sau pentru că și-au făcut operații de modelare a trupului. Judecăm alți oameni pentru ceea ce fac în viețile lor de zi cu zi sau pentru felul în care s-au comportat sau se comportă față de noi.
Aceeași acțiune de a judeca se mai poate extinde apoi și asupra evenimentelor sau situațiilor. Putem judeca societatea pentru poziția cu privire la încălzirea globală. Putem judeca o națiune pentru începerea unui război. Sau putem judeca toată clasa politică din România pentru lipsa de coloană vertebrală și incompetență.
Aproape că s-ar putea spune că fiecare experiență este o „oportunitate” de a judeca ceva sau pe cineva.
În începutul acestui articol, dincolo de invitația clară de a renunța la orice formă de judecată și de a ne sprijini în schimb pe acceptare, Iubire și Adevăr, va mai fi oferită încă o sugestie.
În loc să acceptăm că judecata este un obstacol în evoluție spirituală, iar de fiecare dată când apare o experiență a judecății, să ne simțim pur și simplu vinovați și incapabili să facem ceva. Acest articol vine cu o sugestie.
Putem să ne deschidem puțin înspre o perspectivă nouă. Și să acceptăm că dacă cel care citește aceste rânduri judecă un om sau o situație, aceasta este o oportunitate fantastică de a identifica niște blocaje în interiorul celui care judecă. Adică fiecare impuls din acesta al judecății poate fi folosit drept o unealtă de identificare și curățare a blocajelor care ne țin acum pe loc. Cu condiția să ne dăm voie să fim suficient de prezenți pentru a experimenta cu acest exercițiu simplu.
Până acolo însă, hai să vedem cum anume se formează o judecată. Doar pentru a înțelege mecanismul, și doar în scop didactic, va fi luat un exemplu aproape comic de formare a unei judecăți.
Până la a ajunge să experimentăm o atitudine judecativă față de ceva, în prealabil intervine o anumită situație sau fenomen.
Pentru început suntem noi cei care ne atașăm fie de un anumit gând, fie de un anumit comportament. Îți spuneam însă că exemplul ales în scop didactic va fi unul banal și chiar comic. El este acela al mâncatului unei cepe verzi. Știm cu toții că există partea albă, dar există și codițele verzi ale cepei.
Să zicem că atunci când mușcăm din ceapă, noi ne atașăm de comportamentul de a mușca mai întâi din partea albă. Și mai apoi ajungem la partea cu codițe. Și facem asta an, după an, după an. Considerăm că aceasta este cea mai bună cale, și ne place foarte mult să terminăm de mâncat o legătură de ceapă verde cu codițele.
La un moment dat însă, suntem nevoiți să luăm masa într-o comunitate. Și ne sunt servite niște preparate tradiționale, iar pe platou se află și niște legături de ceapă verde.
Așa cum fac și ceilalți, luăm și noi o legătură de ceapă și începem să mâncăm așa cum suntem obișnuiți. Numai că observăm cum în dreapta noastră se află o persoană care „face lucrurile pe dos”. A început să mănânce acea legătură de ceapă plecând dinspre codițele verzi înspre partea albă.
Iar atunci mintea, automat, fiindcă vede ceva diferit decât lucrurile cu care este ea obișnuită poate lansa o judecată: „Eh, uite-l și pe ăsta cum mănâncă ceapa verde. Pe el nu l-a învățat nimeni că se mănâncă mai întâi partea albă?”. Și astfel a fost emisă o judecată. Dacă însă noi nu am fi atașați de comportamentul de a mânca ceapa verde într-un anumit fel, nici judecata nu s-ar mai fi lansat automat.
Iar cu privire la automatismul judecății, cititorul poate privi înspre realitatea subiectivă și să observe cum în ciuda bunelor sale intenții de a nu judeca, asta parcă tot se întâmplă. Ne ia pur și simplu valul.
Ei bine, înțelegând mecanismul din spatele judecății, lucrurile devin mult mai clare. De fapt noi nu putem renunța la judecată pur și simplu propunându-ne asta. În ciuda bunelor noastre intenții, cel mai probabil vom eșua și ne vom simți vinovați. De fapt, pentru a putea renunța la judecată este necesar să renunțăm la poziționalități și atașamente. Fără atașamente și poziționalități, mecanismul mental al judecății nu se mai declanșează. Fiindcă este ca și cum îl lăsăm fără combustibil. Atașamentul și poziționalitățile reprezentând combustibilul care susține arderea atunci când vine vorba de judecăți.
Acum că înțelegem și acest mecanism, tot ce ne mai rămâne de făcut este să renunțăm la atașamente și poziționalități. Cu fiecare atașament și poziționalitate cedată, suntem din ce în ce mai departe de judecată. Iar când nu mai judecăm, progresul spiritual intervine accelerat.
Așadar, exercițiul pe care îl propune prezentul articol are următorii pași:
1. Să ne dăm voie să observăm și identificăm situațiile în care se declanșează acest mecanism al judecății.
2. Mai apoi, să vedem ce anume am judecat și să vedem asta ca pe o oportunitate de a ne elibera noi de poziționalități și atașamente.
3. Observând ceea ce am judecat, putem ști sigur că noi înșine avem un blocaj sau un atașament cu privire la acel ceva.
4. Ne eliberăm conștient de acel atașament prin deprogramare mentală și Letting go.
Iar dacă tot facem asta și în loc să ne simțim vinovați, observăm momentele în care judecăm și le folosim drept oportunități de curățare a noastră interioară, la un moment dat putem ajunge și în punctul în care judecata nu mai intervine deloc. Iar noi putem să ne vedem liberi și neîngrădiți de acest drum frumos al evoluției spirituale.
Cedează judecata în numele Iubirii și Adevărului!
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
