Adevărul este relativ. Și pe deasupra, nimic nu este fals.

Totuși pentru ca titlul și prima propoziție a articolului să aibă sens, este nevoie de îndeplinirea unei condiții. Condiția este ca tu să crezi 100% că un anumit lucru este adevărat.

Ideea conform căreia: „Totul este adevărat și nimic nu este fals”, am descoperit-o de curând într-o carte. Nu îmi aparține. Însă ea pare să se integreze perfect în peisajul ideilor pe care le știu deja și le împărtășesc cu tine pe acest blog.

Dacă te întrebi: „De ce aș citi un articol despre adevăr?”, vreau să știi că textul este departe de a fi unul filosofic. Iar ideea principală pe care o poți desprinde din acest articol te poate ajuta să nu te mai cerți, să ai relații armonioase și chiar să fii împlinit și fericit perioade extinse de timp.

Articolul este ca în majoritatea cazurilor unul de spiritualitate și dezvoltare personală. Iar dacă îl citești până la final, ai toate șansele să vezi viața cu alți ochi. Să vezi viața din acel unghi prin intermediul căruia ai șanse mult mai mari să fii fericit.

Dar mai întâi, hai să îți spun care a fost experiența mea când am luat contact cu ideea. O să vezi că o să ne distrăm. Iar pe lângă asta, simte-te liber să râzi de mine.

Cum Am Luat Contact Cu Ideea?

Pe lângă rutina de dimineață, eu îmi închei și serile într-o rutină de seară. Începând de la ora 20.00, fac 50 de minute de sport. Mai apoi fac un duș. Iar după duș, mă pun în pat și mă apuc de citit. Oana adoarme în doar câteva minute de când se pune în pat, iar eu mai stau și citesc uneori și câteva ore. Mai tot timpul citesc până când îmi este cu adevărat somn. În acel moment las cartea din mână, închid ochii și dorm.

Pentru a citi seara, folosesc un kindle. Kindle-ul este acel dispozitiv super ingenios care îți permite să citești cărți electronice fără să te doară ochii. În varianta pe care o am eu, are și un sistem de iluminare al ecranului. Este foarte avantajos, fiindcă nu mai ai nevoie să ții becul aprins ca să citești. Și în felul acesta nu îi deranjezi pe ceilalți care poate vor să doarmă.

Bun, și cum citeam eu în „Cartea Albă” – Ramtha(versiunea în limba engleză), la un moment dat am dat peste ideea că totul este adevărat și nimic nu este fals.

În primă instanță mi-am spus: „Așa ceva, nu are cum să aibă sens” sau, ca să ne distrăm puțin „Faptul că totul este adevărat, n-are cum să fie adevărat” :)).

Totuși, citind cu deschidere(așa cum mă strădui să fac de obicei) ceea ce scria în capitol, mi-am dat seama că de fapt lucrurile au cât se poate de mult sens.

Citind ceea ce urmează, îți dau voie să râzi de mine 🙂

Asta pentru că citeam doar de vreo jumătate de oră, și mi-am luat „shutdown” instant după ce cu greu am reușit să închei capitolul. Doar ca idee, de obicei citesc vreo 2 ore și ulterior mi se face somn. Acum, dată fiind informația pe care o parcurgeam, creierul meu a obosit până într-acolo încât am adormit aproape instant.

Pe lângă asta, a doua zi când m-am trezit aveam aceeași idee în cap. Și am vorbit mai toată ziua singur. Am vorbit și am întors ideea pe toate părțile. Când mi se părea că reușesc să o invalidez, de fapt ajungeam să o validez. Iar despre o parte din exercițiile de imaginație cu care m-am jucat, voi scrie și în acest articol.

Această idee despre care îți vorbesc astăzi, mie mi se pare cea mai tare cu care am luat contact în ultimii 3 ani. Poate pentru tine poate părea banală. Sau poate o știi deja și trăiai aliniat ei. Pot înțelege. Cu toate că, să știi așa ceva și să nu îmi spui și mie ar fi foarte urât din partea ta 😛

Mi se pare că acest principiu al adevărului mereu relativ, dar existent pretutindeni și absența desăvârșită a falsului ar putea conduce la pace mondială într-o singură secundă.

Desigur, cu condiția ca toată populația planetei să înțeleagă ideea, să o accepte și să trăiască aliniată ei.

În cele ce urmează, eu o să îți prezint în primul rând clar ideea. Asta ca să nu mai existe dubii cu privire la subiectul discuției. Iar mai apoi, o să trec prin niște exemple imaginare și niște consecințe ca să vezi că principiul se susține.

Cum Adică Totul Este Adevărat Și Nimic Nu Este Fals?

Păi simplu. Și putem ști cu exactitate și câte adevăruri există pe această planetă. Numărul de adevăruri este egal cu numărul oamenilor în viață.

În „Cartea Albă”, Ramtha ajunge să abordeze acest subiect al adevărului după expunerea unor principii ajutătoare. Dat fiind faptul că tu citești mai întâi acele principii, și abia ulterior această idee, lucrurile se integrează mai bine în peisaj. De aceea, aici o să discut puțin despre premise.

Așadar, fiecare om are adevărul lui. Există o sumedenie de adevăruri. Și chiar dacă aceste adevăruri par contrare din punct de vedere logic, oamenii care cred 100% în lucruri diferite, au dreptate. Fiecare dintre ei are dreptate.

Cea mai importantă premisă pentru integrarea acestui principiu cred că este aceea conform căreia: „TU ÎȚI CREEZI REALITATEA ÎN PROPORȚIE DE 100%”.

Raționamentul spune așa…

Tu ești o ființă de lumină. Ești o entitate energetică care se află în acest moment al existenței tale în vehiculul numit trup.

Sufletul tău, acea energie frumoasă care ești tu de fapt se află într-un vehicul material pentru a putea experimenta materialul. Dacă nu te-ai fi materializat, nu ai fi înțeles cum stau lucrurile în materie. Ești aici pentru că tu îți dorești asta, numai că: „tu ești creatorul realității tale în proporție de 100%”.

Și îți creezi realitatea folosind forța nemărginită a gândului.

Tot ceea ce gândești este real. Atenție! TOT ceea ce gândești este real. Cu precizarea că sculptarea în materie a anumitor lucruri pe care le gândești poate avea o oarecare întârziere.

După câte vezi, dacă privești acum în jurul tău, tot ceea ce poți observa este sculptare în materie. Totul are un conținut atomic. Ești înconjurat de atomi. Numai că acești atomi de care ești înconjurat sunt de obicei structurați. Și în acest fel tu vezi un telefon sau un laptop, un copac, o masă, o pereche de căști, un scaun etc. Ce sunt toate acestea dacă nu conglomerate atomice?

Pentru ca o masă să existe, s-au sculptat niște atomi. S-a sculptat în materie. Pentru ca ecranul de pe care citești aceste rânduri să existe, s-a sculptat în materie. Și exemplele pot continua la nesfârșit.

Te invit totuși să fii atent asupra unui singur lucru. Forța care se poate folosi pentru sculptarea în materie este gândul. Iar tu ai capacitatea de a crea prin gând.

Și nu numai că ai capacitatea, dar te folosești, te-ai folosit și te vei folosi de această capacitate.

Toate sculpturile în materie pe care le vezi în jur(telefon, casă, masă etc.) au fost la un moment dat un gând.

Acel gând s-ar putea să fi fost al tău sau al altei ființe de lumină asemeni ție.

Toți oamenii care trăiesc pe acest pământ se folosesc de gând pentru a-și crea propria realitate. Faptul că unii sunt conștienți de asta, iar alții nu, este altă poveste. Procesul este însă întotdeauna același.

Acum o să repet ceea ce am spus adineaori, dar vreau să subliniez un anumit aspect foarte important: Toți oamenii care trăiesc pe acest pământ se folosesc de gând pentru a-și crea PROPRIA realitate.

Cu alte cuvinte dacă cineva crede că viața e nașpa și că nu merită trăită, atunci aceasta este realitatea lui. Are dreptate, și se va sinucide.

Dacă altcineva crede că viața este frumoasă și este bucurie pură, atunci aceasta este realitatea lui. Are dreptate și va trăi împlinit și fericit.

Mai există un lucru foarte important. Toate acestea sunt valabile, atât timp cât observatorul(omul, tu, ființa de lumină care ești, sufletul tău) crede 100% în ceva.

Și între noi fie vorba, acest procentaj de 100% este foarte rar atins de către ființele umane în viață. Mai nimeni nu crede în ceva 100%.

La un moment dat în articol o să disecăm și care este treaba cu acest procent de 100%. Deocamdată asta este tot ce vreau să știi. Ceea ce ți-am descris în ultimele câteva zeci de paragrafe, este valabil pentru fiecare om în parte, dar se pliază numai pe acele lucruri în care crede 100%.

Așadar, atât tu, cât și oricare alt om de pe acest pământ, creați prin puterea gândului. Și aceea este experiența voastră. Și fiecare dintre voi are dreptate.

Fiecare trăiește în propria lui realitate. Realitatea care îi confirmă acele credințe profunde ale sale. Este adevărat că între aceste realități personale există puncte de intersecție.

Totuși, tu ești cel care își creează realitatea în proporție de 100%. Și faci asta prin forța gândului. Iar în realitatea ta, toate acele lucruri în care crezi 100% sunt adevărate.

În realitatea mea, toate acele lucruri în care cred 100% sunt adevărate.

Iar în realitatea vecinului tău, toate acele lucruri în care crede 100% sunt adevărate.

Și, atenție!, fiecare dintre noi are dreptate. În planul realității sale.

În planul realității fiecăruia dintre noi, lucruri care pe cale logică s-ar putea bate cap în cap sunt perfect adevărate.

Ca să exagerez puțin, dacă un om crede 100% că pământul este plat, el va experimenta pământul ca fiind plat. Dacă un alt om crede că pământul este sferic, el va experimenta pământul ca fiind sferic. Și amândoi au dreptate. O să explorez mai târziu în articol și acest exercițiu de imaginație care are legătură cu forma pământului.

Ajunși în acest punct, sper că ai înțeles mecanismul din spatele ideii conform căreia: „Totul este adevărat și nimic nu este fals”. Indiferent care sunt credințele noastre cele mai adânci, atât tu cât și eu avem dreptate. Și chiar nu contează ceea ce gândim. Dacă noi credem 100%, avem dreptate. În realitatea noastră.

Petre, De Ce Te-ai Îndoit?

Sunt șanse foarte mari să îți fie familiar episodul biblic al mersului pe apă.

Mie mi se pare un exemplu clar prin care Iisus îl invita pe Petru să fie părtaș adevărului din realitatea lui. În realitatea lui, Iisus avea un gând în care credea 100% și care spunea cel mai probabil: „Pot merge pe apă” sau ceva asemănător. Prin urmare aceasta era realitatea pe care o experimenta Iisus.

Iisus îl invită pe Petru să meargă și el pe apă. Și la început chiar reușește. Numai că la un moment dat începe să se scufunde. Atunci Iisus îi spune: „Petre, de ce te-ai îndoit?”

Au existat acolo câteva secunde în care Petru a crezut(gândit) și el, fiind 100% convins că poate merge pe apă. Exemplul lui Iisus care mergea pe apă chiar în fața ochilor lui l-a ajutat probabil să ajungă la acel procentaj de 100%. Prin urmare ce s-a întâmplat? Petru a reușit să meargă pentru puțin timp pe apă.

Realitatea i-a confirmat gândul, iar apa l-a susținut. Atomii care formau apa pe care pășea Petru au fost sculptați de forța gând. Prin urmare, realitatea a fost întocmai cu ceea ce el gândea.

Când procentajul i-a scăzut sub 100% credință că poate merge pe apă, a început să se scufunde.

Fiindcă este necesar 100%. Am mai spus asta.

Din păcate, foarte puțini dintre noi avem credințe 100%. Iar dacă le avem, de cele mai multe ori nu sunt în favoarea noastră. Ne comportăm de parcă ne-ar face o deosebită plăcere să ne autosabotăm continuu.

Pământul Plat Sau Sferic

Să lucrăm pe acest exemplu este foarte eficient. Și asta pentru că acum câteva sute de ani chiar au existat oameni care credeau că pământul este plat.

Întrebarea este cât se poate de legitimă. În aparență chiar pare să contrazică principiul conform căruia fiecare își creează propria realitatea prin convingerile sale.

În aparență pământul este sferic oricum. Nu prea contează ce cred eu despre el, nu-i așa?

Nu-i așa! 🙂

Așadar, să presupunem că în vremea în care unii oameni credeau că pământul este plat și alții că este sferic, persoane din ambele grupuri se urcă pe o barcă.

Deci pe barcă se află atât oameni care cred că e sferic cât și cei care cred că e plat. Ce se întâmplă cu barca?

Din păcate, întrebarea: „Ce se întâmplă cu barca?” este o întrebare greșită. Și asta fiindcă barca nu este altceva decât o sculptură în materie. Întrebarea mai corectă ar fi: „Ce se întâmplă cu oamenii din barcă?”. Și asta pentru că oamenii din barcă sunt cei care își construiesc propria realitate prin convingerile lor. Fiecare își construiește realitatea lui.

Răspunsul deci la întrebarea: „Ce se întâmplă cu oamenii din barcă?” este acela că cei care cred(dar atenție!!! trebuie să creadă 100%) că pământul este plat, la un moment dat vor ajunge la capătul pământului și se vor „scufunda”. Cei care cred că e sferic, își vor continua călătoria. Și asta pentru că în realitatea adevărului lor, pământul nu se termină niciodată. Că doar e sferic.

Înainte să spui că asta e o prostie, te rog să te gândești la două lucruri. Atât Iisus cât și Petru au mers pe apă. Petru mai puțin. Cel mai probabil fiindcă i-a scăzut procentajul sub 100%. Iisus mai mult fiindcă putea fi convins de anumite lucruri, și în acest fel își modela realitatea contrazicând chiar legile fizicii.

Și pe lângă asta, Iisus ne-a spus că toate câte le-a făcut el, putem și noi să le facem. Ba chiar mai mult decât atât.

Gândindu-te la asta, nu cred că mai pare la fel de lipsit de sens exemplul cu barca și pământul plat sau sferic.

Dar hai să mergem mai departe.

Ce Se Întâmplă Când Nu Știi?

Ți-am spus că timp de câteva zile, i-am căutat ideii „nod în papură” . Chiar și mie mi s-a părut ireal de frumos să fie adevărat. Și totuși am ajuns la concluzia că ideea se susține.

Fiecare are adevărul lui conform căruia reordonează practic atomii din jur. Această reordonare a atomilor are drept scop confirmarea credințelor lui cele mai adânci. Realitatea lui, devine o copie fidelă a convingerilor sale în care crede 100%. Și ca și cum asta nu ar fi suficient, omul respectiv, dacă este convins de ceva 100%, are dreptate. Orice este adevărat. Atât timp cât este crezut 100% de posesorul convingerii. În realitatea ta, lucrurile se întâmplă respectând limitele convingerilor tale.

În încercarea mea mentală de a da peste cap ideea, mi-am imaginat că merg pe un pod.

Să zicem că este vorba de un pod de vreun kilometru. Cu alte cuvinte, am de mers câteva minute.

Și pe podul respectiv mai circulă și alți oameni.

Ideea este însă că la un moment dat, podul are o gaură nesemnalizată în el. Este suficient de mare încât un pas greșit te-ar arunca vreo câteva sute de metri în gol și ai cădea pe niște stânci.

Chiar dacă pericolul este iminent, groapa nu este semnalizată.

În exercițiul meu de imaginație mi-am spus că ceilalți oameni ocolesc groapa. Numai eu sunt puțin mai distrat și nu o văd pur și simplu. Așa că uitându-mă pe sus și admirând peisajul calc în groapă.

În această situație ce se întâmplă?

O să levitez fiindcă eu „credeam” că podul este întreg de la un capăt la celălalt? Sau o să mă duc în groapă?

Din câte știm, atât tu cât și eu, dată fiind situația, o să cam cad în groapă. Nu prea contează faptul că eu cred 100% că podul este întreg.

Aceasta este doar o impresie de început de raționament. În realitate lucrurile nu stau așa.

Iar în continuare o să te rog să îți imaginezi că tu ești cel care merge pe pod și nu eu.

Atunci când tu mergi pe pod, trebuie să recunoști că tu nu ai o convingere fermă că acel pod este întreg de la un capăt la celălalt. Trebuie să admiți că mult mai aproape de adevăr este convingerea conform căreia tu nu știi dacă este întreg sau nu. Convingerea 100% că podul nu are nicio gaură este departe de tine. Tu de fapt nu știi.

Concluzia la care am ajuns așadar și pe care o simt ca fiind corectă, este aceea că atunci când nu știm anumite lucruri, există niște legi care se aplică. Pentru exemplu nostru, dacă nu știu că este o groapă acolo, intervine legea gravitației și cad.

Din momentul în care suntem însă 100% convinși de ceva, atomii care constituie realitatea noastră fizică se vor remodela în așa fel încât vor susține exact ceea ce credem.

În momentul în care credem 100% ceva(subliniez pentru a mia oară că e vorba de 100%. Fiindcă e foarte important. Orice e sub 100% iese de sub incidența principiului), atunci nici legile nu se mai aplică așa cum știm.
De exemplu, dacă legea gravitației ar funcționa tot timpul, Iisus și cu Petru nu ar fi putut face niciun pas pe apă. Dacă însă Iisus credea 100% că poate merge pe apă, atomii din realitatea lui s-au reconfigurat în așa fel încât să reflecte acest adevăr.

Concluzia este așadar aceea că dacă nu știi ceva, legile universale se aplică. Dacă ești 100% convins de ceva, aceea este realitatea pe care o experimentezi. Chiar dacă poate părea științifico-fantastică.

Intersecții De Realitate

Dacă fiecare om experimentează realitatea conform credințelor sale cele mai adânci, atunci cum se poate ca noi oamenii să interacționăm în acest plan?

Dacă unul crede că pământul este plat și chiar așa este, iar altul că este sferic și chiar așa este, asta ne duce mai mult gândul la Universuri paralele. Și nu la un același Univers în care cu toții suntem colocuitori.

Și totuși, noi trăim în același Univers. Cum se poate așa ceva?

Răspunsul este chiar simplu.

Dacă atât eu cât și tu credem că pâmântul este sferic, realitățile noastre materiale se intersectează.

Dacă atât eu cât și tu credem că legea gravitației ne ține atașați terrei, atunci realitățile noastre se interesectează.

Cu alte cuvinte, oamenii care împărtășesc convingeri comune, împărtășesc „colțuri” de realitate comune. Și astfel putem interacționa.

Fiindcă suntem totuși diferiți, există și „sculpturi de realitate” pe care le experimentezi doar tu. Și „sculpturi de realitate” pe care le experimentez doar eu. Și asta se întâmplă numai datorită convingerilor noastre profunde care s-ar putea să fie diferite în unele detalii.

Dacă ai citit până aici, eu o să-mi permit să presupun că ești deja familiarizat cu ideea pe care mi-am propus să ți-o transmit astăzi. Cu alte cuvinte ai înțeles despre ce este vorba.

Dacă ești de acord sau nu, este în totalitate alegerea ta, iar pe deasupra ai și dreptate. Nu uita că realitatea ta este exact aceea în care crezi.

În continuare o să vorbesc însă despre niște consecințe cel puțin interesante. Consecințe ale ideii că adevărul este relativ. Iar adevărul din realitatea ta poate fi diferit de adevărul din realitatea mea. Și în același timp amândoi să avem dreptate.

Consecința Nr.1: Hai Să Nu Ne Mai Contrazicem Ca Berbecii

Cu alte cuvinte, dacă altcineva crede altceva decât ce crezi tu, nu mai insista cu tot dinadinsul să îl convertești la credința ta.

Înțelege doar că el experimentează realitatea prin prisma convingerilor sale cele mai adânci. În lumea lui(realitatea lui) tot ceea ce el crede, este adevărat.

Și înțelege că are dreptate. Desigur, are dreptate numai în planul realității sale, dar are.

Singura „problemă” care mie mi-ar place să o rezolv ar fi aceea a credințelor care îi conduc pe oameni spre o viață nefericită.

Iar în realitatea mea, am confirmări de la oameni cum că reușesc. Cu alte cuvinte, oameni care citesc cărțile mele, participă la cursurile pe care le-am creat sau citesc articole de pe blog, îmi spun că au depășit stări adânci de tristețe și depresie. Iar pentru ca această nouă perspectivă să facă parte din viața lor, s-au folosit de ceea ce eu fac. Asta mă bucură de fiecare dată.

Mi-am dat seama însă că nu are rost să mă contrazic cu cineva și să îl fac să creadă ce cred și eu. Și asta mi-am dat seama cu mulți ani în urmă.

Continui totuși să scriu cărți și să creez cursuri dintr-un motiv foarte simplu.

Privesc atât cărțile pe care le scriu, cât și înspre cursurile pe care le creez ca pe niște invitații la intersecții de realitate.

Cu alte cuvinte știu că dacă cineva adoptă acele principii despre care eu scriu ca fiind 100% adevărate pentru el, atunci va trăi o viață fericită și împlinită.

Dacă aderă la acele idei sau nu, este 100% alegerea lui.

Pe lângă asta, dacă cineva NU este de acord cu mine, aceasta este doar realitatea pe care el și-o creează. Și are 100% dreptate.

Dacă cineva este de acord cu mine, aceasta este realitatea pe care el și-o creează Și are 100% dreptate.

Așadar, în viața ta de zi cu zi, nu te mai contrazice cu ceilalți oameni. Dă-le în schimb dreptate. Și înțelege că nu o să te minți nici pe tine și nici pe nimeni altcineva dându-le dreptate. Ei chiar au 100% dreptate. În realitatea lor.

În loc să te contrazici doar de dragul de a te contrazice și a-ți satisface ego-ul, amintește-ți că fiecare om are dreptate, indiferent de ceea ce crede.

Iar dacă vei permite dialogului să plece din această conștiință, el va fi cu mult mai constructiv.

Asta nu înseamnă să nu îți mai prezinți convingerile tale lumii.

Prezintă-le. Fă-o cu deschidere și din iubire. Dar vezi această activitate ca ceea ce este ea de fapt.

De fiecare dată când prezinți o convigere de a ta lumii, tu îi inviți de fapt pe ceilalți să fie părtași realității tale. Îi inviți să îți fie colegi în experimentarea aceleași realității. Asta este tot. Iar acest gest nu este bun sau rău. El pur și simplu este.

Consecința Nr.2: Ai Grijă Ce Crezi, Fiindcă Indiferent De Ceea Ce Crezi, Ai Dreptate

Lucrurile sunt chiar atât de simple. Și cred că poți percepe deja implicațiile acestei idei.

Dacă tu crezi că viața nu merită trăită, atunci ai dreptate.

Dacă tu crezi că viața este superbă și dumnezeiască, atunci ai dreptate.

Dacă tu crezi că nu meriți un partener de cuplu, atunci ai dreptate.

Dacă tu crezi că meriți să ai un partener de cuplu excelent, atunci ai dreptate.

Dacă tu crezi că banii se fac greu, atunci ai dreptate.

Dacă tu crezi că banii se fac ușor, atunci ai dreptate.

Dacă tu crezi despre moarte că este ceva firesc care se întâmplă oricui, atunci ai dreptate.

Dacă tu crezi că nu este neapărat nevoie să murim și putem trăi la infinit în trupul fizic, atunci ai dreptate.

Dacă tu crezi că dacă pășești pe mare te scufunzi, atunci ai dreptate.

Dacă tu crezi că dacă pășești pe mare o să poți merge ca pe uscat, atunci ai dreptate.

Indiferent de ceea ce crezi, ai dreptate.

În lumina listei de exemple de mai sus, cred că înțelegi deja cât de importante sunt convingerile pe care alegi să le ai în această viață.

Și asta pentru că prin convingeri îți modelezi realitatea.

***

Crede ce vrei. Dar atât timp cât poți alege să crezi că viața este frumoasă, abundența îți bate la ușă, iar fericirea este parte din tine, nu văd de ce ai alege să crezi altceva.

Nu uita nicicând că atât timp cât crezi în ceva 100%, atunci acel ceva ceva este adevărat și ai dreptate.

Tot ceea ce îți mai rămâne ție de făcut în această viață, cred că este să îți alegi cu grijă convingerile.

Iar dacă ți-a plăcut articolul, dă-i te rog un share pe rețelele sociale.

Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu