Există o frică subtilă în mentalul colectiv al umanității. Iar această frică reprezintă fundamentul și temelia pentru o multitudine de alte frici. De obicei facem referire la această frică, drept frica de moarte. De curând însă, s-a prezentat o anumită înțelegere nuanțată ușor diferit cu privire la subiect.
Atunci când lucrez cu oamenii în ședințele 1 la 1, nu de puține ori, trecând din una în alta, ajungem să conștientizăm că, de fapt, în fundal rulează o frică de moarte.
De fapt însă, nuanța care s-a prezentat de curând și cu privire la care articolul își propune să aducă niște clarificări este aceea că nouă nu ne este frică să murim, ci ne este frică să nu mai fim. Este de fapt o frică de non-existență. Și nu e frică de moarte.
Fiindcă omul simte că nu poate avea siguranța 100% că într-adevăr mai există ceva și după ce trupul pe care îl experimentăm acum își oprește funcțiile vitale. Religia ne spune că mai există ceva, maeștrii spirituali ne spun că mai există ceva, diverse experiențe ale oamenilor cu un anumit tip de daruri și capacități, ne spun că există ceva, dar vine mintea și spune: „Și dacă totuși nu există nimic?! Adică eu cred că există, dar dacă totuși toată lumea se înșală, și asta a fost. Când murim nu mai e nimic?!”
Ei bine, aceasta este de fapt programarea din mentalul colectiv de care ne este teamă. Fiindcă în prezența unei certitudini absolute cum că vom continua să fim numai că într-o altă formă, atunci majoritatea oamenilor care spun că le este frică de moarte, nu ar mai simți această frică.
Și chiar dacă la o primă vedere poate părea că nu e mare lucru. De fapt, a ne elibera de ceea ce în limbaj comun numim frică de moarte, vine cu o eliberare a o sumedenie de energii blocante la care nici nu ne gândim acum și nici nu știm că sunt acolo.
Aproape orice frică își găsește trasabilitate înspre frica de moarte. Aparent poate să ne fie frică de faptul că nu o să avem bani, iar de fapt în spate este vorba de frica de a muri. Aparent poate să ne fie frică de faptul că ne părăsește partenerul, iar de fapt în spate este vorba tot de o frică de moarte și așa mai departe. Nu generalizăm să spunem că orice frică își găsește rădăcinile în frica de moarte, dar de obicei orice frică am numi, rădăcinile sale se află într-o frică de moarte.
Intenția din spatele acestui material este să invite înspre două lucruri care odată acceptate slăbesc măcar, dacă nu eliberează de tot energiile care ne fac să ne fie frică de moarte.
1. Primul lucru este acela că moartea este o iluzie. Modul în care ne raportăm noi la moarte este pur și simplu iluzoriu. Ne raportăm la moarte ca la un sfârșit. Când de fapt nu este mai mult decât o punere a unei haine în cui. Atunci când mergem la plimbare și punem geaca pe noi, iar mai apoi ne întoarcem acasă și lăsăm geaca iar în cui, nu spunem despre asta că e un sfârșit. Ei bine, exact la fel stau lucrurile și cu ceea ce numim moarte. Spiritul cel mai probabil se va reîntrupa, deci va lua o nouă haină și va continua jocul evoluției și dansul Iubirii. Oricum, chiar și dacă nu mai are loc o întrupare, ceea ce suntem în esență, va continua să fie și după moartea fizică. Suntem așadar invitați să nu mai credem în moarte drept realitate. Fiindcă moartea, așa cum facem noi referire la ea, este o iluzie.
2. Al doilea lucru a fost auzit de curând într-o conferință a lui David R. Hawkins pe care o să îl parafrazez. Dar până la parafrazare simt să anunț și aici că cei de la Veritas Publishing, editura fondată de Hawkins, au pus la dispoziție toată baza de date cu înregistrările conferințelor lui Hawkins, sub formă de abonament lunar. Mai multe detalii găsești aici: https://veritaspub.com/streaming-product-information/. Singurul dezavantaj ar fi că sunt doar în engleză, fără subtitrare. Dar pentru cine știe engleză, sunt aur curat.
Revenind, în una din conferințele sale Hawkins povestește că la un moment dat s-a prezentat acest paradox spre rezolvare. Paradox în care mintea spune: „Eu acum conștientizez despre mine că sunt. Că am apărut în existență. Prin urmare, înseamnă că este posibil și să nu fi apărut în existență. Sau este posibil ca la un moment dat să nu mai fiu. Cu alte cuvinte, așa cum am apărut, să dispar”. Hawkins numea asta paradoxul „Existență vs non-existență”.
Soluționarea este relativ simplă dacă ne deschidem înspre a o accepta. Iar ce suntem invitați să acceptăm este că ceea ce noi suntem există dinainte de apariția tuturor Universurilor și va continua să fie și după ce toate Universurile nu vor mai fi. Acesta este un Adevăr spiritual profund și revelator care poate așeza niște cărămizi la locul lor pe straturile cele mai profunde ale Ființei. Odată ce ne deschidem înspre a accepta că ceea ce noi suntem există dinainte de apariția tuturor Universurilor și va continua să fie și după ce toate Universurile nu vor mai fi, sunt șanse mari ca asta să aducă pace și liniște.
Ei bine, acestea fiind spuse, articolul de astăzi se încheie aici. Rezumând, invitațiile pe care articolul le adresează sunt următoarele:
1. Frica de moarte reprezintă temelia majorității fricilor. Iar dacă depășim teama de moarte, putem depăși multe dintre fricile care ne țin acum în loc.
2. Moartea este o iluzie. Invitația este aceea de a nu mai crede în moarte, și de a crede în schimb în Viață.
3. Să ne deschidem înspre a accepta că ceea ce noi suntem există dinainte de apariția tuturor Universurilor și va continua să fie și după ce toate Universurile nu vor mai fi.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
