În ultimele articole am tot adus în discuție subiectul creării realității. Răspunzând la întrebările primite în secțiunea de comentarii în legătură cu subiectul, mi-am dat seama că sunt câteva lucruri mai greu de acceptat de către majoritatea oamenilor. Iar asta se întâmplă în special datorită sistemului vechi și comun de gândire.
Date fiind aceste lucruriri neclare și confuzii care se tot repetă, am decis să scriu acest articol. L-am scris sub forma unei liste. Iar ceea mi-am propus, este ca după ce îl citești, lucrurile să îți fie 100% clare atunci când vine vorba de crearea realității.
Așa că hai să începem…
1.Uită De Intenția De A-i Schimba Pe Ceilalți
Și încep cu asta fiindcă nu am discutat deloc despre acest subiect în articolele din acest an. Și chiar dacă nu am discutat, am observat o tendință naturală a oamenilor de a încerca să își creeze propria realitate dorind să îi schimbe cumva pe cei din jurul lor. Ori acest lucru nu este posibil.
Fiindcă am observat că dorința este foarte mare, o să îți spun care este singura modalitate prin care poți influența realitățile celorlalți oameni. Dar pentru început, hai să clarificăm niște aspecte.
Ideea de la care plecăm este aceea că prin gânduri sculptezi în realitatea din jur. Singurele limite cu adevărat reale pentru tine, sunt numai limitele pe care ți le autoimpui. Realitatea ta este atât de expansivă pe cât îi permite convingerile tale să fie.
Dacă iei acest principiu ca pe o unealtă de care să te folosești, el este aplicabil în absolut orice aspect al vieții tale îți imaginezi. Ai posibilitatea să aduci prosperitatea în viața ta. Poți să fii perfect sănătos. Poți experimenta o stare de sănătate perfectă. Și poți avea absolut orice experiență îți trece prin cap.
Chiar dacă așa stau lucrurile, oamenii au început să mă întrebe cum anume pot influența alți oameni.
Recunosc că asta a fost neașteptat pentru mine. Mai apoi mi-am dat seama că această dorință are și ea drept sursă niște convingeri limitative. Așa că am acceptat-o pur și simplu.
O parte din mine continuă să se minuneze că dacă le spui oamenilor că pot face orice, ei tot pe ceilalți vor să îi schimbe, dar m-am obișnuit cu asta.
Totuși îți spuneam că scriu acest articol pentru a clarifica lucrurile. Poate o să te dezamăgesc, dar o să repet ceva ce am mai spus și cu alte ocazii: „Nu îi poți schimba pe ceilalți, dacă ei nu își doresc asta”.
Și în același timp te invit să aplici principiile de creare a realității pe atomii care nu constituie vehicule pentru suflet. Dacă un om permite altuia să îi modifice atomii trupului său, atunci acest lucru este foarte posibil. Și exact așa au loc vindecările trupului fizic. Totuși să vrei să te apuci de făcut vindecări imediat ce ai aflat principiile de bază ale creării realității, este ca și cum ai vrea să participi ca șofer la formula unu după prima oră de condus.
Îți spun cu toată sinceritatea că și eu învăț și experimentez chiar acum în viața mea aceste principii. Așa că dacă ești foarte avansat în crearea conștientă a realității, acest articol s-ar putea să ți se pară pueril. Eu scriu însă acest articol pentru oamenii care nu sunt foarte familiarizați cu ideea. Practic învăț și îmi împărtășesc din mers experiența. Dacă ești un creator de realitate avansat, atunci te invit să folosești cu încredere secțiunea de comentarii și să împărtășești cu comunitatea Fii Împlinit din experiența ta.
Revenind, îți promiteam să dezvălui care este acea unică situație în care influențezi realitatea altcuiva.
Ideea este că nu poți face asta niciodată în mod direct. Singura modalitate prin care poți să schimbi realitatea altcuiva este să îl ajuți să și-o schimbe singur. Fiindcă fiecare om este 100% responsabil pentru realitatea pe care o experimentează.
Cum se poate întâmpla asta?
Să zicem că un om crede că pământul este plat. Asta este ceea ce el experimentează în realitatea lui.
Tot ce poți tu să faci este să îi prezinți versiunea ta în care crezi că pământul este aproximativ sferic. Îi poți prezenta dovezi, filmări din satelit, îi poți explica de ce această idee se susține din punct de vedere științific și așa mai departe.
Alegerea de a experimenta sau nu pământul ca fiind sferic este 100% algerea lui. Fiindcă el este creatorul și experimentatorul propriei lui realități.
Și poate te gândești că exemplul este unul exagerat. În realitatea însă nu este deloc exagerat. Există niște triburi în această lume care trăiesc pe niște insule izolate și care refuză orice contact cu lumea modernă. În acele comunități sunt șanse foarte mari ca oamenii să creadă într-un pământ plat. Îți poți imagina că vrei să îl „luminezi” pe un om din acea comunitate care este mai cooperativ.
Sau, ca să nu ajungem atât de departe, ai putea avea un dialog cu un om din societatea „pământul plat”. Iar tu s-ar putea să vrei să îi prezinți faptul că se înșeală.
Dacă e să pleci cu o idee după acest punct, înțelege că atunci când vine vorba de alți oameni(alți creatori de realitate conștienți sau inconștienți) nu prea poți să îi schimbi fără permisiunea lor totală.
Dacă ar fi să amintesc niște situații populare în care unii oameni vor să îi schimbe pe alții, acestea ar fi:
- consumul excesiv de alcool, droguri, țigări sau alte substanțe precum acestea
- sistemul de gândire
- obiceiurile alimentare
- preferințele vestimentare
Te invit să înțelegi că ai control deplin asupra atomilor din jur. Poți sculpta în materie folosindu-te de forța gând. Fiecare dintre noi a făcut, face și va face asta. Singura diferență este aceea că unii o fac conștient, iar alții o fac inconștient.
Sper că ți-ai dat seama deja că prin articolele de pe acest blog, eu vorbesc despre creearea conștientă a realității.
Acest control asupra atomilor din jur are drept limită de netrecut granițele realității celorlalte scântei de dumnezeire(adică oameni). Limită care este desigur de netrecut fără permisiunea lor. Fiindcă dacă ți se permite și găsești anumite canale de rezonanță, poți intra și acolo. Altfel nu ar mai exista vindecători pe acest pământ.
Așadar, in loc ca imediat ce afli o idee nouă despre crearea realității pe Fii Împlinit să te repezi înspre a-i schimba pe ceilalți și realitatea lor, te invit să începi cu tine. Pleacă de la propria persoană și propria realitate.
Repet. Nu neg posibilitatea de a influența într-o oarecare măsură realitatea altor oameni. Prin acceptul lor sau inconștiență(tot din partea lor) sunt convins că poți avea o oarecare influență. Acesta nu este însă nicidecum un loc cu care să începi.
Începe cu tine însuți și cu propria realitatea. Folosește ceea ce înveți aici pentru a te afla într-un control din ce în ce mai conștient asupra propriei tale realități. Iar după ce ai experimentat tot ce putea fi experimentat în realitatea ta, poți trece și la a construi conștient intersecții de realitate între tine și alți oameni. Dar hai să nu sărim pași și să riscăm să nu mai înțelegem nimic.
Ia lucrurile treptat și experimentează. Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Devino 100% mulțumit de realitatea ta. Fă tot ceea ce îți stă în putință ca realitatea pe care tu o experimentezi în fiecare zi să fie una care te împlinește. Ce urmează ulterior este un cu totul alt nivel.
Așadar, pentru toți cei care vor să mă întrebe cum fac să îmi schimb partenerul, șeful, colegul etc. îi invit să preia mai întâi controlul conștient al realității lor. Fiindcă asta este cât se poate de posibil și funcționează de fiecare dată când folosești pârghiile corecte.
2.Alege Claritatea În Detrimentul Credințelor Mixte
Am auzit pe cineva construind un scenariu care pentru el era argumentul suprem împotriva posibilității ca oamenii să își creeze realitatea în mod conștient.
Iar el spunea aproximativ așa:
Pe toți cei care cred că își creează realitatea prin gând și credințe, i-aș alinia la marginea unei prăpăstii mari. Și i-aș arunca pe rând în prăpastie. Iar celor care ar muri în cădere le-aș spune că au murit fiindcă nu au crezut suficient în faptul că pot zbura.
Acum o să te rog să îmi dai voie să explic de ce un astfel de raționament nu se susține și denotă o lipsă de înțelegere a principiilor creării realității în mod conștient.
Domeniul credințelor este foarte vast și alambicat. Oamenii dau naștere gândurilor cu o viteză uluitoare. Iar dacă cineva înțelege faptul că își creează realitatea prin ceea ce crede, nu presupune neapărat și faptul că acel om are și un control desăvârșit asupra credințelor sale. Una nu are legătură cu cealaltă.
Este cam ca și în situația în care tu știi că nu este sănătos să mănânci fast-food și să bei suc acidulat, dar cu toate acestea introduci aceste lucruri în tine fiindcă îți plac.
Știi că nu sunt deloc sănătoase pentru trupul tău, dar asta nu te împiedică nicidecum să le consumi. Le poți consuma cu vină, dar continui să le consumi. Și atunci le poți spori chiar efectele viitoare pe care le vei percepe ca negative.
Exact așa este și în cazul creării realității. Dacă tu înțelegi faptul că prin gânduri îți creezi realitatea, nu înseamnă neapărat că poți crede dintr-o dată exact ceea ce ai vrea să crezi.
Acestea fiind spuse, cred că înțelegi deja de ce exemplul cu aruncatul în prăpastie a celor care știu că prin credințe își creează realitatea, nu are absolut nicio relevanță. Dacă știi că focul arde, nu înseamnă că nu te poți arde. Dacă știi că apa este udă, nu înseamnă că nu te poți îneca.
Un aspect esențial pe care te invit să înțelegi în calitatea de om care își dorește să își creeze realitatea în mod conștient, este importanța clarității intențiilor tale.
Auzisem că cineva intenționa să se culce cu două fete în același pat și a ajuns să doarmă într-o noapte în același pat cu nepoatele lui de 2 respectiv 4 ani.
Universul, în cazul în care nu ți-ai dat seama deja, are un simț al umorului desăvârșit. Omul care voia să se culce cu două fete deodată, avea cu siguranță o altă imagine a transformării acestei intenții în realitate. Dar fiindcă i-a lipsit claritatea, intenția lui a devenit realitate într-o formă cel puțin amuzantă.
Așa că orice lucru pe care trebuie să îl știe un om care vrea să își creeze realitatea în mod conștient este importanța clarității.
Merită să petreci minute bune în care să stabilești cât mai clar posibil fațetele intenției tale.
Când lucrurile au devenit clare, un alt aspect esențial în drumul tău spre crearea conștientă de realitate sunt credințele mixte.
La ce mă refer atunci când spun „credințe mixte”? Să spunem că îți stabilești cât mai clar cu putință că vrei ca în realitatea ta să experimentezi un milion de euro în cont. Cifra este pur ficțională și are rolul de a servi drept exercițiu de imaginație.
În același timp în care ți-ai clarificat deplin această intenție, sunt șanse ca undeva în subconștientul sau conștientul tău să existe credințe precum: „Dacă aș avea un milion de euro, prietenii pe care îi am acum ar pleca de lângă mine, iar eu nu îmi doresc asta” sau „Dacă aș avea un milion de euro, hoții ar fi ochii pe mine și aș trăi într-un stres continuu fiindcă ar trebui să îmi securizez banii” sau „Dacă aș avea un milion de euro, prietena m-ar părăși fiindcă ea câștigă mult mai puțin și nu ar suporta ca eu să am atât de mulți bani”.
Acesta este un exemplu clasic în care o intenție, chiar dacă este clară, este combătută și diminuată de alte trei credințe care îți limitează potențialul de manifestarre. Iar după cum spuneam, omul care are aceste credințe poate fi sau nu conștient de ele.
Tu, ca om care își dorește să își creeze propria realitate în mod conștient, trebuie să acorzi o atenție sporită acestor convingeri care au potențialul de a te limita și să le permiți să se evapore.
Nimeni nu poate crea realitatea în mod conștient dacă ceea ce vrea să creeze nu este clar și dacă dă naștere în interiorul lui credințelor mixte.
3.Vizualizează Ceea Ce Vrei Și Nu Gândi Ceea Ce Nu Vrei
În cadrul articolului de vineri am primit o întrebare interesantă care cred că merită dezbătută pe larg aici. Totodată, îți voi oferi cu ocazia aceasta și un exercițiu foarte interesant pe care îl poți folosi pentru a experimenta o realitate abundentă.
Întrebarea era: „Cum aș putea să văd 1000 de euro când în realitate am 100?”. Consider întrebarea foarte bună, însă este o nedumerire comună. Cum să poți să te identifici cu un viitor dorit atât de profund încât să ajungi să îl simți, dacă atunci când deschizi ochii, realitatea ta curentă îți arată cu totul altceva?
Promit să răspund nedumeririi în cadrul acestui punct 3. Dar mai întâi, hai să clarificăm exact care este invitația pe care ți-o adresez.
Indiferent de felul în care vrei tu să îți modelezi realitatea, unealta principală prin care faci asta, este gândul tău. Uneori este nevoie și de acțiune. Dar acțiunea aliniată și care are stabilitate emoțională și conceptuală, pare de fiecare dată ceva banal și lipsit de efort.
Apropo de asta, ca o mică paranteză, dacă simți că depui efort considerabil pentru a-ți duce la îndeplinire planurile și intențiile, cel mai probabil nu ești aliniat Intenției Universale.
Și spun asta fiindcă în cazul unei alinieri, tot ceea ce experimentezi este o cursivitate lipsită de efort în acțiunile tale.
Revenind, orice creator de realitate, odată ce devine conștient de importanța colosală a gândurilor pe care le emite, începe să se cenzureze în primul rând pe el însuși. Dar ca rezultat secundar, începe să își cenzureze și interacțiunile.
Eu recomand ca pe cât posibil să îți limitezi expunerea la gânduri emise de către ceilalți și care vibrațional vorbind te depărtează de gândurile pe care tu însuți îți dorești să le folosești pentru crearea realității tale.
Aici pot intra sursele de informare pe care le folosești, posturile TV la care te uiți sau site-urile de pe internet și ziarele pe care le citești. Dar intră și oamenii cu care conștient sau inconștient alegi să intri în contact.
Știu că mai există situații în care pur și simplu nu vrei să întrerupi de tot un anumit canal de comunicare. Dacă persoana care prin gândurile sale te derutează în a-ți crea propria ta realitate este un membru al familiei de exemplu, lucrurile tind să se complice.
De aceea, am o recomandare punctuală pentru tine, după care trecem la exercițiile promise.
Recomandarea este ca de fiecare dată când auzi o convingere care te limitează venită din partea celorlalți, mental să îți repeți convingerea pozitivă și armonioasă.
Hai să îți dau un exemplu. Să zicem că discuți cu o rudă, iar omul îți spune cu sinceritate(fiindcă el asta crede) că bogații sunt răi, iar dacă devii bogat asta îți aduce multă suferință.
Să te contrazici cu el, nu prea are niciun sens. Și asta pentru că dacă cineva crede 100% în ceva, atunci aceasta este realitatea lui. Tu nu ai niciun drept să îi modifici lui credințele și implicit realitatea. Dacă el vrea să experimenteze o realitate în care bogăția îi aduce suferință, ia-o ca atare. Este alegerea lui. Respect-o.
Numai că ai grijă că a nu-i modifica lui convingerile și realitatea, nu ar trebui să te oprească pe tine din a experimenta realitatea pe care ți-o dorești.
Așa că atunci când auzi: „bogăția aduce suferință”, tu spune-ți la nivel mental: „Aceasta este realitatea lui pe care o respect. Eu aleg o realitate în care bogăția aduce fericire. Prin urmare asta cred.”
Îndreaptă-ți atenția cât mai des cu putință înspre ceea ce vrei, iar în timp vei vedea niște rezultate senzaționale.
Iar acum, hai să îți spun cum poți să „vezi” 1000 de euro chiar dacă tu ai 100 de euro în acest moment.
În primul rând, dacă ai 100 de euro, primul pas este să fii recunoscător pentru că îi ai. În al doilea rând, un exercițiu interesant pe care ți-l recomand eu, este să ții cei 100 de euro în portofel și să îi „cheltui mental” de cât mai multe ori pe durata unei zile.
Cu alte cuvinte, de fiecare dată când vezi ceva ce îți dorești(pe stradă sau în magazine) în loc să gândești că nu îți permiți acel ceva, gândește-te că în cazul în care chiar ai vrea, ai putea să scoți cei 100 de euro din portofel și să cumperi obiectul sau experiența care stă în fața ta.
Dacă „folosești mental” cei 100 de euro de 10 ori într-o zi, tocmai ai cheltuit 1000 de euro în ziua respectivă. Făcând asta, realitatea nu mai are altă cale decât să transforme în realitate adevărul pe care îl simți. Adevăr care spune că tu îți permiți.
Acest exemplu cu suta de euro a plecat însă de la întrebarea care mi-a fost adresată în articolul precedent. Eu recomand ținerea în permanență în portofel a unei sume mai mari de 100 de euro. Dacă o să faci asta timp de mai multe săptămâni și luni, la un moment dat ți se va părea ceva absolut firesc să ai la tine cash o sumă mare de bani. Acest gest, te va aduce într-o aliniere vibrațională cu sumele mai mari de bani. Iar realitatea se va adapta noului tău statut mental.
4.Renunță La Realitatea Obiectivă
Ce te invit eu în schimb este să adopți ca sistem de gândire noțiunea de realitate subiectivă. Eu văd această invitație ca pe o înlocuire a sistemului de operare mental.
Paralela cea mai interesantă de la ora actuală mi se pare cea între calculatoarele actuale cu biți clasici și cele de ultimă oră cu biți cuantici.
În prima variantă, un bit poate avea fie valoarea 0 fie valoarea 1. În varianta cuantică a calculatoarelor, bit-ul poate fi și 0 și 1 în același timp. Iar să spui că ceva este și 0 și 1 în același timp poate părea un non-sens în creierele newtoniene a majorității oamenilor.
Cu toate acestea, computerele cuantice funcționează perfect. Este adevărat că în acest moment nu sunt accesibile maselor largi, însă ele există și funcționează.
Să spui despre ceva că este și 0 și 1 în același timp este ca și cum ți-aș arăta o foaie de hârtie și ți-aș spune că este și roșie și albastră în același timp. Sau ca și cum ți-aș spune că te iubesc și te urăsc în același timp.
Din punctul meu de vedere, fizica cuantică aplicată este un mare pas înainte pentru ca umanitatea să înțeleagă în ansamblul ei că tot ceea ce există este Întregul. Am mai spus în nenumărate rânduri că te invit să vezi întregii iubire-ură, sus-jos, moarte-viață, etc.
Dar să revenim la ideea de realitate subiectivă.
Dacă vrei să continui să vezi lumea în 0 și 1 sau în alb și negru, poți face asta. 99,99% din populația planetei face asta. Și sistemul funcționează.
Însă în cazul în care îți dorești să îți creezi în mod conștient realitatea, eu văd tranziția spre realitate subiectivă ca fiind un pas important și necesar.
De vreo 3-4 luni de când am adoptat eu însumi ca sistem de gândire realitatea subiectivă, pot spune că am observat niște schimbări majore în viața mea. Iar aceste schimbări au fost percepute și de către oamenii din jur. De multe ori am primit confirmări de la oameni care nu citesc ceea ce scriu. Mi s-a comunicat că relația noastră s-a îmbunătățit datorită unei schimbări în gândirea mea.
Un alt lucru care mi se pare foarte interesant legat de realitatea subiectivă este universalitatea sistemului de gândire. Iar când spun universalitate, mă refer la faptul că și în situația în care ar fi falsă, adoptarea de către tine a realității subiective, tot ți-ar aduce beneficii pe toate planurile.
Ca să înțelegi mai în profunzime ideea de realitate subiectivă, te invit să citești acest articol.
Iar acum, o să discut puțin de câteva argumente pro și contra atunci când vine vorba de obiectivism și subiectivism.
În realitate, pentru a înțelege cât mai clar ce presupune realitatea subiectivă, îți recomand să adopți tu însuți acest sistem de gândire pentru a trăi pe pielea ta rezultatele la care ești condus.
De multe ori, atunci când vorbesc de realitate subiectivă, mai sunt oameni care îmi spun: „Cosmin dar cum poți să spui despre un perete că nu este obiectiv? Atât eu cât și tu dacă dăm cu capul în el, o să ne doară. Cum poți să spui despre o tufă de urzici sau un câine nervos de pe stradă că nu ar fi ceva obiectiv? Chiar nu înțeleg!”.
Răspunsul meu este acela că realitatea subiectivă, pur și simplu nu este pentru oricine. Iar tu poate nu te afli în punctul vieții tale în care să devii un creator conștient de realitate. Cu toate că mi-ar place să fii în acest punct, asta ține numai de tine și de gândurile pe care le-ai avut până acum în această viață.
Dincolo de asta, în continuare o să ofer un răspuns nedumeririi enunțate mai sus. Iar pentru asta o să plec de la câteva exemple documentate.
Atunci când mi se spune că un câine nervos este ceva obiectiv, îmi amintesc de povestea biblică a lui Daniel în groapa cu lei.
Din câte știu, leii din groapă erau ținuți flămânzi în mod intenționat în așa fel încât atunci când cineva era aruncat acolo, săreau pe el și îl sfâșiau.
În realitatea personajului biblic Daniel, leii nu i-au făcut absolut nimic. Și asta pentru că realitatea este subiectivă și nu obiectivă.
Referitor la tufa de urzici care pare obiectivă, îmi vine în minte exemplul unor copii care erau extrem de alergici la iederă.
Pentru a demonstra un punct de vedere, cercetătorii au făcut următorul lucru.
Le-au spus tuturor copiilor că îi vor atinge cu o frunză inofensivă pe mâna stângă. În realitate, mâna stângă le-a fost atinsă de iederă.
Iar mai apoi, copiilor li s-a spus că vor fi atinși cu iederă pe mâna dreaptă. În realitate, au fost atinși cu o frunză inofensivă.
Care a fost rezultatul?
Toți copiii care au participat la experiment au făcut urticarie pe mâna dreaptă. Alergia s-a manifestat pe mâna pe care au fost atinși de frunza inofensivă în 100% din cazuri.
Iar numai doi copii din toți cei care au participat la experiment, au manifestat alergie și pe mâna care chiar a fost atinsă de planta în raport cu care ei erau extrem de alergici.
Iar acestea sunt numai câteva din posibilele exemple documentate care susțin într-o mai mică sau mai mare măsură realitatea subiectivă.
Ce alegi tu să crezi este însă o decizie care îți aparține în totalitate. Eu am ținut doar să îți fac cunoscut faptul că în absența adoptării realității subiective ca sistem de gândire, crearea conștientă de realitate, s-ar putea dovedi o sarcină destul de dificilă.
***
Acestea fiind spune, eu consider articolul finalizat. Te invit să îl pui în aplicare și să îți creezi conștient realitatea, nu înainte de a recapitula pe scurt care au fost lucrurile cu care am venit în fața ta astăzi.
Așadar, iată care sunt în mare pașii:
- Renunță la intenția de a-i schimba pe ceilalți. Începe prin a modela realitatea lipsită de viață, iar mai apoi când asta va deveni ceva simplu, poți experimenta și cu a îi influența pe ceilalți oameni dacă într-adevăr îți dorești asta.
- Strădui-te să ai cât mai puține credințe mixte. Asta pentru că gândul este creator. Iar dacă tu ești convins în același timp de lucruri care se bat în cap în cap, crearea realității nu va rămâne altceva decât un vis frumos.
- Folosește-te de vizualizare. Antrenează-te pentru a deveni din ce în ce mai bun. Și gândește-te cu preponderență la ceea ce vrei, nu la ceea ce nu vrei.
- Familiarizează-te cu realitatea pe care o experimentezi ca fiind subiectivă și nu obiectivă. Fiindcă un astfel de sistem de gândire se pliază mult mai bine și te va ajuta în a-ți transforma visurile în realitate.
Închei cu rugămintea ca dacă ți-a plăcut articolul să îi dai un share pe rețelele sociale.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu