Atunci când este simțită o pierdere a reperelor, una dintre soluțiile sigure este întoarcerea la reperul de bază care este Dumnezeu însuși. Aparent, lumea în care trăim și-a pierdut reperele. De fapt însă, tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă în cel mai armonios mod. Totul se petrece în Dumnezeu, iar fiecare fir de praf este la locul său.
Prezentul text apare în existență având în spate intenția de a susține pe cât posibil corectarea unei erori. Este vorba de o eroare care s-a infiltrat în toate mediile. Putem găsi această eroare în lumea academică, în lumea științifică, la știri, în politică. Ba chiar o putem găsi și în marea majoritate a cărților care se află în librării în secțiunea de spiritualitate. Și este vorba de o eroare destul de greu de recunoscut, dată fiind finețea cu care ego-ul a simțit să își consolideze falsa autoritate și falsa poziție prin promovarea acestei erori drept adevăr.
Deocamdată această eroare nu va fi numită în vreun fel în începutul prezentului articol. Ci rând pe rând se va intra tot mai în profunzime pentru ca tot mecanismul energetic din spate să devină cât mai clar pentru cititor.
Sunt șanse mari ca cititorul să fi auzit deja formulări precum: „Dacă tu crezi ca adevărat ceva, așa este” sau „Dacă tu trăiești ceva și crezi în acel ceva, atunci acel ceva este adevărat pentru tine” sau „Adevărul este relativ. Fiindcă ceea ce este adevărat pentru mine poate fi fals pentru tine și invers”.
Frazări precum acestea sună, în aparență, chiar motivațional. Iar dincolo de asta, pentru mintea care prin ea însăși nu poate distinge adevărul de falsitate, ideile acestea se prezintă chiar plauzibile.
De fapt această distorsiune sau eroare pleacă de la o anumită prezumție sau decizie. Iar această prezumție sau decizie este aceea de a lua drept reper ego-ul/individul/persoana, iar reperul care este Dumnezeu, e trecut fie în plan secund, fie este scos de tot de pe lista cu repere. Asta conduce la o pervertire a adevărului și conduce la concluzia eronată conform căreia: „Ceva este adevărat dacă așa zic eu că este”.
De fapt, Adevărul este independent de opinie și independent de orice părere. De asemenea Adevărul nu poate fi manipulat sau controlat. Stă în natura sa să transpară liber radiind esența a ceea este. O opinie sau punct de vedere, este pur și simplu doar o opinie sau un punct de vedere. Nu are absolut nimic de-a face cu Adevărul.
Revenind, lucrurile ar putea deveni mai clare dacă este abordat un exemplu. Să ne gândim așadar la posibilitatea consumului unui anumit aliment. Să zicem că ne referim la un măr. Iar raportarea se face la ego/individ/persoană. Prin urmare persoana consumă un măr și vede că se balonează și îl doare burta. Plecând de aici se trage concluzia: „Mărul este rău pentru mine”. „Pentru altcineva ar putea fi bun, dacă lui îi priește. Prin urmare dacă acest măr este bun sau rău e ceva relativ”.
Pare logic și clar acest exemplu? Pare. Se prea poate ca cititorul să nu vadă absolut nimic greșit în asta. Care să fie totuși eroarea? Și există într-adevăr o eroare? Fiindcă nu pare…
Parametrii din exemplu vor fi păstrați exact la fel. Numai că este înlocuit gestul. În exemplu de mai sus se vorbea despre gestul de „a mânca un măr”. Acum exemplul va fi păstrat fix la fel, numai că gestul este acela de „a ucide un alt om”.
Iar pe acest exemplu, o persoană ucide o altă persoană. Vede că într-adevăr îi face plăcere experimentarea acestui proces. Plecând de aici se trage concluzia: „A ucide este bun pentru mine”. „Pentru altcineva ar putea fi rău, dacă lui nu îi face plăcere și nu se simte bine când face asta. Prin urmare dacă a ucide este bun sau rău e ceva relativ”.
Parametrii exemplului sunt exact aceeași, dar parcă totuși lucrurile stau acum diferit. Ce diferă? Disponibilitatea de a muta punctul de reper înspre Divin. Fiindcă prin raportare la Dumnezeu însuși, a ucide nu susține viața.
Eroarea așadar care s-a infiltrat în toate mediile, este aceea a relativismului moral. Iar acest relativism care calibrează sub 200 pe scara nivelurilor de Conștiință, ne spune că drept/corect și bun este ceea zic „eu” că este. Totuși aceasta este o eroare.
Această eroare și-a găsit locul și în cărțile de spiritualitate, prin confundarea relativismului cu non-dualitatea. Non-dualitatea ne spune că există o singură Sursă, că există un singur Dumnezeu care nu are un opus. Și ne mai spune că pur și simplu lucrurile sunt ceea ce sunt, și sunt lipsite de orice etichete, adjective sau clasificări.
Pe când relativismul ne spune că bun și rău este ceea ce zic eu că este. Diferența între cele două e destul de clară, dar totuși destul de greu de sesizat de către logică și minte, atât logica cât și mintea fiind destul de ușor de păcălit de către un ego care luptă pentru a-și asigura supraviețuirea. Iar această supraviețuire pentru care luptă ego-ul se face foarte ușor prin pervertirea adevărului.
Asta se întâmplă însă când punem ego-ul pe primul loc. Când punem o amăgire și o iluzie pe primul loc, nu putem ajunge decât la amăgire și iluzie.
De aceea este esențial să ne întoarcem ca punct de reper la Dumnezeu însuși, la Divin. Acesta este reperul armonios care ne ține departe de erori și cu ajutorul căruia putem să ne deschidem înspre Iubire și Adevăr.
Prin raportare la Dumnezeu sau la Absolut putem vedea că gestul de a ucide apare într-un anumit câmp de putere care nu susține viața. Și nu este relevant chiar deloc dacă Ionel sau Gigel cred despre a ucide că este bun sau rău. Părerile și credințele lui Ionel și Gigel nu modifică faptul că prin raportare la Dumnezeu însuși, a ucide nu susține viața.
La fel cum, se poate observa că și consumul unui măr apare într-un anumit câmp de putere de o anumită natură. Și, la fel, nu este relevant chiar deloc dacă Ionel sau Gigel cred despre consumul unui măr că este bun sau rău. Părerile și credințele lui Ionel și Gigel nu modifică faptul că prin raportare la Dumnezeu însuși, a consuma un măr se află într-un câmp de putere specific.
Putem reține așadar că relativismul nu susține viața și calibrează sub nivelul minimei integrități care este acela de 200 pe scara nivelurilor de Conștiință. Și putem reține ca de fiecare dată în realitatea subiectivă experimentată să luăm drept reper și să ne raportăm în permanență la Dumnezeu însuși și nu la păreri și opinii.
Adevărul pur și simplu este. Este subiectiv și dependent de context, dar nu este relativ. Subiectivitatea face referire la găsirea acestuia în ceea ce numim „interior”. Iar dependența de context este și ea esențială. Dacă ne dăm voie să ne raportăm la Contextul ultim care este Dumnezeu însuși sau Absolutul, atunci un adevăr Absolut există.
A privi experiența de viață plecând de la premisa că relativismul ar fi ceva valid și adevărat ne poate menține etern departe de Adevărul care este Dumnezeu însuși, Viața însăși și Iubirea însăși.
Eroarea se poate prezenta ca dificil de corectat. Însă de fapt este nevoie de un singur lucru. Să renunțăm la iluzia ego-ului/persoanei/individului fiindcă prin raportarea la acest reper fals apare relativismul, și să ne alegem drept raportare câmpul Vieții însuși care este Dumnezeu. Să cedăm toate opiniile, părerile, prejudecățile, impresiile, credințele și experiențele direct Divinului spunând: „Ție Doamne îți cedez Viața mea”. Iar treptat pașii ne vor fi purtați înspre Iubire și armonie. Înspre acea Iubire și armonie care se dizolvă și identifică cu Absolutul însuși, în care nu mai există separare. Ci Dumnezeu este recunoscut și imanent și transcendent.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu