Ideea este că fiecare din verbele din titlu are o anumită energie specifică în spate. Ce se întâmplă este că majoritatea oamenilor amestecă mai mult sau mai puțin energia acestor verbe, iar asta încetinește sau blochează fluxul firesc al lucrurilor.
Prin amestecare se face referire la faptul că în a oferi se pune puțin din energia lui a primi. Atunci când se cere, se amestecă această energie cu aceea a lui oferi. Și tot așa.
Acel „Cu Inima Curată” din titlu face referire la puritatea pe care ți-o dorești indiferent de energia cărui verb dintre acestea trei o trăiești la un moment dat. Este important ca indiferent dacă ceri, primești sau oferi ceva, să fii complet aliniat energiei verbului respectiv. Cu cât mai puține impurități asociate există, cu atât energia va curge mai firesc înspre manifestare.
Ca idee generală, textul pe care îl citești îți transmite următoarele: „Cere din conștiința faptului că ai primit deja, primește cu recunoștință și oferă necondiționat”. Când faci lucrurile în acest fel viața pare incredibil de ușoară.
Așa cum ai citit și în articolele precedente, viața are cursul său firesc. Nonmanifestatul tinde să devină manifestat de la Sine. Iar când poziția de observator nonjudecativ este aleasă, acest flux firesc al vieții devine mai mult decât evident. În orice aspect al vieții tale, dacă nu experimentezi o curgere ușoară și firească înseamnă că ai de lucrat la a permite energiei să curgă natural. Universul este infinit abundent. Așa că oriunde vezi o lipsă înseamnă că o anumită energie blochează abundența.
Ce îți transmite articolul de astăzi este că te poți apropia mai mult de o curgere firească, dacă nu mai amesteci aceste trei verbe între ele. O variantă foarte comună de amestecare este cea în care oamenii: „Cer din conștiința faptului că nu au, primesc considerând că nu merită și oferă cu gândul că o să li se întoarcă ajutorul”. Când faci lucrurile în acest fel, normal că viața pare foarte grea și simți că e nevoie să te lupți în fiecare secundă. Asta pentru că o astfel de amestecare blochează energia în fiecare punct. Nici nu permiți ca energia să curgă firesc dinspre tine înspre ceea ce numim exterior. Și nu îi permiți nici ca dinspre exterior să curgă firesc înspre tine. Așa că experimentezi blocajul.
Ajunși în acest punct al articolului, cred că ideea de bază a devenit deja clară. Ce vom face însă în continuare este că vom lua cele trei verbe pe rând și vor fi spuse câteva cuvinte despre fiecare. Citind recomandările, te invit să urmărești obținerea acelei stări de „inimă curată” pe care ți-o recomandă și titlul articolului. Adică observă care energie o amesteci cu care și propune-ți să obții puritate pe energia fiecărui verb în parte.
1. A Cere
Prin 2014 a fost scris un articol pe acest blog a cărui titlu este „Cere și ți se va da, dar cere corect” pe care îl poți citi la acest link. Ideea de bază pe care o transmite articolul este aceea de a cere din conștiința faptului că ai primit deja.
Inclusiv Iisus ne-a spus: Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.(Marcu 11:24). De aceea este important să te antrenezi în a nu cere din conștiința lipsei, ci din conștiința faptului că ceea ce ceri există deja în Univers, iar tot ce ai tu de făcut este să te deschizi înspre a primi.
Energia lui „a cere” este amestecată destul de des cu energia lui „a oferi”. Asta pentru că de multe ori oamenii cer ceva de la celălalt gândindu-se la momentele în care ei i-au oferit. Acum se așteaptă recompensa. Auzi de foarte multe ori ceva care sună cam așa: „Eu i-am dat și i-am făcut atâtea, iar el acum nici nu mă bagă în seamă”. Situații de aceste gen intervin tocmai fiindcă energia acestor trei verbe este amestecată. Tu învață și antrenează-te să ceri din conștiința faptului că ai primit deja, și totul va curge frumos și ușor în realitatea ta.
2. A Primi
Energia acestui verb este blocată foarte des de credința omului că nu merită. Te invit ca sub formă de exercițiu să fii foarte atent la reacția oamenilor atunci când primesc un cadou. O să auzi frazări precum: „Dar nu trebuia”, „Nu era nevoie să te deranjezi”, „E prea mult”. Sau fii atent la reacțiile oamenilor atunci când cineva le adresează o apreciere cu privire la vestimentație sau coafură. La fel, o să vezi cum atitudinea refuzului intervine.
Asta se întâmplă fiindcă la nivel de societate am fost învățați că prin aceste frazări ale refuzului noi arătăm respect și modestie. Aceasta este însă o credință falsă. Prin faptul că refuzi energia armonioasă pe care cineva o trimite înspre tine, tu nu arăți sub nicio formă respect. Gândește-te cum te-ai simțit atunci când tu ai dăruit ceva cu inima curată, iar celălalt ți-a spus: „Nu era nevoie să te deranjezi”. Cel mai probabil te-ai simțit foarte inconfortabil. Iar acel disconfort pleacă la nivel subtil tocmai din conștientizarea faptului că fluxul și curgerea firească a energiei a fost blocată.
Așadar, atunci când vine vorba de a primi, antrenează-te și aici în a primi cu recunoștință. Din fericire această atitudine a recunoștinței poate fi cultivată și te invit să o cultivi. Găsești chiar câteva articole în arhivă pe acest subiect. Odată ce tu te antrenezi în a trăi energia recunoștinței în viața ta, îți va fi ușor să o manifești și atunci când ceva îți este dăruit.
3. A Oferi
Pentru a oferi armonios acest gest este necesar să plece firesc din ceea ce ești. Energia lui „a oferi” devine impură atunci când faci ceea ce faci din obligație sau fiindcă așa face toată lumea.
O altă modalitate prin care „a oferi” devine impur este atunci când vrei să dăruiești cuiva ceva cu forța. Iar această situație este foarte des întâlnită în viața de zi cu zi a oamenilor atunci când ajutorul este oferit fără să fi fost cerut. Adică tu vezi o situație în viața altcuiva, iar fără ca celălalt să ți-o ceară tu intervii și „o rezolvi”.
Condiționarea este o altă modalitate prin care lui „a oferi” i se asociază o energie neclară. Asta se întâmplă atunci când faci ca să ți se facă.
Pentru a purifica energia din spatele gestului de a oferi și a permite stării de inimă curată să intervină, tot ce ai de făcut este să fii atent ca în primul rând ajutorul să fie cerut într-o formă sau alta. Iar mai apoi, dacă gestul pare absolut firesc și în realitatea ta există din abundență, oferă necondiționat.
Iar când oferi în acest fel, permiți energiei să curgă firesc, și așa cum a fost spus și undeva mai sus, viața pare ușoară.
***
Înțelege că viața are curgerea sa firească și naturală. Iar dacă dintr-o stare de prezență conștientă tu vei alege ca atunci când ceri să ceri, când primești să primești și când oferi să oferi, fără a le amesteca între ele, ce vei face de fapt e că vei permite curgerea firească.
Prin urmare, cere din conștiința faptului că ai primit deja, primește cu recunoștință și oferă necondiționat.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin Cîmpanu