Atașamentul este adesea confundat cu iubirea. Însă între cele două nu există nicio legătură. Pe calea studentului spiritual se prezintă invitația de a renunța la atașamente. Iar adesea, invitația este interpretată în termenii unei pierderi.
Mintea interpretează că a renunța la atașamentul de ceva înseamnă de fapt a pierde acel ceva. De fapt însă aceasta este doar o aparență și o iluzie.
Să ne imaginăm că cineva ar fi foarte atașat de o anumită pereche de pantofi. Renunțarea la atașamentul de acea pereche de pantofi, nu înseamnă aruncarea perechii de pantofi la gunoi. Nu are niciun rost să facem asta. Perechea de pantofi este încă bună și o putem folosi cu plăcere pentru încă niște ani.
A renunța la atașamentul față de perechea de pantofi nu înseamnă nici că nu îi mai purtăm deloc sau nu ne mai îngăduim folosirea lor în nicio circumstanță.
A renunța la atașament înseamnă a renunța la energia emoțională investită în acel ceva, a renunța la părtinire și alte distorsionări mentale. Asta în timp ce acceptăm că perechea de pantofi este pur și simplu o pereche de pantofi. Ne bucurăm de folosirea ei și de utilitatea pe care ea o reprezintă, dar nu ne amăgim cu dorința și încercarea de a face acea pereche de pantofi eternă. Tot ceea ce apare în planul de suprafață al formei prezintă caracteristica efemerității.
Prin urmare, dat fiind acest exemplu simplu, ne putem deschide înspre a accepta că renunțarea la atașament nu înseamnă o pierdere reală. Poate fi vorba cel mult de aparența unei pierderi.
De fapt, a nu fi atașați de ceva înseamnă că ne putem bucura în continuare de lucrul respectiv. Dar ne bucurăm dintr-o stare de recunoștință, pace, calm și cursivitate. Când ne lăsăm păcăliți de atașament, este ca și cum ar avea loc o „înghețare” a fluxului firesc al energiei. Atașamentul vine cu o lipsă de mobilitate și rigiditate. Pe când renunțarea la atașament, de fapt face loc Iubirii spre a fi trăită și recunoscută.
Putem observa natura și o să vedem că acei copaci înalți a căror lemn prezintă o caracteristică de duritate și rigiditate, sunt primii care cad atunci când vine o furtună. Privind înspre copacii care au un lemn mai „moale” și măcar puțin maleabil, dată fiind unduirea lor în fața furtunii, rezistă mai mult și trec cu brio peste intemperii.
Exact așa este și în viață. Cu cât este omul mai rigid mental, iar atașamentul este o formă de rigiditate, cu atât intemperiile care sunt experimentate dată fiind condiția noastră umană, lasă mai multe răni. Cu cât este omul mai puțin rigid și își dă voie să cedeze controlul și siguranța în mâinile Divinului, cu atât depășirea intemperiilor vieții este una mult mai ușoară, cursivă. Iar omul care este lipsit de atașament, spune: „Am mai trăit o experiență pentru care sunt recunoscător. Și acum să mergem mai departe”. Omul rigid și atașat alege lupta cu viața, iar aceasta este o luptă pe care ego-ul nu o poate câștiga. Este o luptă care conduce la boală și suferință.
Orice formă de atașament întărește ego-ul. Iar deschiderea înspre Iubire slăbește iluzia ego-ului. Iubirea nu este ceva care derivă din mental. Ci, Iubirea este însăși esența a ceea ce noi suntem. Numai că nimeni nu ne învață să avem atenția pe acest Câmp. Iar treptat, pierdem de tot contactul cu esența a ceea ce suntem. Astfel se pun bazele suferinței.
Stă în puterea noastră să iubim, fără a fi însă atașați. Ba chiar, Iubirea nu este niciodată trăit deplin și neîngrădit atât timp cât o formă de atașament apare pe traseu.
Acum, dat fiind faptul că știm că renunțarea la atașament nu înseamnă pierderea acelui ceva de care suntem atașați, este posibil să experimentăm o deschidere puțin mai mare de a ceda atașamentul. De asemenea, acceptând și faptul că a ceda atașamentul nu este o pierdere a Iubirii ci o deschidere înspre aceasta, deschiderea experimentată poate fi una și mai mare.
În continuare vor fi indicate cele trei mari arii sau zone ale vieții noastre în care atașamentul este foarte des întâlnit. Cititorul este invitat să își acorde un moment de introspecție și să privească înspre aceste arii ale vieții. Cu intenția de a identifica atașamentul și de a-l ceda.
De multe ori apare obiecția: „Mi-ar plăcea să fiu mai puțin atașat, dar nu știu de unde să încep.” sau „Mi-ar plăcea să renunț la atașament, dar nu știu cum”. Lucrurile stau cât se poate de simplu. Tot ce avem de făcut este să privim cu sinceritate și deschidere în viața noastră și să vedem de ce anume suntem atașați. Mai apoi decidem să îi dăm drumul acelui atașament. Iar asta generează o stare de disconfort în interiorul nostru. Pe acel disconfort aplicăm Letting go, iar atașamentul se evaporă puțin câte puțin.
Și acum să vedem zonele în care oamenii experimentează de obicei atașament.
1. Prima zonă este aceea a atașamentului de obiecte. Poate fi experimentat un atașament de mașină, casă, haine, telefon, laptop și alte bunuri.
2. Mai apoi este vorba de un atașament de persoane. Iar acest atașament de persoane se manifestă adesea prin dorința de a-l controla pe celălalt sau de a-l schimba. Mai poate interveni un atașament atunci când cealaltă persoană este văzută asemeni unei surse de plăcere și satisfacție. Înspre ce invită prezentul articol este să acceptăm că putem să ne deschidem înspre a-i iubi pe ceilalți, fără însă a fi atașați de ei. Ba chiar, iubirea deplină poate fi trăită numai în absența oricărei forme de atașament.
3. Și a treia arie este aceea a atașamentelor mentale. Oamenii pot deveni atașați de o amintire, o întâmplare, o emoție, o stare, un gând sau un concept. Fix așa apar divergențele de opinie. Gândurile nu mai sunt recunoscute pur și simplu ca fiind. Ci sunt recunoscute drept „ale mele”, și drept urmare apare o necesitate de a fi apărate.
Studentul spiritual este invitat așadar să identifice atașamentele specifice experimentate. Și treptat să renunțe la fiecare dintre acestea. A renunța la a un atașament este pur și simplu o alegere. Este o alegere susținută de disponibilitatea noastră de a căuta și de a ne alinia Iubirii și Adevărului.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu