Pentru început, cred că știm cu toții cum se simte absența iertării și ranchiuna. Absența iertării funcționează asemeni unui bolovan care este agățat de gâtul nostru și pe care îl purtăm peste tot. Absolut orice experiență de viață se prezintă ulterior ca greoaie. Totul se întâmplă mult mai greu. Iar treptat devenim tot mai epuizați și mai nefericiți.
Există o vorbă românească și ea spune: „Te iert, dar nu te uit”. Asta înseamnă de fapt că iertarea nu a intervenit. Iar în începutul acestui articol va fi clarificat un anumit aspect.
Și anume, planează destul de multă neclaritatea cu privire la: „De unde știu dacă am iertat sau nu pe cineva sau ceva?”. Ei bine răspunsul este unul foarte simplu. Poate este un răspuns mai greu de acceptat, dar totuși este unul simplu. Și zice așa: „Noi putem ști că am iertat cu adevărat o persoană sau experimentăm cu adevărat iertare cu privire la o situație, atunci când amintindu-ne de întâmplare sau persoană simțim numai și numai iubire și acceptare totală pentru acea persoană și/sau situație. Dacă amintindu-ne de situație și/sau persoană simțim chiar și un minim disconfort emoțional sau simțim chiar și nepăsare sau indiferență, dar nu iubire și acceptare totală, înseamnă că nu am iertat.”
Este așadar foarte simplu să ne dăm seama dacă am iertat sau nu. Iar când cineva ia contact cu această modalitate de a verifica dacă am iertat cu adevărat sau nu, de obicei opune rezistență și spune fie că așa ceva este imposibil, fie că nu asta înseamnă să iertăm. De obicei mintea ridică o sumedenie de obiecții pentru a apăra un punct de vedere. Iertarea deplină intervine însă numai atunci când simțim iubire și acceptare totală. Altfel vorbim de băgarea sub preș a anumitor chestiuni, de cizelarea acelorași chestiuni, de construirea unor motivații mentale sau cosmetizări, dar nu vorbim despre iertare.
Ajunși în acest punct, cititorul poate privi cu sinceritate înspre el însuși și poate identifica dacă există sau nu persoane și situații pe care nu le-a iertat. Acceptarea acestor persoane sau situații ca nefiind încă deplin iertate, reprezintă un prim pas spre eliberarea pietrelor energetice pe care le avem legate de gât și ne trag în jos.
Acum că am identificat ce și pe cine mai avem de iertat, în minte poate apărea întrebarea: „Ok, să zicem că sunt de acord cu faptul că dacă nu simt numai iubire și acceptare totală pentru o persoană sau situație înseamnă că nu am iertat. Dar cum să fac să iert? Vreau să iert! Învață-mă cum. Cum să fac eu să simt numai iubire și acceptare pentru un om care m-a trădat, bătut în mod repetat, înșelat, violat, maltratat fizic sau psihologic, etc. Cum să simt numai iubire și acceptare pentru cineva care m-a agresat în mod clar și violent într-un fel sau altul, sau pentru cineva care mi-a trădat încrederea”
Ei bine, adevărul este că orice s-ar întâmpla, stă în puterea noastră să alegem să iubim fiindcă noi suntem chiar Iubirea și Adevărul. Atât doar că se poate să fi uitat temporar asta. Ori, singurul lucru de care este capabilă Iubirea este să iubească. Iubirea nu poate să controleze, să urască sau să facă orice altceva decât să iubească. Iar atunci când noi ne dăm voie să ne conectăm cu esența a ceea ce suntem, găsim și această disponibilitate de a iubi cu adevărat chiar și pe cineva pe care simțim acum că nu l-am putea ierta vreodată.
De multe ori, când cineva înțelege că adresând întrebarea: „Simt numai iubire și acceptare pentru omul X?” răspunsul este „Nu!” și prin urmare nu a iertat încă, apare întrebarea: „Zi-mi ce să fac pentru a ierta. Vreau să iert. Dar nu știu cum”.
Cu alte cuvinte, sunt cumva căutați niște pași concreți de acțiune pe care cineva îi poate urma pentru a ierta. Asta se întâmplă fiindcă suntem foarte mult ancorați în concret și liniar. De exemplu atunci când cumpărăm un dulap de la unul din magazinele de mobilă cunoscute, de obicei primim niște componente dezasamblate. Iar în cutie există și un set de instrucțiuni pe pași, pe care dacă le urmăm cu atenție, s-ar putea să ne scoată niște peri albi, dar până la urmă ajungem la produsul finit și ne putem bucura de funcționalitatea pe care acel dulap o oferă. Cu alte cuvinte experimentam o problemă fiindcă dulapul era dezasamblat. Dar folosind instrucțiunile practice, problema se rezolvă.
Atunci când vine vorba de iertare, oamenii caută setul de instrucțiuni. Totuși în plan energetic, lucrurile nu mai au același grad de concretism. Și asta pentru că iertarea este mai degrabă un proces non-liniar și nu unul liniar. Iertarea este un proces spiritual. Iar așa cum a fost amintit și în paragrafele anterioare, iertarea derivă natural în momentul în care noi ne dăm voie să ne reamintim ceea ce suntem și ne dăm voie să ne recunoaștem drept Iubirea însăși.
Prin urmare, în această experiență spirituală suntem destul de departe de a putea construi un manual de instrucțiuni asemănător celui care ne ajută să asamblăm un dulap. Există totuși câteva chestiuni înspre a căror acceptare dacă ne deschidem, ne putem apropia de iertare.
Este de fapt Iubirea cea care are puterea de a vindeca și puterea de a elibera tot felul de energii blocante și stagnante. Iar iertarea vine de fiecare dată cu eliberarea încărcăturii emoționale asociate unei anumite situații, sau persoane. Numai atunci când orice încărcătură emoțională a răzbunării, ranchiunii, tristeții sau neputinței este eliberată, putem să facem loc Iubirii. Iubire care nu este o emoție, așa cum se crede în general, ci este chiar Câmpul care suntem și noi, Câmp care este sinonim cu Viața însăși. Iubirea fiind așadar un mod de a fi în lume.
Prin urmare sunt câteva chestiuni pe care dacă le acceptăm, ne apropiem semnificativ de capacitatea noastră naturală de a ierta și de a iubi necondiționat. Acestea sunt:
1. Acceptarea faptului că majoritatea oamenilor sunt conduși de programe gunoi din inconștient și subconștient. Prim urmare, de cele mai multe este programul și nu omul cel care a condus la o anumită experiență.
2. Acceptarea faptului că aproape niciodată cineva nu ne face rău în mod intenționat având dorința specifică de a face rău. De cele mai multe ori oamenii din jurul nostru ne rănesc fără să își dea seama. Rana pe care noi o simțim este doar un derivat a unui strigăt de ajutor pe care sufletul celuilalt om îl lansează.
3. Acceptarea faptului că în fiecare moment al vieții noastre am ales să facem ceva sau să acționăm într-un anumit fel, fiindcă așa știam cel mai bine atunci. Date fiind informațiile pe care le aveam la dispoziție, aceea a părut cea mai bună decizie. Omul alege de fiecare dată ceea ce e cel mai bine pentru el, date fiind informațiile și resursele pe care le are la dispoziție.
4. Acceptarea faptului că totul se întâmplă în cel mai armonios mod. Iar fiecare situație, indiferent de natura situației, apare numai și numai la momentul potrivit și pe calea cea mai potrivită. Dacă am experimentat ceva cândva, acela era lucrul cel mai armonios pe care îl puteam experimenta. Poate nu putem să ne dăm seama de ce acela era lucrul cel mai armonios, dar putem să ne deschidem înspre a avea încredere în Dumnezeu și înspre a accepta acest adevăr Universal.
5. Acceptarea faptului că noi nu suntem un trup fizic limitat, ci suntem o Ființă Infinită sinonimă cu Iubirea. Când acceptăm asta, putem să radiem Iubire înspre orice situație de viață, fiindcă asta suntem. Și putem să radiem iubire și înspre orice altă „persoană” fiindcă înțelegem că de fapt, persoana este o iluzie, iar radierea este dinspre Iubire înspre Iubirea însăși.
6. Putem să ne familiarizăm cu tehnica Letting go. Fiindcă tot ceea ce presupune această tehnică se traduce și într-un soi de iertare aplicată.
***
Acestea fiind spuse, articolul se încheie aici. Cititorul este invitat să ierte toți oamenii și toate situațiile. Cu fiecare aspect iertat ne găsim pe noi înșine tot mai aproape de Sursă și Iubire.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
