Odată la câteva luni iau o mașină și plec să îmi vizitez părinții. Îmi place să experimentez continuu și să transform întreaga mea viața într-un proces de cunoaștere și înțelegere care să cuprindă cât mai mult din bucuria creației, bucurie în care ne-a fost dat să trăim.

Mi-am adus aminte că nu am mai circulat cu trenul cam de pe la vârsta de 7 ani. Mi-ar fi plăcut să încerc, fiindcă amintirea acelei experiențe îmi era vie în memorie. Vroiam să mă simt purtat de un alt tip de energie, vroiam să văd un alt peisaj pe geam, și îmi imaginam cum o să nimeresc în compartiment cu niște persoane care să îmi împărtășească din experiența lor de viață.

Îmi place să ascult și să înțeleg oamenii. Fiecare poveste de viață mă bucură necondiționat. Cu fiecare om care mi se deschide, mulțumesc și sunt recunoscător forței infinite, întotdeauna bună, în care noi toți coexistăm.

Credința că voi fi îmbogățit în urma unei simple călătorii cu trenul s-a materializat, și uite așa, pe tren am dat peste un bătrân zdrențuros, murdar, cu cămașa scoasă din pantaloni și cu o sticlă de băutură în mână.

Urla cât îl ținea gura fiind extrem de revoltat de clasa politică, și de abia se putea ține pe picioare. Când din când în când (foarte rar ce e drept) constata că îl doare gâtul începea să se plimbe pe culoar. Alegea o persoană la întâmplare și începea să îi spună: ”Mă, eu pe tine te cunosc… Tu ești băiatul vărului meu care a fost general.” iar după ce individul îl privea stupefiat, el îi spunea:”Ești securist. Tu lucrezi la securitate!”.

Eu nimerisem în tren într-un vagon gol, eram cu ușa deschisă și asistam puțin confuz la acest ”spectacol”, însă nu uitasem ce așteptări aveam de la acea călătorie, și îmi răsuna în cap:”Niciunul dintre noi nu este altfel decât perfect. Cu toții suntem în Dumnezeu, iar Dumnezeu este în noi.”

Așa că mi-am permis să fiu cel care îl iubește necondiționat pe acest bătrân, indiferent de atitudinea lui, sau de părerea celorlalți despre el.

Mai trec vreo 10 minute de când am luat această hotărâre, iar bătrânul observă în treacătul lui pe culoar, ușa deschisă a compartimentului meu. Stătea țeapăn, ocupând toată ușa și nu spunea nimic. Mă decid să i-o iau înainte și îi spun:”Nu ați găsit un loc în celelalte compartimente? Luați un loc în acesta, sunt singur.”

Mă privește surprins, se șterge de transpirație, își bagă cămașa în pantaloni, dar tot o lasă pe trei sferturi afară, se așează pe scaunul din fața mea și îmi zice:”Am obosit…ce ți-e și cu securiștii ăștia, nu vor să recunoască”. Eu mă abțin de la a mă amuza, îi dau dreptate, și încep să mă comport cu el așa cum te-ai comporta tu cu un prieten drag dacă l-ai avea în fața ta pe un scaun.

Am observat că cei mai mulți dintre oamenii cu care intrase în contact până atunci pe tren îl întrebaseră în treacăt ce meserie are, de unde este de loc sau dacă are familie. Am dedus din formulările lor că și-ar fi dorit să îl ajute cumva, iar asta m-a făcut să mulțumesc încă odată pentru că exist. Să umplu cu mulțumire tot ceea ce mă înconjoară și să fiu recunoscător pentru că trăiesc experiența de a fi.

Decid să îi spun eu mai întâi câte ceva despre mine, iar după câteva fraze scurte, îmi încerc și eu norocul:”Dumneavoastră ați avut vreo meserie?”. El mă privește pentru câteva secunde cu un licăr confuz în privire, iar eu observam cum încet îi încolțește un zâmbet. Nu mai trece mult timp și îmi spune:”Mă, tu lucrezi la securitate!”.

Îi infirm ideea fără a mă simți ofensat și îi propun următorul raționament:”V-am tot auzit vorbind despre multă lume din acest tren că ar fi de la securitate. Dumneavoastră de unde îi cunoașteți pe toți, și cum de toți aceștia sunt acum în acest tren?”

Cu această replică am reușit să îi umplu fața de zâmbet. Îmi răspunde că sunt deștept, iar pentru asta, mie o să-mi ofere răspunsul la întrebare. Mai trec două trei secunde și vine răspunsul:”Așa le zic eu la ăștia care mă tot întreabă ce-i cu viața mea, dacă am familie, unde am lucrat, ce eu îi intreb pe ei? De asta zic că sunt de la securitate”.

Rămân surprins de coerența răspunsului, și îmi spun că dacă am grijă pot lega un dialog din care să aflu mai multe. Zis și făcut. Observam cum cu fiecare replică îi câștigam tot mai mult încrederea, iar după ceva timp mă hotărăsc să îl întreb din nou:”Dumneavoastră ați avut vreo meserie?”.

În primă instanță și-a lăsat rușinat privirea în pământ unde a menținut-o pentru patru cinci secunde, apoi pentru alte patru cinci secunde m-a privit fix în ochi, și cu o față terifiată de durere în suflet mi-a răspuns:”Sunt preot.”

Am rămas fără reacție, însă simțeam că spune adevărul. Am decis să continui în aceiași notă, să mă comport cu el așa cum ai face-o tu cu cel mai bun prieten, și am început să vorbim deschis. Momentul în care mi-a spus că este preot a fost echivalentul gărzii lăsate jos. Îi câștigasem încrederea.

Am aflat de la el că nu îi fusese luat dreptul de a sluji în biserica ortodoxă, ci doar fusese alungat din parohie, asta după ce mai fusese alungat din altele două. Motivul exprimat chiar de el :”Mi-au plăcut băutura și femeile”. Eu continuam să îl privesc uimit nu numai de ce îmi spunea, dar și de cunoștințele de dogmă pe care încă le stăpânea foarte bine.

Pe parcursul discuției m-a rugat de câteva ori să beau din sticla de vin goală pe trei sferturi pe care o ținea în mână. Mi-a spus că mă iubește ca pe fiul lui și tot cu această ocazie am aflat că are un fiu pe care îl iubește necondiționat. Cu lacrimi sincere în ochi, îmi spunea că acest fiu al său îl mai bate din când în când. El crede că nu ar trebui să îl bată cu toate că recunoaște că a greșit.

A intrat în patima alcoolului și a greșit față de fiu cât și față de soție, însă cu toate bătăile primite de la fiul său, mi-a spus:”Îl iubesc mai mult decât orice, mai mult decât pe el, îl iubesc numai pe Dumnezeu, și nu l-aș bate niciodată. L-aș lăsa pe el să mă omoare în bătaie, dar eu nu i-aș da nici măcar o palmă, și nu i-aș spune nici o vorbă urâtă. Am greșit, și recunosc asta, însă eu îl iubesc.”

Acum aveam și eu lacrimi în ochi, dar camuflându-le am reușit să duc discuția mai departe, și am aflat că acest bătrân, care acum îmi devenise cu adevărat prieten, se afla în drum spre o mănăstire, loc în care știa că de fiecare dată primește ajutor.

Oscar Wilde spunea în The Picture of Dorian Gray că: ”Copii încep prin a-și iubi părinții; pe măsură ce cresc îi judecă; câteodată îi mai și iartă”.

Relația acestui bătrân cu propriul său copil era una într-o antiteză uluitoare. Bătrânul îl iubea, iar tânărul îl bătea. Existența ta pe acest pământ se datorează iubirii. Tu însuți ești făcut din iubire și trăiești în iubire. Conștientizează asta ! Permiteți să manifești iubirea asupra fiecărei experiențe și persoane care apare în viața ta, și vei fi uimit de rapiditatea cu care aceasta va ricoșa înspre tine inundându-te.

”Toți oamenii mari au fost odată copii…însă numai câțiva dintre ei își mai amintesc.” Antoine de Saint-Exupery

Ai copii peste tot în jurul tău. Învață de la ei ceea ce eu am învățat de la bătrânul zdrențăros. Un copil te iubește necondiționat. Un copil nu te urăște, și astfel, un copil nu are motive să ierte. Învață de la copii care sunt încă mici, inocența, pacea și iubirea care îi caracterizează.

Eu am învățat de la acest bătrân:

1. Lecția iubirii necondiționate. Iubirea este prin definiție necondiționată, iar de aceea când spui iubire, nu ar trebui să mai fie loc de completări. Iubire ești tu! Părinții tăi sunt iubire! Orice situație care apare în viața ta poartă cu ea amprenta iubirii. Te simți cu adevărat pătruns de iubire numai atunci când o oferi. Iubirea nu se cere și nu se simte primind-o, ci dăruind-o. Acest părinte, își iubea necondiționat copilul.

2. Am învățat că de la oricine poți învăța. Murdar din cap până în picioare, și amețit încât cu greu își putea ține echilibrul. Urlând cât îl ținea gura, și având un comportament care sugera nebunie, eu am avut ce învăța de la el. Am învățat că nu trebuie să subestimez pe nimeni, și printre noi nu există niciunul care să fie altfel decât perfect. Cu toții suntem ființe de lumină care avem o temporară experiență materială. Conștientizează asta și mulțumește necondiționat oricărei persoane sau experiențe care apare în viața ta.

3. Am învățat că ceea ce există în jurul meu este conform așteptărilor mele. Eu nu l-am subestimat nici o clipă pe respectivul bătrân. Eram conștient de faptul că orice om care apare în viața mea o face pentru ca eu să pot trăi o anume experiență. M-am comportat cu el așa cum aș face-o cu cel mai bun prieten, iar el mi s-a deschis și am simțit cum prin mine curge iubirea.

Permite-ți să fii tu bucuria, fericirea și pacea cu care să primești în viața ta, cu recunoștință, fiecare experiență prin care treci.

Dacă ți-a plăcut acest articol te rog să îmi lași un comentariu mai jos în care să îmi spui dacă și cum te-a influențat.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu