Am primit astăzi un mesaj care conținea următoarea întrebare: „Ce părere ai despre autocompătimire și despre rolul de victimă pe care îl jucăm uneori?” Aș fi putut să dau un răspuns privat, însă m-am gândit puțin și mi-am spus: „de ce să nu beneficiezi și tu de pe urma răspunsului?”. Așa că am început să scriu articolul pe care tocmai îl citești.
Introducere
Am fost și eu curios să văd ce definiție dă dex-ul compătimirii, așa că iat-o mai jos:
COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. –V. compătimi.
Fotografie de Sharon
Prin urmare, autocompătimirea ar fi starea de părere de rău sau milă față de propria persoană. Chiar din capul locului vreau să delimitez în clar noțiunea de milă sau compătimire, de cea de „ai exact ceea ce meriți”. Fie înțelegi că nimic nedrept nu ți se întâmplă, fie ești capabil să te autocompătimești. Când am scris seria de trei articole cu titlul „ai exact ceea ce meriți” unii dintre cei care au citit au spus că titlul sună mai degrabă ca o sentință. Alții au spus că pe lângă aspectul său dur, mesajul este cât se poate de adevărat.
Conștientizarea faptului că nimic nedrept nu ți se întâmplă are o legătură subtilă cu experimentarea tristeții și autocompătimirii. Această conștientizare despre care îți vorbesc reprezintă exact momentul în care tristețea ia sfârșit. Ea este totodată și momentul în care autocompătimirea ia sfârșit, pentru că aceasta din urmă nu poate exista decât în tristețe.
În cele ce urmează o să iau lucrurile pe rând pentru a face lectura acestui articol una cât mai plăcută.
Compătimirea
Până să vorbesc despre autocompătimire consider necesar să spun câteva vorbe despre compătimire. O să îți dau câteva exemple. Acestea sunt niște tipare pe care le-am întâlnit destul de des la oamenii cu care interacționez în fiecare zi. Iată cum sună acestea:
„Săracul cățel este șchiop. Oare ce nenorocit și ce fel de inimă trebuie să aibă cel care i-a făcut asta?”
„Bietul om al străzii. Ferească Dumnezeu să ajung vreodată așa. Nu știu ce m-aș face!”
„Săracul, i-a fost furat telefonul. Trăim într-o lume în care nimic nu mai este sigur. E plin de hoți și fiecare trage pentru el. Bietul om, investise banii pe care i-a muncit cu greu. Dacă l-aș prinde pe hoț nu știu ce i-aș face.”
„Ai auzit că Georgel s-a îmbolnăvit? Bietul de el, trebuie să dea o grămadă de bani pe pastile și este destul de probabil să necesite operație. Și era un om atât de bun.”
Nu mi-ar fi greu să continui cu multe alte exemple. Asta nu este necesar. Sunt suficiente cele patru exemple de mai sus pentru ca tu să îți poți răspunde la o simplă întrebare: „te regăsești?”. Dacă te regăsești în vreounul din exemplele de mai sus înseamnă că practici compătimirea, iar articolul îți poate fi un punct de reper dacă te deschizi și îl citești cu atenție.
Nu îți pot promite că ceea ce vei citi te va ajuta în vreun fel pentru că o înșiruire de cuvinte nu poate fi mai mult decât un indicator. Cuvintele îți arată drumul. Acțiunea de a merge o poți face numai tu.
Soluția este simplă
Soluția care te face să nu te mai afli niciodată în postura de a compătimi este înțelegerea faptului că întotdeauna se întâmplă exact ceea ce trebuie să se întâmple. Dumnezeu este întotdeauna bun, deci nimic rău sau nedrept nu se întâmplă nici acum, și nici nu s-a întâmplat vreodată.
Autocompătimirea
Are exact aceeași soluție care stă scrisă în rânduri îngroșate puțin mai sus. Diferența este aceea că acum este vorba numai și numai despre persoana ta. Înțelege că nimic nedrept nu se întâmplă în general, iar asta se aplică și pentru tine însuți.
Rolul de victimă
Este jucat de persoanele care nu trăiesc în ACUM. Ești victimă pentru ceea ce ți s-a întâmplat sau ți se va întâmpla, iar astfel îți întărești un fals sentiment de „eu sunt”. Cei care fac asta, văd în această posibilitate de a se compătimi o foarte bună ocazie de a motiva anumite lucruri pentru care nu au o explicație. Să se considere victima celorlalți este scăparea lor.
Soluția este aceeași
Dumnezeu este întotdeauna bun. El este iubirea infinită în care nu încape răul sau nedreptatea. Adoptă această atitudine și întregul văl al autocompătimirii și al rolului de victimă va dispărea.
În loc de concluzie
Îți promiteam la început legătura dintre Dumnezeu și compătimire. Mă aștept să o fi dedus deja. Dumnezeu este iubire infinită. În iubire nu încape nedreptate, așa că nimic nedrept nu se poate întâmpla și nici nu s-a întâmplat vreodată. Acum, dacă îți deschizi mintea și eu cred că o poți face, o să observi că nu mai există nimic care să poată fi compătimit pentru că totul este perfect.
Atât în viața celor din jur, cât și în viața ta, totul este perfect, și totul pleacă din iubire. Perfecțiunea nu suportă compătimire, așa că deschide larg ochii și inima și conștientizeaz-o.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
