Există anumite capcane care se prezintă pe calea studentului spiritual. Aceste capcane sunt prea puțin cunoscute dată fiind relevanța lor pentru oamenii care aleg să meargă conștient pe calea spiritualității. Și sunt puțin cunoscute în sensul că, maeștrii spirituali își avertizează foarte rar discipolii cu privire la ele. Iar dacă avertizările apar, ele pot fi trecute ușor cu vederea fiindcă se prezintă asemeni unor recomandări disparate. Motivul pentru care aceste avertizări apar foarte rar este acela că mulți dintre maeștri spirituali nu știau la rândul lor de existența acestor capcane, și au fost ei înșiși cei care au căzut în aceste capcane la un moment dat. Probabil cel mai cunoscut astfel de exemplu este Osho. Exemplul fiind acela al unui parcurs inițial onest, care a sfârșit în cele din urmă tragic. Toată povestea este documentată în serialul „Sălbăticie” de pe Netflix.
Acesta este doar un exemplu mai cunoscut. Există însă nenumărate alte exemple. Și exemplele sunt atât în rândul maeștrilor care au căzut sub nivelul minimei integrități(200 pe scara nivelurilor de Conștiință a lui David R. Hawkins) cât și în rândul discipolilor care au acceptat tentația reenergizării ego-ului, și astfel, integritatea a fost de asemenea pierdută.
Este relevant de înțeles despre aceste posibile capcane că de cele mai multe ori nu implică cine știe ce entitate care vrea să ne detracteze de pe drumul armonios. Ci este vorba mai degrabă de niște tipare colective prezente în mental. De asemenea, tot din mental, prin întreținerea iluziei ego-ului, atunci când prin muncă spirituală ego-ul este slăbit și recunoscut măcar parțial drept iluzie, el tinde să se reenergizeze. Deci nu are nimeni ceva specific cu noi, de cele mai multe ori, ci prin karma noastră de oameni ajungem să interacționăm cu niște câmpuri de energie a căror rol este reenergizarea ego-ului. Sau, respectivele tipare mentale sau energii colective, luptă pentru păstrarea status quo-ului sau pentru menținerea credinței în ego fără recunoașterea acestei credințe ca fiind una falsă.
Există multiple astfel de capcane care se prezintă pe cale, iar una dintre cele mai bune documentări cu privire la aceste capcane se găsește la David R. Hawkins. În articolul de astăzi, nu avem timp să le explorăm pe toate. Pentru asta, sunt recomandate cu căldură cărțile lui David R. Hawkins. Și recomandarea este ca dacă este cunoscută limba engleză la nivel mediu, lectura acestor cărți să fie făcută direct în engleză.
Încheind paranteza, în cele ce urmează, o să povestim despre 2 astfel de capcane. Acestea două sunt cele mai des întâlnite, iar orice student spiritual este recomandat să le cunoască în prealabil. Și asta chiar dacă nu se confruntă chiar acum cu o provocare dintre cele două. Și este relevant să fie știute în prealabil, fiindcă este aproape inevitabilă prezentarea acestor capcane pe cale, în cazul în care continuă să fie susținut un interes pentru spiritualitate.
Prima dintre capcane este:
1. Mândria
Se întâmplă adesea ca mândria să își facă simțită prezența în încercările ego-ului de reenergizare după ce eventuale practici, tehnici sau conștientizări ne-au apropiat de a recunoaște același ego drept iluzie.
Există un lucru simplu pe care suntem invitați să îl acceptăm, integrăm și reamintim. Iar odată cu asta, mare parte din mândrie poate fi cedată.
Specific mândriei este o apartenență la „eu”. În sensul că mândria este experimentată de fiecare dată de ego pentru ceea ce este făcut, spus, gândit sau pentru acțiunile efectuate. Ce ne invită tot spiritualitatea să acceptăm este că în spatele făcutului nu există un făcător, în spatele gânditului nu există un gânditor, iar în spatele acțiunilor nu există un acționator. Așadar, dacă acțiunile pur și simplu se petrec spontan și autonom în baza intenției, așa cum ne învață spiritualitatea profundă, neexistând un acționator, nu are de ce să apară nici mândria.
De aceea, studentul spiritual este invitat ca de fiecare dată când se simte mândru pentru progres sau pentru vreo realizare, să își amintească imediat să cedeze acea mândrie. Iar ce ne ajută este să ne amintim de iluzia acționatorului, și să ne deschidem înspre recunoștință în schimb. Fiindcă totul poate să apară în creație numai și numai datorită lui Dumnezeu, și nu datorită unui ego iluzoriu.
2. Folosirea puterii pentru foloase sau beneficii personale
Această capcană este foarte des întâlnită printre maeștrii spirituali decăzuți. Dar și studentul spiritual merită să știe în avans despre existența acestei capcane în așa fel încât o eventuală prezență a capcanei să poată fi recunoscută.
Sunt celebre cazurile de guru care își exploatează studentele pentru servicii sexuale de exemplu fiindcă gurul vine dintr-o poziție de autoritate și atunci mai poate fi experimentat și ceea ce psihoterapeuții numesc transfer.
Pentru maeștri, de obicei capcana se prezintă sub forma folosirii puterii reale spirituale la care există acces pentru obținerea unor foloase sau beneficii care satisfac ego-ul. Iar exemplul cu serviciile sexuale este doar unul dintre ele. Mai există o sumedenie de alte foloase și beneficii care pot derivate.
Dar și studenții spirituali merită să știe în avans despre existența acestei capcane. Fiindcă în cazul studentului, capcana se prezintă la fel, sub forma impulsului de a manipula oamenii apropiați sau mai puțin apropiați, prin puterea spirituală la care există acum acces, tot pentru obținerea unor foloase personale oricare ar fi ele.
Adevărul este că puterea spirituală este Viața însăși, și această Putere nu poate fi subiectul unei folosiri abuzive pentru plăcerea ego-ului. Odată acceptată capcana, tot eventualul progres spiritual real este pierdut și de obicei se cade sub nivelul minimei integrități.
Așadar, când capcana se prezintă ca impuls, o putem recunoaște acum mai ușor fiindcă știm de ea, iar tentația poate fi refuzată. Mai apoi, energia tentației se retrage, iar progresul poate interveni mai departe. Ce avem de reținut este că totul este un dar din partea Divinului. Nu avem pentru ce ne asuma meritele și este necesar să cedăm orice dorință de a controla sau manipula pe cineva. Astfel ne ținem departe de două dintre cele mai des întâlnite capcane care se prezintă pe calea atât a studenților spirituali cât și a maeștrilor spirituali.
***
Ca fapt divers, fiindcă ne apropiem de finalul articolului, aceste capcane sunt documentate mai mult sau mai puțin în marile religii ale lumii. Atât în hinduism se găsesc referiri, dar exemplul cel mai la îndemână și cu care putem relaționa cel mai ușor este cel al lui Iisus care este ispitit pe durata postului.
Invitația este aceea de a folosi puterea spirituală pentru a preface piatra în pâine, adică obținerea unui folos personal. Pentru că mai apoi, piatra putea fi mâncată, iar foamea potolită.
Suntem așadar invitați ca fără spaimă ci cu calm și precizie să fim cât mai atenți la experiența de viață. Și mai apoi, ori de câte ori se prezintă mândria sau impulsul de a folosi puterea pentru foloase personale, să refuzăm aceste tentații.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu