Fii Implinit

  • BLOG
  • DESPRE
  • ARHIVĂ
  • SCRIE-MI
  • RECOMANDĂRI DE CARTE
  • CĂRȚI & CURSURI
    • Eliberează-te De Emoțiile Blocante
    • CARTEA 118
    • Ho’oponopono
    • ARTA DE A DUCE O VIAȚĂ ÎMPLINITĂ
    • ACADEMIA FERICIRII
    • ENERGIA IUBIRII
    • DISCUȚIA DINTRE DIAVOL ȘI DUMNEZEU AL CĂREI MODERATOR AM FOST

Ai în tine capacitatea de a te autovindeca

01.19.2013 by Cosmin //

Era anul 1996, iar eu aveam 5 ani. Copilăria mi-am petrecut-o la țară, crescut de bunici, și având ocazia să învăț lecții de viață a căror conștientizare avea să vină mult mai târziu.

Bunicul meu era cojocarul comunei. În anul 1996, dacă aveai această meserie, încă aveai foarte mult de lucru. Așa că întreaga casa era un atelier de cojocărie. Blănuri de miei și de oaie, erau trecute printr-un proces de prelucrare manuală, iar într-un final, după multă muncă, rezulta un produs finit excepțional.

Fiind copil, eram fascinat de ceea ce vedeam în jurul meu. Să vezi cum sub ochii tăi se desfășoară un întreg proces prin care o blană de abia dată jos de pe animal, ajunge să devină haină călduroasă, este ceva destul de impresionant.

Dacă ar fi să îl caracterizez pe bunicu într-o singură frază, aceasta ar fi: ”Bucurie și poftă de viață.” Un om care trăiește conștient de faptul că fiecare dintre noi se află într-o permanentă relație cu Dumnezeu. Un om capabil să găsească ceva amuzant până și în cel mai trist lucru.

Oricine îl întâlnea se umplea instant cu energie pozitivă. Reușea să dea naștere cel puțin unui zâmbet pe fața oricărei persoane cu care intra în contact.

Smile_FII

Era însă om simplu și modest, care a trăit o viața întreagă la țară. Era prea tânăr în momentul în care a început războiul, pentru a participa efectiv la acesta, însă a trăit această experiență din plin. Parte din familia sa a fost recrutată, dar despre această experiență, poate într-un alt articol.

Ceea ce vreau să-ți spun acum este faptul că acest om simplu, care ducea o viață normală, care avea o familie, o casă, trei copii care acum aveau la rândul lor copii. Acest om care nu înceta să vâneze orice l-ar putea face fericit, și nu se mai oprea din a-și dori să îi bucure și pe ceilalți, a fost depistat în anul 1996 cu cancer la stomac.

Când a ajuns la doctor, după consult, acesta a comunicat familiei faptul că el îi va face operație de extirpare a stomacului ( într-un așa stadiu era ajuns cancerul ) însă ar fi bine să se pregătească de înmormântare, fiindcă în maxim trei luni acesta va muri.

Eu eram prea mic pentru a înțelege ce se petrece în jurul meu. Cu toate aceastea vedeam cum toată lumea este supărată. Îți imaginezi că atunci când ești anunțat că ai cancer și că o să mori în maxim trei luni ( chiar dacă medicul a ales să nu îi spună în față asta, el tot a aflat ) ți se duce dracu` tot optimismul.

Devenise evident mai trist, iar glumele sale mai rare. Părea să fie resemnat, însă un lucru nu îl uitase, și anume acela că dacă și cât va trăi, numai Dumnezeu știe. Făcea raționamente care să îi reamintească faptul că indiferent cât de puțin sau de mult va mai exista pe acest pământ, este de datoria lui să o facă cu dragoste de Dumnezeu și iubindu-și semenii.

Amărât fiind de inevitabilele gânduri negre cauzate de pronosticul medicului, îi era cu mult mai greu acum să glumescă sau să destindă atmosfera. Glumele sale făceau acum referire la preotul din sat care îl va înmormânta, sau la medicul care la diagnosticat.

Operația de extirpare a reușit, însă cancerul era atât de extins, încât doctorul nu i-a mai prescris nici un fel de tratament. Care a fost reacția bunicului meu ? Ea a sunat cam așa :” Doctorul este un prost ! Îmi spune el mie cât o să trăiesc, numai Dumnezeu știe mă cât o să trăiesc eu, iar eu sunt dator să mă bucur de viață indiferent cât timp o fac.”

Așa că, chiar dacă o parte din el îl întrista și îl îndemna să își încheie socotelile cu viața, el se lupta să accepte că există și o altă posibilitate. Acesta a fost momentul în care și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu și în binele infinit reprezentat de acesta.

Era acum asemenea unui copil mic care descoperă pentru prima oară cum funcționează viața, și este dispus să fie extrem de fericit fiindcă a reușit să facă cinci pași fără a-și pierde echilibrul.

Încercările prin care a trecut au fost extrem de dificile, și asta pentru că nimeni din jurul său nu era dispus să creadă că el va mai trăi. Astfel s-a văzut înconjurat de pesimism. Ce reacție a determinat asta în el ? A început să facă și mai multe glume pentru a reuși să compenseze pesimismul celor din jur.

După scurgerea celor trei luni cu toții așteptau inevitabilul, însă cu fiecare zi care trecea cu atât el începea să creadă mai mult: ”Vedeți! ( ne spunea ) doctorii sunt niște proști, trăiesc atât cât îmi îngăduie Dumnezeu și nu cât spune doctorul”.

Cu o glumă, cu un pahar de vin bun după fiecare masă, reîntorcându-se și la muncile câmpului pe care se simțea în stare să le facă, povestea cu cancerul și stomacul care momentan nu se mai afla în el păreau de domeniul SF.

Acum vine partea din poveste care pe mine mă amuză cel mai mult. După cum îți spuneam a trecut un an, iar medicul pronosticase că mai trăiește maxim 3 luni. Ce s-a gândit familia? Hai să îl ducem din nou la medic să vedem ce poate să ne spună, s-a vindecat el oare de cancer?

Zis și făcut. Când a intrat bunicu pe ușa cabinetului, medicul care făcuse o operație de extirpare a stomacului ( și pe care evident că a ținut-o minte ), și care îi mai dăduse pacientului foarte puțin de trăit, se vedea față în față cu acesta și pur și simplu nu îi venea să creadă. Îl privea ca pe o stafie, și era extrem de surprins.

doctor_si_pacient_FII

După acest consult pe care medicul l-a făcut unui pacient mort de 9 luni ( așa ar fi trebuit să decurgă lucrurile ), acesta a concluzionat că datorită vârstei înaintate, celulele canceroase sunt și ele îmbătrânite, deci tot procesul are loc mai lent. Chiar și în ideea unui proces încetinit, 9 luni erau oricum foarte mult.

Ei, de acum să vezi distracție. Glume pe seama reacției doctorului, glume pe seama faptului că noi vorbim cu morții, glume pe seama a orice și multă bună dispoziție. Familia îl privea uimită cum contrazice totul și se bucură de fiecare secundă de viață.

Și-a permis să fie fericit, și-a permis să fie împlinit, și-a permis să îl iubească pe Dumnezeu mai presus decât orice, și nu în ultimul rând și-a permis să se bucure de simpla sa existență. Lucrurile păreau să fie nemaipomenite, iar vindecarea completă, însă șase ani mai târziu, viața avea să îl incerce din nou.

A avut parte de o erupție în zona ochiului. Aceasta a necesitat o nouă operație, iar procesul a fost unul asemănător celui descris mai sus. Familia îngrijorată, el :”Numai Dumnezeu știe cât mai am eu de trăit. Este de datoria mea însă ca atât cât trăiesc să mă bucur de viață”.

Încercările au fost foarte multe, însă niciodată nu și-a pierdut nădejdea, și în permanență a trăit conștient de faptul că existența sa se datorează unei forțe superioare.

Medicul probabil că nu ar fi dispus să vorbească nici astăzi despre autovindecare, însă eu spun că 16 ani sunt suficienți pentru a ne duce cu gandul intr-acolo. Oricât de încetinit ar fi fost procesul, este clar că bunicul meu a ieșit învingător din lupta cu cancerul.

Am fost de Crăciun în vizită, și l-am găsit cu aceiași poftă de viață, cu aceleași glume care mă fac să râd în hohote, și cu aceiași credință nestrămutată în Dumnezeu. L-am îmbrățișat cu bucurie, și mi-am spus că trebuie să fiu în fiecare zi recunoscător că am avut ocazia să îmi petrec copilăria lângă un astfel de om.

Trăiești o singură viață, cum o faci ține numai de tine! Poți fi optimist, și să contrazici toate pronosticurile negative referitoare la tine, sau poți fi conformist și să alegi să faci și să crezi ceea ce îți spun ceilalți.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

SANYO DIGITAL CAMERA
final_articol_carte

Categories // Uncategorized

3 Lecții care te inspiră, învățate de la un om al străzii

01.15.2013 by Cosmin //

Odată la câteva luni iau o mașină și plec să îmi vizitez părinții. Îmi place să experimentez continuu și să transform întreaga mea viața într-un proces de cunoaștere și înțelegere care să cuprindă cât mai mult din bucuria creației, bucurie în care ne-a fost dat să trăim.

Mi-am adus aminte că nu am mai circulat cu trenul cam de pe la vârsta de 7 ani. Mi-ar fi plăcut să încerc, fiindcă amintirea acelei experiențe îmi era vie în memorie. Vroiam să mă simt purtat de un alt tip de energie, vroiam să văd un alt peisaj pe geam, și îmi imaginam cum o să nimeresc în compartiment cu niște persoane care să îmi împărtășească din experiența lor de viață.

Îmi place să ascult și să înțeleg oamenii. Fiecare poveste de viață mă bucură necondiționat. Cu fiecare om care mi se deschide, mulțumesc și sunt recunoscător forței infinite, întotdeauna bună, în care noi toți coexistăm.

Credința că voi fi îmbogățit în urma unei simple călătorii cu trenul s-a materializat, și uite așa, pe tren am dat peste un bătrân zdrențuros, murdar, cu cămașa scoasă din pantaloni și cu o sticlă de băutură în mână.

Urla cât îl ținea gura fiind extrem de revoltat de clasa politică, și de abia se putea ține pe picioare. Când din când în când (foarte rar ce e drept) constata că îl doare gâtul începea să se plimbe pe culoar. Alegea o persoană la întâmplare și începea să îi spună: ”Mă, eu pe tine te cunosc… Tu ești băiatul vărului meu care a fost general.” iar după ce individul îl privea stupefiat, el îi spunea:”Ești securist. Tu lucrezi la securitate!”.

Eu nimerisem în tren într-un vagon gol, eram cu ușa deschisă și asistam puțin confuz la acest ”spectacol”, însă nu uitasem ce așteptări aveam de la acea călătorie, și îmi răsuna în cap:”Niciunul dintre noi nu este altfel decât perfect. Cu toții suntem în Dumnezeu, iar Dumnezeu este în noi.”

Așa că mi-am permis să fiu cel care îl iubește necondiționat pe acest bătrân, indiferent de atitudinea lui, sau de părerea celorlalți despre el.

Mai trec vreo 10 minute de când am luat această hotărâre, iar bătrânul observă în treacătul lui pe culoar, ușa deschisă a compartimentului meu. Stătea țeapăn, ocupând toată ușa și nu spunea nimic. Mă decid să i-o iau înainte și îi spun:”Nu ați găsit un loc în celelalte compartimente? Luați un loc în acesta, sunt singur.”

Mă privește surprins, se șterge de transpirație, își bagă cămașa în pantaloni, dar tot o lasă pe trei sferturi afară, se așează pe scaunul din fața mea și îmi zice:”Am obosit…ce ți-e și cu securiștii ăștia, nu vor să recunoască”. Eu mă abțin de la a mă amuza, îi dau dreptate, și încep să mă comport cu el așa cum te-ai comporta tu cu un prieten drag dacă l-ai avea în fața ta pe un scaun.

Am observat că cei mai mulți dintre oamenii cu care intrase în contact până atunci pe tren îl întrebaseră în treacăt ce meserie are, de unde este de loc sau dacă are familie. Am dedus din formulările lor că și-ar fi dorit să îl ajute cumva, iar asta m-a făcut să mulțumesc încă odată pentru că exist. Să umplu cu mulțumire tot ceea ce mă înconjoară și să fiu recunoscător pentru că trăiesc experiența de a fi.

Decid să îi spun eu mai întâi câte ceva despre mine, iar după câteva fraze scurte, îmi încerc și eu norocul:”Dumneavoastră ați avut vreo meserie?”. El mă privește pentru câteva secunde cu un licăr confuz în privire, iar eu observam cum încet îi încolțește un zâmbet. Nu mai trece mult timp și îmi spune:”Mă, tu lucrezi la securitate!”.

Îi infirm ideea fără a mă simți ofensat și îi propun următorul raționament:”V-am tot auzit vorbind despre multă lume din acest tren că ar fi de la securitate. Dumneavoastră de unde îi cunoașteți pe toți, și cum de toți aceștia sunt acum în acest tren?”

Cu această replică am reușit să îi umplu fața de zâmbet. Îmi răspunde că sunt deștept, iar pentru asta, mie o să-mi ofere răspunsul la întrebare. Mai trec două trei secunde și vine răspunsul:”Așa le zic eu la ăștia care mă tot întreabă ce-i cu viața mea, dacă am familie, unde am lucrat, ce eu îi intreb pe ei? De asta zic că sunt de la securitate”.

Rămân surprins de coerența răspunsului, și îmi spun că dacă am grijă pot lega un dialog din care să aflu mai multe. Zis și făcut. Observam cum cu fiecare replică îi câștigam tot mai mult încrederea, iar după ceva timp mă hotărăsc să îl întreb din nou:”Dumneavoastră ați avut vreo meserie?”.

În primă instanță și-a lăsat rușinat privirea în pământ unde a menținut-o pentru patru cinci secunde, apoi pentru alte patru cinci secunde m-a privit fix în ochi, și cu o față terifiată de durere în suflet mi-a răspuns:”Sunt preot.”

Am rămas fără reacție, însă simțeam că spune adevărul. Am decis să continui în aceiași notă, să mă comport cu el așa cum ai face-o tu cu cel mai bun prieten, și am început să vorbim deschis. Momentul în care mi-a spus că este preot a fost echivalentul gărzii lăsate jos. Îi câștigasem încrederea.

Am aflat de la el că nu îi fusese luat dreptul de a sluji în biserica ortodoxă, ci doar fusese alungat din parohie, asta după ce mai fusese alungat din altele două. Motivul exprimat chiar de el :”Mi-au plăcut băutura și femeile”. Eu continuam să îl privesc uimit nu numai de ce îmi spunea, dar și de cunoștințele de dogmă pe care încă le stăpânea foarte bine.

Pe parcursul discuției m-a rugat de câteva ori să beau din sticla de vin goală pe trei sferturi pe care o ținea în mână. Mi-a spus că mă iubește ca pe fiul lui și tot cu această ocazie am aflat că are un fiu pe care îl iubește necondiționat. Cu lacrimi sincere în ochi, îmi spunea că acest fiu al său îl mai bate din când în când. El crede că nu ar trebui să îl bată cu toate că recunoaște că a greșit.

A intrat în patima alcoolului și a greșit față de fiu cât și față de soție, însă cu toate bătăile primite de la fiul său, mi-a spus:”Îl iubesc mai mult decât orice, mai mult decât pe el, îl iubesc numai pe Dumnezeu, și nu l-aș bate niciodată. L-aș lăsa pe el să mă omoare în bătaie, dar eu nu i-aș da nici măcar o palmă, și nu i-aș spune nici o vorbă urâtă. Am greșit, și recunosc asta, însă eu îl iubesc.”

Acum aveam și eu lacrimi în ochi, dar camuflându-le am reușit să duc discuția mai departe, și am aflat că acest bătrân, care acum îmi devenise cu adevărat prieten, se afla în drum spre o mănăstire, loc în care știa că de fiecare dată primește ajutor.

Oscar Wilde spunea în The Picture of Dorian Gray că: ”Copii încep prin a-și iubi părinții; pe măsură ce cresc îi judecă; câteodată îi mai și iartă”.

Relația acestui bătrân cu propriul său copil era una într-o antiteză uluitoare. Bătrânul îl iubea, iar tânărul îl bătea. Existența ta pe acest pământ se datorează iubirii. Tu însuți ești făcut din iubire și trăiești în iubire. Conștientizează asta ! Permiteți să manifești iubirea asupra fiecărei experiențe și persoane care apare în viața ta, și vei fi uimit de rapiditatea cu care aceasta va ricoșa înspre tine inundându-te.

”Toți oamenii mari au fost odată copii…însă numai câțiva dintre ei își mai amintesc.” Antoine de Saint-Exupery

Ai copii peste tot în jurul tău. Învață de la ei ceea ce eu am învățat de la bătrânul zdrențăros. Un copil te iubește necondiționat. Un copil nu te urăște, și astfel, un copil nu are motive să ierte. Învață de la copii care sunt încă mici, inocența, pacea și iubirea care îi caracterizează.

Eu am învățat de la acest bătrân:

1. Lecția iubirii necondiționate. Iubirea este prin definiție necondiționată, iar de aceea când spui iubire, nu ar trebui să mai fie loc de completări. Iubire ești tu! Părinții tăi sunt iubire! Orice situație care apare în viața ta poartă cu ea amprenta iubirii. Te simți cu adevărat pătruns de iubire numai atunci când o oferi. Iubirea nu se cere și nu se simte primind-o, ci dăruind-o. Acest părinte, își iubea necondiționat copilul.

2. Am învățat că de la oricine poți învăța. Murdar din cap până în picioare, și amețit încât cu greu își putea ține echilibrul. Urlând cât îl ținea gura, și având un comportament care sugera nebunie, eu am avut ce învăța de la el. Am învățat că nu trebuie să subestimez pe nimeni, și printre noi nu există niciunul care să fie altfel decât perfect. Cu toții suntem ființe de lumină care avem o temporară experiență materială. Conștientizează asta și mulțumește necondiționat oricărei persoane sau experiențe care apare în viața ta.

3. Am învățat că ceea ce există în jurul meu este conform așteptărilor mele. Eu nu l-am subestimat nici o clipă pe respectivul bătrân. Eram conștient de faptul că orice om care apare în viața mea o face pentru ca eu să pot trăi o anume experiență. M-am comportat cu el așa cum aș face-o cu cel mai bun prieten, iar el mi s-a deschis și am simțit cum prin mine curge iubirea.

Permite-ți să fii tu bucuria, fericirea și pacea cu care să primești în viața ta, cu recunoștință, fiecare experiență prin care treci.

Dacă ți-a plăcut acest articol te rog să îmi lași un comentariu mai jos în care să îmi spui dacă și cum te-a influențat.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

SANYO DIGITAL CAMERA
final_articol_carte

Categories // Uncategorized

Tu știi cine ești ?

01.10.2013 by Cosmin //

Am tot auzit în jurul meu cum unele persoane se întrebau cum vor acționa într-o anumită situație. Se întrebau spre exemplu: ”Astăzi m-a sunat șeful și mi-a spus că în săptămâna care a trecut am comis niște greșeli și vrea să aibă mâine o discuție cu mine. Eu cum o să reacționez oare la ce o să-mi spună?”

Sau, ”Mâine am stabilită o întâlnire cu o fată. Cum o să reacționez eu la replicile ei?”, sau ”Peste trei zile trebuie să mă duc la un interviu. Cum o să reacționez eu când o să mă văd față în față cu cel delegat să mă intervieveze?”

Eu știu răspunsul la aceste întrebări. Știu exact cum vei reacționa tu dacă vei fi pus în una dintre situațiile mai sus amintite.

Tot ceea despre care se poate afirma că este are un scop precis al existenței sale. La fel și tu, om minunat! Tu citești acest articol acum pentru a fi cu un pas mai aproape de a-ți îndeplini scopul pentru care Dumnezeu ți-a îngăduit bucuria de a fi.

Focul nu depune nici un efort ca să ardă, iar apa nu depune nici un efort ca să ude. Ele asta sunt și asta fac, fără nici o urmă de îndoială sau efort. Mărul face mere. Nu se întreabă: ”Când o să vină culegătorul oare ce o să îi ofer? Mere sau prune?”. El este măr, știe că este măr, prin urmare, mere oferă.

Nu o să vezi focul întrebându-se: ”Dacă o să întâlnesc respectiva bucată de lemn, oare cum o să reacționez ?” El știe că este foc și arde. Niciodată întrebător, niciodată temător.

Focul și apa sunt în natură și au scopul lor foarte bine definit, iar creatorul le-a îngăduit existența cu un motiv. Faptul că poți afirma despre tine că ești, este în sine un lucru care ar merita să te conducă la extaz.

Tu ești!

Bucură-te!, fiindcă asta înseamnă că însuși Dumnezeu este responsabil de asta, iar el are un motiv foarte bine întemeiat pentru care a permis să fii. Așa cum Dumnezeu a permis ca pe această planetă să existe apa și focul, printr-un proces asemănător, a permis și propria-ți existență.

El nu face greșeli, iar asta înseamnă că tu exiști cu un scop. A fi ceea ce ești tu cu adevărat este calea care te va conduce spre împlinire. Nimic nu este mai minunat decât să acționezi în virtutea motivului pentru care ai fost creat.

Indiferent dacă în momentul de față legătura ta cu Dumnezeu este una strânsă sau nu. Indiferent dacă îți place facultatea pe care o faci sau job-ul pe care îl practici. Și indiferent de replicile fetei cu care vei ieși la întâlnire sau ale celui cu care vei sta față în față la interviu, tu vei reacționa conform cu ceea ce ești în acest moment.

Amintește-ți și nu uita niciodată că focul arde ( că doar asta este ), și apa udă tot pentru că asta este. Așa cum pot afirma despre tine că ești, fapt ce îmi este foarte clar, că doar tocmai îmi citești articolul, la fel pot afirma și despre apă sau foc.

Așa cum ele au un scop, la fel ai și tu, iar trăirea scopului îți garantează împlinirea ta ca individ.

Ceea ce trebuie să faci tu, chiar acum, ca și prim pas, este să te întrebi care este motivul pentru care tu exiști. Știu că poate îți este greu să faci asta chiar în acest moment, însă ceea ce îți propun, la modul cel mai concret este să îți alegi când vrei tu 3 zile din săptămână.

În acele trei zile din săptămână o să te rog să îți planifici 3 minute în care să faci următorul lucru. Te așezi pe pat cu ochii închiși. În încăpere trebuie să fie cât mai multă liniște. Iar pentru trei minute întreabă-te care este motivul pentru care tu exiști. Acest exercițiu o să îți consume 9 minute din timpul unei săptămâni, însă este un foarte bun prim pas prin care tu să te apropii de Dumnezeu.

Eu sunt aici pentru a-ți călăuzi pașii spre cunoașterea și înțelegerea adevărurilor spirituale fundamentale și răspund oricăror întrebări. Poate exercițiul de mai sus ți se pare o tâmpenie, însă eu îți spun că orice drum de 1000 de mile începe cu primul pas.

Tu, fiind pus în fața oricărora dintre evenimentele expuse la începutul articolului, vei avea o acțiune care va reflecta exact ceea ce ești. Așa cum ești, așa vor fi acțiunile tale.

Pe lângă faptul că vei avea foarte mult de câștigat în viața de zi cu zi, a ști cine ești reprezintă un pas extrem de important pe care tu îl faci spre cunoașterea și înțelegerea adevărurilor fundamentale la care voi face referire pas cu pas prin articolele de pe acest site.

Te rog să îmi lași un comentariu mai jos prin care să îți expui punctul de vedere referitor la articol. Iar peste o săptămână te aștept să împărtășești cu mine experiența pe care ai trăit-o în urma efectuării exercițiului.

Fii împlinit!

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

SANYO DIGITAL CAMERA
final_articol_carte

Categories // Uncategorized

  • « Previous Page
  • 1
  • …
  • 242
  • 243
  • 244

ABONARE

Acest site folosește cookie-uri. Mai multe despre asta poți citi aici:

COOKIE-URI

Copyright © 2025 · Modern Studio Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in