Indiferent de punctul în care te afli acum în viața ta, sugestia de a-ți asculta intuiția cred că este una dintre dintre cele mai binevenite recomandări pe care ți le pot face.
În funcție de cât de mult ai fost atent sau ți-ai dezvoltat capacitatea de a asculta semnalele pe care intuiția ta ți le transmite, s-ar putea să îți fie mai ușor sau mai greu să aplici. Însă din ce mi-am dat seama dialogând cu alți oameni din viața mea, am ajuns la concluzia că absolut fiecare om primește semnale din partea intuiției. Cu toate acestea, mesajele care vin din partea intuiției sunt ignorate de cele mai multe ori fiindcă cele mai multe par să nu aibă nicio logică.
Pe lângă asta, mai poate interveni și fricțiunea unei schimbări de direcție atunci când începi să îți asculți intuiția. Însă explicația este foarte simplă. Într-adevăr, uneori a-ți asculta intuiția și a acționa conform recomandărilor intuiției, ar putea să pară o alegere proastă exact în orele și zilele următoare alegerii. Dar există o explicație pentru care lucrurile stau așa. Și explicația nu este aceea că Universul își bate joc de tine. Nu, o eventuală stare de disconfort apare tot din cauza alegerilor tale.
Subiectul este foarte amplu, iar despre intuiție se pot scrie și chiar s-au scris cărți întregi. Ideea e că din punctul de vedere al științei materialiste, cercetătorii privesc înspre intuiție și habar nu au cu ce se mănâncă. Din punct de vedere al spiritualității, explicația intuiției este aceea că sufletul explorează spațiul variantelor și vine cu informații din explorarea aceasta a lui. Cum nu există decât ACUM, sufletului îi este foarte ușor să facă asta.
În continuare eu o să tratez câteva aspecte pe care le consider importante când vine vorba de a-ți asculta intuiția, urmând ca spre finalul articolului să îți ofer câteva sugestii care să te ajute în practică pentru a-ți asculta intuiția.
În primul rând vreau să vorbesc despre:
„Eu Nu Știu Să Îmi Ascult Intuiția”
Chiar dacă nu mă pot pune în pielea altor oameni, părerea mea este că mecanismul intuiției este un dat pentru fiecare ființă umană. Și indiferent cât de mult s-ar „strădui” cineva pe parcursul vieții să pună un pumn în gură intuiției lui, tot nu o să reușească.
E ciudat faptul că foarte mulți oameni spun: „Eu nu știu să îmi ascult intuiția”, dar dacă ești atent, la distanță de câteva ore sau zile o să îi auzi pe aceiași oameni cum spun: „Știam eu că o să se întâmple așa” sau „Știam eu că dacă fac X o să se întâmple Y, dar de acum asta e situația”.
Când vezi astfel de mesaje contradictorii în oameni, eu zic că ai deja o dovadă ce merită ce luată în seamă și a cărui mesaj este: „Majoritatea oamenilor știu ce le transmite intuiția”. De ce sunt foarte mulți oameni care în ciuda faptului că au intuiții, le ignoră? Un posibil răspuns poți găsi în continuare.
De Ce Apare Disconfortul În Ascultarea Intuiției?
Faptul că ignori mesajele pe care ți le transmite intuiția în viața ta, te face să alegi de fapt un anumit context.
Încă de foarte mici(când intuiția este extrem de dezvoltată), oamenii sunt învățați să asculte mai degrabă de autoritate decât de propria lor intuiție. Indiferent dacă autoritatea este părintele, un medic sau profesorul, societatea în care ne naștem ne învață că vocea autorității primează.
Mai târziu, adultul învață că răspunsul pentru ceea ce vrea el să facă în viață se află întotdeauna în exterior și niciodată sau rareori în interior. Așa că dacă intuiția îi spune să meargă la facultatea X, el va merge la facultatea Y din motive logice. Dacă intuiția îi spune să nu se căsătorească cu persoana Z, el se va căsători pentru că nu există niciun motiv logic să nu o facă. Și dacă intuiția îi spune ca dintre job-urile A și B, el să aleagă A, adultul va alege totuși job-ul B fiindcă logica îi spune că B este alegerea mai potrivită.
După câte ți-ai putut da seama, în paragraful de mai sus am enumerat câteva borne importante din viața unui om în care acesta poate alege să își asculte fie logica fie intuiția. Exemplele pot continua la nesfârșit, dar rămânând în contextul deciziilor enumerate anterior, îți poți da seama că luarea unor decizii nepotrivite pentru tine în ceea ce ține de carieră și relații îți poate da complet viața peste cap. Pur și simplu ajungi într-un context care te nemulțumește.
Totuși ți-am promis că explic de ce apare disconfortul atunci când cineva alege să își asculte intuiția.
Asta se întâmplă fiindcă de cele mai multe ori oamenii experimentează în momentul prezent contexte pe care nu le-au ales pe baza intuiției.
Să alegi să îți aculți intuiția, te va îndepărta de contextul actual. Asta dacă o viață întreagă ai ignorat mesajele care au venit din partea intuiției. Prin urmare intervine o energie acolo care echivalează cu o schimbare rapidă a înșiruirii de cadre ale realității pe care o experimentezi. Asta poate bulversa în anumite situații și de acolo apare disconfortul.
În realitate, oricărei decizii intuitive îi vei da voie să se așeze și să îți aducă cu adevărat rezultatele pe care Universul ți le-a promis, se va dovedi în realitate o decizie excelentă.
A Avea Încredere În Univers
Un alt motiv pentru care foarte mulți oameni nu își ascultă intuițiile pe care sufletul lor le servește, este acela că a-ți asculta intuițiile echivalează pe undeva cu a avea încredere în Univers. Iar din punct de vedere logic și matematic este destul de dificil să îți motivezi această încredere.
Intuiția îți spune să alegi job-ul B mai prost plătit în detrimentul job-ului A mai bine plătit. Cum motivezi asta logic? Este o sarcină destul de dificilă.
Sufletul tău este însă conștient de absolut toate dorințele tale. Prin urmare intuiția ți-ar putea indica job-ul B fiindcă lăsând la o parte faptul că este mai prost plătit, tu s-ar putea să îți găsești acolo un partener care reprezintă o variantă ideală de potrivire vibrațională în viața ta de cuplu. Iar acesta este numai un exemplu care mi-a venit acum în minte.
Ideea este că în cazul în care alegi să ai cu adevărat încredere în Univers, rezultatul la care această decizie te va conduce este întotdeauna armonios. Și este armonios chiar și dacă tu îl etichetezi ca fiind altfel.
Recomandarea mea este ca dacă vorbim de intuiție să îți dai voie să experimentezi această stare de încredere în Fluxul Universal. Există o energie despre care în termeni comuni putem spune că îți vrea binele. Spun „în termeni comuni” fiindcă de fapt dualitatea este o iluzie, iar binele și răul nu există. Mai corect spus ar fi că Energia Universală datorită căreia ești în viață chiar în acest moment și poți citi acest articol, te susține secundă de secundă necondiționat pentru ca tu, mergând pe drumul tău să îți crești nivelul de conștiință și nivelul de vibrație.
Cum Funcționează Intuiția?
Spuneam undeva mai sus că știința materialistă habar nu are cum funcționează ceea ce noi numim intuiție. Acest lucru nu este negativ sau pozitiv. Este pur și simplu o stare de fapt. Am citit de exemplu „Intuiția de Gerd Gigerenzer”, carte care ucide copacii de pomană, ideea de bază fiind aceea că știința habar nu are ce este și cum funcționează intuiția, cu toate că recunoaște în unele situații că intuiția există.
Dacă mergem în zona explicațiilor energetice, explicații pe care eu personal le ador, nu avem o singură detaliere a modului cum funcționează intuiția, ci mai multe. Singurul dezavantaj a acestor explicații este că la o primă lectură s-ar putea să îți sucească creierul în cap. Eu o să mă strădui în cele ce urmează să detaliez ambele explicații cu cuvinte simple și cât mai clar posibil.
Ce te invit să ai în vedere înainte de a începe este că cele două explicații se referă de fapt la același lucru, dacă pătrunzi în profunzime.
Explicația Nr.1: Transurfing – Vadim Zeland
Despre concepțiile și mecanismele din Transurfing o să mai amintesc cu siguranță. Și asta pentru că Vadim Zeland și cele 5 volume care prezintă pe larg filosofia Transurfing au fost revelatoare pentru mine. Niște piese din puzzle care lipseau s-au conectat frumos pentru a întregi imaginea de ansamblu.
Fiindcă în articolul de astăzi vorbim despre intuiție, o să îți spun cum explică Transurfing-ul intuiția. Sintetizez în cuvinte puține un concept explicat pe larg în cele 5 volume, așa că dacă rămâne ceva neclar, te invit să folosești secțiunea de comentarii pentru ca răspunzând să pot clarifica eventualele nedumeriri.
Se pleacă de la premisa că tu ești alcătuit din trupul pe care îl poți palpa, plus sufletul care este scânteie de divinitate și te animă.
A doua premisă este aceea că la nivel Universal există o infinitate de cadre asemeni unor fotografii de pe un aparat din acela vechi cu film.
Ce facem noi aflându-ne în trup este că explorăm o parte din această infinitate de cadre care există la nivel Universal. Noi experimentăm însă o realitate cursivă și nu secvențială fiindcă aceste cadre se succed foarte repede. Efectul este asemănător cu ceea ce experimentezi când te uiți la un film. Tu de fapt privești o succesiune de cadre, dar ai senzația de mișcare continuă. Aceasta este realitatea pe care tu o experimentezi.
Schepsisul când vine vorba de intuiție este că toate aceste cadre există deja în baza de date a Universului, iar sufletul tău are posibilitatea să scaneze o parte dintre ele în avans. Cadrele există ACUM, faptul că treci prin ele îți generează senzația de timp. Sufletul, scanând cadrele pe care ar urma să le experimentezi conform alegerilor și vibrației tale de moment, vine cu informații din ceea ce noi numim viitor.
Sper ca lucrurile să fie clare cu explicația Transurfing-ului pentru inuiție. Și asta pentru că din punctul meu de vedere este mai ușor de perceput ideea din ultimele paragrafe decât ceea ce propune…
Explicația Nr.2: Conversații Cu Dumnezeu – Neale Donald Walsch
Neale nu folosește în cărțile sale metafora cadrelor, dar de dragul simplificării explicației, o să te invit să rămânem la aceeași idee de cadre prin care tu curgi împreună cu trupul tău.
În aceste cărți se explică faptul că la nivel de suflet tu ești non-localizat. Pe undeva, atunci când ești doar suflet te bucuri de proprietatea lui Dumnezeu care se numește omniprezență. Adică te afli peste tot.
Neale subliniază clar că nu există decât ACUM. Iar fiindcă nu există decât ACUM, intuiția este explicată în Conversații cu Dumnezeu cam așa: „Sufletul tău care a mers deja pe anumite cadre din ceea ce tu numești viitor, își autotransmite mesaje în ceea ce tu numești prezent”. Adică sufletul știe că dacă iei deciziile X, Y și Z vei ajunge într-un punct care fie ai ales să îți placă drept experiență, fie ai ales să nu îți placă. Așa că primești semnale din viitor de la tine însuți. Dar cuvântul viitor este folosit doar pentru ușurința exprimării. De fapt nu există decât ACUM.
Cum Să Îți Asculți Intuiția?
Personal, explicația Transurfing referitor la intuiție mi se pare mai ușor de digerat.
Ajuns în acest punct al articolului consider că te afli în posesia tuturor informațiilor de care ai nevoie pentru a-ți asculta cu succes intuiția. Știi cum funcționează și știi și de ce merită să o asculți.
În cazul în care mintea ta îți spune: „Și totuși cum să fac concret să îmi ascult intuiția?” te rog să nu o lași să te păcălească.
Adevărul valabil pentru 99% din oameni este acelă că ei știu deja să își asculte intuiția, dar nu vor.
Tu știi deja să îți asculți intuiția, și intuiția îți transmite în continuare mesaje oricât de mult ai ignorat-o. Tot ce te invit să faci este să o și asculți.
Majoritatea oamenilor aleg să ignore semnalele pe care le primesc din parte intuiției din motive pe care le-am explicat deja. Iar cel mai important motiv care conduce la ignorare este fricțiunea care apare în primele ore sau zile de după ce ai ales să acționezi conform unei intuiții. Dacă îți vei da voie totuși să privești imaginea de ansamblu, o să vezi că nu există decizie intuitivă care să te conducă la ceva lipsit de armonie.
Închei invitându-te să ai curajul de a-ți asculta intuiția. Și asta pentru că recunosc faptul că uneori este nevoie de curaj. Vei deveni însă din ce în ce mai curajos pe măsura ce vei observa foarte ușor cum deciziile intuitive te plasează pe un traseu mai armonios al realității tale.
Îți mulțumesc că ai citit acest articol până la final, iar dacă îl consideri util te rog să îi dai un share pe rețelele sociale ca să fie citit de mai multă lume.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu