Spuneam în articolul 7 Lucruri Pe Care Te Invit Să Fii Capabil Să Le Spui Despre Viața Ta, că tu ești în permanență înconjurat de armonie și abundență. Tot ceea ce trebuie să faci este să te deschizi în fața energiei de care ești în permanență înconjurat. O întrebare firească ar fi: „Cum fac asta?”. Exact la această întrebare îmi propun să răspund prin articolul de astăzi.
Înainte de asta însă, îți propun să definim cele 2 noțiuni. Este mult mai simplu să ajungi la destinație dacă știi numele localității înspre care te îndrepți. La fel, este mult mai ușor să te deschzi în fața armoniei și abundenței, dacă știi ce înseamnă ele.
Armonie și Abundență
Acestea două sunt caracteristici esențiale ale Universului în care te-ai născut. Dintotdeauna Universul a fost armonios și abundent. Conform dex-ului, armonie înseamnă:
ARMONÍE1, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg.
Privit ca întreg, Universul are o potrivire desăvârșită a elementelor sale. Pentru tine a fi în armonie ar putea însemna să ai o potrivire desăvârșită a gândurilor, vorbelor și faptelor. Acestea sunt 3 elemente esențiale pentru viața ta de zi cu zi. Și chiar dacă armonia înseamnă totuși mai mult de atât, restul componentelor sunt doar chestiuni de finețe care de obicei vin de la sine atunci când nu există nicio discrepanță între gândurile, vorbele și faptele tale.
Ține minte referirea la armonia dintre gând, vorbă și faptă pentru că o să ne întoarcem la acest aspect în câteva minute.
Între timp, hai să vedem ce înseamnă abundența. Conform dex-ului, abundență înseamnă:
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat.
I-am auzit pe unii oameni făcând afirmații de genul: „Nu, eu nu am nevoie de abundență. Mă mulțumesc cu strictul necesar.” Află că dacă te mulțumești cu strictul necesar nu îl vei avea nici pe acela. Să fii un centru în care abundența Universului se poate cristaliza, este o dovadă că te afli în rezonanță cu legile Universale.
Imaginează-ți câte ai putea face pentru semenii tăi dacă ai avea bani din abundență. Ai putea hrăni în fiecare an 2-3 milioane de oameni așa cum face Tony Robbins spre exemplu. Și asta pentru că ai avea bani din abundență. Imaginează-ți câte ai putea face pentru cei din jur dacă ai avea în tine vibrația iubirii din abundență. Sute de mii de oameni ar fi învăluiți de energia iubirii de fiecare dată când ar intra în contact cu tine și nu numai.
Apropo de felul în care ceilalți oameni ar ajunge să fie învăluiți cu energie de vibrație înaltă, ar merita amintită aici concluzia la care dr. David R. Hawkins a ajuns în urma cercetărilor sale. Concluzie publicată mai apoi în a doua sa carte cu titlul: „The Eye of the I”.
Te invit să citești afirmația cu gândul la impactul pe care l-ai putea avea asupra omenirii dacă ai cristaliza în tine abundența universului. Iată afirmația:
„Un individ care trăiește și vibrează la energia grației, a spiritului pur aflat dincolo de trup, într-o lume lipsită de dualitate, de o unitate perfectă, contrabalansează negativitatea a 70 de milioane de persoane cu energie scăzută( Astăzi sunt în viață aproximativ 10 asemenea înțelepți)”
Să ai din abundență, nu înseamnă să arunci la gunoi tot ceea ce este mai mult decât îți este ție necesar. Orice om cu adevărat abundent, dăruiește din prea plinul său. Și ghici ce? Asta îl face să fie și mai abundent. Orice om cu adevărat armonios împrăștie în jur armonie fără să facă prea mult efort. Iar din acest motiv vibrația armoniei se revarsă și mai intens asupra sa.
Nu lăsa convingerile tale limitative să te țină departe de abundență și armonie. Poți fi la fel de abundent și armonios ca însuși Universul din care faci parte.
Iar acum că am clarificat într-o oarecare măsură ce înseamnă Armonia și Abundența, hai să ne orientăm înspre cum tu le poți accepta și intra în rezonanță cu ele.
Cum te deschizi în fața armoniei
Ar fi multe lucruri de spus și multe aspecte de luat în considerare. Totuși nu vreau să te bombardez cu informații, iar la final să îți fie greu să alegi o idee concretă pe care să o integrezi în personalitatea ta. De aceea, așa cum spuneam și mai sus, pentru a te deschide în fața armoniei îți propun un prim pas simplu: Devino armonios în privința gândurilor, vorbelor și faptelor sale. Iar referitor la asta am o poveste care sper să te inspire și pe care o voi reda în rândurile de mai jos.
Nu cu mulți ani în urmă, Mahatma Gandhi a călătorit la Londra, unde avea să vorbească în fața Parlamentului. Guvernul englez se opusese independenței Indiei, și Gandhi, unul dintre susținătorii cei mai înfocați ai acestei cauze, fusese amenințat, arestat sau băgat în închisoare din acest motiv. Gandhi le-a vorbit elocvent și plin de pasiune timp de două ore, după care întreaga Cameră s-a ridicat în picioare și l-a aplaudat îndelung.
După aceea, un reporter l-a întrebat pe asistentul lui Gandhi, Mahadev Desai, cum fusese în stare politicianul să țină un asemenea discurs fără să se uite pe notițe.
„Nu-l înțelegi pe Gandhi,” i-a răspuns Desai. „Vezi tu, ceea ce gândește este ceea ce simte. Ceea ce simte este ceea ce spune. Ceea ce spune este ceea ce face. Ce simte, gândește, spune și face Gandhi sunt toate același lucru. Nu are nevoie de notițe”
Imaginează-ți cam care a fost impactul lui Gandhi asupra lumii. El era deschis în fața armoniei Universale. Gândul, fapta și vorba sa indicau același lucru. Întreabă-te sincer dacă faptele, gândurile și vorbele tale sunt congruente. Începe astăzi să lucrezi pentru a obține armonie între aceste 3 aspecte. Acesta este pasul simplu pe care te invit să îl faci. Prin el te deschizi efectiv în fața armoniei Universale.
Cum te deschizi în fața abundenței
Aici propunerea mea ar fi să elimini convingerea limitativă conform căreia tu nu ai fi înconjurat de abundență. De câte ori nu ai auzit: „E sărăcie în țara asta”, „Nu sunt bani”, „Toți oamenii sunt bolnavi” etc. etc. Convingerea limitativă pe care te invit să o elimini este cea conform căreia ai fi înconjurat de sărăcie și lipsă. Tu ești în permanență înconjurat de vibrația abundenței. Ține numai de tine dacă o accepți sau nu.
Iar în cele ce urmează am două sugestii pentru tine:
1. Dăruiește. Cea mai simplă metodă pe care o cunosc este să te pui în postura de a dărui. Ce fac oamenii care au din abundență? Dăruiesc. Ce semnale trimiți tu înspre Univers în momentul în care dăruiești? Că ai din abundență. Iar dacă cumva linia energetică implicată în acest proces nu este suficient de fluentă, Universul va interveni și o va corecta. Universul se va asigura că tu chiar ești un centru al abundenței. Și nu trebuie neapărat să începi să dăruiești ceea ce nu ai, cu toate că exemplul unui multi-milionar ar sugera asta. Iată ce spune Richard Branson posesorul unei averi de peste 5 miliarde de dolari:
„Când sora mea, Lindi, și cu mine încercam să vindem pe stradă revista Student, un vagabond mi-a cerut bani. Nu aveam un ban, dar eram atât de înnebunit să fac un bine, încât mi-am smuls hainele și i le-am dat. O fi străbătut Gandhi toată India, înfășurat într-un cearceaf, ca să-și spună crezul dar, să mă târâi prin Londra, învelit într-o pătură veche, nu prea aș fi avut aceeași distincție.”
Sugestia mea ar fi să începi să dăruiești totuși din ceea ce ai. Așa cum am mai spus-o, sunt convins că există ceva ce ai din abundență. Începe să oferi constant din acel ceva, iar Universul te va recompensa oferindu-ți mai multe „ceva-uri” din care să poți dărui.
2. Elimină acea convingere limitativă. Iar pentru asta te invit să citești un articol pe care l-am scris acum ceva timp pentru Florin Roșoga. Articolul aici. Vei găsi în interior, 11 moduri prin care depistezi și elimini o convingere limitativă.
Recapitulând, dacă ar fi să uiți tot ce ai citit te-aș invita totuși să ții minte următoarele:
a.) Fă în așa fel încât să obții o aliniere între gândurile, vorbele și faptele tale.
b.) Acceptă faptul că ești în permanență înconjurat de abundență și nu de lipsă sau sărăcie.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu