Imaginează-ți că te afli în scaunul unei mașini cu motor foarte puternic. La volan este altcineva, iar tu îi ceri să ajungi la o destinație situată undeva la 100 de km de locul în care stai tu.
Zis și făcut.
Această persoană care se află acum la volan, nu este foarte experimentată într-ale condusului așa că merge cu 50 de km la oră. Iar în tot acest timp tu te mai uiți pe geam și admiri peisajul. Chiar dacă mașina ar putea suporta fără probleme viteze mai mari, ajungi la destinație în 2 ore.
Dat fiind faptul că ți-a plăcut experiența, a doua zi îți dorești să mergi din nou la aceeași destinație care se află la 100 de km.
Te urci în aceeași mașină, numai că de această dată șoferul este diferit și mult mai experimentat. Tipul a fost pilot de formula 1 câțiva ani. Așa că bagă mașina în viteză, te înfinge în scaun și ajunge la destinație în 30 de minute circulând majoritatea drumului cu 200 de km la oră.
Rezultatul este același. Practic în ambele situații ai ajuns la destinație. Numai că în cea de-a doua variantă este posibil să te fi simțit puțin bruscat, înfipt în scaun, iar dacă nu ai avut centura de siguranță prinsă bine din prima și un mâner de care să te ții, senzația s-ar putea să nu fi fost chiar deloc plăcută.
Ei bine, ți-am expus aceste două situații ipotetice ca metafore pentru felul în care curge viața înainte să alegi să trăiești aliniat vibrațional și după această alegere pe care tu o poți face de a trăi aliniat din punct de vedere vibrațional.
De acolo și îndemnul din titlu: „Ține-te bine!”. O altă variantă a îndemnului ar fi: „Acceptă faptul că s-ar putea să nu ții pasul în întregime”.
După câteva luni în care intenția mea principală este aceea de a trăi aliniat vibrațional, știi ce experimentez?
Mă simt ca și cum întreg Universul pe care îl percep eu s-a sfârmat, iar acum, acele bucăți rezultate se rearanjează într-un ritm amețitor. Toată această rearanjare are drept scop transformarea intențiilor mele în realitate într-un timp mult mai scurt. Ba chiar, această rearanjare are rolul de a-mi arăta că intențiile mele au devenit deja realitate în clipa în care le-am emis. Eu eram însă cel care refuza să vadă că îndeplinirea lor este realitate.
Ca să îți mai dau o ultimă metaforă, mă simt ca și cum realitatea mea ar fi fost o încăpere mare plină de obiecte. Numai că peste tot în acea cameră, pe toate obiectele s-ar fi aflat un praf gros de 1 cm. Iar prezența acestei pături de praf mă făcea pe mine până acum să nu văd că o vază(de exemplu) pe care mi-o doream, era deja acolo, numai că era plină de praf.
Din momentul în care am luat decizia fermă de a trăi aliniat vibrațional, mă simt ca și cum cineva ar fi adus cel mai puternic ventilator în camera realității mele.
Eu sunt în cameră, iar ventilatorul este pornit la maxim.
Imediat după ce vântul rupe pojghița de 1 cm de praf de pe obiectul pe care mi-l doream, eu îl văd instanteu. Procesul este așadar foarte rapid. Iar asta este partea frumoasă.
Partea care nu îmi face o deosebită plăcere este aceea că de la atât de mult praf stârnit încep să nu mai pot respira, praful îmi intră și în ochi, mă murdăresc. Înțelegi tu.
Nu știu cât de sugestive mi-au ieșit metaforele, dar dacă ai prins ideea principală este suficient.
Ce am încercat să transmit prin metafore este că o dată cu alegerea de a trăi aliniat vibrațional, dezvoltarea ta personală și spirituală va fi pe sistem turbo. Iar uneori s-ar putea să simți că nu ții pasul. Dar punctul efectiv în care o să simți asta, diferă de la om la om.
Eu am început această călătorie a alinierii vibraționale acum o lună și un pic. Însă diferența între felul în care arăta viața mea acum o lună și un pic și felul în care arată astăzi este enormă.
Fără a exagera deloc, dacă mă uit la felul în care arăta viața mea acum 6 săptămâni și felul în care arată acum, simt că au trecut de fapt vreo 2 ani. Fără exagerare. Și crede-mă că am numărat bine cele 6 săptămâni. 🙂
Aproape totul e diferit. Și sincer să fiu nici nu am avut timp să îmi dau seama cât de mult îmi plac schimbările. Ce știu sigur însă este că fiecare pas pe care l-am făcut, a plecat din aliniere vibrațională. Iar dacă permiți acțiunilor tale să plece din această aliniere, atunci nu ai cum să fii niciodată condus înspre ceva greșit. Totul se întâmplă de altfel spre armonia ta și a Întregului Univers. Ține de tine să conștientizezi acest aspect.
În continuare o să îți vorbesc puțin despre traseul care m-a condus la a-mi dori să trăiesc aliniat vibrațional. Iar după ce schițez traseul, o să îți explic care sunt schimbările din fiecare aspect al vieții mele și ce am învățat din experiența fiecărei schimbări.
Cred că poți vedea deja rolul educativ al articolului. Și probabil ți-ai dat seama că este un articol în care împărtășesc cu tine în proporție de 100% lucruri pe care le-am trăit și învățat pe pielea mea.
De Unde A Plecat Totul?
Povestea cu alinierea vibrațională, are un început pe care când o să-l afli o să vezi că nu prevestea nimic deosebit.
Eu obișnuiesc să citesc în mod constant. Și de obicei citesc literatură de dezvoltare personală și spiritualitate.
Un alt obicei pe care îl am este ca atunci când descopăr un autor care îmi place să îi citesc toate cărțile dacă este posibil.
Iar într-o frumoasă după-amiază de iarnă citeam o carte de Joe Dispenza a cărei titlul este Antrenează-ți creierul. Iar printre altele, Joe povestea despre o carte care i-a influențat lui foarte mult viața.
Când observ că într-o carte pe care o citesc sunt menționate alte cărți, impulsul meu este acela de salva denumirea cărții menționate pentru a o parcurge eventual în viitor.
În această zi însă în care mi-am marcat cartea ca lectură potențială, a avut loc un lucru foarte interesant. Atunci când mi-am deschis e-mailul am văzut că o cititoare a blog-ului îmi recomanda exact aceeași carte. Spunea ea că a simțit să îmi facă această recomandare.
Ori o situație de acest gen, pentru mine înseamnă sincronicitate. Oricum, am știut că universul mă face atent asupra unui aspect care merită luat în considerare.
M-am interesat puțin de unde pot cumpăra cartea, dar mi-am dat seama că varianta în limba română nu se prea găsea nicăieri. Dar pentru asta există kindle. Așa că mi-am cumpărat varianta în limba engleză direct de pe Amazon. Avantajul este că în acest fel am citit-o direct de la sursă fără a mai interveni vreun eventual traducător. Titlul cărții este Cartea Albă și este scrisă de Ramtha.
Ei bine dragul meu, acesta a fost momentul în care șoferul care conducea cu 50 de km la oră a fost demis, și în locul lui a venit șoferul experimentat care conduce cu 200 de km la oră.
Însă vreau să știi că în primă fază nu mi-am dat seama. Am citit cartea în doar câteva zile fiindcă am rezonat instant cu conținutul. Iar dacă stau bine și mă gândesc, rolul acestei cărți a fost pe undeva și acela de a pregăti terenul pentru ceea ce avea să urmeze.
Când am terminat de citit Cartea Albă, m-am simțit inspirat să caut cărți populare de pe Amazon pe domeniul spiritualitate. Și am simțit eu că aș rezona cu Banii și legea atracției de Esther&Jerry Hicks.
Pe scurt, îți spun doar că Esther pretinde că scrie și vorbește prin channeling, autorul de drept al mesajului fiind de fapt o entitate pe nume Abraham care are de transmis omenirii un mesaj.
La început ideea mi s-a părut destul de ciudată. Iar dacă ți se pare și ție că bat câmpii, nu este nicio problemă. Cu acest articol nu va rezona toată lumea, ci numai oamenii care trec de un anumit nivel vibrațional. Iar eu sunt perfect în regulă cu asta.
Iar dacă după Cartea Albă, șoferul experimentat trecuse de mult de limita de 50 de km la oră, după ce am terminat de citit cartea scrisă de Abraham și am început să aplic ceea ce scria în ea, deja eram bine înfipt în scaun iar viteza era de 200 de km la oră.
Iar de aici încolo, unii ar putea spune că lucrurile au luat-o razna. Eu însă sunt profund recunoscător pentru rezultatul exercițiilor mele de aliniere vibrațională în raport cu Sursa.
Ideea este că lucrurile sunt pur și simplu diferite acum în viața mea, iar despre fiecare diferență în parte urmează să vorbesc în paragrafele următoare.
Nu înainte însă de a-ți explica pe scurt metoda de aliniere vibrațională pe care o propune Abraham și pe care eu am folosit-o cu succes.
Abraham zice așa:
Premisa de la care se pleacă este aceea că Dumnezeu/Universul/Energia Universală sau cum mai vrei tu să îi spui comunică cu noi în principal prin emoții. De fiecare dată când simți emoții armoniose în raport cu ceva, atunci înseamnă că ești aliniat și merită să continui. De fiecare dată când simți emoții lipsite de armonie, acesta este un semnal că îți pierzi alinierea.
Și implicațiile sunt foarte simple. Dacă te gândești la ceva în acest moment și simți emoții armoniose, înseamnă că ești aliniat. Dacă te gândești la ceva și simți emoții lipsite de armonie, acesta este semnalul prin care Energia Universală comunică cu tine și îți spune că ți-ai pierdut alinierea. Sau dacă vrei, ți se comunică astfel dacă un anumit gând sau acțiune a ta este sau nu aliniată Intenției Universale.
Iar eu am început să îmi ascult emoțiile. Iar făcând asta timp de multe ore în fiecare zi, practic am căutat aliniere vibrațională în raport cu Energia Universală. Căutarea acestei alinieri și concentrarea pe canalul de comunicație dintre mine și Sursă(canal numit emoție) m-a făcut să mă dezvolt pe sistem turbo. Iar tot această ascultare a emoțiilor mă face ca dacă privesc în urmă cu 6 săptămâni să mă simt de parcă au trecut câțiva ani.
Și asta pentru că viața mea arată total diferit.
Iar acum a venit timpul pentru a-ți spune ce este diferit și ce am învățat din această diferență.
1.Am Schimbat Felul În Care Mă Alimentez
Acum 6 săptămâni eram vegetarian. Acum sunt vegan.
Ce am învățat din tranziție?
Faptul că există o diferență enormă din punct de vedere vibrațional între vegetarianism și vegnism. Atunci când eram vegetarian consideram că nu trebuie să fie mare brânză să fii vegan. După o lună și un pic de veganism, nu îmi vine să cred că există o atât de mare diferență.
Cum am ajuns la veganism cred că este clar. Mi-am ascultat emoțiile. Iar concluzia a fost că dacă vreau și mai multă claritate emoțională, atunci veganismul mă poate ajuta. Și crede-mă că ajută.
Așadar felul în care mă alimentez acum este total diferit de felul în care mă alimentam când eram vegetarian. Schimbarea chiar dacă poate părea mică în exterior, eu o simt ca fiind majoră în interior. Și asta pentru că totul este mai clar.
Emoțiile sunt mai clare. Gândurile sunt mai clare. Mesajele energetice pe care le primesc sunt mai clare. Iar pe lângă asta, simt că veganismul în sine mă ajută în această dezvoltare personală în regim turbo pe care până la urmă o ador 🙂
Vreau să fie clar că nu te îndemn și pe tine să fii vegan. Și nu te îndemn nici măcar să fii vegetarian. Nu sunt nutriționist și nu am niciun fel de autoritate în a-ți sugera ție ce să mănânci. Ceea ce mănânci este în totalitate alegerea ta pe care ți-o respect.
Pe lângă asta, știu oameni care au ales să fie vegetarieni sau vegani și au ajuns ulterior să aibă probleme nutriționale.
Deciziile tale sunt deciziile tale.
Eu îți spun doar că dacă la un moment al vieții tale vei alege să fii vegetarian sau vegan, să știi că acest lucru are inevitabil un impact asupra vibrației tale. Iar cu cât vibrația ta este mai înaltă, cu atât experiențele din viața ta de zi vor contribui mai mult și mai eficient la propria ta evoluție personală și spirituală.
2.Am Schimbat Locul În Care Stau
Poate o să îmi spui: „Și ce-i cu asta? Se mai mută lumea.” Sincronicitățile pe care le-am experimentat asociat cu acest eveniment plus rapiditatea cu care s-au mișcat lucrurile, m-au făcut să învăț și de aici principii interesante.
Ca să îți faci o idee, am stabilit împreună cu Oana că o să ne mutăm, dar că o să facem asta în final de vară început de toamnă. Am ajuns să ne mutăm în aprilie. Și asta la mai puțin de 48 de ore de la un telefon pe care m-am simțit inspirat să îl dau.
Discuția urma să fie dificilă. Dar gândul de a da acel telefon, mă făcea să mă simt armonios. Cu alte cuvinte primeam semnal cum că aș fi aliniat. Așa că am prins flow-ul și am dat telefonul. În 48 de ore am bătut palma pentru noul apartament.
Importante aici sunt două aspecte. Intenția a devenit realitate în mai puțin de jumătate din timpul pe care îl alesesem inițial. Șoferul deci a condus cu 200 de km la oră în loc să conducă cu 50 de km la oră.
Iar al doilea aspect important este că în apartmentul în care urma să mă mut stătea înrămat un puzzle pe care îl făcusem eu însumi cu mai mulți ani în urmă. Care ar fi probabilitatea ca asta să fie o coincidență? Una foarte mică, iar eu oricum nu cred în coincidențe. În schimb cred în sincronicități.
3.Mi-am Schimbat Raportul Față De Ceilalți Oameni
Eu ca fire sunt introvertit. Inclusiv în cadrul testului MBTI, tiparul meu de personalitate a fost tot timpul cel de introvertit și a rămas cel de introvertit chiar dacă am repetat testul la ani distanță.
Dintotdeauna mi-a plăcut să lucrez singur. Iar în utlimul an de când mi-am dat demisia și mi-am concentrat toată atenția pe blog-ul Fii Împlinit, am lucrat de acasă.
Acum, continuând să îmi ascult emoțiile, am simțit dorința de a interacționa și cu alți oameni.
Un aspect extrem de interesant aici este că până acum câteva zeci de zile, simțeam un ușor disconfort atunci când trebuia să mă întâlnesc cu oameni.
Acum pur și simplu nu mă mai simt așa. Acea senzație de timorare s-a evaporat și habar nu am unde s-a dus. Însă mă simt excelent în pielea mea acum, atunci când vine vorba să interacționez cu ceilalți.
Așa că am luat două decizii importante. Pe prima dintre ele deja am pus-o în aplicare. M-am înscris într-un club de networking din Iași. Aici au loc întâlniri săptămânale cu oameni de afaceri. Chiar azi am particiapat la o astfel de întâlnire. Ele se țin în fiecare joi dimineața în Iași. Iar aici am sesizat deja câteva oportunități prin care mă pot dezvolta atât eu ca persoană, dar mă pot dezvolta și din punct de vedere antreprenorial. Ideea este că mă surprind de fiecare dată prin faptul că nu mă mai simt timorat atunci când vorbesc cu oameni noi.
A doua decizie importantă este aceea ca timp de câteva zile pe săptămână să lucrez dintr-un spațiu de coworking. Implementarea acestei idei este încă în lucru.
Ce mi se pare mie fenomnenal este că simt că aș lucra armonios dacă m-aș afla și lângă alți oameni, nu numai atunci când sunt singur la mine acasă închis în camera de lucru.
Cumva, simt că în acest moment îmi este mai ușor să recunosc scânteia de dumnezeire din ceilalți și să îi accept ca și parte a aceluiași Întreg din care și eu fac parte. La nivel de teorie, ideea imi era clară și până acum, dar la nivel practic se pare că existau niște lacune care s-au corectat în ultimele săptămâni.
4.Am Schimbat Felul În Care Public Articole Pe Blog
Și am schimbat chiar și felul în care mă raportez la articolele pe care le public.
Dacă mă urmărești de mai mult timp, poate știi că până acum publicam materiale noi în fiecare luni și vineri.
Tot ca o consecință a alinierii mele, această perpsectivă nu mai rezonează cu mine. Și asta pentru că am învățat să arăt mai mult respect Sursei care mă inspiră. Acum mă simt mai mult ca și cum articolele de pe Fii Împlinit ar fi scrise PRIN mine și nu DE CĂTRE mine. Diferența chiar dacă poate părea nesemnificativă la suprafață, în realitate este destul de profundă.
Acum consider că dacă am fost inspirat să scriu un anumit articol într-o anumită zi și la o anumită oră, datoria mea este să fac public acel material cât mai rapid posibil. Articolele care apar pe Fii Împlinit sunt menite să îi ajute pe ceilalți. Cine sunt eu să limitez accesul la informație.
Interesant este că de când fac asta, cititorii au început să îmi semnaleze tot felul de sincronicități.
De exemplu Diana, a lăsat ieri un comentariu pe care îmi permit să îl preiau în acest articol fiindcă este public disponibil în secțiunea de comentarii a paginii „Despre mine”.
Iar Diana spune așa: „Esti fantastic, omule! Nici nu imi mai aduc aminte cand si cum m-am abonat la blog-ul tau dar trebuie sa stii ca articolele tale sunt perfect pe lungimea mea de unda: vreau meditatie si tu imi oferi meditatie ghidata; vreau sa schimb alimentatia si tu vorbesti de vegani; iar acum faci un articol “despre mine” chiar cand eu fac unul…trebuie sa vorbim !!! O sa te conectez pe mail. Sanatate! Putere! Si bucurie!”
Acesta este un exemplu concret de sincronicitate pe care o experimentează cititorii.
Cu această ocazie îmi permit să te invit să îți salvezi link-ul înspre arhiva blog-ului. Iar de oricâte ori te simți inspirat să intri și să citești de acolo ce crezi că este potrivit pentru tine. Eu voi continua pentru o perioadă nedeterminată să public articole imediat ce mă simt inspirat să le scriu.
5.Nu Mai Experimentez Blocajul Scriitorului
Am scris și un articol în care am explicat pe larg cum această idee de „blocaj al scriitorului” poate fi depășită de către oricine. Singura acțiune care este cu adevărat necesară este înțelegerea faptului că artistul nu este altceva decât o unealtă în mâna Energiei Universale. Iar Energia Universală se exprimă PRIN intermediul artistului.
Viteza de scris mi-a crescut enorm. Din ce mi-am dat seama, în timpul scrierii acestui articol am avut un flux de peste 2000 de cuvinte pe oră. Întreabă orice scriitor profesionist ce părere are despre acest număr de cuvinte pe oră și o să îți spună că este enorm.
Recunosc însă cu sinceritate că articolul de astăzi a fost totuși o excepție. Însă numărul de cuvinte pe care sunt inspirat să îl scriu pe minut a crescut semnificativ în ultima lună.
6.Felul În Care Îmi Promovez Produsele Este Altul
Interesant și cu siguranță nu întâmplător este faptul că tot în această perioadă am primit și o donație destul de consistentă de la unul din cititorii blog-ului. Acesta mi-a scris un e-mail în care mi-a spus că articolele de pe Fii Împlinit îl ajută foarte mult și simte să îmi dea niște bani.
Zis și făcut.
I-am dat IBAN-ul și am primit banii cu recunoștință. A fost pentru prima dată în 4 ani de când am blog-ul când am experimentat așa ceva. Și mi-ar face o deosebită plăcere să nu rămână ultima dată 🙂
Ideea este că dacă simți că ceea ce citești aici te ajută și simți să îmi donezi bani, îi accept cu mare drag, bucurie și recunoștință.
În același timp sunt și produse pe care le poți cumpăra de la mine. Am două cărți scrise: „Energia Iubirii” și „Arta de a duce o viață împlinită” + cursul „Academia Fericirii”.
Pentru acest al șaselea aspect care va fi diferit în viața mea de acum încolo, recunosc cu deschidere că încă sunt în lucru. Deocamdată nu am găsit o modalitate aliniată prin care să îmi promovez produsele și care să îmi aducă și bani. Dar văd acest lucru ca pe o provocare.
Sunt convins că există chiar mai multe astfel de modalități aliniate de promovare, doar că nu le-am descoperit eu. Încă mă aflu în căutări.
În trecut am folosit și diverse tehnici de marketing învățate de prin cărți, tehnici care nu rezonau neapărat cu mine, dar care mi-au adus rezultate într-o oarecare măsură.
Ard de curiozitate să văd ce îmi rezervă viitorul din acest punct de vedere.
Până atunci însă, cea mai aliniată modalitate de promovare pe care o simt este să te invit să îmi trimiți donații sau să îmi cumperi produsele dacă te simți și tu armonios la rândul tău să faci asta.
***
Cam acestea au fost gândurile pe care am simțit să ți le transmit astăzi.
Te invit așadar să trăiești aliniat vibrațional, dar să te ții bine 🙂
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu