Prima parte a articolului AICI.
O să încep această a doua parte a articolului, propunându-ți un exercițiu de imaginație. Imaginează-ți cum ar fi chiar să ai instalația pe care mi-o imaginam atunci când eram mic.
Mașina posibilităților
Ai avea la dispoziție mai multe butoane și apăsând pe ele ai putea selecta evenimentul. După selecție, pe ecranul instalației ar începe să se deruleze un film cu toate detaliile celeilalte realități. În cazul meu ar fi început să arate cum ar fi stat lucrurile dacă nu îmi făceam capul ou de Paște. Acum imaginează-ți că ceea ce ar trebui tu să poți vedea este fiecare atom al Existenței. Filmul ar avea o durată care ar tinde spre infinit. Dacă un eveniment nu ar mai fi avut loc în viața ta, întreaga Existență ar fi arătat într-un mod cu totul diferit.
Așadar, mașina posibilităților nu ar fi o invenție chiar reușită. Ți-ar pune la dispoziție un film a cărui durată tinde spre infinit. Ți-ar lua mai mult decât întreaga viață să îl privești. Nu ai mai avea timp să miroși o floare. Nu ai mai avea timp pentru un sărut. Ai uita zborul păsărilor. Ți-ai petrece toată viața paralizat în fața unui ecran care ți-ar arăta „cum ar fi fost dacă”. Astfel ai rata cu desăvârșire momentul prezent.
Dar să presupunem că mașinăria ar fi mai inteligentă de atât. Imaginează-ți că ea ți-ar putea livra informațiile specifice pe care le ceri. Ai putea să controlezi filmul respectiv și să vezi ce ai fi făcut tu. În cazul meu aș fi putut să văd ce aș fi făcut eu în ziua respectivă. Deja este mult mai interesant nu? Și acum imaginează-ți că tu ai fi ales într-o anumită zi să nu arunci ambalajul de la înghețată la coș, ci să îl dai pe jos. Și vrei să vezi ce s-ar fi întâmplat dacă l-ai fi aruncat la coș. Mașina îți furnizează acest film, iar tu vezi cum dacă aruncai ambalajul la coș, ai fi primit o moștenire de 1 miliard de euro. Nu îți vine ție să spargi ecranul acum? Dacă nu îți vine să spargi ecranul te felicit pentru că realitatea este nicicum. Viața este nicicum, deci nu are niciun rost să implici atât patos într-o posibilitate.
Majoritatea oamenilor însă ar sparge ecranul sau s-ar întrista foarte tare. Și asta pentru că majoritatea oamenilor nu este conștientă de faptul că viața este nicicum. Din acest motiv mașinăria descrisă mai sus nu există. Dacă ar exista, ospiciile de nebuni ar deveni neîncăpătoare. Și nu numai mașinăria imaginară, dar și întrebarea în sine este o atât de mare risipă de energie și un atât de mare nonsens încât te invit să nu ți-o adresezi niciodată. Nu are niciun sens și nu te ajută cu nimic. Tot ce reușești prin a insista în viața de zi cu zi pe întrebarea „cum ar fi fost dacă” este să te împovărezi și să te depărtezi de momentul prezent.
Fii recunoscător posibilității de a alege
În locul întrebării „cum ar fi fost dacă?” îți propun să îți adresezi cel mult întrebarea „de ce am ales această experiență?”.
De ce această întrebare? Pentru că tu alegi fiecare experiență din viața ta. De ce „cel mult”?. Pentru că nici întrebarea „de ce am ales asta?” nu are prea mult sens. Ai ales-o pentru că aceea era experiența cea mai potrivită pentru ca tu să conștientizezi armonia de care ești înconjurat.
Făcând o paranteză aici, am observat destul de des folosită construcția „bine suprem”. Cu alte cuvinte, se poate spune despre oricare experiență din viața ta că este spre „binele tău suprem”. Eu nu rezonez cu această sintagmă din motivele pe care le-am detaliat aici.
Pe scurt, binele face referire la o jumătate a Întregului din care faci parte, pe când armonia face referire la Întreg prin părțile sale constituente. Întregul este un unghi mult mai eficient din care să privești lumea.
Încheind paranteza, îți propun să îți întorci privirea înspre recunoștință.
Articolul din care mai sunt doar câteva rânduri, te-a plimbat prin copilăria mea. Ai trăit alături de mine acele momente care m-au marcat. Ulterior ai văzut prin două povești de ce întrebarea „cum ar fi fost dacă?” necesită o repoziționare. Astăzi am analizat împreună mașinăria „cum ar fi dacă” și ceea ce ar implica existența ei. După atâtea povești, idei și teorii o să închei articolul îndemnându-te să faci un lucru simplu: „Fii recunoscător fiecărei experiențe din viața ta”. Și fii atent că am scris „fiecărei”. Fără nicio excepție! Fii sincer recunoscător și realitatea, viața, lumea ți se vor revela exact așa cum sunt ele, adică perfecte.
Acesta este mesajul principal pe care am intenționat să ți-l transmit prin acest articol amplu. Aș fi putut să scriu doar aceste ultime propoziții și nu un articol format din 2 părți. Și pe bună dreptate m-ai putea întreba de ce nu am făcut-o. Răspunsul este acela că cu cât te raportezi la o anumită informație din mai multe unghiuri cu atât mai clară devine ea în inima și mintea ta. Este mult mai ușor să conștientizezi acum că întrebarea „cum ar fi fost dacă?” este total lipsită de sens și o risipă uriașă de energie. I-ai văzut nonsensul. Acum este clar.
O să închei articolul, nu înainte însă de a mă asigura că m-am făcut înțeles. Te rog să îți aduci în minte scena cu mine cel care dă cu capul de copac. Dacă ți se întâmplă o experiență asemănătoare, propunerea mea este aceea de a fi recunoscător. Ai experimentat asta pentru a te apropia de conștiința faptului că ai trăit, trăiești și vei trăi în armonie. Fii mereu recunoscător pentru experiențele din viața ta. Tu le-ai ales. Curgi împreună cu ele.
Fii recunoscător, iubește și fii împlinit!
Dacă te întrebi cum ai putea fi recunoscător în situații limită sau în situații caracterizate în general ca fiind rele, consultă arhiva și fă o căutare după cuvântul recunoștință. Găsești câteva articole citite deja de mii de oameni care te ajută în acest sens.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
