Undeva, într-un ținut îndepărtat, exista un tânăr care își dorea foarte mult să ajute lumea în care se afla. Simțea că aceasta este datoria sa. Auzise la alți oameni că fiecare dintre noi ne naștem cu un scop.
„Dacă acest lucru este adevărat, și fiecare om are un scop, atunci mai mult ca sigur scopul meu este să ajut lumea”, își tot spunea tânărul în fiecare zi.
Totuși, anii treceau, iar tânărul nu găsea niciun mijloc prin care să se poată pune în slujba celorlalți. Asta până când a auzit că undeva într-un sat vecin există un maestru care a ajutat mulți oameni cu scopuri înalte să își ducă obiectivele la bun sfârșit. Din satul în care locuia tânărul și pâna la maestru se putea ajunge în 2-3 zile de mers intens. Neavând altă soluție, tânărul a plecat la drum.
După câteva ore de mers și nemaiavând deloc apă la el, tânărul ar fi dat orice să găsească o fântână și s-a așezat puțin pe marginea drumului. Totuși, chiar în momentul în care se gândea la cât de bine i-ar prinde o cană cu apă, o bătrână s-a oprit fix în fața lui. Văzându-l cum stătea pe marginea drumului, bătrânei i-a venit o idee. Aceasta avea o sapă în spate și i-a spus tânărului: „Nu ai vrea să mergi cu mine la câmp să mă ajuți să prășesc? Ți-oi da de mâncare la finalul zilei, dacă ești de acord.”
Chiar dacă avea un drum foarte important de făcut, tânărul a acceptat propunerea băbuței. Era totuși însetat, și chiar dacă femeia nu avea apa la ea, tânărul a mers la câmp și a început să prășească. Pe drum au găsit și un izvor, iar la finalul zilei bătrâna i-a propus să rămână și în zilele următoare să o ajute.
Tânărul a fost de acord și astfel și-a petrecut toată vara ajutând bătrâna respectivă la treburile câmpului. Când treaba a fost gata, tânărul și-a făcut o bocceluță și a plecat din nou la drum. În vreo 2 zile ar fi trebuit să ajungă la maestru.
Mergea deja de câteva ore, când fix în fața lui unui căruțaș i-a sărit o roată și a fost foarte aproape de un accident. Omul din căruță știa să repare roata care era de lemn și avea la el și uneltele necesare. Totuși i-ar fi fost foarte greu să facă asta singur. Așa că l-a rugat pe tânărul care mergea pe drum să îl ajute.
Tânărul a acceptat, iar câteva ore mai târziu când roata era reparată, omul din căruță i-a propus tânărului să meargă cu el la atelier. Acolo îl putea învăța un meșteșug important pentru mulți oameni. Îl putea învăța să facă trăsuri și să le repare pe cele stricate.
Tânărului îi era imposibil să refuze ceva, dacă acel ceva îl punea cumva în slujba celorlalți. Așa că a urmat căruțașul la atelier. Până în primăvară, l-a ajutat pe acest om să repare roți, căruțe, dar și să construiască unele noi. Deprinsese destul de bine această meserie și se simțea cât de cât bine pentru că ceea ce făcea el îi ajuta într-un fel pe oamenii din jur(în special pe cei care aveau cai și căruțe)
Într-o zi însă, omul care îl învățase meserie a mers în pădure după lemne și nu s-a mai întors niciodată. Tânărul împreună cu alți oameni l-au căutat preț de câteva zile, dar nu au ajuns la nicio concluzie. Omul nostru putea acum să preia frâiele meșteșugului, totuși nu se simțea 100% împlinit. El voia să îi poată ajuta pe toți oamenii, nu numai pe cei care aveau cal și căruță. Așa că și-a făcut din nou bagajul și a plecat la drum. Din locul în care se afla acum, într-o zi maxim o zi jumătate ar fi ajuns la maestru. Se pornise în direcția respectivă de mai bine de jumătate de an. Ar fi trebuit să ajungă la maestru în 3 zile, dar opririle de pe traseu l-au făcut să întârzie mai mult decât s-ar fi așteptat.
Acum era însă decis să ajungă la destinație, și cum nu a mai fost întrerupt de nimic, într-o zi chiar se afla în fața porții maestrului. A bătut, iar după câteva momente de liniște, maestrul l-a invitat în casa lui cu căldura cu care inviți în casa ta un vechi prieten.
„Vreau să mă pun în slujba celorlalți, și am venit la dumneavoastră să mă ajutați” i-a spus tânărul.
„Știu, și te urmăresc chiar de când ai plecat de acasă” i-a răspuns maestrul. „Am văzut că ai o înclinație firească de a ajuta. Puteai să ajungi la mine în 2-3 zile, dar ai ajuns în mai bine de jumătate de an fiindcă ai ajutat de fiecare dată când această ocazie s-a ivit. Pentru asta, îți fac cadou astăzi darul manipulării materiei. Începând din această secundă îi poți ajuta pe cei din jur în cele mai neimaginabile moduri. Poți învia morți. Poți vindeca ologi. Poți face orbii să vadă și multe altele. O să le descoperi tu pe parcurs. Atât bătrâna cât și meșterul tâmplar care repara căruțe au fost oamenii mei. Eu i-am trimis ca să te încerce. Iar tu ai dovedit că îți dorești cu adevărat să ajuți. De aceea am încredere că te vei folosi de noua abilitate într-un mod înțelept”
Și când maestrul a încheiat de spus fraza de mai sus, s-a făcut nevăzut. Câteva secunde mai târziu, casa în care tânărul intrase a dispărut și ea. Tânărul era confuz și a crezut chiar că visează. După ce s-a lămurit că nu se află totuși într-un vis, a decis să se întoarcă acasă la familie. Era încă dezorientat și nu înțelegea ce i se întâmpla, dar a decis să se întoarcă acasă.
În drumul său a dat peste o înmormânare. Oamenii plângeau, iar tânărul și-a imaginat cum ar fi ca experiența prin care a trecut să fie adevărată, iar el chiar să poată învia morții. Și-a spus pentru o secundă: „În regulă, eu vreau ca acest mort să învie”. Nu a mai trecut mult și mortul s-a ridicat singur din sicriu spre uimirea tuturor.
Tânărul era și el puțin șocat. A mai făcut câțiva pași și a dat peste un cerșetor olog care venise și el la înmormâtare ca să facă câțiva bani. Câteva secunde mai târziu, ologul mergea pe picioarele sale. Omul nostru îl vindecase și pe acesta.
Înțelegând acum că ceea ce îi spusese maestrul era adevărat, tânărul a început să vindece toți bolnavii pe care îi vedea. A înviat câțiva zeci de morți. A construit drumuri, poduri care i se păreau lui necesare. Și tot așa mai departe. Părea să aibă control deplin asupra materiei.
Chiar dacă nu s-a lăudat cu abilitatea sa, în câteva săptămâni a devenit celebru. Toată comunitatea știa deja unde locuiește, și oameni de prin împrejurimi auziseră și ei despre abilitățile acestui tânăr.
Totul era frumos, iar omul nostru se simțea în sfârșit împlinit. Putea să ajute pe toată lumea.
Numai că într-o zi, chiar când tânărul nostru se odihnea și aproape ațipise, un grup de oameni nervoși au venit și i-au dat o mamă de bătaie de era cât pe ce să îl omoare. Tânărul era de-a dreptul distrus. În timp ce lua pumni și palme peste tot corpul, el a reușit să recunoască câțiva dintre cei care acum îl loveau. Unul era un mort pe care îl înviase. Un altul era un șchiop care nu își putea mișca deloc un picior. Și cel mai probabil și ceilalți erau din aceeași categorie.
Dar de ce formaseră toți acești oameni un grup și de ce erau așa porniți să îl bată? Fiind acum în agonie și chinuindu-se cu greu să rămână în viață, maestrul a apărut în fața lui și i-a spus:
„Când ți-am dat abilitatea de care dispui, am omis să subliniez un lucru despre care am crezut că l-ai înțeles.”
„De ceee mmm-au băăăătut” a murmurat tânărul printre buze.
„Fiindcă meritai” i-a răspuns maestrul. „Tu chiar nu știi că ajutorul trebuie oferit numai celor care îți cer asta? Nu te apuci să învii morți care se sinuciseseră. Nu intervii în alegerile celorlalți. Nu faci să meargă oameni care erau 100% mulțumiți cu condiția lor de ologi. Aceste lucruri nu se fac. Dacă cineva îți cere ajutorul, atunci i-l oferi cu plăcere. Dacă cineva nu îți cere ajutorul, dar te apuci tu să îl ajuți fiindcă știi tu ce e mai bine pentru el, atunci sunt șanse foarte mari să primești ceea ce ai primit. Ți-aș putea lua abilitatea, dar consider că ți-ai învățat lecția. Oferă ajutor, numai atunci când ți se cere.”
Și maestrul a dispărut din nou. Tânărul și-a revenit după acea bătaie cruntă în termen de câteva luni, iar până la adânci bătrâneți și-a folosit abilitatea numai când acest lucru îi era cerut. Oameni din toate colțurile planetei veneau la el bolnavi și plecau videcați.
***
Morala: Ajută numai atunci când ți se cere. Altfel singurul lucru pe care îl vei face va fi să creezi dezechilibru.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu