Acum câteva luni îl întrebam pe Ioan Gyuri Pascu(curios de ceea ce v-a răspunde) care este viziunea lui despre noțiunea de păcat. Mi-a răspuns atunci pe un ton jucăuș că el nu are o viziune despre păcat pentru că nu merită să ai viziuni despre așa o noțiune. Îmi mai spunea și că el știe că dacă există păcat, atunci există și noțiunea de iertare care poate face ca orice păcat să dispară.
Amintindu-mi de acest dialog pe care l-am purtat, am decis să scriu un articol în care să spun adevărul despre păcat.
Să începem cu dex-ul
PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă);
Așa ne descrie dex-ul păcatul. Eu sunt perfect de acord că asta înseamnă păcatul; și anume o abatere de la o normă religioasă.
Ceea ce observ însă tot mai des la oamenii din jurul meu este că privesc păcatul ca pe o încălcare a unei legi universale. Se omite faptul că cea încălcată este o lege bisericească, iar noțiunea de păcat este denaturată. Biserica nu înseamnă universalitate, pentru ca legile sale să fie universale. Biserica înseamnă scindare și va rămâne așa până ce va recunoaște adevărul celorlalte biserici.
Nu vorbesc despre o religie anume sau o biserică anume. Și nici nu spun că religiile greșesc. Ceea ce fac fiecare dintre ele este să nege principiile celeilalte. Și cum adevărul se află în întreg, numai când se vor accepta una pe alta, bisericile îl vor înțelege.
Este adevărat că unele fapte pe care biserica le consideră păcate s-au nimerit să fie într-adevăr încălcări a unor legi universale. A minți, a fura și alte câteva, sunt atât păcate cât și împotrivire în fața întregului.
Nu putem generaliza însă. Nu orice normă religioasă este o lege universală.
Cu acest aspect lămurit, eu îți propun să vezi realitatea așa cum este ea.
Există un set de legi universale
Sunt firești, plăcute și născute din iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru tine și pentru tot ceea ce este. Vibrația fiecărei astfel de legi este armonioasă pentru că fiecare dintre ele derivă din iubire. Aceasta din urmă fiind sursa a tot și a toate.
Aceste legi există pentru că Dumnezeu există. Iar adevărul lor fiind în interiorul tău, ceea ce se așteaptă de la tine este să le respecți, sau mai bine spus, să curgi împreună cu ele. Adică să faci în așa fel încât vibrația ta să nu devină contrară vibrației iubirii. Pentru că așa cum spuneam mai sus, aceasta este vibrația din care derivă tot ceea ce este.
Ție însă ți se poate întâmpla să alegi altceva. Ceea ce faci tu în permanență sună însă cam așa:
Acționezi și suporți consecințele acțiunilor tale
Nu poate fi vorba de acțiune bună sau rea, pentru că oricum binele sau răul nu există. Ceea ce există este întregul. În interiorul acestuia, tu faci anumite alegeri, iar conform acestora experimentezi ceea ce meriți.
- Ajuți pe cineva care te-a investit cu puterea de a-l ajuta, primești iubire.
- Ucizi pe cineva cu brutalitate, primești lipsă de iubire.
Lucrurile sunt foarte simple. Ești făcut să dăruiești și să primești iubire. Dăruiești altceva, primești ceea ce dăruiești. Tot din iubire. Cam așa:
Lumea care te înconjoară nu face decât să îți reflecte interiorul cum vezi în fotografie. Asta e tot.
Adevărul despre iertarea păcatelor
Țin să precizez că o să vorbesc aici nu despre ceea ce înseamnă păcatul, ci despre ceea ce majoritatea crede că este păcatul. Degeaba dex-ul ne spune adevărul, și anume că păcatul este o încălcare a unei norme religioase, când majoritatea crede că păcatul înseamnă o încălcare a unei legi divine.
Poate din ceea ce ți-am spus până acum, ai putea crede că spovedania este un nonsens. O să îți dau o idee generală despre această practică pentru că odată ajuns cu lectura până aici, ai putea gândi: „Omul ăsta are dreptate în ceea ce spune. Nu există decât acțiuni și consecințe ale acestora pe care oricum le voi suporta. Ce rost are să mă mai spovedesc?” Are rost dacă găsești pe cineva care să o facă corect. Dacă persoana căreia te spovedești este capabilă să direcționeze puțină armonie înspre tine, atunci spovedania capătă sens. Iată cum.
Gândurile de iubire îndreptate către tine de celelalte persoane, te fac mai armonios.
După cum poți vedea mai sus, puterea undei reflectate se diminuează. Dacă cel față de care te-ai manifestat prin lipsă de armonie te iartă cu adevărat, atunci vei suporta o consecință diminuată sau poate chiar nu vei mai resimți una. Iertarea adevărată înseamnă însă iubire trimisă înspre tine. Nu uitare, nu nebăgare în seamă, ci iubire. Vorba românească: „Te iert, dar nu te uit” este un nonsens. În iertare, este implicată doar iubirea. Adevărată și trăită profund. Altfel vorbim despre orice altceva,dar nu despre iertare.
Acestea fiind spuse consider subiectul încheiat. Intenția mea a fost de a mă exprima cât mai simplu pentru ca tu să înțelegi cât mai clar ce este, ce crezi tu că este și care este de fapt adevărul despre păcat. Dacă am fost clar în ideile transmise, doar tu poți aprecia, și te invit să o faci în secțiunea de comentarii, acolo unde te aștept și cu completări sau nedumeriri de orice fel.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
