Există o variantă bătătorită. Iar această variantă este aceea în care opunem rezistență, suntem critici, judecăm, ne luptăm, dorim să schimbăm sau ne dorim să controlăm ceea ce este.
De obicei această variantă este considerată singura valabilă și mintea nu se deschide înspre o altă posibilitate.
Varianta sau postura înspre care invită prezentul text este aceea a acceptării. Este disponibilitatea de a ne deschide înspre a accepta ceea ce este așa cum este. Fără luptă. Fără revoltă. Fără control și fără dorință de schimbare. Pur și simplu să ne dăm voie să ne cedăm Vieții și Divinului însuși. Pur și simplu să ne deschidem înspre a accepta că noi, cu mintea limitată, nu putem vedea, percepe și înțelege cum armonia Divină se reflectă în tot și în toate. Iar odată cu această deschidere, armonia însăși se va prezenta spre observare.
Mintea obiectează imediat și spune: „Păi dacă accept ceea ce este fix așa cum este, atunci nimic nu se va schimba.” Adevărul este că varianta clasică este experimentată deja. Variantele luptei și a opunerii de rezistență sunt deja trăite și tot nu se schimbă nimic. Problema căreia îi opunem rezistență tot nu se schimbă dacă noi continuăm să ne luptăm cu ea. Așa că nu avem nimic de pierdut dacă ne deschidem înspre o altă posibilitate.
Iar ceea ce este frumos e faptul că deschiderea înspre posibilitate, vine deja la pachet cu o energie armonioasă care tinde să armonizeze problema în sine și experiența de viață în general.
De fapt viața curge oricum dinspre acest moment perfect înspre următorul moment perfect. Din luptă și opunere de rezistență, acest adevăr ajunge să fie umbrit. Ce se întâmplă când renunțăm total la luptă și spunem sincer: „Facă-se Voia Ta” e faptul să umbra se dă singură la o parte prin invitarea și acceptarea luminii.
Imediat ce ne dăm voie să acceptăm ceea ce este așa cum este, posibilitățile de soluționare a oricărei probleme devin evidente. De multe ori problema se rezolvă de la Sine. Însă ego-ul s-ar putea să fie șocat. Și s-ar putea să interpreteze acest șoc printr-o reenergizare a opunerii de rezistență în fața Vieții. Fiindcă ego-ul e posibil să își spună: „Ah, păi dacă a intervenit acceptarea și soluția a curs de la Sine, înseamnă că nu mai este nevoie de mine. Trebuie să lupt pentru a supraviețui”. Iar una din modalitățile prin care ego-ul supraviețuiește este tocmai lupta, opunerea de rezistență, dorința de a schimba sau controla ceea ce este și așa mai departe.
Armonia se află însă dintotdeauna chiar în fața noastră. Numai că programele gunoi din minte și emoțiile blocante nu ne lasă să și percepem această armonie. Dat fiind rolul de editor al realității pe care îl joacă iluzia ego-ului, nimic nu mai ajunge să fie perceput așa cum este. Ci totul ajunge să fie perceput așa cum pare. Iar prinși într-o luptă dusă la suprafață, tindem să uităm esența a ceea ce suntem. Ajungem să ne vedem drept indivizi, când de fapt suntem Câmpul Conștiinței.
Deschiderea înspre invitația de a accepta ceea ce este așa cum este, poate reprezenta un punct de cotitură în viața studentului spiritual. Poate reprezenta punctul începând cu care ne dăm voie să ne bucurăm total și deplin de miracolul numit Viață.
Iar pentru ca această deschidere înspre acceptare să poată interveni mai ușor, articolul se va încheia cu o recomandare.
Dacă ne dăm voie să ne aliniem acestei recomandări, atunci va fi mult mai ușor să acceptăm ceea ce este așa cum este și să ne deschidem astfel înspre miraculos și armonie.
Iar recomandarea face referire la faptul că fiecare situație sau eveniment este perfect și susține evoluția. Chiar și o boală, chiar și o despărțire, chiar și o notă mică, chiar și un examen picat și chiar și o situație în care ne simțim total blocați sunt de fapt perfecte. Fiecare situație sau eveniment este perfect și susține evoluția.
Bineînțeles că mintea nu va putea vedea acea perfecțiune, fiindcă mintea și-ar dori să înțeleagă niște lucruri pe care oricum nu le poate pătrunde. Mintea este o unealtă minunată, dar limitată. Logica este liniară. Spiritualitatea este non-liniară. Iar în non-liniaritate, fiecare eveniment sau situație este perfect și susține evoluția.
Putem așadar să ne dăm voie să fim recunoscători pentru tot ceea ce experimentăm și să ne dăm ca pur și simplu să acceptăm prezentul la modul cel mai total și deplin posibil fix așa cum este.
Consecința acestei acceptări este de fapt recunoașterea armoniei din tot și din toate. Consecința acceptării totale și depline fără urmă de judecată sau opoziție este aceea că lumina Iubirii devine ușor de recunoscut în orice manifestare. Iar asta aduce bucurie și pace. Însă nu bucurie și pace în sensul emoțional. Ci o bucurie și pace care derivă din faptul că acum suntem mai aproape și mai în contact cu esența a ceea ce suntem.
Acceptare, recunoștință și iubire!
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu