Decât să respingi, acceptă. Proiectează iubire asupra a tot și a toate. Poți face asta. Devin-o conștient. Iubește.
Întreabă-te de câte ori ai reușit să îndepărtezi ceva respingându-l. Ia o pauză și pune-ți această întrebare.
Ești o ființă născută din iubire și capabilă de iubire. Practic-o.
Dar înainte de a o practica, înțelege-o. Și nu mă întreba pe mine ce este iubirea, ci caut-o și o vei găsi.
Tot ceea ce te înconjoară este plin de semnificație.
Fii un căutător, dar nu în agitație ci în pace.
Dar ce este cu acest text neobișnuit pe site? Dacă ai mai citit și alte articole sau ești cât de cât familiar cu stilul în care scriu de obicei, s-ar putea să ți se pară un text neobișnuit. Eu l-aș numi: diferit. Răspunsul este acela că astăzi am ales să mă exprim așa, pentru ca tu să îți formezi o imagine cât mai completă. Să îți devină tot mai clar ceea ce sunt, ceea ce ești și ceea ce este. Am mai făcut-o și cu alte ocazii. Dar să continuăm…
Atunci când acțiunile tale pleacă din iubire, ești împlinit.
De obicei când scriu, în spatele fiecărei propoziții se află o intenție. Majoritatea articolelor au o intenție. Acesta are doar cuvinte menite să îți fie oglindă. Așa că te invit să te privești.
Uită-te atent și observă frumusețea din tine.
Fii pace, fii iubire, fii recunoștință, fii…
Dar știi ceva? Ești deja. Tot ceea ce ai de făcut este să îți conștientizezi măreția.
Totul este frumos în jur. Observi?
Citește te rog cu cât mai puțin scepticism rândurile următoare: Ești o expresie divină a vieții capabilă de lucruri extraordinare. Frumosul sau urâtul sunt în ochii tăi. Ce alegi? Fiecare nouă zi este o binecuvântare. Viața este în tine, iar tu ești în viață. Nu te împotrivi iubirii care este pretutindeni în jur și vei fi pătruns de toate răspunsurile. Căutările tale își vor găsi rezolvarea. Of, omule, cât ești de minunat.
Iar eu sunt tu.
Înțelegi propoziția de mai sus? Cu siguranță da. Știu asta pentru că oricine înțelege adevărul. Adevărul vindecă, iar adevărul este iubirea infinită.
Iar la final… uită ce ai citit. Păstrează numai starea pe care acest text ți-a dat-o. Interiorizează sentimentul, și întreabă-te un singur lucru, adresează-ți ție însuți următoarea întrebare:
„Cine sunt eu?…”
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu