
A ne da voie să curgem împreună cu Viața este întotdeauna o posibilitate. Cu cât ne dăm voie să ne identificăm mai mult cu Câmpul și mai puțin cu fizicalitatea, cu atât curgerea firească la unison cu Viața însăși este un proces mai natural.
Cealaltă variantă este aceea în care, indentificându-ne cu fizicalitatea, opunem rezistență emoțiilor, gândurilor, stărilor, manifestărilor. Pur și simplu este experimentată o opunere de rezistență în fața a orice. Există impulsul de a nu accepta nimic așa cum este, și ne dorim să schimbăm, controlăm sau modificăm totul. Indiferent dacă este vorba de locul de muncă, partener, copil, părinți, prieteni, casă, societate, țară, lume sau orice altceva, apare acest impuls care spune: „Nu e bine așa cum e! Vreau să schimb,dirijez, controlez, modific!”
Interesul pentru dezvoltare personală inițial, și pentru spiritualitate ulterior, a apărut acum aproximativ 13-14 ani, când a fost citită pentru prima dată o carte de dezvoltare personală.
Distincția între dezvoltare personală și spiritualitate este una foarte clară. Iar în ciuda accepțiunii generale conform căreia cele doua ar merge mână în mână, nu este deloc așa. Foarte clar și concis, dezvoltarea personală înseamnă dezvoltarea personalității. Personalitatea este ego-ul. Iar în procesul evolutiv care este experimentat pe acest pământ, întărirea ego-ului se prezintă de multe ori ca necesară. Această întărire a ego-ului nu este bună sau rea. Ci pur și simplu este ceea ce este, iar umanitatea o experimentează. Este o componentă a procesului evolutiv. Asemeni unei rotițe absolut necesare într-un mecanism sau proces mai amplu.
Spiritualitatea înseamnă eliberarea de iluzia ego-ului. Sau cedarea ego-ului. Cu alte cuvinte, ceea ce dezvoltarea personală întărește, spiritualitatea dezmembrează. Relevant de precizat este faptul că, aceste observații despre dezvoltare personală și spiritualitate nu intenționează să susțină o iluzorie percepție a unei ierarhii a importanței. Dezvoltarea personală nu este „mai bună” decât spiritualitatea. Iar spiritualitatea nu este nici ea „mai bună” decât dezvoltarea personală. Pur și simplu este vorba de două fenomene diferite. Însă chiar dacă nu este vorba de o ierarhie a importanței sau relevanței între cele două, este totuși util să înțelegem fenomenologia din spate.
Dezvoltarea personală dezvoltă și întărește ego-ul. Iar spiritualitatea invită cu blândețe și din iubire înspre recunoașterea ego-ului ca fiind o iluzie. Orice, apare pentru a susține evoluția drept calitate impersonală a câmpului Conștiinței însuși. Prin urmare una nu este „mai bună” decât cealaltă. Ci, cele două, sunt pur și simplu diferite.
În acești 13-14 ani de interes pentru dezvoltare personală și ulterior pentru spiritualitate, au fost citite zeci de cărți, s-a participat la zeci de cursuri și seminarii, și s-a experimentat cu sute de tehnici, metode, exerciții, posturi, meditații sau procese.
Dintre toate acestea, o anumită metodă s-a remarcat în mod special. Este o metodă care poate fi aplicată oricând și oriunde. Și poate fi folosită pentru a da toate blocajele la o parte în calea experimentării a 1.000.000 de euro în cont. Sau poate fi folosită pentru a da toate blocajele la o parte, blocaje care stau în calea experimentării unei stări de sănătate radiantă. Este în același timp o metodă simplă. Ba chiar este atât de simplă încât mintea se revoltă de multe ori și spune: „Nu înțeleg”. Și este în același timp o metodă prin care iluziei ego-ului i se poate permite o evaporare treptată în numele Iubirii și Adevărului.
Este vorba de acea metodă la care s-a făcut referire în mod repetat în articolele de pe acest blog prin „Letting go”.
Modalitatea simplă prin care această metodă poate fi descrisă, sună cam așa: „Atunci când apare o manifestare, emoție, stare, fenomen, durere sau orice altceva, pentru a ne apropia de armonie, tot ce avem de făcut este să îi permitem acelei manifestări să fie ceea ce este. Putem să ne dăm voie ca doar să observăm conștient acea manifestare și să o trăim la modul cel mai total și deplin posibil. Asta în timp ce renunțăm la orice dorință de a o controla, modifica sau schimba în vreun fel. Pur și simplu trăim total și deplin ceea ce este așa cum este, renunțând la orice opinie, părere sau judecată de valoare.”
Dându-ne voie să ne aliniem acestor recomandări de bază, vom observa cum blocajele de orice fel dispar spontan sau se dizolvă. Iar ceea ce rămâne este chiar recunoașterea păcii, armoniei, Iubirii și Adevărului.
Desigur că metoda poate fi descrisă și mai amplu. Forma de mai sus este însă o formă prescurtată și de multe ori se prezintă drept suficient de clară.
Numai că, așa cum era scris și mai sus, Letting go-ul este în același timp și o metodă prin care iluzia ego-ului poate fi recunoscută drept iluzie. Numai că această iluzie luptă foarte mult pentru a supraviețui. Iar odată cu asta, apar o sumedenie de obiecții.
Una dintre obiecțiile care este destul de des întâlnită, ține de fenomenul observării. Iar nedumerirea se prezintă așa: „Unde este atenția este și energia. Dacă eu doar observ o anumită emoție, asta nu va conduce la a o întări cu energie? Și nu voi ajunge ca de fapt să trăiesc continuu o stare de disconfort fiindcă o observ? Când de fapt, dacă mi-aș fi mutat atenția, energia și observarea pe altceva, atunci acea stare, fără a mai fi hrănită cu energie, ar fi dispărut?”.
Chiar dacă reflectă tot un impuls de apărare a ego-ului în fața tehnicii Letting go, nedumerirea este totuși legitimă. Iar de multe ori intenția din spate este chiar aceea de a înțelege mai multe despre metodă.
Prin urmare, prezentul articol și-a propus să clarifice răspunsul. Faptul că acolo unde este atenția este și energia este cât se poate de adevărat. Nedumerirea reiese însă din acceptarea numai a unei jumătăți de adevăr.
Adevărul complet este acela că în procesul de translare a non-manifestatului înspre manifestat sunt implicate atât observarea, cât și intenția. Intenția este cea care face selecția de potențiale. Iar mai apoi, prin observare, acele potențiale devin actuale. Dacă scoatem intenția din calcul, apare nedumerirea enunțată mai sus. Dacă nu scoatem intenția din proces, lucrurile devin dintr-o dată clare.
Este suficient să ne întrebăm: „Atunci când apare o manifestare, emoție, stare, fenomen, context sau orice altceva, iar atenția este mutată pe altceva, care este intenția din spatele acestei mutări a atenției?”. Dacă este oferit un răspuns sincer se va constata că acea mutare a atenției și observării înspre ceva ce pare „pozitiv” are în spate intenția de refuz, dorința de schimbare sau control. Mai poate fi localizată chiar și o teamă, dar și o dorință de a fugi de ceea ce este. Intenția fiind așadar fuga de ceea ce este, se ajunge la reprimare sau suprimare. Se ajunge la acumulare de energie stagnantă care mai apoi ne pune bețe în roate.
Când ne dăm voie ca doar să observăm un anumit fenomen, intenția din spate este aceea de a curge împreună cu Viața. Ne dăm voie să ne aliniem cu „Facă-se Voia Ta”. Intenția fiind aceea de a curge împreună cu Viața, fără să mai fugim de ceea ce este și renunțând la a ne dori să schimbăm sau controlăm ceea ce este, orice energie stagnantă se fluidizează și curge spre evaporare. Iar noi ne dăm voie prin asta să ne apropiem de esența a ceea ce suntem și să simțim libertate, naturalețe și ușurință în fiecare clipă.
Mai multe detalii despre tehnica Letting go, pot fi găsite în această carte: https://fiimplinit.ro/letting-go/
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu